Și a fost… OSCAR 2024

Strălucitor, dar fără artificii

Cea de-a 96-a Gală a Premiilor Oscar găz­duită de Teatrul Dolby din Los Angeles a fost una strălucitoare, chiar dacă a fost lipsită de artificii. A fost o Gală clasică, așa cum ar trebui să fie mereu, în care strălucirea a venit în primul rând de la fil­mele nominalizate foarte bune și de la vedetele prezente pe scenă. De data asta, show-ul a fost pe locul doi, semn că organizatorii învață din gre­șelile trecu­tului: covorul roșu chiar a fost de cu­loare roșie (anul trecut, în mod ciudat, fusese de culoarea șam­paniei), premiații au putut să își țină discursurile (fără să le fie tăiat microfonul), prin­tre nominalizați și laureați au fost și artiști de culoare, și gay (fără să se facă tam-tam despre co­rectitudinea politică), nu a mai fost pălmuit ni­meni în direct, nu s-au încurcat plicurile cu câș­tigătorii etc. Lipsa „arti­ficiilor” și a „surprizelor” s-a datorat, în bună mă­sură, și faptului că premiile au fost destul de pre­vizibile, dar acest lucru a fost echilibrat de emoțiile de pe scenă. De exemplu, la premiile pentru actori și actrițe s-a renunțat la prezentarea unor secvențe din filmele în care au jucat, fiind înlocuite prin pre­zența, extrem de apla­udată, a unor foști câștigători de Oscar. În felul acesta, nu doar că pe scenă au urcat mai multe vedete, dar a fost și o acceptare a nomi­nalizaților în clubul select al starurilor, într-un fel trans-generațional. Prezentarea fiecărui con­curent a devenit astfel mai caldă, mai umană și mult mai emoționantă, udată cu multe la­crimi, îna­inte chiar de a se anunța premiul. Și tot ca să mai animeze spec­tacolul, prezen­ta­torul Jim­my Kimmel s-a stră­duit din răs­puteri să facă glu­me, unele bune, altele mai pu­țin reușite. De Niro, de exem­plu, nu a râs deloc când s-a glu­mit pe seama soției mult mai tinere de lângă el, și nici Dow­ney jr. nu a râs când s-a făcut aluzie la tre­cutul său legat de droguri. În schimb, sala a apla­udat când prezen­ta­torul galei s-a plâns de lun­gi­mea filmelor, în special de cel al „bătrânului” Scorsese (aproa­­pe 3 ore și ju­mătate) „timp suficient să mergi în Ok­la­homa și să re­zolvi personal crima din film, înainte ca acesta să se termine”, a spus Jimmy Kim­mel, în aplauzele sălii. În pri­vința surprizelor, am re­mar­­cat trei momente: sensibila in­ter­pretare a melodiei din filmul „Bar­bie”, cântată de Billie Eilish, extraor­dinarul dans al lui Ryan Gosling, îm­brăcat în roz și acompaniat de chita­ris­tul Slash, pre­cum    și celebra, de acum, apariție pe scenă a actorului John Cena, în pie­lea goa­lă, acoperin­du-și doar părțile in­ti­me cu pli­cul în ca­re era a­nunțat câș­­ti­gătorul pentru cele mai bu­ne cos­tume.

Așa cum spu­neam și la în­ceput, Gala a strălucit prin filmele extraor­di­na­re care au fost no­minalizate și pre­mi­a­te. E de subliniat acest lucru, mai ales că, în ultimii ani, mulți cinefili s-au plâns de calitatea slabă a peli­culelor, fie alese pe cri­terii comerciale, fie pe crite­rii de co­rec­titudine politică. Ei bine, anul acesta, filmele au fost alese strict valoric, sen­zația de calitate datorându-se poate și faptului că multe dintre ele au avut un stil european, mai subtil și mai rafinat, începând cu „Anatomia unei prăbușiri” și „Zo­na de interes”, până la „Săr­­mane creaturi” (Poor things), al grecului Yorgos Lanthi­mos.

