Octavian Berceanu: „O să respirăm un aer otrăvit, până o să se revolte populația”

O pâclă grea, un miros pregnant de cauciuc ars se lasă peste București în fiece noapte de sfârșit de săptămână. Este altceva de­cât poluarea orașului, provocată majoritar de gazele de eșapament, încălzirea locuințelor și emisiile indus­triale. Un aer cu mult mai periculos pentru să­nă­tate. Un studiu al Institu­tu­lui Național de Cercetare-dezvoltare Optoelectronică de la Mă­gu­rele afirmă că ar­derea plasticelor elimină în aer de 4000 de ori mai multe substanțe toxice față de lemnul ars! Iar mili­oa­ne de bucureșteni și ilfoveni respiră acest aer. Este o crimă petrecută sub privirile îngăduitoare ale auto­rităților statului. Din când în când, oficialii Mi­­nis­­terului Mediului apar la televiziuni care nu-i deran­jea­ză cu întrebări incomode și rostesc aceleași min­ciuni gogonate, pun aceeași placă stri­ca­tă: condițiile meteo, traficul și încălzirea reziden­ția­lă sunt cauzele acestei poluări, nu există alte surse declan­șa­toare, deși graficele aceluiași Minister al Mediului arată clar că senzorii o iau în sus, precum rachetele cosmice, în weekend, noaptea, când în satul Sintești, aflat în apropiere de Capitală, începe dez­mățul focurilor în care se ard cauciucuri uzate.

„Este cât se poate de clar că poluarea de noapte are ca sursă incendierile de deșeuri”

În cele șase luni cât a fost comisar general al Găr­zii de Mediu, deși nu a salvat planeta și nu a oprit mafia deșeurilor, Oc­ta­vian Berceanu a spus deschis ce se întâmplă, a căutat și a găsit soluții, a pornit o luptă ale cărei re­zultate s-au văzut ime­­diat. Este omul po­trivit pentru a ne ex­­plica cine le otră­veș­te bu­cureș­tenilor nopțile.

– Există vreo po­si­bilitate ca aerul cu miros de ars, care invadează Bu­cu­reș­tiul la fiecare ca­păt de săptămână, să ai­bă altă sursă, în afa­ra in­cen­­die­rilor de deșeuri?

– Nu. Am trecut de curând, noaptea, prin Sin­tești, și abia dacă ză­rești becurile de pe stradă din cauza fumului. Ți se îmbâc­sesc hainele, ai im­presia că a luat ceva foc în mașină. Oame­nii din loca­li­ta­te pun și ei pe in­ter­net filmări cu coloa­ne groa­se de fum. La alt nivel, ai hăr­ți­le satelitare, ce îți arată exact despre ce tip de po­luare este vorba, care-s posibilele surse. Pe ele se bazează raportările întoc­mite de departamentul de calitate a aerului al Co­mi­siei Europene. L-am în­trebat pe directorul de­partamentului ce se în­tâm­plă și mi-a spus că Ro­mânia rapor­tea­ză date trunchiate. Arderile de deșeuri produc vâr­fu­ri­le de poluare cele mai pericu­loase, care distrug organismul mult mai ta­re ca po­luarea „de fond”. Pe baza aces­tor hărți satelitare se transmit, în țările euro­pe­ne, pre­vi­zi­uni și alerte că­tre cetățeni, atunci când apar epi­soa­­­de de poluare. În România, aces­te informații nu ajung la public, nu avem nici o avertizare. Chiar și graficele Ministerului Mediului ne arată clar că sursa este în arde­rile din jurul Bucureștiului, care au loc pre­pon­de­rent în week-end, altfel ar avea aceleași valori toată săp­tămâna. În week-end se ard deșeuri de cum se întu­ne­că, să nu se vadă fumul, care, seara, când ae­rul se ră­cește, este tras spre București. Dacă ar fi vânt, po­lua­rea s-ar disipa și nu s-ar înregistra pe senzori, dar când nu este vânt, circulația aerului este înceată, de câțiva kilometri pe oră, așa că ajunge din Sintești în centrul Bucureștiului cam în două ore. Vârfurile acestea de poluare sunt foarte periculoase pentru sănătate, dioxina conținută în particulele provenite din arderi este aproape letală. Viața bucu­reș­tenilor este amenințată grav.

30.000 de euro pe săptămână

– Se vorbește de patru ani de Sintești, a ajuns o localitate celebră în România pentru poluarea pe care o produce, însă nu se iau nici un fel de măsuri. Cine-și ține mâna asupra ei?

