Mic îndreptar pentru o iubire perfectă

Dr. psih. Norica Popa-Fischer: „Priviți-vă în ochi, dar și în aceeași direcție”

– Am deschis un dosar legat de „starea” iubirii în vremurile de azi, când ea pare să devină un sport. Credeți că ceea ce o salvează e pasiunea?

– În niciun caz. Îndră­gos­tirea pasională e tulbu­ră­toare, copleşitoare şi imprevizibilă. De aceea, în faza ei de început, e absolut mi­nu­nată. Trăim dea­supra norilor, desprinşi de rea­litate şi chiar de propria noastră raţiune. Suntem cotropiţi de ce­lălalt, care se stre­coară în visele şi gândurile noas­tre. Tot ce ne dorim e să îl reve­dem cât mai curând, fiindcă ori­ce ezi­tare a lui ne angoasează pro­fund şi orice confirmare ne ridică la ceruri. Sun­tem atât de copleşiţi de ceea ce sim­ţim, încât sun­tem con­vinşi că am găsit sufletul-pe­reche, care ne înţelege, în sfâr­­şit, pe deplin. Dar până la marea iubire e mult. Îndră­gos­tirea ne face să plutim, de parcă nicio­dată n-am fost atât de uşori şi de fe­riciţi. Simţim că suntem una cu celălalt şi că va dura pen­tru totdeauna. Dar în rea­litate nu suntem cu ade­vărat îndrăgostiţi de per­soana în cauză, ci mai de­grabă de senzaţiile pe care le trăim în faţa imaginii îmbunătăţite pe care ne-o li­vrează aceasta din urmă. Când ne îndrăgostim, ne ve­dem mai frumoşi şi mai buni, pentru că celălalt ne vede aşa. Dar el nu ne cunoaşte încă. Suntem în plin proces de seducţie. Ne arătăm celuilalt ca-n zilele noas­tre de sărbă­toare, fiindcă visăm să corespundem perfect cu ceea ce se aşteaptă de la noi. La rândul nos­tru, su­pra­li­cităm calităţile celuilalt, refuzăm să ve­dem evi­den­ţe, pen­tru a nu ne stri­ca ima­ginea de partener ideal. Experienţa do­bândită în timp m-a convins: cu cât per­­soa­na e mai imatură emo­ţional şi mai nesigură pe si­ne, cu atât e mai susceptibilă să alerge după un su­flet-pere­che, cu care să dorească să trăiască aceas­tă pasiune fuzională nerealistă.

– Prezintă pasiunea pericole?

– Oh, în faza aceasta, nu suntem îndrăgostiţi, ci de-a dreptul drogaţi. Re­ver­sul pasiunii sunt nişte suferinţe în­grozitoare. Şti­aţi că îndrăgostitul respins prezintă exact aceleaşi simptome fizice şi psihice ca acelea do­vedite de to­xi­comani în timpul pe­rioa­dei de sevraj? Partea bună e că adesea suferinţa pa­sio­na­lilor, provo­cată de imposibilitatea satisfa­ce­rii dorinţei lor de fuzio­nare totală, le dă ocazia de a ieşi din inconştienţă şi de a creşte emoţional, de a învăţa să se centreze şi să-l apre­cieze pe celălalt în dife­ren­ţa lui. Desigur, nu toţi reu­şesc.

– Să ne întoarcem la iubire. Ce mai ră­mâne din ea, dacă înlă­turăm pasiunea de în­ceput?

