– Fostul președinte american Donald Trump, candidat al Partidului Republican pentru un nou mandat, a fost ținta unei tentative de asasinat. Au dreptate analiștii care spun că acest eveniment îi va garanta succesul la alegerile viitoare? Sunt semne că evenimentul l-ar schimba, în vreun fel, pe Trump? Există riscul să intrăm (a fost un atentat și asupra premierului slovac, Robert Fico), într-o epocă în care arma de foc devine instrument de luptă și în lumea “civilizată”, occidentală?
– În primul rând, vorbim de Statele Unite ale Americii, nu de întregul Occident, iar istoria violenței politice este un subiect complex, care se manifestă diferit în funcție de cultura și sistemul politic al unei țări, într-un anumit moment istoric, și de gradul de antagonizare din societate. În istoria SUA numărăm deja patru președinți asasinați, începând cu Abraham Lincoln, cel care a abolit sclavia, și încheind cu John F. Kennedy, în 1963. Fratele acestuia din urmă, Robert F. Kennedy, a fost și el asasinat în 1968, în timpul campaniei sale prezidențiale, iar fostul președinte Ronald Reagan a fost rănit într-o tentativă similară. În SUA, este foarte ușor să obții arme de foc periculoase, ceea ce a dus deja la atacuri armate asupra unor spații publice. Autorul atentatului asupra lui Trump nu ar fi putut cumpăra o bere la supermarket, pentru că avea sub 21 de ani, dar a putut cumpăra 50 de cartușe. De altfel, nici nu știm care a fost motivația lui. Să nu uităm, de asemenea, că Trump însuși este adeptul utilizării neîngrădite a armelor de foc și are un discurs definit de violențe verbale, care a divizat puternic societatea americană. În general, campaniile electorale din SUA sunt dure, de aceea și atmosfera de peste ocean este permanent tensionată. De altfel, întotdeauna violența fizică a fost precedată de un discurs violent, iar dacă ne gândim bine, premierul slovac Fico și aliații săi promovează și ei un discurs radical și violent la adresa adversarilor. În rest, mulți analiști avizați susțin că, deși Trump va beneficia de un grad sporit de simpatie pe termen scurt, acesta nu va influența temele majore ale campaniei prezidențiale, de la economie la imigrația ilegală din Sudul țării. Iar Trump însuși nu s-a schimbat deloc: s-a victimizat, a bravat teatral și a continuat pe linia sa dură, anti-europeană, care îi convine atât de mult lui Putin. Situația este deci la fel de complicată ca înainte de tentativa de asasinat.
– Comisia Europeană anunță că nu își va trimite comisarii la reuniunile informale, organizate de președinția ungară a Consiliului UE. Boicotul vine după ce, din poziția de conducere a președinției rotative semestriale a Uniunii Europene, premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și a efectuat câteva vizite-surpriză la Kiev, Moscova și Beijing, într-o “misiune de pace” pe cont propriu, care a stârnit critici puternice în rândul statelor membre ale UE. Îi pasă lui Orban de ele? Pe de altă parte, are vreun rezultat palpabil “misiunea de pace” a premierului ungar?
– Liderii UE sunt din nou reactivi post factum, atunci când ar fi putut fi pro-activi. Puteau bloca exercitarea de către Ungaria a președinției rotative a Consiliului UE, dar nu au făcut-o, deși știau că Viktor Orban este o marionetă a Kremlinului. Puși în fața unei inițiative de politică externă la care nu s-au așteptat, căci erau preocupați cu negocierea pozițiilor de conducere din UE, s-au văzut nevoiți să-și restabilească “onoarea nereperată”, ca să-l cităm pe Caragiale. Dar răul fusese deja făcut. Cu alte cuvinte, puțin îi va păsa la Orban de boicotul european, pe care îl va specula pentru a învinui UE că nu este interesată de pace, ci doar de război: el și-a îndeplinit misiunea politică încredințată de Putin, și anume de a pregăti Europa pentru momentul când Donald Trump va câștiga președinția SUA, cum speră Kremlinul, și va desăvârși “opera” lui Putin, blocând ajutorul militar pentru Ucraina și forțând negocieri de pace menite să consfințească victoria Rusiei și să deschidă calea pentru supunerea Ucrainei, prin mișcări politice orchestrate de serviciile rusești, proiectate să aducă la putere un guvern pro-rus. Misiunea “de pace” a lui Orban este preludiul unei ofensive politice viitoare asupra unei Europe divizate și slabe, în care formațiunile politice de extremă dreapta, deja admiratoare ale lui Putin și întărite după recentele alegeri europarlamentare (ca Adunarea Națională din Franța, Alternativa pentru Germania sau chiar AUR și SOS-ul Dianei Șoșoacă) vor porni o nouă ofensivă anti-ucraineană. Așadar, deși deocamdată inițiativa întreprinsă de Viktor Orban, fără mandat din partea UE, nu are rezultate palpabile, ea lucrează deja la nivelul imaginii și al percepției publice, în cadrul unui plan extrem de periculos pentru Europa și, în primul rând, pentru România, care riscă să devină vecină a unui vasal al Kremlinului.
