– Aspectul armonios dintre marele benefic Jupiter, proaspăt intrat în semnul Gemenilor, și Pluton în Vărsător, ne poate oferi oportunități de-a ne împlini și aspirații dintre cele mai îndrăznețe. Zodiile cele mai favorizate sunt cele de aer (Gemenii și Vărsătorii pe locul întâi, urmați de Balanțe). Semnele de foc sunt cele care vin la rând. Dintre ele, accesul la putere revine în primul rând Leilor, deoarece aceștia sunt guvernați de Soare, iar anul astrologic în curs este sub stăpânirea acestuia. Berbecii și Săgetătorii vin pe locul doi și trei. Pentru ca puterea și controlul pe care le dobândim acum să fie de durată, trebuie să ne gândim cât se poate de serios la consecințele opțiunilor noastre, căci proporționale cu câștigurile vor fi și pierderile, atunci când tentațiile ne împing să încălcăm legile morale. Șansele cele mai mari de-a ne lansa într-un proiect de mare anvergură sunt cele care apar până pe 17, perioadă în care ele sunt întărite și de prezența Soarelui, a micului benefic Venus în Gemeni, dar și a lui Mercur, mare maestru în ale comerțului și negocierilor, veniți să-l susțină pe Jupiter. Nu sunt de ratat ocaziile de-a studia, de-a întâlni personalități prestigioase sau de-a călători, tot pentru extinderea cunoștințelor –
BERBEC
Întoarceți foaia
Marte aflat în semnul dvs. până pe 9 Iunie vă îmboldește să începeți ceva nou, de fapt, cei mai mulți dintre dvs. au tot simțit nevoia de schimbare în viața personală, încă de anul trecut. De reușit, au reușit însă până acum doar cei care au fost consecvenți în planurile lor. Acum e nevoie să alegeți dintre multitudinea de propuneri care vă pot veni din partea celor din anturaj, de-a vă alătura unuia dintre proiectele lor, mai ales dacă acesta are și o tentă socială. Familia este o sursă de inspirație și susținere, inclusiv pe plan material, începând din 18.
BANI: Ideal ar fi să semnați contractele pentru afacerile dvs. în curs, până pe 3. Începând din 10 Iunie, Marte în Taur vă va da hotărârea și îndrăzneala necesare ca să vă ocupați de găsirea unor noi surse de venit.
CARIERĂ: Dacă vă implicați serios într-un proiect profesional după Luna nouă din Gemeni, de pe 6, și îl finalizați în preajma Lunii pline din Capricorn, din 22, succesul acestuia poate atrage atenția șefilor.
DRAGOSTE: Aveți mare trecere când vine vorba să ieșiți cu amicii și să cunoașteți lume nouă. Sunteți curtenitori, dar probabil vă interesează doar flirtul social.
SĂNĂTATE: Problemele osoase pot deveni acute în preajma datei de 11 și pot fi însoțite și de migrene. În preajma lui 17, cei cu sensibilități ale aparatului respirator pot face infecții.
TAUR
VIP financiar
Dacă aveți de purtat discuții în care să vă exprimați clar, succint și lucid, încercați să le duceți până pe 3 Iunie, cât timp vă ajută Mercur, aflat în semnul dvs. Din 18 încolo, acesta se mută împreună cu Venus în semnul Racului, favorizând interacțiunile dvs. cu rudele și vecinii și ajutându-vă să rezolvați lesne și rapid probleme administrative. Pe 20, odată cu intrarea Soarelui în aceeași zodie a Racului, viața socială se intensifică și puteți intra într-un grup sau participa la acțiuni conduse de cineva puternic și creativ.
BANI: Bucurie mare! Trigonul Jupiter-Pluton alătură prosperitatea jupiteriană cu resursele redutabile plutoniene. Iar dacă-i trecem la socoteală și pe Soare, Venus și Mercur, care sprijină demersurile financiare, puteți deveni client VIP al bănci(lor) dvs.