– Dintr-o dubiță plină cu cupru provenit din arde­rea plasticului la Sintești, o familie câștigă 30.000 de euro pe săptămână. Colectorii merg după marfă, carcase de mașini, cabluri, conectori de la rețelele de ­înaltă tensiune, electrocasnice, apoi le aduc în sat și le ard. Dacă sunt volume mari, le dau foc pe câmp. După ce au ars, merg să recupereze sârma, o încarcă în mași­nă, apoi totul se adună într-o încăr­că­tură ma­re, trimisă la sigur. Une­ori, mai apa­re câte un TIR cu cabluri, de la com­pa­niile ce schim­bă re­țelele electrice, de la ­infrastructura electrică a fabricilor de­molate. În ­Sin­tești funcționează peste 200 de firme ates­tate care se ocu­pă cu deșeurile, cu dez­mem­brările auto, care merg mână în mână cu arderile ile­ga­le. Dez­mem­­brea­ză mii de mașini im­por­tate ca second hand, iau bani pe fie­rul rămas și ca să sca­­pe de ca­na­­pe­le, ta­pițerie, de plas­ticul din inte­rio­rul mașinii, ori le dau foc, ori le a­ban­do­nea­­ză pe câmp. Nu există nici o evi­den­ță, date, un­de ajung aceste ma­­șini, unde dispar. Sta­tul român refuză de mulți ani să întoc­meas­­­că un program com­pu­te­ri­zat al tra­sa­­bilității deșeurilor. Fir­­mele din Sintești au trecute în ac­te uti­laje de pre­lu­cra­re a deșeurilor, dar dacă faci un control, gă­sești o curte cu un câi­ne amă­rât, legat în­tr-un lanț, și toate de­șeurile in­cen­diate sau abando­nate pe câmp. Sunt firme fan­­to­mă, ce ac­țio­nea­­ză prin acte fal­se. Sur­se din interior au povestit unor jur­na­liști că scot și 50-60.000 de euro pe săp­­tă­mâ­nă, bani din care cotizează către poliție, către bu­li­bașa, care trimite mai departe cota către partid, pri­mar, consiliul ju­de­țean, instituții implicate până peste cap. Așa se pro­duc foarte mulți bani în timp foarte scurt. S-a format o castă de șme­cheri, ca­re pune o presiune foarte mare pe oamenii din sat. Mulți nu au acte pe locuințe, nu au nici docu­mente de identitate, așa că sunt la mâna primarului, a polițistu­lui, a celor ce învârt banii. E o zonă infrac­țională încă de pe vre­mea lui Ceaușescu, și atunci se ocupau cu recuperări de deșeuri. După Revoluție, au înțeles că pot câștiga bani buni, dacă trimit afară cupru și aluminiu recupe­rat. Este o structură ce funcționează în România de mulți ani.

„Bani grei, ce ajung să finanțeze partide”

– Ce ați izbutit să faceți ca șef al Gărzii de Mediu?

– Să merg peste ei zi și noapte, uneori însoțit de jandarmi, alteori, singur. De câ­te patru, cinci ori pe săp­tămână. Am ajuns cu Garda să descopăr și câte 30 de focuri. Le stin­geau când mă vedeau, apoi le aprin­deau din nou, după ce plecam, încât am ajuns să le confisc și marfa, și mașina, as­ta-i durea pe ei mai tare, că-i scotea din joc. După un timp, i-am adunat pe toți în centrul satului, ca să vorbim, să vedem cum stă trea­ba. Nu s-a oprit afacerea, dar s-au diminuat volu­me­­le și nu mai ardeau ca înainte, nu mai venea fumul spre București. Am vrut să-i implic și pe ei, să previn, ceea ce nu se mai întâmplă acum, deși Garda de Mediu are mai multă putere ca atunci, mai multe pârghii legale la îndemână.   

– Sinteștiul nu este singurul astfel de punct roșu pe hartă…

– Și la Craiova e grav ce se întâmplă, mai sunt astfel de zone în Mehedinți, în Vrancea. Chiar și în zona Bucureștiului, Voluntari, Ștefănești, Glina, Giu­lești, Afumați, pe bretelele șoselei de Centură. Se întâmplă fix aceleași lucruri, doar că ar­de­rile se fac cu vo­lume mai mici, pentru că-i deran­jezi pe oa­menii cu bani care au case acolo. Așa că bagi doar câteva șarje și gata. Banii ăștia ajung sus, finanțează partide, cam­panii electorale, la fel cum au făcut-o și defrișările de păduri. Însă acolo ai niște dovezi, cioate, goluri, dealuri rase, pe când aici nu rămân urme, chiar dacă activitățile afectează milioane de oameni și arderea deșeurilor constituie in­fracțiune. În unele sate, arderile au loc la o sută de metri în spatele secției de poliție. Ar fi de ajuns să pui o cameră video pe sediul poliției să vezi ce se întâmplă. Mi-au spus pompierii că șefii lor nu le dau voie să treacă în documente că au stins arderi de deșeuri, ci „incendii de vegetație”, așa că nu știm oficial amplitudinea fenomenului. Nu știu pe ni­meni condamnat pentru incendierea de­șe­urilor, deși vor­bim de repetabilitate, de o acțiune ilegală continuă și, totodată, de infracționalitate econo­mi­că asociată. Avem de-a face cu o structură de crimă organizată, o mafie instituționalizată. Instituțiile ce pot lua măsuri directe, DIICOT, ANAF, DNA nu au mișcat un deget, deși costurile de sănătate cauzate de poluare se ridică în București la 6,5 miliarde de euro.

– Tabloul arată de-a dreptul deprimant. Există vreo speranță, vreo portiță de scăpare?

– O să dureze până o să se revolte populația. Asta mi-a spus directorul departamentului pentru calitatea aerului de la Bruxelles. S-a întâmplat și în alte țări și s-a oprit atunci când a reacționat populația. Sâmbăta asta au ieșit să protesteze locuitorii din Corbeanca. Bucureștenii nu par deran­jați de faptul că sănătatea și speranța de viață a copiilor sunt în mare pericol.