44 de milioane de lei au cheltuit partidele politice cu presa și propaganda în primele 3 luni ale anului, cele mai mari valori ale cheltuielilor de când se măsoară aceste date – se arată într-un raport realizat de EFOR, dat publicității zilele trecute. Suma, 9 milioane de euro, e foarte mare în sine, dar mai șocantă decât asta e creșterea abruptă a acestui tip de cheltuieli în ultimii ani: spre comparație, în primele 3 luni ale anului 2021, partidele cheltuiseră 10 milioane de lei, de aproape cinci ori mai puțin! Subvențiile pentru partide au tot crescut în ultimii ani – că doar își votează singure aceste surse de venituri! – dar și apetența pentru propagandă și pentru „promovare politică” (a se citi „publicitate mascată, sub forma unor articole sau informații de presă”) a crescut constant. Mai bine de jumătate din banii primiți de principalele partide din România în primele 3 luni ale anului au mers pe cheltuieli cu presa și propaganda, în vreme ce cheltuielile de alt tip, pentru consultanța politică, pentru activități politice sau sondaje de opinie reprezintă, fiecare, sub 10% din cheltuieli.
Sigur că partidele politice nu sunt companii, dar suma disproporționată pe care o alocă pentru ceea ce uzual se numește promovare (spre 70%, dacă punem la socoteală și banii pentru sondaje de opinie și alte cheltuieli de marketing) seamănă teribil cu practica atâtor firme care își păcălesc clienții, ambalând sub campanii pompoase servicii proaste, dacă nu chiar fictive. Un produs bun, mai ales unul aflat de ani mulți pe piață, ar trebui să se promoveze „din om în om”, cum se spune. Sau măcar să facă în așa fel încât, pe durata unui mandat de 4 ani, să ajungă să vorbească celor care i-au votat, „față către față”, nu prin tot felul de tehnici de propagandă. Ca să nu mai spunem că politicenii de top, care au privilegiul unei bune expuneri publice, prin funcțiile pe care le dețin, ar trebui să se promoveze gratis, dacă ar avea un discurs care să intereseze cu adevărat…
Cum însă nici partidele nu au personaje cu care să iasă în față, nici bună parte din presă nu mai are instinctul de a pune întrebările care interesează cu adevărat publicul, s-a ajuns la acest compromis, în care zeci de milioane de euro din bugetul public se duc pe „presă și propagandă”, adică pe o păcăleală din care cel care plătește, omul de rând, nu are niciun beneficiu. Mai ales când legiuitorii, adică cei care împart cu larghețe banii, au avut grijă ca, în afara campaniilor electorale propriu-zise, partidele să nu trebuiască să dea socoteală pe ce criterii, în ce fel și cui împart banii de „presă și propagandă”. Așa au apărut instituții de presă sau site-uri-fantomă, în fapt „suveici” gândite de partide pentru a scurge acești bani, așa au apărut parteneriate generoase între titluri de presă cândva respectabile, și actori politici de prim rang, mai nou au apărut inclusiv institute de sondare a opiniei publice fantomă, care lucrează fără minimalul aparat științific, doar ca să rostogolească mai departe, prin media și prin conturile aservite de pe rețelele sociale, minciuni care mai de care mai gogonate. Partidele din România sunt libere să comunice fix ce vor, fix când vor, fix unde vor, fără publicitate marcată, fără transparența cheltuirii banilor. Suntem mințiți pe banii noștri. Plătim ca să fim păcăliți.
