Sănătate cu petale de flori

Păducelul

(Crataegus oxyacantha)

Crește nu mai înalt de cinci-șase metri, are florile albe, dispuse în mici buchețele, iar pe­talele sale se scutură foarte ușor. Mirosul său atunci când e înflorit este dulce și greu, pre­dis­punând la relaxare și somn. Are pe ramuri spini puternici, iar frunzele sale cu lobi fini se culeg împreună cu florile în zilele uscate și însorite. Se usucă la umbră, în locuri lipsite de umidi­tate și bine ventilate, în strat subțire, așa încât să nu se încingă, iar după aceea se depo­zitează în săculeți de pânză. Prepa­ratele pe bază de frunze de păducel sunt un adevărat panaceu pentru ini­mă și pentru psihic, așa cum vom vedea în continuare:

Rețete cu flori de păducel

* Insuficiență cardia­că – Se fac trata­men­te cu tinctură de pădu­cel 6 luni, cu do­uă săptămâni de pau­ză. Se ia câte o lin­guriță de 4-6 ori pe zi.

* Infarct – Se administrează o com­binație de pul­beri (ob­ținute prin măcinarea cu râșnița electrică de cafea) de flori și fructe de păducel în proporții egale. Zilnic se ia câte o linguriță de patru ori, cu puțină apă. O cură durează 3 luni, urmată de două săptămâni de pauză, și apoi se reia.

* Aritmie cardiacă – Cele mai bune rezultate se obțin prin adminis­tra­rea unei combinații în proporții egale de tinctură de flori de păducel și de iarbă de talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). Din acest amestec se ia câte o linguriță la orele 6, 12, 18 și 22. Se fac trata­mente de câte 3 luni, urmate de 10 zile de pauză, după care se reia.

* Hipertensiune – Se ia tinctură de flori și fructe de păducel, câte patru lingurițe pe zi. Un trata­ment durează șase luni, urmat de o lună de pauză, după care se poate relua.

* Diabet – Păducelul este un excelent mij­loc de prevenire a car­diopatiilor și a problemelor vas­cu­lare, care constituie principala cauză de mor­talitate în rân­dul diabeticilor.

Se bea infu­zie combinată de flori și fruc­te de păducel (2 părți flori la o parte fructe), a cărei re­țetă va fi men­ționată la sfârșitul a­cestui articol, câte un litru pe zi.

* Rezistență la efort – Mai ales pen­tru persoanele care fac munci so­licitante fizic, dar nu numai, curele de câte 3 luni cu flori și fructe de pă­ducel sunt de un imens ajutor, pro­te­jând ini­ma și cres­când în mod natu­ral capa­ci­ta­tea de efort.

* Anxietate – un studiu făcut în Statele Unite pe 264 de pacienți a ară­tat că administrarea florilor de pă­ducel împreună cu magneziu ajută la echilibrarea psihică a persoanelor cu tulburări anxioase. Este un remediu care își dovedește eficiența la pacienții cu anxietate de intensitate mică până la me­die.

Se consumă zilnic un litru de infuzie combi­nată de păducel, în cure de 3 luni, urmate de o lună de pauză.   

Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de păducel

Păducelul și-a câștigat un binemeritat renume de plantă medicinală cu extrem de puține reacții adverse și cu o bună compatibilitate cu cele mai multe medi­camente, naturale sau de sinteză. Foarte rar s-a con­sta­tat, totuși, la unii pa­cienți cu proble­me cardio-vas­cu­lare, o anu­mită in­toleranță la acest remediu. O into­leranță tra­du­să prin stări de ver­tij, accele­rarea pul­sului, chiar u­șoa­re aritmii. Din acest motiv, la bolnavii cardiaci se începe tratamentul cu flori de păducel în doze mici – 0,5 grame pe zi, doze care vor fi apoi cres­cute progresiv, dacă nu apar efecte adverse.

Socul

(Sambucus nigra)

Este printre cele mai populare plante me­di­cinale de la noi, un arbust care crește în toată țara. Cu toții îi cunoaștem florile albe, cu aroma lor dulce-înțepă­toare, iar socata obținută din ele cu siguranță a fost unul din deliciile copilăriei celor mai mulți dintre noi. Florile sale sunt, însă, mult mai mult decât un ali­ment, ele având proprietăți medicinale foar­te puter­nice. Puține remedii contra bolilor respi­ra­torii, reu­ma­tice sau renale sunt atât de efici­ente ca florile socului. Ele se culeg la puțin timp după înflo­rire și se păstrează foarte puțin în coșuri sau în săculeți de pânză, după care se întind imediat la uscat pentru a nu se încinge. Uscarea florilor de soc se face la soare și nu la umbră, ca la majoritatea plan­te­lor me­dicina­le. Inflores­cen­țele se întind pe hârtie într-un loc înso­rit și bine ventilat, pe cât posibil ferit de ploa­ie (care le-ar distruge principiile active), unde se lasă vreme de 3-7 zile (în funcție de cât de puternic este soa­rele). În momentul în care codițele florilor sunt total lipsite de umiditate și și-au pierdut elasticitatea, procesul de uscare s-a încheiat, iar produsul ob­ținut se pune la păstrare în săculeți de hârtie bine închiși.