Câștigători, cu sau fără statuetă 

În mod aproape excepțional, toți nominalizații de anul acesta la Gala Premiilor Oscar au fost atât de buni, încât aș zice că nu era supărare, oricine ar fi câști­gat. Și totuși, unii au câștigat și unii au pierdut. Cei trei mari câștigători sunt „Oppenhei­mer” cu 7 premii, din 13 nomi­na­lizări (povestea creato­ru­lui bombei ato­mice), „Sărmane creaturi” cu 4 premii, din 11 no­mina­lizări (despre o fetiță-fe­meie care des­co­­peră lu­mea) și „Zona de in­teres”, cu două premii din 5 no­minalizări (terifianta po­veste a unei familii de naziști care tră­ia, li­niștită, în casa de lângă la­gărul de la Auschwitz). Marii pier­zători au fost: filmul lui Scor­sese, „Killers of the Flower Moon” care, din 10 no­mi­nalizări, a ple­cat acasă cu mâ­na goală, „Barbie” doar cu un premiu, din 8 no­mi­nalizări și „Ma­estro”, filmul lui Bradley Cooper, cu zero premii din 8 nomi­nalizări. Dacă în alți ani, pre­miile stârneau mari con­tro­verse, la această ediție a osca­rurilor au fost doar două-trei semne de întrebare: de ce nu au fost nici măcar nominalizate regi­zoa­­rea filmului „Barbie”, Greta Ger­wig și nici actrița Mar­got Rob­bie (și de ce nu a câștigat niciun pre­miu indianca Lily Glade­stone, prima actriță nativ-ame­ricană nominali­za­tă?). Os­carul pentru cea mai bună ac­triță în rol principal l-a luat Emma Stone, cu o prestație de excepție – și pe bună drep­tate, prin felul intens în care și-a folosit corpul, prin jocul subtil și trans­formarea per­sonajului, de la o păpușă dezarticulată, la o femeie pro­vocatoare. Glad­stone, ca­re a interpretat-o pe Mollie Burk­hart, membru victi­mizat al tri­bului Osage, în „Kil­lers of the Flower Moon”, a fost simbolul unei tăceri vi­gi­lente și morali­za­toare, un rol de forță interio­ri­zată, dar departe de efervescența și strălucirea Emmei Stone. Superb a fost și filmul „Săr­ma­ne creaturi”, al grecului Lanthi­mos, atât ca imagine și ima­gi­nar, cât și ca niveluri de lec­tură și întrebări existențiale. Putea să câștige chiar și marele premiu, însă acesta a mers, pe bună dreptate, la filmul „Oppen­heimer”, migă­loasă și in­cre­di­bilă ar­hitectură a regi­zo­rului Christopher Nolan. Filmul a avut și avantajul unui actor excepțional – Cillian Murphy, cu ochii săi de o tris­tețe fără sfârșit, re­compensat și el cu Os­carul pentru cel mai bun actor, dar și de imaginea ve­te­ranului Hoyte, recom­pen­sat de ase­menea cu o statuetă de aur. „Oppen­hei­mer”, cu su­biec­tul său so­lemn, a fost o schimbare de ritm și pentru Downey jr., care și-a petrecut ultimele două de­cenii de viață ju­când Iron Man, în filmele Mar­vel, și ca­re acum câștigă în sfârșit Os­carul pentru Cel mai bun ac­tor în rol secundar.

Deși o parte dintre filmele pre­miate încă nu au ajuns în România, sau au rulat în cine­matografe mici, merită să le că­utați și să le vedeți. Nu tre­buie ratat „The Holdovers”, pentru care Da’Vine Joy Ran­dolph a luat premiul pentru cea mai bună actriță în rol se­cundar și care vorbește despre importanța unui profesor în viața elevilor săi. Aș pune pe listă și „Anatomia unei căderi” cu San­dra Hüller, o actriță ger­mană no­mi­nalizată la Oscar după multă vreme, sau „Ame­ri­can Fiction” (premiat pentru scenariu adap­tat), despre dife­rența dintre ceea ce vedem în presă și pe ecrane, și viața reală.

Discursuri memorabile și politică

Ce ai spune dacă ai ajunge pe o scenă de unde te văd peste 20 de milioane de oameni în același timp, plus o sală în­trea­gă, plină de staruri? Pre­siunea e mare, emoțiile și mai mari! Dintre cei ce au ajuns pe scena oscarurilor, unii s-au descurcat admirabil, alții s-au pierdut, unii au recitat liste nesfârșite de mulțumiri, alții au spus doar câteva cuvinte, însă memorabile. Anul acesta, emo­țio­nantă prin simplitate a fost Da’Vine Joy Ran­dolph, care a spus: „Mult timp mi s-a spus să fiu cea mai bună, dar acum am descoperit că cel mai im­portant era să fiu eu însămi”. Hoyte, câștigă­torul premiului pentru cea mai bună imagine, i-a îndemnat pe colegi să se întoarcă la celuloid și să mai lase filmările digitale. Scena­ristul Cord Jef­ferson a propus, de la cel mai im­portant microfon al industriei cinematografice, să se renunțe la ideea de filme puține cu bugete imen­se, și să se treacă la mai multe filme cu bugete reduse. Și cine îl poate contrazice, când „Barbie” a avut un buget de peste 150 de milioane de dolari, și doar în promovarea lui s-au pompat alți peste 160 de milioane? Sean Ono Lennon, fiul marelui John Lenon și al japonezei Yoko One, care a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ani­mație, a rugat sala să îi spună în cor mamei sale: La mulți ani!, iar irlandezul Cillian Murphy a de­dicat premiul obținut pentru interpretarea in­ventatorului bombei atomice, Oppenheimer, tutu­ror pacifiștilor din lume.

Dar când vizibilitatea este atât de mare la nivel mondial, nu au cum să nu apară pe scenă și temele politice. De altfel, întreaga ceremonie a osca­ru­rilor a început cu o întârziere, din cauză că grupul de protestatari împotriva invadării Fâșiei Gaza de către Israel blocase intrarea. În plus, momentul dedicat comemorării celor dispăruți în ultimul an s-a deschis cu evocarea dizidentului rus, Alexei Navalnîi, o secvență dintr-un film documentar des­pre el, în care spune că „este de ajuns ca oa­menii buni să nu facă nimic, pentru ca oamenii răi să câștige”. Legat de războiul din Ucraina, pe scena oscarurilor au urcat câștigătorii secțiunii de film documentar, autorii peliculei „20 de zile în Mariupol”. Într-un discurs emoționant, regizorul Mstyslav Chernov a spus: „Mi-aș fi dorit să nu fi făcut niciodată acest film, în care să arăt cum rușii ucid mii de ucrai­neni. Aș da oricând acest premiu în schimbul păcii și al unei altfel de istorii, în care Rusia să nu fi atacat niciodată Ucraina”. Seara s-a încheiat tot cu accente politice, fostul preșe­din­te Do­nald Trump scriind pe rețelele de socializare cât de prost este show-ul Oscarului și ce prezen­tator slab are, mesaj citit în direct de Kimmel, care apoi l-a pus la punct pe „insur­gent”: „De unde scrieți la ora asta? Vi s-a terminat perioada de a­rest?”.

„Cinema-ul creează amin­tirile şi amintirile fac istoria”, a mai spus unul dintre câștigători, și poate asta este cea mai bună concluzie a unei seri de gală.

Strălucire cu stil

Cu siguranță, mulți dintre cei ce au urmărit Gala Oscarurilor s-au lăsat seduși și de specta­colul modei, curioși să vadă noul trend de la Hollywood. Inevitabil, ceea ce se etalează pe co­vorul roșu din Los Angeles dă tonul și se­tea­ză o bună parte din moda întregului an. Du­pă cum stabilește și ștacheta stilului și a frumu­se­ții. Iar vedetele nu au dezamăgit, cu câteva ex­cep­ții, de genul cântăreței Ariana Grande, care a venit învelită în plapuma de acasă, sau a lui Dwayne „The Rock” Johnson, îmbrăcat cu cos­tumul argintiu-lucios al vreunui văr de la țară.