CARIERĂ: Vă recomandăm să revizuiți ideile pe care le-ați prezentat șefilor între Martie și Iunie anul trecut sau după 20 Ianuarie anul acesta. Revizuirea lor creativă se poate solda cu o promovare spectaculoasă.
DRAGOSTE: Aveți grijă ca pasionalitatea dvs. față de partener să nu degenereze în dorința de a domina, ceea ce se poate întâmpla începând din 10. Întrebați partenerul înainte de a lua decizii în numele său.
SĂNĂTATE: Migrenele, puseele de tensiune și somnul neodihnitor se pot ameliora în mod semnificativ după data de 9.
GEMENI
Energie năvalnică
Se pare că ați tras lozul câștigător. Cine se poate pune cu dvs., care îi aveți aliați pe Jupiter (un an întreg), Soarele (până pe 20), Mercur (între 4 și 17) și Venus (până pe 17)? Dificultatea constă în a alege felul în care să vă serviți de aceste energii multiple și pozitive care vă pot propulsa undeva la vârf. Pentru că sunteți poate cel mai sociabil dintre cele 12 semne zodiacale, cel mai probabil vă atrage o poziție care să vă permită să-i instruiți pe alții, de preferință pe tineri.
BANI: Șeful dvs. Mercur, în Rac, începând din 18, face o pereche foarte bună cu Venus, patroana banilor, care sosește în aceeași zodie, în aceeași zi. Acest cuplu de milioane poate primi și sprijin din partea autorităților, din 20 încolo.
CARIERĂ: În preajma datei de 12, nu e tocmai indicat să încercați să-i convingeți pe șefi cu tot dinadinsul de utilitatea ideilor dvs., deoarece ei au cu totul alt concept în minte.
DRAGOSTE: Combinația de planete din semnul dvs. vă face și mai irezistibili decât v-a făcut mama natură. În cel mai rău caz, iscați simpatie, dar cel mai adesea e vorba de mai mult decât atât.
SĂNĂTATE: Zona gâtului ar trebui menajată începând din 10. Cei cu probleme de tensiune ar trebui să evite energizantele.
RAC
Conspirația binelui
În spatele dvs. se află o adevărată conspirație a binelui. Se poate ca oameni pe care i-ați ajutat dezinteresat sau organizații caritabile pentru care ați făcut voluntariat și care v-au apreciat meritele să vorbească despre calitățile dvs. cu persoane respectabile, probabil cunoscute, care au nevoie în această perioadă tocmai de cineva cu aceste însușiri. Se poate să fiți cam ezitanți la început, căci cei mai mulți dintre dvs. sunt timizi și nu le place să iasă în față, dar Mercur și Venus laolaltă intră în semnul dvs. pe 18, spunându-vă că puteți să faceți o treabă foarte bună de reprezentare.
BANI: Poate nu primiți bani peșin, dar anumite eforturi ale dvs. se pot concretiza sub forma unor avantaje, cum ar fi reduceri sau gratuități.
CARIERĂ: Mulți ar dori să vadă calitățile dvs. puse mai consistent în valoare și consideră că meritați o funcție care să vă asigure mai multă vizibilitate. Pentru ca sprijinul lor să se materializeze, nu ezitați să vă puneți în valoare atuurile profesionale.
DRAGOSTE: Deveniți tare calzi și comunicați cu ușurință și plăcere în cuplu, începând din 18, fiind susținuți de frumosul duo Venus-Mercur. Partenerul vă răspunde cu o încărcătură puternică, în preajma Lunii pline din Capricorn, din 22.
SĂNĂTATE: Aveți nevoie de multă odihnă activă, chef de treabă nu prea aveți.
