Strălucitor, dar fără artificii
Cea de-a 96-a Gală a Premiilor Oscar găzduită de Teatrul Dolby din Los Angeles a fost una strălucitoare, chiar dacă a fost lipsită de artificii. A fost o Gală clasică, așa cum ar trebui să fie mereu, în care strălucirea a venit în primul rând de la filmele nominalizate foarte bune și de la vedetele prezente pe scenă. De data asta, show-ul a fost pe locul doi, semn că organizatorii învață din greșelile trecutului: covorul roșu chiar a fost de culoare roșie (anul trecut, în mod ciudat, fusese de culoarea șampaniei), premiații au putut să își țină discursurile (fără să le fie tăiat microfonul), printre nominalizați și laureați au fost și artiști de culoare, și gay (fără să se facă tam-tam despre corectitudinea politică), nu a mai fost pălmuit nimeni în direct, nu s-au încurcat plicurile cu câștigătorii etc. Lipsa „artificiilor” și a „surprizelor” s-a datorat, în bună măsură, și faptului că premiile au fost destul de previzibile, dar acest lucru a fost echilibrat de emoțiile de pe scenă. De exemplu, la premiile pentru actori și actrițe s-a renunțat la prezentarea unor secvențe din filmele în care au jucat, fiind înlocuite prin prezența, extrem de aplaudată, a unor foști câștigători de Oscar. În felul acesta, nu doar că pe scenă au urcat mai multe vedete, dar a fost și o acceptare a nominalizaților în clubul select al starurilor, într-un fel trans-generațional. Prezentarea fiecărui concurent a devenit astfel mai caldă, mai umană și mult mai emoționantă, udată cu multe lacrimi, înainte chiar de a se anunța premiul. Și tot ca să mai animeze spectacolul, prezentatorul Jimmy Kimmel s-a străduit din răsputeri să facă glume, unele bune, altele mai puțin reușite. De Niro, de exemplu, nu a râs deloc când s-a glumit pe seama soției mult mai tinere de lângă el, și nici Downey jr. nu a râs când s-a făcut aluzie la trecutul său legat de droguri. În schimb, sala a aplaudat când prezentatorul galei s-a plâns de lungimea filmelor, în special de cel al „bătrânului” Scorsese (aproape 3 ore și jumătate) „timp suficient să mergi în Oklahoma și să rezolvi personal crima din film, înainte ca acesta să se termine”, a spus Jimmy Kimmel, în aplauzele sălii. În privința surprizelor, am remarcat trei momente: sensibila interpretare a melodiei din filmul „Barbie”, cântată de Billie Eilish, extraordinarul dans al lui Ryan Gosling, îmbrăcat în roz și acompaniat de chitaristul Slash, precum și celebra, de acum, apariție pe scenă a actorului John Cena, în pielea goală, acoperindu-și doar părțile intime cu plicul în care era anunțat câștigătorul pentru cele mai bune costume.
Așa cum spuneam și la început, Gala a strălucit prin filmele extraordinare care au fost nominalizate și premiate. E de subliniat acest lucru, mai ales că, în ultimii ani, mulți cinefili s-au plâns de calitatea slabă a peliculelor, fie alese pe criterii comerciale, fie pe criterii de corectitudine politică. Ei bine, anul acesta, filmele au fost alese strict valoric, senzația de calitate datorându-se poate și faptului că multe dintre ele au avut un stil european, mai subtil și mai rafinat, începând cu „Anatomia unei prăbușiri” și „Zona de interes”, până la „Sărmane creaturi” (Poor things), al grecului Yorgos Lanthimos.
Câștigători, cu sau fără statuetă
În mod aproape excepțional, toți nominalizații de anul acesta la Gala Premiilor Oscar au fost atât de buni, încât aș zice că nu era supărare, oricine ar fi câștigat. Și totuși, unii au câștigat și unii au pierdut. Cei trei mari câștigători sunt „Oppenheimer” cu 7 premii, din 13 nominalizări (povestea creatorului bombei atomice), „Sărmane creaturi” cu 4 premii, din 11 nominalizări (despre o fetiță-femeie care descoperă lumea) și „Zona de interes”, cu două premii din 5 nominalizări (terifianta poveste a unei familii de naziști care trăia, liniștită, în casa de lângă lagărul de la Auschwitz). Marii pierzători au fost: filmul lui Scorsese, „Killers of the Flower Moon” care, din 10 nominalizări, a plecat acasă cu mâna goală, „Barbie” doar cu un premiu, din 8 nominalizări și „Maestro”, filmul lui Bradley Cooper, cu zero premii din 8 nominalizări. Dacă în alți ani, premiile stârneau mari controverse, la această ediție a oscarurilor au fost doar două-trei semne de întrebare: de ce nu au fost nici măcar nominalizate regizoarea filmului „Barbie”, Greta Gerwig și nici actrița Margot Robbie (și de ce nu a câștigat niciun premiu indianca Lily Gladestone, prima actriță nativ-americană nominalizată?). Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal l-a luat Emma Stone, cu o prestație de excepție – și pe bună dreptate, prin felul intens în care și-a folosit corpul, prin jocul subtil și transformarea personajului, de la o păpușă dezarticulată, la o femeie provocatoare. Gladstone, care a interpretat-o pe Mollie Burkhart, membru victimizat al tribului Osage, în „Killers of the Flower Moon”, a fost simbolul unei tăceri vigilente și moralizatoare, un rol de forță interiorizată, dar departe de efervescența și strălucirea Emmei Stone. Superb a fost și filmul „Sărmane creaturi”, al grecului Lanthimos, atât ca imagine și imaginar, cât și ca niveluri de lectură și întrebări existențiale. Putea să câștige chiar și marele premiu, însă acesta a mers, pe bună dreptate, la filmul „Oppenheimer”, migăloasă și incredibilă arhitectură a regizorului Christopher Nolan. Filmul a avut și avantajul unui actor excepțional – Cillian Murphy, cu ochii săi de o tristețe fără sfârșit, recompensat și el cu Oscarul pentru cel mai bun actor, dar și de imaginea veteranului Hoyte, recompensat de asemenea cu o statuetă de aur. „Oppenheimer”, cu subiectul său solemn, a fost o schimbare de ritm și pentru Downey jr., care și-a petrecut ultimele două decenii de viață jucând Iron Man, în filmele Marvel, și care acum câștigă în sfârșit Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar.
