Stabilitate: de când cu pandemia, cu războiul de la granițele noastre și cu ascensiunea unui tip de discurs tot mai agresiv pe scena noastră politică, guvernanții nu încetează să își justifice deciziile – multe dintre ele forțând, dacă nu limitele democrației, cu siguranță pe cele ale bunului simț. După ce au guvernat, împreună sau separat, întreaga perioadă de după 1990, PSD și PNL se simt acum îndreptățite să își aroge paternitatea și exclusivitatea stabilității. La fel de îndreptățiți sunt însă și cei care suspectează că stabilitatea mult lăudată acoperă, de fapt, instabilitatea. O instabilitate care avea să fie devoalată, zilele acestea, de telenovela numirii unui candidat comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Vulnerabilitățile candidatului Cătălin Cîrstoiu nu au întârziat să iasă la iveală, iar alegerea sa pripită, fără nicio temă făcută și în lipsa totală a carismei, s-a dovedit a fi cea mai măruntă dintre ele. Spre deosebire de majoritatea celor care visează la o funcție publică în România, medicul Cătălin Cîrstoiu are o carieră profesională și competențe dincolo de orice dubiu. Discuția se deschide când vine vorba despre una dintre marile metehne ale sistemului medical de la noi – concupiscența funcției manageriale de la stat cu afacerile din privat, mai abil sau mai rudimentar ascunse în spatele unor rude sau al unei încrengături de firme. În cazul lui Cîrstoiu, incompatibilitatea era mare cât Spitalul Universitar pe care îl conducea! În lipsa unor explicații pertinente, „coaliția stabilității” s-a văzut nevoită să-l coboare pe doctor din metroul electoral la prima stație. „Mult zgomot pentru nimic”, ar spune unii despre aventura politică a medicului Cîrstoiu. Dimpotrivă, prin expunerea sa inabilă în fața obiectivelor presei, am înțeles mai multe despre cum funcționează sistemul pe care coaliția și-l dorește prosperând în continuare, spre profitul clientelei sale, sub acoperământul așa-numitei stabilități.
Prin „experimentul Cîrstoiu”, alianța de guvernare nu doar că-și trage singură un glonț în genunchi și vulnerabilizează întreaga încrengătură de interese de la vârful medicinei românești, dar își anulează chiar argumentul stabilității. Ce stabilitate poate oferi o coaliție, care nu e în stare să numească un candidat fără probleme de integritate? Ce stabilitate poate oferi o coaliție care își abandonează partenerul, la primele anchete de presă? Ce stabilitate poate oferi o coaliție care renunță la strategia candidatului comun pentru București, pe care s-a strofocat să o explice electoratului, pentru a veni cu două nume separate, dintre care cel al Gabrielei Firea trage după el, cât e Capitala de lungă, tinichelele unor scandaluri încă și mai sonore? În timp ce nașul acestei „alianțe a stabilității” visează cele mai mari posturi la nivel european și mondial, partidele pe care le girează nu sunt în stare să găsească un candidat cât de cât credibil pentru București. Marea coaliție vrea să exporte stabilitate și echilibru, dar nu e în stare să-și rezolve problemele din propria ogradă!
Romanian