– Pasiunea e emoţie, iubirea e un sentiment. Emoţia e doar o energie trecătoare, o tulburare care apare, o agi­taţie pasageră a tuturor simţurilor. E sur­priză, spai­mă, bucurie, nervozitate, exaltare şi exci­ta­ţie. Iubirea e un sentiment fundamentat pe sigu­ranţa de sine, pe respectul faţă de propria persoană şi pe cunoaşterea rea­lă a celuilalt. Cel care iubeşte se bucură de emoţii şi de dorinţă, dar nu se lasă copleşit de ele şi nu aşteaptă de la celălalt marea salvare şi fericirea eternă. Pasiunea e inconştientă şi incon­tro­labilă, fiindcă se bazează pe o fantasmă despre celălalt, care e volatilă. Iubirea e un senti­ment pornit tot de la atrac­ţia fizică, dar care înglobează în el şi tandreţea, afecţiunea şi aprecierea. Pasiunea creează dependenţă, iubirea creează ataşament. Iubirea este ceea ce rămâne după ce intensitatea atracţiei fizice de început se cal­mează. În cuplurile fericite pe termen lung, această atracţie fizică creşte în timp, pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe celălalt.

– N-am putea face ceva pentru ca aburii îndră­gostirii de început să dureze mai mult?

– E o iluzie că pasiunea ar putea dura o viaţă. Ca în cazul drogurilor dure, cu timpul, se produce un senti­ment de saturaţie, care face creierul să nu mai reac­ţioneze la fel la sursa pasiunii. Chiar şi cele mai intense plăceri fizice devin, cu timpul şi prin repetare, fade. De unde şi nevoia pasionalilor de a schimba mereu obiec­tul dorinţei sau de a genera certuri şi obstacole, în urma cărora împăcarea să fie din nou excitantă. Creşterea numărului de divorţuri şi a căsniciilor nefericite vine şi din faptul că astăzi se caută mai mult patima trecătoare, și nu iubirea. Primează experimentul. Or, pasiunea durează cel mult trei ani, în timp ce iubirea poate dura o viaţă, dacă avem grijă de ea. Toate cercetările psihologilor de­mons­­trează că iubirile pe termen lung, bazate pe pa­siune, sunt foarte rare, iar dacă se întâlnesc, totuşi, aces­te iubiri sunt nefericite şi subjugate de suferinţe. Un proverb arab spune: „Nu vă căsătoriţi cu persoana pe care o iubiţi, iubiţi persoana cu care v-aţi căsătorit!”.

– Cum ar trebui să arate o iubire durabilă, în ziua de azi?

– Din punct de vedere psihologic, trei lucruri fac posibilă iubirea de durată: compatibilitatea, admiraţia şi cel puţin un proiect în comun. Cuplu­rile fericite pe termen lung reunesc un maxim de compatibilităţi. Devin chiar din ce în ce mai compatibili cu timpul, în timp ce pasionalii de­vin din ce în ce mai divergenţi. Pasionalii nu-şi dau timp să verifice compatibilităţile și abia cu timpul realizează că diferenţele din­tre ei sunt insurmontabile. Persoanele mature emo­ţional verifică înainte de a se angaja că dorinţele de coa­bitare concordă, că vor acelaşi număr de copii, că au aceleaşi valori, principii educative şi aceleaşi obiec­tive financiare. Nu pleacă de la premisa că vor fi mereu de acord, doar pentru că se atrag şi se iubesc. Nu se je­nează să discute de carieră, de împărţirea sarcinilor me­na­jere, de viaţa socială. În discuţiile lor nu încearcă să placă celuilalt cu orice preţ, ci se pre­zintă aşa cum sunt. În cuplurile fericite, iubirea nu există fără admiraţie reciprocă. Această admiraţie se clădeşte pe realitatea persoanei iubite, nu pe imaginea idealizată a acesteia. Iluzia nu e o sursă de admiraţie, ci de decep­ţie. Admiraţia aduce cu sine respectul şi implică cu­noaş­­terea, încrederea, onestitatea şi fidelitatea. Nu în ul­ti­mul rând, cum spuneam, îndrăgostiţii pe termen lung împărtăşesc cu bucurie aceleaşi proiecte, ştiu să facă planuri şi să petreacă timp de calitate împreună. Se privesc în ochi, dar privesc în acelaşi timp şi spre aceeaşi direcţie.

DINA BRAN