Rețete cu flori de soc

* Sinuzită, rinită – florile de soc sunt un ex­celent an­tiinflamator în afecțiunile căilor respira­torii superioa­re. În cazu­rile acute, se folosește infuzia fierbinte de soc (câte 3 căni pe zi), care are un efect drenor pu­ter­nic. În sinu­zita și rinita cronicizate se folo­sește infu­zia combi­nată, din care se bea câte un litru pe zi. Efec­tele cele mai bune se obțin prin com­binarea în pro­por­ții egale, în infuzie, a florilor de soc, cu rădăcină de pri­mulă, cunoscută și sub numele de ciuboțica-cucului (Primula officinalis). Mai multe stu­dii ale remediilor pe bază de flori de soc și de rădăcină de primulă au arătat că acestea îmbunătățesc dre­najul, deconges­tio­nează căile nazale și diminuează in­flamația mem­branelor mucoaselor.

* Bronșită – flori­le de soc au efecte de fluidi­ficare a secreției bronșice, efecte an­ti­in­flamatoare bronșice și expectorante, com­para­bile cu cele ale unor medicamente de sinteză, re­co­­man­dând ca atare folosirea socului în bolile respi­ra­torii. Florile de soc se administrează sub formă de pul­bere, din care se ia câte o linguriță de 4 ori pe zi. Efec­tele sunt amplificate, dacă sunt combinate cu ră­dă­cină de primulă (Primula officinalis) și rădăcină de brus­ture (Arctium lappa).

* Reumatism – ad­ministrarea florilor de soc în timpul crizelor reumatice re­duce durerea, redă treptat mobilitatea articula­țiilor, împiedică deterio­rarea ireversibilă a finelor țe­su­turi cartilaginoase din interiorul articulațiilor. Flo­rile de soc au, ad­ministrate din timp, un excelent efect de prevenire a crizelor reumatice. Se fac trata­mente de câte 2 luni, timp în care se ia câte o linguriță de tinc­tură de flori de soc de 4 ori pe zi.

* Dureri de cap – mai ales cele produse de ră­ceală, de expunerea la frig și la vânt ori de existența unor infecții respiratorii (sinuzită, rinită) sunt calmate și chiar eliminate de infuzia fierbinte de flori de soc. Se beau 1-2 căni din această infuzie îndulcită cu miere, care trebuie con­sumată cât de caldă se poate suporta. În dure­rile de cap cronice se bea infuzie combinată de flori de soc, câte 2 căni pe zi.

* Retenție de apă în țesuturi – florile de soc au efecte diu­re­tice și su­dorifice puter­nice, sti­mu­lând ca atare eli­mi­na­rea masivă a apei din corp prin urină și trans­pirație. Persoa­nele care au probleme cu elimi­na­rea apei din țesuturi, tre­zindu-se di­mi­neața cu mâi­nile, pi­cioarele ori te­nul umflat din cauza re­ți­nerii de apă, ar trebui să ia această plantă. Sea­ra și dimi­neața se bea câte o ca­nă de infu­zie combi­na­tă de soc, tra­ta­men­tul fi­ind reco­mandat și pentru pre­ve­nirea cal­cu­­lozei renale, a nefritei și a insufi­cienței renale.

* Răceală – florile de soc au efecte anti­virale, de creștere și de fluidificare a se­creției bronșice, de stimulare a transpirației, ceea ce duce la reducerea considerabilă a timpului de mani­fes­tare a răcelilor comune și a gripei. Se beau în pri­ma zi de manifestare a răcelii 2-3 căni de infuzie fier­binte de flori de soc, continuându-se trata­mentul în următoarele zile, cu consumarea unui litru de infuzie combinată de flori de soc la 24 de ore.

Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de soc

Cu excepția cazurilor de alergie, nu se cunosc res­tricții în utilizarea preparatelor din flori de soc.

Salcâmul

(Robinia pseudoacaccia)

Florile sale dulci și parfumate sunt locul favorit de în­tâlnire a albinelor, care îl preferă între toți copacii de la noi. Se culeg florile de salcâm cu tot cu ciorchinele pe care sunt dispuse, însă fără frunze, care se re­coltează și se usucă sepa­rat. Acești ciorchini, la fel ca și cei de soc, se usucă doar la soare, altfel petalele se bruni­fică, fermen­tează și își pierd toate pro­prietățile tera­peutice. După uscare, florile de salcâm se păstrează în saci de hâr­tie și se utilizează în termen de ma­ximum 2 ani.

Rețete cu flori de salcâm

* Gastrită, ulcer gastric și duodenal – pul­be­rea de flori mărunțite se administrează pe stomacul gol, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de minimum o lună, putându-se relua ori de câte ori este ne­voie. Florile de salcâm au efecte antiacide și cal­mante gas­trice. Florile de salcâm acționează și la nivelul siste­mului nervos central, reducând răspunsul organis­mului la stările de stres psihic, ceea ce ar explica și mai bine efectele benefice ale acestei plante în gastrita ce apare la persoanele suprasolicitate psihic ori care au probleme de echilibru emoțional.

