• Am fost în Vrancea la o săptămână după alegerile locale. Sus, în munți, pace și liniște. Dar ieșirea la vot fusese și în viața sătenilor un eveniment. Pe vrânceni îi doare de țară și de copiii lor •
Marin Vlaicu, 57 de ani
„Să fie și la noi cum e la ei!”
(Valea Milcovului, zi de Înălțare, zi cu ploaie. Lumea s-a ascuns în casele răsfirate de-a lungul râului. Pe Marin Vlaicu l-am întâlnit însă pe drum, cu o plasă în mână. Rămăsese fără ulei la salată, îi ceruseră și nepoții un suc. Am profitat de ocazie și i-am cerut să răspundă la întrebare.)
„Am votat, am votat, cum să nu votez? Că votul e singura zi în care mă bagă cineva în seamă, în afară de nevastă, de copii sau de vecini! Păi, e altă zi să aibă nevoie de tine ăștia de ne conduc? N-au nevoie, că aici e buba! Numai la 4 ani, când cu votarea! În rest, gura mica, plătește dările și descurcă-te cum poți, că nu-ți mulg ei vacile, nu-ți cosesc fânul, pe ei doar îi interesează să-ți dea amendă dacă ți-ai tăiat copacul din pădurea ta, să nu-ți fie prea cald iarna, mă înțelegi?! Partea rea e că ne-am obișnuit și noi așa… Noi cu ale noastre, ei cu ale lor, doar că, dacă stai să te gândești, noi îi punem pe ei acolo ca să aibă grijă și de-ale noastre, nu tot de ale lor, dacă m-ai înțeles ce vreau să zic… Mie, unul, îmi place când îmi dă buletinurile și ștampila, când mă pune să semnez, când bag hârtia la cutie, parcă am, așa, ideea că mai contez și eu în țara asta, că mai am si eu ceva de zis. Pe urmă mă întorc iar la ale mele, da’ măcar în ziua votului spun: Bre, Marine, uite că ai făcut și tu ceva pentru țară. Acu, eu altă problemă am: ce face, dom’le, ăia acolo la parlamentul european? Freacă menta, ca ăștia de la noi, dar pe bani mai mulți. Alta e problema mea: dacă toată Europa asta în care suntem și noi e tot ca o țară, unde se pun toate împreună, de ce unii au mai mult și alții mai puțin? Că mi-a zis mie fii-miu că Lidl, Kaufland și alea-s toate la fel și-n Germania, deci, dacă tot alea sunt, de ce nu e tot salarul ăla și la noi, în România cum e și-n Germania? De ce, dacă tot suntem acolo împreună la uniune, să mă duc să muncesc pe bani mai mulți afară, când ar putea să fie același salar și aici? Mă înțelegeți ce zic?! Că aici e buba mare: pleacă, dom’le, românul afară, să câștige mai mulți bani, se golește țara încet și rămânem noi, ăștia, mai cu o vârstă mare, când, dacă tot e U.E., același salar ar trebui să fie peste tot, că și aceleași firme sunt peste tot, și n-ar mai trebui să plece nimeni… Explică mata, că ești de la București, de ce nu se poate! Că eu, când zice să votez pentru parlamentul european, numai la asta mă gândesc să se întâmple. Să fie la noi cum e și la ei! Că acasă la mine știu ce vreau: să pună asfalt peste tot, să nu ne mai chinuim prin noroaie, să facă dispensarul prima întâi, că dacă tot dăm dările alea, măcar să vedem ceva de ele! Aia-i!”.
Răduța Zară, 72 de ani
„E mai ghine de o mie de ori acu”
(Pe Răduța Zară am întâlnit-o în Farcaș, în drumul spre Răiuți. Am așteptat împreună să se zvânte ploaia, să capete încredere în mine, am întrebat-o și ce și-ar dori să se întâmple după votul ei.)
„Auzi, bre, hai să-ți zic ceva, că toată lumea au, au, au, doar se plânge și se vaită ce rău e acum… E mai ghine de o mie de ori acu, decât cum era cu comunismu’! Acu, dacă vrei să vinzi un vițel, faci ce vrei cu banii de pe el, nu-i mai dai la bază! Dacă ai vacă cu lapte, nu mai trebuie să dai brânza la stat! Că ăia îți luau și pielea de pe tine, pe animalele tale, pe munca ta, pe ce aveai tu în curte! Pe lucrul tău, bre, pe al tău! Că aproape îți zicea statul: hai, fură și tu cum furăm noi, ca să-ți fie bine. Dar cum să te apuci, bre, de furat, cum?! Că la comunism eram mică tare, nici nu era Ceaușescu, și într-o zi a dat cu pâra cineva din sat, că ne-a fătat vaca vițel și n-am zis nimic de el, nu l-am declarat la ei. Și-au venit cu miliția, cu primăria, să ne ia vițelul din bătătură! Aaau, dacă n-am început a plânge atunci! Mică, și plângeam! Parcă sufletul din mine mi-l luau! Vițelul mugea, eu plângeam, se strânsese tot satul și se uitau la noi ca la bâlci! Norocul nostru a fost un om mai milos din primărie, care a zis să ni-l lase, să facă niște hârtii, da’ să ni-l lase. Nu uit câte zile oi avea! Ăla era comunismu’, poa’ să zică cine vrea ce zice, da’ tot mai ghine-acu! Azi, ai purcel, îl vinzi. 7 milioane, mulți, puțini, îs banii tăi. Cu praful ăla de pe tobă ce mai iei de la APIA pe pământ, parcă s-ar strânge ceva. Cu ceva mă mai ajută și copilul, și uite, uit că n-am pensie da’ trăiesc… Acu, de votat, să spun drept, l-am votat primar, tot pe ăla care a fost. De ce?! Păi, vorbește frumos, bre, nu ca ăla de dinaintea lui! Ăla de dinainte, când s-au strâns niște femei din sat să-i zică una, alta, problemele lor, știi ce le-a zis? Marș acasă, hârcilor! Păi, omul ăsta de acu, mereu răspunde, orice l-ai întreba, zice că te rezolvă dacă ai o problemă, îți explică de ce nu se poate când nu se poate, te ascultă, bre, măcar te ascultă! E foarte cumsecade! Și cu copiii vorbește frumos! Ce să-i mai ceri? Drum? Uite drum! Păi, cum nu-i bun drumul?! Păi, câtă piatră să mai aducă? Că mereu aduce și pune! Păi, știi tu cât costă piatra aia?! Adică, cum să se asfalteze?! Ce, asfaltul crește în copaci?! Face și el ce poate! A pus bănci, a pus chetriș! Bucureștiu’ e de vină! Că el cere, da’ nu i se dă! Face mereu proiecte d-alea! Ce să faci acuma, să iei sufletul din el?! Are populație destulă comuna asta, ca să ne bage și pe noi cineva în seamă?! Vezi-ți, bre, de treabă, că nu merge lucrurile la noi așa!”.
Mirela Lalu, 40 de ani
„Să fie bine aici, în țară, să nu mai plece lumea care încotro”
(Despre mirarea Mirelei că mă vede pe drumul de pământ, aflat sub dealul casei ei, am vorbit deja în reportaj. Ce n-am pomenit acolo e părerea ei despre vot, despre așteptările pe care le are de la cei care ne conduc.)
„Ce vreau eu să se întâmple e ce vrea toată lumea: să le avem pe toate bune aici, la noi în țară, să nu mai fie nevoie de nimic, să nu mai plece lumea care încotro. Păi, eu am un nepot, lucrează pe vapor, țara lui e vaporul ăla, dar vaporul ăla n-ar merge pe Dunăre, pe la noi, numai pe la străini umblă! Am un frate în Anglia, altul în Germania… Și la unul, și la altul le e dor de casă, că doar vorbesc cu ei și știu. Și s-ar întoarce oricând, mâine s-ar întoarce!, dacă ar câștiga cât de cât, pe-aproape cu cât câștigă acolo! Dar la noi, uitați-vă, că dacă vine Ciolacu și zice să mai mărească un pic, acolo, salariile, sar toți cu gura pe el că moare economia! Eu nu înțeleg: mai bine să moară țara decât economia aia, sau cum?! Până moare economia, ni se golește țara! Aia-i problema mare! Așa le-aș zice în față niște lucruri la toți purcelușii ăia grași care ne conduc! Că se mai și ceartă toată ziua! Mai potoliți-vă odată, că aveți o muncă de făcut și voi doar cu gura știți să faceți! Deci, asta: ăia de sus să mai facă și liniște, să ni se întoarcă tinerii acasă, să muncim împreună și să ne fie bine în țara noastră! La primăria noastră, știe și primarul ce vrem: drumuri bune și dispensar pus la punct. Avem microbuz care ne duce copiii la școală, intră și cu utilajele să curețe când cade zăpadă multă. Urcă și salvarea până în Răiuți, dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva… Dar iarna trecută, tot am dus fata la școală cu calul și sania…”.
Radu Moclea, 69 de ani
„La muncă, nu la excursii!”
(Sunt doar 20 de kilometri de la Reghiu la Nereju. Și un drum. Cel puțin, asta arată harta. Dar harta se înșală. Din Răchitașu, sat al comunei Andreiașu de Jos, drumul devine impracticabil, din cauza exploatărilor forestiere. Pe Radu Moclea l-am găsit la poarta casei, împreună cu soția. Ascultau, la radio, muzică populară.)
„Hristos s-a înălțat! Trăim bine aici, de ce să ne plângem? De ce să-l mânii pe Dumnezeu, dacă-i bine? Avem primar bun, l-am ales din nou, nu asta-i problema noastră. Treaba serioasă e cu președintele. Ne trebuie unul nou, care să fie altfel decât ăsta care a fost. Ăsta, neamțu’, a condus numai pentru el și pentru nevastă-sa! Nu ne mai trebuie așa ceva! Avem nevoie de un om serios, să vină pentru țară, nu pentru el. La muncă, nu la excursii! Discutăm deschis acuma, că sunteți ca băiatul meu… Problema e că, din ce văd, nu scoate capul nimeni, hai, mă, că io-s ăla care o să vă ia belelele de pe cap. Care-s belele? Drogurile, în primul rând! Că au ajuns peste tot și ne nenorocesc copiii! Nu la noi, în Andreiașu, noi n-avem așa ceva, dar am văzut la televizor ce e în țară și te iei cu mâinile de cap! Vai de școlile noastre! De aici trebuie început! Din școli! Dar din ce văd, numai nebuni vor să candideze… Cum să alegem nebuni să ne conducă? Asta e problema mea. Și ea e de aceeași părere cu mine, n-o mai întrebați, că e soția mea. Șase copii avem împreună, toți plecați, care încotro. Păi, pentru cine am muncit în viața asta? Nu pentru copiii noștri?! Aveți copii? Copiii noștri trebuie să aibă o viață mai bună!”
Romanian