În schimb, Carey Mulligan a fost o apariție impecabilă. Inspirându-se din personajul pe care îl interpretează în filmul „Maestro”, a arun­cat o privire în colecția din 1951 a lui Cris­tóbal Balenciaga, recreată pentru premiile Os­car: rochie neagră, fără bretele, o siluetă perfec­tă, de clepsidră, și tiv alb, cu coadă din tul. Le-a combinat cu mănuși de operă și bijuterii Fred Leighton. Actrița Lupita Nyong’o, care nu ratează niciodată covo­rul roșu, a ales o rochie albastră, străluci­toa­re, de la Armani Privé, cu de­ta­lii din pene, și bijuterii De Beers. Zendaya a urcat pe scena osca­rurilor arătând incredibil, într-o rochie corset, cu un singur umăr, cu detalii florale, pe care a pur­tat-o ​​cu bijuterii Bulgari. Ve­deta serii, Emma Stone, s-a lăsat ins­pirată de personajul pe care îl joacă în „Poor Things”, iar Bella Baxter și-a făcut apariția într-o rochie fără bretele, în nuanță de mentă, realizată la comandă de Louis Vuitton. Deși rochia s-a rupt în momentul urcării pe sce­nă, incidentul nu i-a luat nimic din frumusețe.

Nici bărbații nu s-au lăsat mai prejos în ceea ce privește moda. Dintre toți, a atras atenția Col­man Domingo, pe care echipa de stiliști de la Wayman + Micah l-a îmbrăcat într-un costum Louis Vuitton personalizat, cu piept dublu, multe bijuterii David Yurman și un ceas Omega. Iar vedeta din „Maestro”, Bradley Cooper, venit și anul acesta la ceremonie împreună cu mama sa, a adoptat un stil magistral, într-o jachetă de cos­tum cu două rânduri de nasturi și croială adap­tată, realizată la comandă tot de Louis Vuitton. Cooper a apărut fără cravată, ceea ce a adăugat o atmosferă relaxată ținutei sale.

Relaxați să fim și noi, până anul viitor, și să spe­răm că vom avea pentru ediția viitoare a Pre­miilor Oscar tot atâtea filme bune, câte au fost în acest an!

Listă câștigători

• Cel mai bun film: „Oppenheimer”

• Actor în rol principal: Cillian Murphy, „Oppenheimer”

• Actriţă în rol principal: Emma Stone, „Poor Things”

• Regie: Christopher Nolan, „Oppenheimer”

• Actor în rol secundar: Robert Downey Jr., „Oppenheimer”

• Actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, „The Holdovers”

• Scenariu adaptare: „American Fiction” (Cord Jefferson)

• Scenariu original: „Anatomy of a Fall” (Justine Triet şi Arthur Harari)

• Animaţie/lungmetraj: „The Boy and the Heron” (producători Hayao Miyazaki şi Toshio Suzuki)

• Animaţie/scurtmetraj: „War is Over! Ins­pired by the Music of John & Yoko” (Da­ve Mullins şi Brad Booker)

• Film internaţional: „The Zone of In­terest” – Marea Britanie

• Documentar/lungmetraj: „20 Days in Ma­riupol” (Mstyslav Cher­nov, Mi­chelle Mizner şi Raney Aronson-Rath)

• Documentar/scurtmetraj: „The Last Repair Shop” (Ben Proudfoot şi Kris Bowers)

• Coloană sonoră: „Oppenheimer” (Ludwig Göransson)

• Cântec original: „What Was I Made For?”, „Barbie” (Billie Eilish şi Fin­neas O’Connell)

• Sunet: „The Zone of Interest” (Tarn Willers şi Johnnie Burn)

• Design de producţie: „Poor Things” (James Price, Shona Heath, Zsuzsa Mi­halek)

• Film/scurtmetraj: „The Wonderful Story of Henry Sugar” (Wes Ander­son şi Steven Rales)

• Imagine: „Oppenheimer” (Hoyte van Hoyte­ma)

• Machiaj: „Poor Things” (Nadia Stacey, Mark Coulier şi Josh Weston)

• Costume: „Poor Things” (Holly Wadding­ton)

• Efecte speciale: „Godzilla Minus One” (Takashi Yamazaki, Kiyoko Shibuya, Masaki Takahashi şi Tatsuji Nojima)

• Montaj: „Oppenheimer” (Mary Milliken şi Jonathan Oatis)