– Editura Eikon ocupă un loc de frunte în peisajul editorial de la noi, atât prin calitatea cărților publicate, cât și prin numărul lor. Cu ce noutăți întâmpinați primăvara?
– După o „hibernare” activă, venim cu multe titluri noi. Sperăm să iasă oamenii din case și, după o plimbare pe străzile înflorite, să intre și în librării. La noi s-au creat cumva două perioade de raportări în fața cititorilor, una de primăvară-vară, care se încheie la târgul de carte Bookfest, și alta de toamnă-iarnă, la Gaudeamus, cele două mari evenimente emblematice pentru cultura scrisă românească. Între ele, facem eforturi mari pentru a selecta și a oferi cititorilor apariții cât mai interesante. Acum, dincolo de lansările de carte din multe orașe ale țării, Editura Eikon se pregătește pentru Bookfestul de la sfârșitul lunii Mai, unde sperăm să fim așteptați, ca în fiecare an, de cât mai mulți cititori.
– Se vorbește mult despre faptul că în România se citește puțin. Aveți semne că s-ar întoarce lumea la lectură, ca altădată?
– Față de ultimii ani, se observă o foarte ușoară creștere a interesului pentru cartea scrisă. Pe de altă parte, auzim însă tot mai des știri și statistici care anunță scăderea procentuală a cititorilor de cărți și creșterea numărului celor care apelează la internet, unde, în câteva secunde, pot fi găsite răspunsuri le cele mai diverse întrebări și căutări. Însoțite de imagini sau chiar de filme, acestea par mai spectaculoase decât o carte, a cărei valoare este incomparabilă. Lectura, se știe, stimulează neurogeneza, creativitatea, capacitatea de a face conexiuni, îmbogățește imaginația și naște emoție. Drept pentru care, și psihiatrii europeni, după cei americani, recomandă celor care nu citesc cărți să citească măcar o pagină de ziar pe zi. Lectura devine astfel o „sală de forță” pentru neuroni. Cei mai mulți merg azi la sălile de forță pentru mușchi, pentru redobândirea și păstrarea supleții corporale. Foarte frumos, dar nu suficient pentru provocările acestui început de mileniu.
– În anii comunismului, cartea a fost un mijloc de rezistență morală. Credeți că mai este posibil ca lectura să redevină obișnuință? Se mai pot întoarce zilele când se stătea la cozi la librării pentru a cumpăra cărți?
– Copiii care nu-și văd părinții citind cărți, ci doar butonând aparate care furnizează informații sumare despre o lume tot mai săracă în mistere, vor face la fel. Există o poveste tristă, dar pilduitoare: un copil se roagă la Dumnezeu să-l facă „smartphone”, ca să fie permanent în atenția părinților săi, care tresar la orice sunet al aparatului, dar sunt insensibili rugăminților lui. Educația, care cuprinde și literatură, mai poate păstra oamenii liberi, capabili să discearnă și să aleagă să citească pentru a se cultiva, pentru a se desăvârși. De curând, psihologul Daniel David, rectorul UBB Cluj, pe baza unor statistici recente, sublinia următorul fapt: „renunțarea la studii aprofundate și la memorarea de cunoștințe duce la scăderea coeficientului de inteligență”. Adică transformă omul – ființa umană, altădată autonomă și omniscientă, care purta în creier, în interiorul său, cultura lumii – într-un purtător de obiecte „inteligente”, telefoane mobile, tablete, care la o simplă apăsare pe taste oferă răspunsuri, informații, dar câteodată, multe dintre ele sumare, trunchiate, generale. Omul, creator de cultură, ajunge consumator de informații despre cultură. Asistăm la o robotizare a omului, care nu-și mai aparține, în lipsa acelor obiecte „capabile” să-i furnizeze, la orice pas, sfaturi privind următoarea mișcare, ca altădată sufleorii la teatru. Dacă se ia curentul, majoritatea participanților la trafic, obișnuiți să fie ghidați de busole electronice vorbitoare, nu mai ajung la destinație. Mult mai trist e în cazul destinațiilor intelectuale, singurele în măsură să păstreze statutul ontologic al ființei umane. Iar dacă adăugăm realizările tehnologice în materie de inteligență artificială, observăm că realitatea își pierde consistența. Literatura de anticipație a prevăzut și acest stadiu al omenirii. E de ajuns să amintim de Gustav Meyrink, cu al său Golem, scăpat de sub controlul omului care-l crease, ca să vedem că scriitorii, unii dintre ei, au făcut adevărate profeții. Inginerii de azi vorbesc de perfecționarea nanoroboților care vor permite identificarea perfectă a oamenilor cu mașinile… Eu sper că numărul celor care vor să rămână oameni este încă în creștere. Dar, pe lângă cei preocupați de cultură, cred că și instituțiile statului, începând de la grădinițe, școli, licee, universitați, până la Ministerul Culturii, ar trebui să fie mai responsabile ca oricând, pentru a promova cartea și lectura. Bibliotecile publice, câte au mai rămas, ar trebui aprovizionate cu apariții editoriale la zi (multe n-au mai primit carte de zeci de ani) pentru a redeveni „universități” alternative, așa cum au fost dintotdeauna. În Franța, guvernele susțin financiar inclusiv librăriile, să nu se închidă sau să nu devină, ca la noi, magazine cu cărți și, mai ales, cu alte produse neculturale, pentru a rezista în fața indiferenței crescânde față de cultura scrisă.
