Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

RODICA CULCER despre… „Credibilitatea Americii ca mare putere s-ar nărui, dacă Washingtonul ar refuza să-și apere aliații”

– Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii a votat recent un ajutor militar de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, într-un moment în care forțele Kievului pierd teren în fața Rusiei. Ce înseamnă acest ajutor pentru Ucraina, venit după luni de întârziere? Putem vorbi și despre o schimbare a curentului politic în favoarea Ucrainei, în Statele Unite?

– Ajutorul militar american poate asigura în acest moment supraviețuirea Ucrainei. Deși face eforturi, UE nu se compară ca putere militară cu SUA și nici nu reușește să fie suficient de rapidă și de flexibilă, pentru a asigura Ucrainei munițiile și echipamentele militare de care are urgentă nevoie. Substratul politic al votului din Camera reprezentanților este mai complex și nu reflectă o subită întoarcere a republicanilor în favoarea Ucrainei. Mai degrabă, Ucraina a fost salvată, temporar, de războiul din Israel și de agresivitatea tot mai pronunțată a Chinei față de Taiwan, pentru că legea votată sâmbătă se referea la ajutorul militar global acordat de SUA și nu se putea, așadar, vota separat pentru sprijinirea militară a Israelului sau a Taiwanului, fără a vota și pentru ajutorarea Ucrainei. Recentul atac al Iranului asupra Israelului a grăbit acordul bipartizan din Camera Reprezentanților, unde doar extremiștii republicani au votat împotrivă. Nu este exclus ca Donald Trump însuși să fi înțeles că, dacă Putin iese învingător în Ucraina, Israelul este bombardat de iranieni și Taiwanul atacat de China, situația geopolitică pe care o va moșteni dacă va ajunge la Casa Albă va fi greu de gestionat. Totodată, credibilitatea Americii ca mare putere s-ar nărui dacă Washingtonul ar refuza să-și apere aliații, favorizând victoria unor regimuri totalitare, ca regimul lui Putin și cel al lui Xi Jinping, sau a unor teroriști (Hamas) și a susținătorilor lor (Iran) asupra unor democrații pro-americane. Cum va mai putea susține Trump că el „face America măreață”, dacă ea nu este în stare să-și onoreze angajamentele militare față de aliați și față de propriile valori fondatoare? Legea ajutorului militar a fost votată, așadar, pentru că ecuația geopolitică s-a acutizat, dar votul nu dă semnalul unei reorientări a republicanilor. Există încă destui lideri republicani care au reușit să-și convingă alegătorii că America nu trebuie să se implice pe plan internațional. Până acum, înalții funcționari și experții de la Departamentul de Stat și Departamentul Apărării au reușit să le blocheze manevrele izolaționiste, inclusiv în prima Administrație Trump. Nu se știe însă dacă vor reuși și în viitor.

– Mai multe partide de opoziție din Republica Moldova s-au reunit într-un bloc politic, numit „Pobeda” (Victorie), în urma unui congres desfășurat recent la Moscova, la care a participat oligarhul pro-rus Ilan Șor, lider al Partidului Șor, declarat neconstituțional în 2023, și bașkanul Găgăuziei, Evghenia Guțul. Este acest demers rezultatul unei noi manevre a Rusiei? Cât de grav amenință blocul „Pobeda”, puterea de la Chișinău? Ce pârghii are regimul Maiei Sandu pentru a menține Moldova pe direcția integrării UE? Ce pot face România și UE, pentru a anihila tactica Moscovei în Republica Moldova?

– Este evident că formarea blocului Pobeda este o manevră a Kremlinului, de vreme ce congresul de constituire a avut loc la Moscova, cu participarea unor lideri politici pro-ruși și anti-occidentali pe față, ca Ilan Șor și Evghenia Guțul. De altfel, însăși crearea zonei autonome Găgăuzia a fost o manevră rusească, menită să-i asigure Rusiei un nou punct de sprijin împotriva Chișinăului, după desprinderea Transnistriei. S-a continuat, astfel, politica lui Stalin de a bloca orice demers de reconstituire a statelor limitrofe URSS, în vechile hotare. Ca atare, Europa și    România trebuie să apere Basarabia, pentru că o cădere a regimului Maiei Sandu ar aduce un regim marionetă pro-Putin la granița noastră de est, ceea ce nu numai că ne-ar amenința direct, ci ar crea probleme și Ucrainei. Pentru a sprijini regimul pro-UE și pro-NATO al Maiei Sandu, esențiale sunt un sprijin economic masiv și asistență pentru realizarea reformelor necesare pentru a reduce dependența de Rusia și a diminua dificultățile economice cu care se confruntă populația. O populație săracă și fără perspective, altele decât emigrarea masivă, va cădea ușor pradă discursului populist al unor politicieni corupți ca Ilan Șor, chiar dacă aceștia sunt niște infractori dovediți. Din păcate, nu este ușor pentru echipa Maiei Sandu să schimbe rapid situația în țară, pentru că justiția este încă populată de magistrați pro-ruși, care blochează procesele deschise politicienilor și interlopilor pro-Kremlin, refuză să interzică propaganda televiziunilor ruse și îngreunează eforturile regimului Maiei Sandu de a bloca finanțarea partidelor pro-ruse, cel mai eficient mod de a le neutraliza. Deocamdată, vedem că UE este decisă să sprijine Moldova, ceea ce obligă și România să se alinieze. Este limpede însă că sprijinul Bucureștiului ar fi mai eficient dacă la putere nu s-ar afla un partid care îl susține pe adversarul Maiei Sandu, primarul socialist și pro-rus al Chișinăului, Ion (Iv) Ceban. Dar ambiguitățile și jocul la două capete par să fie înscrise în zestrea genetică a unor politicieni români.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian