PRIMARII NOȘTRI
Comuna Vânători-Neamț se află în nordul județului Neamț, în depresiunea pe care geograful și geologul român Mihail David o numea, în perioada interbelică, “Una dintre cele mai desăvârșite depresiuni subcarpatice din țara noastră”. Comuna are aproximativ 7600 de locuitori, în cele patru sate care o alcătuiesc: Vânători-Neamț, Nemțișor, Lunca și Mănăstirea Neamț. Maria-Adriana Petrariu tocmai a câștigat, la alegerile de la începutul acestei luni, cel de-al șaptelea mandat de primar al comunei Vânători-Neamț.
Munca, singura rețetă
– Care este rețeta unui asemenea succes, doamna primar?
– Munca, asta e singura rețetă pe care o știu. Munca în echipă, căci primarul nu face nimic doar pentru el. Am în primărie colegi competenți, mai ales pe accesare de fonduri, dar importantă e și o majoritate în consiliul local. Se întâmplă de multe ori ca lucrurile să nu fie înțelese sau să nu se vrea să fie înțelese. Mai ales înainte de alegeri, se face opoziție de dragul opoziției. De aceea, dacă ai o majoritate în consiliul local, te ajută să realizezi multe proiecte pentru comunitate.
– Dincolo de aspectul curat și civilizat al comunei, vizibil pentru oricine ajunge pe-aici, care sunt realizările cu care vă lăudați de când vă aflați la conducerea ei?
– O spun cu mândrie că, în toți acești ani, cele mai multe investiții au vizat unitățile de învățământ din comună, pentru că educația a fost întotdeauna o prioritate pentru Primăria Vânători-Neamț. Lucrările de modernizare a unităților de învățământ au fost finalizate în anii anteriori, acum sunt în derulare proiecte ce vizează dotarea lor cu mobilier școlar și alte mijloace moderne de învățare. Copiii și tinerii sunt cei cărora le vom preda ștafeta, cei care ne vor continua munca și cei care vor duce mai departe tradițiile și obiceiurile noastre, credința noastră strămoșească creștin-ortodoxă. De aceea, orice bani investiți în educație înseamnă o cărămidă în plus la temelia viitorului.
Tot pe copiii de vârstă școlară i-am avut în vedere și în cazul unui proiect inovativ, de parteneriat la nivel național, între trei Unități Administrativ Teritoriale – Cumpăna, jud.Constanța, Vânători-Neamț, jud. Neamț și Prundeni, jud. Vâlcea –, prin care am înființat un Centru socio-educativ pentru copii. Dorința noastră a fost de a îmbunătăți situația școlară și socială a 105 copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, urmărind, în primul rând, reducerea cazurilor de abandon școlar. În anul 2023, 45 de copii au participat săptămânal la activități socio-educative în acest centru, unde programul de recuperare școlară a fost personalizat, în funcție de nevoile fiecărui copil. În acest moment, centrul este finanțat cu fonduri de la bugetul local.
Nu am neglijat nici nevoile persoanelor vârstnice. În urmă cu doi ani, am deschis Centrul multifuncțional de zi pentru vârstnici, cu o finanțare totală în valoare de aproape 200.000 de euro, sumă acoperită de către GAL “Ținutul Zimbrilor”, din bugetul local și alte surse. În 2023, 94 de persoane vârstnice au beneficiat aici de servicii sociale, centrul fiind singura alternativă de acest gen din comună și din zonele limitrofe.
Locuri binecuvântate de Dumnezeu
– Județul Neamț este extrem de bogat în atracții turistice, dintre cele mai diverse. De ce aș alege să-mi petrec vacanța în această zonă și, mai ales, în comuna dumneavoastră?
– La sfârșitul anului 2022, comuna Vânători-Neamț a fost atestată drept Stațiune turistică de interes local. Avem o mulțime de atracții pentru turismul cultural și ecumenic, resurse naturale deosebite, și foarte multe pensiuni care oferă cazare și masă. Locurile acestea sunt binecuvântate de Dumnezeu, o dovadă în acest sens fiind numeroasele mănăstiri și schituri existente pe raza comunei noastre: mănăstirile Neamț, Sihăstria și Secu, schiturile Sihla – cu peștera Sfintei Teodora, Pocrov, Vovidenia și “Sf. Daniil Sihastrul”-Râpa lui Coroi. Cei care aleg ca destinație de vacanță comuna noastră pot vizita Casa memorială Mihail Sadoveanu, Monumentul Eroilor de la Nemțișor, dar și pe meșterii populari care încă se mai ocupă cu torsul, cusutul, țesutul, care fac opinci sau sunt iscusiți în prelucrarea lemnului. Tot pe teritoriul comunei noastre se află Grădina Zoologică “Dragoș-Vodă”, unicat în România, fiind singura grădină zoologică din mediul rural, dar și Parcul Natural Vânători, al treilea cel mai vizitat parc din România, după cele din Bucegi și din Apuseni, cu un număr de peste 200.000 de vizitatori anual. În Rezervația de zimbri avem permanent șase zimbri, alți șase sunt monitorizați în semilibertate și aproximativ 60 trăiesc în libertate. Toate acestea ne-au determinat să ne depunem candidatura pentru participarea la competiția internațională Best Tourism Villages 2024, iar pe cititorii dumneavoastră sperăm să-i incite să ne fie oaspeți.
Pentru că ni s-a dat să trăim în această zonă binecuvântată de Dumnezeu, cu atâtea lăcașuri de cult, cu bogății naturale, cu atracții și obiective turistice, dar mai ales cu oameni vrednici și cu credință, am o colaborare strânsă cu mediul de afaceri, cu reprezentanții lăcașurilor de cult, cu toți cei care activează în domeniul turistic, pentru a păstra aceste bogății și a le promova. Ne străduim cu toții să dăm turiștilor care ne vizitează comuna motive să-și dorească să revină, să aibă aici o experiență plăcută de vacanță, despre care să povestească și prietenilor.
– Turismul e condiționat în mare măsură de drumuri. Cum stați la acest capitol?
– Pentru investiţii în infrastructura rutieră avem prevăzute în fiecare an fonduri în bugetul local, dar suntem permanent interesați și de atragere de fonduri guvernamentale sau europene. În prezent, avem în execuţie trei mari proiecte: reabilitarea drumurilor care au fost modernizate, cu ani în urmă, prin Programul SAPARD, dar și modernizarea drumurilor de interes local, în trei din cele patru sate ale comunei, prin Programul “Anghel Saligny”. Toate cele trei proiecte au, împreună, o valoare totală de aproape 39 milioane de lei, bani din bugetul de stat și din cel local.
“Vreau să pot merge cu capul sus printre consătenii mei!”
– Ce vă propuneți în noul mandat?
– Nu am făcut niciodată promisiuni, pentru că nu sunt un om al vorbelor. Pentru mine, vorbesc faptele. Cu toate că am reușit să fac foarte multe în cei 24 de ani de când sunt primar, întotdeauna rămâne câte ceva de făcut, de refăcut, de reparat. Un proiect important, aflat deja în faza de contractare, este cel de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare, proiect ce va fi finanțat prin PNRR, în valoare estimată de peste 5,3 milioane de lei. De asemenea, în faza de evaluare a dosarului avem o unitate de producere a energiei electrice cu panouri solare, printr-o finanțare nerambursabilă, estimată la peste 1.650.000 lei, prin Fondul de Modernizare. Tot prin PNRR, avem în vedere realizarea unui Centru comunitar integrat, unde se vor presta servicii socio-medico-educaționale la standarde europene. Acesta va deservi toată populația comunei, dar în special persoanele aflate în situații de risc. Este un proiect cu finanţare rambursabilă, în valoare de peste 1.820.000 de lei. Intenționăm să realizăm și un sistem de iluminat public modern, cu LED-uri, prin telegestiune, printr-un proiect finanțat de Administraţia Fondului de Mediu.
– Încă patru ani adăugați celor 24 trecuți deja, ca primar, înseamnă un timp departe de familie. A fost greu drumul până aici?
– A fi primar înseamnă un șir lung de renunțări, la tine, la familie, la timpul tău, dar dacă se văd urmele, faptele, realizările, atunci vine și mulțumirea, pe care o găsesc mai ales în mulțumirea celorlalți. Iar dacă lumea m-a ales pentru a șaptea oară, înseamnă că am făcut ceva bun, care se vede. Tot ce fac, fac cu drag, îmi pun sufletul în fiecare proiect, deși sunt conștientă că nu poți mulțumi pe toată lumea. Important e să ai conștiința împăcată și sufletul curat. Fac, de fiecare dată, tot ce se poate face, în limitele legii, care trebuie respectată. Cât oi fi primar oi fi, când nu, vreau să pot merge cu capul sus printre consătenii mei.