* Migrenă – se consumă infuzia com­binată, câte un litru pe zi, îndulcită cu miere. Florile de salcâm re­duc excitabi­litatea nervoasă, fiind foarte utile în cefa­leele și în stările de greață ce se agravează la stimulii sonori și auditivi. La persoanele la care durerile de cap și feno­menele conexe apar pe fond de oboseală psihică, se recomandă cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă infuzie combinată de flori de salcâm și de tei, în proporții egale. Pe timpul curei este bine să vă rezervați mai mult timp pentru somn, această combinație de flori aju­tând sistemul nervos să se refacă prin odihnă și prin relaxare.

* Regurgitații acide – se administrează la 10-15 minute după fiecare masă câte o lingură rasă din com­binația în proporții egale de pulberi de flori și frunze de salcâm și de frunze de zmeur. Ambele plan­te au efecte antiacide și antispastice, ajutând la con­trolul fenomenului regurgitării.

* Candidoză bucală și di­gestivă – se con­sumă pe timpul unei zile infuzia combinată obți­nută din 6 lingurițe de flori și frunze de salcâm. Are efecte anti­micotice și ajută în timp la reglarea acidității organismului (element important în ținerea sub control a candidozei).

* Tuse – în timpul acceselor de tuse se bea infuzie caldă de flori de salcâm. În cazurile de tuse cronică se consumă zilnic un litru de infuzie combinată de sal­câm îndulcită cu miere. Este un excelent adjuvant și în bronșită sau astm, având proprietăți emoliente, antiiritative și expecto­rante.

* Constipație – se consumă zilnic, dimi­neața, 3 linguri de flori proaspete de salcâm pisate și ames­tecate cu miere. Este un tratament de sezon blând, dar cu efecte puternice, fiind recomandat mai ales fe­meilor și copiilor.

Utilizări externe ale florilor de salcâm

* Arsuri ușoare și medii – se zdrobesc flo­rile de salcâm și se aplică direct pe locul afectat, vreme de două ore, după care se lasă pielea la aer să se zvânte și, eventual, tra­tamentul se reia. Au efecte cal­mante rapide și, important, fa­vorizează o vinde­care estetică.

* Candidoză vaginală – se face o infuzie combinată concen­trată (3 linguri la cană) de flori și frunze de salcâm. Cu acest pre­parat se fac irigații vaginale în fiecare dimineață, lichidul fiind ținut în vagin minimum 7 mi­nute, înainte de a fi eliminat. Este un tratament ex­celent în această afecțiune, pen­tru că, pe lângă faptul că are efecte anti­mi­cotice puternice, salcâmul nu distruge flora normală, putând fi folosit zilnic, pe termen lung.

* Insomnie la copiii mici – se fac băi calde în care se adau­gă infuzie combinată concentrată (10 linguri la litru) de flori de salcâm. Are efecte somnifere, calmează ner­vo­zitatea și – spune medicina populară – chea­mă visele frumoase la copii.

Precauții și contraindicații la tratamentul cu flori de salcâm

Cu excepția cazurilor de alergie, nu sunt cu­nos­cute contraindicații sau reacții adverse la trata­men­tele cu flori de salcâm.

Remedii din petale de flori

1. Pulberea

Se obține prin măcinarea cât mai fină cu râșnița elec­trică de cafea a florilor (și eventual a frunzelor). De­­pozitarea pulberii obținute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întune­coase și reci, pe o perioadă de ma­ximum 2 săptămâni (deoarece sub­stanțele vo­latile se eva­poră rapid). De regulă, se ad­minis­trează de 4 ori pe zi, câte o lin­guriță rasă, pe sto­macul gol.

2. Tinctura

Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbe­re de flori peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închi­de borca­nul ermetic și se lasă să macereze vreme de două săp­­tă­­mâni, după care se filtrează, iar tinctura rezul­tată se pune în sticluțe mici, închise la culoare. Se admi­nis­trează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriță diluată în apă.

3. Infuzia fierbinte

Într-o cană de apă clocotită se pune o linguriță de flori, după care cana se acoperă și se lasă la infuzat vreme de 10-15 minute. Se fil­trea­ză. Se bea ceaiul cât mai cald posibil și, eventual, în­dul­cit cu miere. Efec­tele terapeutice sunt mult di­mi­nua­te la infuzia fier­binte, în urma opăririi plantei (une­le principii active se distrug), dar da­torită efec­tului termic, este am­pli­ficată ac­țiunea anti­spas­tică, bronhodilatatoare sau su­dorifică. To­tuși, de cele mai multe ori, este pre­fe­rată în tratament in­fuzia com­binată, care are efecte tera­pe­utice mult mai ample.

4. Infuzia combinată

Se pun 3-4 linguri de plantă mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deopar­te, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, du­pă care se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se ames­tecă cele două ex­trac­te, obținându-se aproxi­ma­tiv un litru de prepa­rat, care se folosește intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese și băi.