LEU
Vedeta verii
Pe lângă faptul că Soarele care vă stăpânește este și stăpânul acestui an, el este însoțit până pe 20, cât timp trece prin Gemeni, de un întreg cortegiu de planete simpatice: Jupiter, Venus și un Mercur în largul lui. Aveți deci parte de o primă lună de vară care vă promite să fiți vedeta oricărei întruniri sociale la care participați. Succesul cel mai răsunător îl puteți înregistra până pe 17 Iunie. E bine să cultivați contactele pe care le stabiliți în această perioadă, deoarece prin intermediul celor cunoscuți acum puteți avea acces la proiecte foarte valoroase.
BANI: În preajma datei de 12, ar fi bine să nu urmați recomandările unor prieteni, privitoare la anumite investiții sau afaceri. Nu că aceștia ar fi rău intenționați, ci, fie respectiva afacere nu vi se potrivește, fie ei nu dețin suficiente informații relevante.
CARIERĂ: Pe cât de bine comunicați cu șefii în primele trei zile ale lunii, pe atât de brusc pot interveni tensiuni, din 10 încolo. Zilele cele mai periculoase sunt 12 și 13, când șefii văd lucrurile dintr-o perspectivă complet diferită de a dvs.
DRAGOSTE: Mai ales Leii născuți în primul decan al zodiei pot reîntâlni pe cineva din trecut, iar pasiunea se poate reaprinde.
SĂNĂTATE: Alocați-vă timpul și banii necesari pentru îngrijire corporală după 17 și controlați-vă apetitul.
FECIOARĂ
Inspirație și pragmatism
Nu ezitați să vă faceți cunoscute public părerile. Mercur trece prin Taur și vă ajută să combinați inspirația cu pragmatismul. Din 10 încolo, însă, curajul în exprimarea opiniilor s-ar putea să vă facă să păreți aroganți sau agresivi. Pe 12 și 13, e cel mai probabil să aveți asemenea scăpări. Începând din 18, compania prietenilor vă va ajuta să vă destindeți, să vă simțiți agreați și incluși, ca într-o familie extinsă. Dar fiți moderați și aici în exprimarea opiniilor.
BANI: Marte în Berbec până pe 9 vă poate aduce un partener de afaceri energic și hotărât, ori îl poate determina pe cel pe care îl aveți deja să adopte o atitudine mai radicală față de dvs.
CARIERĂ: Gândiți-vă la șansele care vi s-au oferit în urmă cu 12 ani, deoarece contextul actual vă este chiar mai ofertant. Dar nu vă investiți energiile în prea multe direcții.
DRAGOSTE: Apropierea emoțională este deosebit de intensă în preajma Lunii pline din 22 din Capricorn, când unele Fecioare îndrăgostite își pot face curaj să mărturisească sentimentele.
SĂNĂTATE: Cei care se ocupă cu meticulozitate de eliminarea toxinelor din organism pot trece printr-un adevărat proces de regenerare a sănătății.
BALANȚĂ
Idilă cu șefii
La modul cel mai concret, Jupiter în Gemeni vă promite un sejur minunat, mai ales dacă mergeți într-o țară cu un trecut cultural bogat, din care aveți de învățat. Și nu e exclus să dați acolo peste persoane de la care puteți dobândi cunoștințe noi și interesante. Vă puteți împrieteni și, ulterior, chiar colabora. Alteori se întâmplă ca dvs. să fiți cei care faceți impresie cu informațiile pe care le dețineți, de care sunt interesate persoane mai tinere. Acest al doilea scenariu e probabil în intervalul 4-17.
BANI: Interacțiunile cu persoanele sau firmele din străinătate sunt cele care vă pot aduce surse suplimentare de venit. Odată cu intrarea lui Marte în Taur, pe 10, o persoană energică, probabil un bărbat, vă poate coopta într-o afacere.
CARIERĂ: Din 18, comunicarea cu superiorii merge unsă. Schimbul de idei este viu și creativ, iar din 20 încolo vi se poate încredința, de exemplu, conducerea unui proiect important. Păstrați-vă modestia.
DRAGOSTE: Mulți dintre cei care călătoresc, sunt în vacanță sau studiază se pot îndrăgosti de o persoană pe care o cunosc în acest context. În cuplurile stabile, până pe 9, perechea e cea care dă tonul.