Deși o parte dintre filmele premiate încă nu au ajuns în România, sau au rulat în cinematografe mici, merită să le căutați și să le vedeți. Nu trebuie ratat „The Holdovers”, pentru care Da’Vine Joy Randolph a luat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar și care vorbește despre importanța unui profesor în viața elevilor săi. Aș pune pe listă și „Anatomia unei căderi” cu Sandra Hüller, o actriță germană nominalizată la Oscar după multă vreme, sau „American Fiction” (premiat pentru scenariu adaptat), despre diferența dintre ceea ce vedem în presă și pe ecrane, și viața reală.
Discursuri memorabile și politică
Ce ai spune dacă ai ajunge pe o scenă de unde te văd peste 20 de milioane de oameni în același timp, plus o sală întreagă, plină de staruri? Presiunea e mare, emoțiile și mai mari! Dintre cei ce au ajuns pe scena oscarurilor, unii s-au descurcat admirabil, alții s-au pierdut, unii au recitat liste nesfârșite de mulțumiri, alții au spus doar câteva cuvinte, însă memorabile. Anul acesta, emoționantă prin simplitate a fost Da’Vine Joy Randolph, care a spus: „Mult timp mi s-a spus să fiu cea mai bună, dar acum am descoperit că cel mai important era să fiu eu însămi”. Hoyte, câștigătorul premiului pentru cea mai bună imagine, i-a îndemnat pe colegi să se întoarcă la celuloid și să mai lase filmările digitale. Scenaristul Cord Jefferson a propus, de la cel mai important microfon al industriei cinematografice, să se renunțe la ideea de filme puține cu bugete imense, și să se treacă la mai multe filme cu bugete reduse. Și cine îl poate contrazice, când „Barbie” a avut un buget de peste 150 de milioane de dolari, și doar în promovarea lui s-au pompat alți peste 160 de milioane? Sean Ono Lennon, fiul marelui John Lenon și al japonezei Yoko One, care a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație, a rugat sala să îi spună în cor mamei sale: La mulți ani!, iar irlandezul Cillian Murphy a dedicat premiul obținut pentru interpretarea inventatorului bombei atomice, Oppenheimer, tuturor pacifiștilor din lume.
Dar când vizibilitatea este atât de mare la nivel mondial, nu au cum să nu apară pe scenă și temele politice. De altfel, întreaga ceremonie a oscarurilor a început cu o întârziere, din cauză că grupul de protestatari împotriva invadării Fâșiei Gaza de către Israel blocase intrarea. În plus, momentul dedicat comemorării celor dispăruți în ultimul an s-a deschis cu evocarea dizidentului rus, Alexei Navalnîi, o secvență dintr-un film documentar despre el, în care spune că „este de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic, pentru ca oamenii răi să câștige”. Legat de războiul din Ucraina, pe scena oscarurilor au urcat câștigătorii secțiunii de film documentar, autorii peliculei „20 de zile în Mariupol”. Într-un discurs emoționant, regizorul Mstyslav Chernov a spus: „Mi-aș fi dorit să nu fi făcut niciodată acest film, în care să arăt cum rușii ucid mii de ucraineni. Aș da oricând acest premiu în schimbul păcii și al unei altfel de istorii, în care Rusia să nu fi atacat niciodată Ucraina”. Seara s-a încheiat tot cu accente politice, fostul președinte Donald Trump scriind pe rețelele de socializare cât de prost este show-ul Oscarului și ce prezentator slab are, mesaj citit în direct de Kimmel, care apoi l-a pus la punct pe „insurgent”: „De unde scrieți la ora asta? Vi s-a terminat perioada de arest?”.
