Când a venit în familia noastră (adusă de fetița mea, Cătălina) era un ghemotoc zburlit de blăniță neagră, din care se ițeau doi ochișori de culoarea chihlimbarului. Deloc stânjenită de noul loc și de persoanele străine din casă, a purces la explorarea noului spațiu vital, alegându-și loc de dormit patul meu și al fetiței. Foarte sigură pe ea și independentă, nu accepta să fie luată în brațe sau mângâiată dacă nu dorea „personal” acest lucru. Dacă insistam, se zburlea imediat, iar gheruțele fulgerau pe mâna îndrăznețului. Deseori o vedeam cum stă pe fereastră, pândind păsările de-afară sau câte un fluturaș. Atunci, spre marea noastră uimire, scotea un fel de mârâit asemănător ciripitului. Pur și simplu imita păsărelele, în ideea de a le atrage spre ea cât mai aproape. Își încorda gâtul și mișca foarte caraghios din mustață, scoțând sunete complet diferite de mieunatul cotidian. Acum, când a crescut și a devenit o pisică conștientă de importanța ei, emite aceste sunete când o cert sau o tachinez. Dar tovarășa ei de joacă, de care e fascinată total, este o broască țestoasă. Fiind o specie acvatică, ea își cam face veacul într-un acvariu. Fapt care nu a împiedicat-o deloc pe Koly să-și vâre cele patru lăbuțe în apă și să sperie broscuța cu lovituri (ce-i drept, delicate). Ore întregi o urmărește cum înoată, cum se hrănește, iar când o scot din acvariu, o pândește și, ca o veveriță agilă, se repede asupra ei, mirată la culme că picioarele și capul broscuței dispar în carapacea ocrotitoare.
Anii au trecut, iar ghemotocul zbârlit s-a transformat într-o pisică deosebit de frumoasă (este părerea tuturor celor care o văd). Punctul său de atracție îl constituie blana neagră, strălucitoare, subțire și moale, ca o catifea, moștenire de la mama sa, o „aristocrată” birmaneză. De asemenea, are un cap foarte expresiv și bine proporționat cu restul corpului. Dar cel mai impresionant aspect la această pisicuță este „flerul”, capacitatea specială cu care detectează locurile dureroase de pe corpul meu. Când intru în criză, mă privește intens, cu ochii ei chihlimbarii și pătrunzători, miaună ușurel și se așează exact pe zona care îmi creează probleme, începe să toarcă și mă privește din când în când, ca și cum m-ar întreba: „ți-e mai bine?”.
Odată eram foarte tristă și supărată și am făcut o baie caldă, în scopul de a mă mai detensiona puțin. Dar apa fierbinte, asociată cu starea mea psihică, mi-a făcut rău, și de-abia am reușit să ies din baie și să mă întind pe pat. Aveam amețeli, capul îmi zvâcnea dureros și respiram greu. Imediat, Koly a sărit pe mine și s-a așezat chiar în zona pieptului, torcând – aș putea spune – din răsputeri, de parcă avea un motoraș în piept. Mă privea și din când în când îmi atingea fața cu lăbuța, exact ca într-o mângâiere (gest care îi este specific, dar pe care îl face selectiv, numai față de anumite persoane). Și, vă rog să mă credeți, după această terapie plină de iubire, ca prin farmec, am început să mă simt mult mai bine. Vibrațiile torsului le simțeam ca pe niște unde plăcute care mă alinau. Am stat astfel nemișcate, privindu-ne una pe cealaltă, vreme de 10-15 minute, după care pisicuța s-a întins, a mieunat ușurel și a plecat mândră, cu coada în vânt, vădit mulțumită de priceperea ei. Astăzi sunt sigură că atunci s-a petrecut un mic miracol, dăruit mie de Dumnezeu, printr-o necuvântătoare.
DANIELA
Romanian