SĂNĂTATE: În prejma datei de 17, e cazul să vă abțineți de la băutură, sedative sau chiar calmate ușoare, care pot avea un efect exagerat de puternic.
SCORPION
Dinamism profesional
Viața de familie a trecut prin tot felul de momente neprevăzute, o dată în perioada Martie-Mai 2023, apoi începând din 20 Ianuarie, anul acesta. Nu au fost neapărat neplăcute, dar tot v-au pus să vă confruntați cu probleme care v-au dat peste cap. Se poate ca și prin locuință să fi apărut situații, posibil legate de diverse defecțiuni, de care să fi fost obligați să vă ocupați, ceea ce v-a încurcat planurile. Vestea bună este că acum puteți găsi cu ușurință soluții dintre cele mai bune, atât referitoare la relațiile familiale, cât și la chestiunile gospodărești.
BANI: Puteți porni o afacere de familie, punând la treabă o moștenire pe care o valorificați cu sprijinul unei rude prin alianță. Dacă e să semnați contracte în acest sens, perioada cea mai indicată ar fi 4-18.
CARIERĂ: Dinamismul dvs. îi inspiră pe cei din subordine. Împreună cu ei puteți avea rezultate rapide, până pe 9 . Doriți să vă impuneți și nu e rău să vă manifestați autoritatea, cât timp o faceți cu calm.
DRAGOSTE: Burlacii zodiei nu sunt înclinați către relații stabile. Cel puțin până pe 17, persoana cea mai atractivă în ochii dvs. este… următoarea. Dar cunoscând-o mai bine pe una dintre ele, se poate produce ulterior și o apropiere sufletească.
SĂNĂTATE: Nivelul energiei crește din 10, sub puternica influență a lui Marte în Taur.
SĂGETĂTOR
Familia blochează profesia
Vă puneți în valoare talentele proprii sau pe cele ale copiilor dvs. Principalele ocazii în acest sens se ivesc până pe 9. În primele zile ale lunii poate apărea însă tendința de-a forța nota, de exemplu de-a vă strădui excesiv să vă puneți în valoare odrasla ori o însușire a dvs., de dragul de-a face impresie. Veți avea un impact mai mare fiind moderați. În preajma datei de 12 și de 17, n-ar fi bine să mergeți în vizită la seniorii familiei și nici să îi invitați la dvs., în luna asta nu aveți răbdare cu vârstnicii.
BANI: Asociații dvs. pot atrage investitori cu fonduri substanțiale. Perioada 7-17 este promițătoare pentru a finaliza contracte de asociere, bazate pe bună-credință de ambele părți. Eforturile dvs. privitoare la investiții dau roade din 18.
CARIERĂ: Probleme de tip familial sau locativ, care apar la mijlocul lunii, vă pot împiedica să vă împliniți îndatoririle profesionale așa cum v-ați fi dorit. Asta vă poate frustra și pe dvs. și pe șefii dvs. care vă cunosc potențialul.
DRAGOSTE: Cuplurile consacrate pot retrăi o lună de miere, îndeosebi între 7 și 17. Îndrăgostiții se pot decide să se mute împreună în această perioadă, în condiții favorabile.
SĂNĂTATE: Prezența lui Marte în Taur, din 10, vă crește puterea de muncă și energia vitală. Se pot însă accentua stările de insomnie.
CAPRICORN
Prestigiu profesional
Atenție la volan, pe 12 și 17 mai ales! Pe 12, riscul e să vă puneți mintea cu persoane nedispuse să cedeze, iar acest lucru se poate face simțit și în interacțiunea cu rudele sau vecinii dvs. mai în vârstă. Nu intrați în dezbateri, căci nu-și văd decât propriul punct de vedere și, probabil, dvs. la fel. Pe 17, problemele care se pot ivi, la capitolul șofat sau practică sportivă, țin de reflexe încetinite sau coordonare insuficientă a activităților programate.