„Cinema-ul creează amintirile şi amintirile fac istoria”, a mai spus unul dintre câștigători, și poate asta este cea mai bună concluzie a unei seri de gală.
Strălucire cu stil
Cu siguranță, mulți dintre cei ce au urmărit Gala Oscarurilor s-au lăsat seduși și de spectacolul modei, curioși să vadă noul trend de la Hollywood. Inevitabil, ceea ce se etalează pe covorul roșu din Los Angeles dă tonul și setează o bună parte din moda întregului an. După cum stabilește și ștacheta stilului și a frumuseții. Iar vedetele nu au dezamăgit, cu câteva excepții, de genul cântăreței Ariana Grande, care a venit învelită în plapuma de acasă, sau a lui Dwayne „The Rock” Johnson, îmbrăcat cu costumul argintiu-lucios al vreunui văr de la țară.
În schimb, Carey Mulligan a fost o apariție impecabilă. Inspirându-se din personajul pe care îl interpretează în filmul „Maestro”, a aruncat o privire în colecția din 1951 a lui Cristóbal Balenciaga, recreată pentru premiile Oscar: rochie neagră, fără bretele, o siluetă perfectă, de clepsidră, și tiv alb, cu coadă din tul. Le-a combinat cu mănuși de operă și bijuterii Fred Leighton. Actrița Lupita Nyong’o, care nu ratează niciodată covorul roșu, a ales o rochie albastră, strălucitoare, de la Armani Privé, cu detalii din pene, și bijuterii De Beers. Zendaya a urcat pe scena oscarurilor arătând incredibil, într-o rochie corset, cu un singur umăr, cu detalii florale, pe care a purtat-o cu bijuterii Bulgari. Vedeta serii, Emma Stone, s-a lăsat inspirată de personajul pe care îl joacă în „Poor Things”, iar Bella Baxter și-a făcut apariția într-o rochie fără bretele, în nuanță de mentă, realizată la comandă de Louis Vuitton. Deși rochia s-a rupt în momentul urcării pe scenă, incidentul nu i-a luat nimic din frumusețe.
Nici bărbații nu s-au lăsat mai prejos în ceea ce privește moda. Dintre toți, a atras atenția Colman Domingo, pe care echipa de stiliști de la Wayman + Micah l-a îmbrăcat într-un costum Louis Vuitton personalizat, cu piept dublu, multe bijuterii David Yurman și un ceas Omega. Iar vedeta din „Maestro”, Bradley Cooper, venit și anul acesta la ceremonie împreună cu mama sa, a adoptat un stil magistral, într-o jachetă de costum cu două rânduri de nasturi și croială adaptată, realizată la comandă tot de Louis Vuitton. Cooper a apărut fără cravată, ceea ce a adăugat o atmosferă relaxată ținutei sale.
Relaxați să fim și noi, până anul viitor, și să sperăm că vom avea pentru ediția viitoare a Premiilor Oscar tot atâtea filme bune, câte au fost în acest an!
Listă câștigători
• Cel mai bun film: „Oppenheimer”
• Actor în rol principal: Cillian Murphy, „Oppenheimer”
• Actriţă în rol principal: Emma Stone, „Poor Things”
• Regie: Christopher Nolan, „Oppenheimer”
• Actor în rol secundar: Robert Downey Jr., „Oppenheimer”
• Actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, „The Holdovers”
• Scenariu adaptare: „American Fiction” (Cord Jefferson)
• Scenariu original: „Anatomy of a Fall” (Justine Triet şi Arthur Harari)
• Animaţie/lungmetraj: „The Boy and the Heron” (producători Hayao Miyazaki şi Toshio Suzuki)
• Animaţie/scurtmetraj: „War is Over! Inspired by the Music of John & Yoko” (Dave Mullins şi Brad Booker)
• Film internaţional: „The Zone of Interest” – Marea Britanie
• Documentar/lungmetraj: „20 Days in Mariupol” (Mstyslav Chernov, Michelle Mizner şi Raney Aronson-Rath)
• Documentar/scurtmetraj: „The Last Repair Shop” (Ben Proudfoot şi Kris Bowers)
• Coloană sonoră: „Oppenheimer” (Ludwig Göransson)
• Cântec original: „What Was I Made For?”, „Barbie” (Billie Eilish şi Finneas O’Connell)
• Sunet: „The Zone of Interest” (Tarn Willers şi Johnnie Burn)
• Design de producţie: „Poor Things” (James Price, Shona Heath, Zsuzsa Mihalek)
• Film/scurtmetraj: „The Wonderful Story of Henry Sugar” (Wes Anderson şi Steven Rales)
• Imagine: „Oppenheimer” (Hoyte van Hoytema)
• Machiaj: „Poor Things” (Nadia Stacey, Mark Coulier şi Josh Weston)
• Costume: „Poor Things” (Holly Waddington)
• Efecte speciale: „Godzilla Minus One” (Takashi Yamazaki, Kiyoko Shibuya, Masaki Takahashi şi Tatsuji Nojima)
• Montaj: „Oppenheimer” (Mary Milliken şi Jonathan Oatis)