„Publicul preferă povestea”
– Ce genuri literare sunt preferate, totuși, acum? Care sunt subiectele de interes? Există un top al temelor care vând cartea?
– Genurile literare cele mai populare rămân tot romanul, povestirile, proza scurtă, într-un cuvânt, tot povestea este preferata publicului. Temele literare sunt cam aceleași, dragostea, singurătatea, supraviețuirea, înstrăinarea. Pe lângă acestea, crește interesul pentru cele spirituale, finalitatea vieții, teme perene în istoria culturii. Unii cititori caută răspunsuri în textele sacre tradiționale, alții preferă interpretări noi, incluzând științele și tehnologiile de azi. De mare trecere se bucură și cărțile de „dezvoltare personală”, o subliteratură practicată de mii de persoane care adună alte mii să învețe lucruri absolut elementare, „domenii” de studiu în care bunicii și părinții noștri ar fi fost doctori. „Respectul de sine”, „iubirea de sine”, alături de alte îndemnuri egocentrice, sunt majoritare în lexicul acestor scrieri, care fac tot mai mulți adepți. Cărțile care se vând în mii, zeci, sute de mii de exemplare, aflăm din statistici, se adresează celor care au devenit sclavii senzualității și ai instinctelor.
– Editura Eikon este recunoscută pentru participarea la evenimente culturale, de lansare și prezentare de cărți, în toate orașele țării. Ați putea spune în ce regiune a României se citește mai mult?
– Încă de la înființare, am străbătut toate zonele țării. Într-un an, mi-am propus să mergem în toate orașele care aveau măcar o librărie. S-au adunat peste 450 de localități, unele destul de mici, precum Măcin, Fetești, Seini, Chișinău Criș ș.a. Între timp, în multe orașe și orășele din provincie nu mai există nici măcar o librărie. În schimb, harta auctorială a Editurii Eikon s-a extins la fel de mult. Aproape în toate orașele și județele avem autori publicați. Ar fi riscantă și imprecisă o hartă a iubitorilor de carte, chiar și după peste patru mii de lansări făcute în toată țara. Poate că i-aș nedreptăți pe mulți. Cu vreo trei decenii în urmă, peste 50% din cărțile care apăreau se vindeau în București, restul în celelalte orașe ale țării. Descentralizarea informațională survenită odată cu internetul și creșterea vânzărilor comandate „online” oferă acum șanse egale oricărui cititor.
– Care sunt greutățile și bucuriile unui editor în România de azi?
– Tot mai mulți oameni conștientizează inconsistența „autoinstruirii” sporadice digitale și revin la clasica și temeinica acumulare de cunoștințe din cărți. Sunt încrezător în cartea scrisă și tipărită, care, am mai spus-o, schimbă vieți. Publicăm, cu mici excepții, autori români, unii celebri, alții de care încă nu s-a auzit. Știm și noi că traducerile, care au pătruns după 1989 în țară, se vând mult mai bine. Dar traducerile nu reprezintă cultura poporului român, ci a țărilor de reședință ale autorilor. Ne-am făcut o datorie de onoare din a publica autori români. Cu cele peste trei mii de titluri publicate am reușit să propunem și să impunem câteva sute de autori, pe care i-am debutat și care azi sunt scriitori cunoscuți, unii preluați și de alte edituri. Bucuria autorilor publicați și a cititorilor ne ajută să continuăm.
MARIA SITARU
Romanian