BANI: Anumite proiecte pe care le-ați demarat între Martie și Iunie 2023 sau începând din 20 ianuarie anul curent și care nu au adus roadele așteptate, pot avea deodată un succes răsunător.
CARIERĂ: Felul în care funcționați, împreună cu toată echipa, vă propulsează printre persoanele care se bucură de un înalt prestigiu în domeniul dvs. de activitate. Cele mai remarcabile rezultate le puteți obține până pe 17.
DRAGOSTE: De mult nu ați mai primit atâta atenție și căldură din partea perechii, ca în perioada ce începe pe 18. Solitarii zodiei pot începe o poveste pasională, nu neapărat de durată, până pe 9.
SĂNĂTATE: Dispuneți de multă energie, care se manifestă însă inegal. Nu exagerați cu mâncarea și băutura.
VĂRSĂTOR
Protecție planetară
Cine vă poate sta împotrivă, din moment ce îl aveți în semnul dvs. pe puternicul Pluton și încă într-un aspect atât de bun cu marele benefic Jupiter în Gemeni? Străduiți-vă însă să folosiți această putere, care vă poate fi pusă la dispoziție ca prin minune, de așa manieră, încât să nu prejudiciați pe nimeni. Nu uitați proverbul potrivit căruia „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Noroc că cei mai mulți dintre dvs. dispun de umanismul necesar pentru a face față cu bine unei astfel de tentații (ambele zodii au reprezentări umane). Jupiter în Gemeni vă susține în acest sens, deoarece vă inspiră idealuri și nevoia de-a le transmite celor tineri.
BANI: Felul în care vă transmiteți știința poate atrage și bani, mai ales până pe 17, în special celor născuți în prima jumătate a zodiei.
CARIERĂ: Anumite probleme casnice vă blochează o mare parte din energie. Noroc că din 18 încolo, colaboratorii dvs., care vă agreează, vă susțin, ca și când ați face parte din aceeași familie.
DRAGOSTE: Poveștile de dragoste care se înfiripă acum pot fi de o noblețe și profunzime ieșite din comun. N-ar fi de mirare ca o veche iubire, netrăită până la capăt, să reapară în viața dvs.
SĂNĂTATE: Pe cât e de bună energia de care dispuneți, pe atât de vorace e pofta de mâncare. Ficatul și rinichii sunt organele care se cer menajate.
PEȘTI
Stare de îndrăgosteală
Ce bine e acasă! Primiți vizite multe, vă simțiți excelent în poziția de gazdă. Vă pot trece pragul prieteni sau rude prin alianță din străinătate, mătuși, unchi și nepoți, cu care vă înțelegeți de minune. Dincolo de întărirea legăturilor de familie, aceste întâlniri vă pot trezi încrederea în forțele dvs., mai ales datorită poveștilor despre copilăria dvs., depănate până pe 17. Văzându-vă prin ochii lor, vă puteți reconecta la calitățile pe care credeați că le-ați pierdut, dar, de fapt, ați încetat doar să le folosiți.
BANI: Marte în Berbec până pe 9 vă dă curajul să începeți ceva nou, poate fi vorba inclusiv de antreprenoriat. Cel mai bine ar fi să faceți primele demersuri din 3, pentru a beneficia de o energie cât mai bună.
CARIERĂ: Se întâmplă un lucru paradoxal, ilustrarea zicalei cum că cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Cineva, care v-a sabotat, e scos din ecuație și nu vă mai poate bloca.
DRAGOSTE: Combinația dintre energia romanticei Venus și a jucăușului Mercur în Rac vă face pasibili de-a vă îndrăgosti, dar nu de o singură persoană. Cumva, fiecare dintre ele are ceva ce îi lipsește celeilalte și dvs. vi se pare indispensabilă respectiva calitate, pentru ca fericirea dvs. să fie completă. Lor, nu.
SĂNĂTATE: O odihnă sănătoasă (dvs. aveți nevoie de regulă de 9 ore de somn) vă poate reface forțele.