• Pentru al treilea an consecutiv, “ONG-uri pentru cetățean”, un grup de cinci organizații nonguvernamentale, prezintă Raportul pentru starea democrației. Am invitat-o pe Oana Preda, expert în politici publice al Centrului de Resurse pentru participare publică, să ne detalieze concluziile raportului •
“Capacitatea unor politicieni de a deteriora legislația este mai mare decât capacitatea noastră de a o apăra”
– Care ar fi, foarte pe scurt, concluziile Raportului pe anul 2023?
– Chiar dacă nu am avut o involuție spectaculoasă în raport cu anii trecuți sau cu alte țări din regiunea noastră, atacurile la libertățile cetățenești au continuat, încet dar sigur. Puterea politică din România este dominată de o mare coaliție – unită nu de valori comune, ci de dorința de a controla resursele publice, iar cel mai vocal partid de opoziție este un partid extremist. În România, democrația devine o formă fără fond, pe măsură ce instituțiile democratice sunt golite de conținut și cetățenii sunt hărțuiți pentru că își exercită drepturile.
– Există aspecte pozitive față de raportul de anul trecut? Faptul că s-a renunțat la modificarea legii adunărilor publice poate fi considerată o victorie importantă?
– Faptul că societatea civilă a reușit să oprească unele modificări ale legislației care ne-ar fi afectat negativ este, într-adevăr, un aspect pozitiv. Prin modificarea codului penal se avea în vedere creșterea pedepselor pentru tulburarea ordinii publice, săvârșită de două sau mai multe persoane, până la șapte ani de închisoare. Noi am identificat aici un potențial de abuz, de intimidare: în cadrul unui protest, al unor adunări publice, e foarte ușor pentru forțele de ordine să califice acțiunile protestatarilor ca forme de tulburare a ordinii și liniștii publice. Un alt exemplu pozitiv este faptul că am reușit, cu sprijinul presei, să prevenim unele modificări ale Legii privind înființarea și funcționarea asociațiilor și fundațiilor, care ar fi împiedicat (și mai mult) accesul la justiție, în special pentru organizații apărătoare ale mediului. Aceste victorii sunt însă destul de amare, pentru că am luptat împotriva unor inițiative care, din capul locului, nu ar fi trebuit să existe într-un stat democratic. În plus, nu sunt suficiente. Capacitatea unor politicieni de a deteriora legislația este mai mare decât capacitatea noastră de a o apăra sau de a o îmbunătăți. În ultimii câțiva ani, am avut adesea senzația că alergăm ca niște pompieri să stingem niște focuri care nu ar fi trebuit să apară. Uneori nici nu apucăm să le vedem. De exemplu, modificările la legea urbanismului aproape că au trecut pe lângă noi neobservate. Foarte târziu am reușit să intervenim. Mai ales când sunt interese financiare la mijloc, sau subiecte controversate, procesul legislativ merge neobișnuit de repede. Genul acesta de luptă, vădit inegală, este foarte obositor și frustrant. Este și un consum de resurse care ar fi putut să se ducă în direcții mult mai constructive.
“Asistăm la o tendință fără precedent în România, de hărțuire în instanță a unor cetățeni care s-au ridicat împotriva unor proiecte ce prejudiciază grav mediul”
– Cât de gravă este pentru democrația din România tendința actuală ca grupuri civice care au căutat în instanță dreptatea în probleme majore de mediu, să fie puse sub o uriașă presiune financiară?
– Este ceva fără precedent în România. Am asistat la dizolvarea unei organizații în instanță, la cererea unui dezvoltator imobiliar. Acum, același dezvoltator, dar și alții, se îndreaptă asupra unor persoane fizice – cetățeni, membri ai unui grup de inițiativă civică sau reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, și cer sume colosale ca daune materiale. Și aici este o confruntare cu resurse vădit inegale. Dezvoltatorii angajează în procese sume uriașe, pentru a-și apăra proiectele, apoi invocă pierderi pe care le-au avut în afacerile lor. Pe lângă impactul financiar pe care aceste procese le au asupra ONG-urilor sau asupra cetățenilor, ele au un grav efect de descurajare a celor care și-ar propune să se opună unor proiecte pe care le consideră dăunătoare. Până să ajungă justiția să își spună cuvântul, oamenii nu mai îndrăznesc să caute dreptatea. Ca să dau un exemplu, într-unul dintre aceste procese, care vizează mai mulți reprezentanți de ONG-uri și câțiva cetățeni din cartierul Floreasca, aceștia sunt acuzați inclusiv pentru că au organizat proteste, pentru că au criticat proiectul pe rețelele sociale sau pentru că au trimis petiții către instituții publice. Așa ceva este inadmisibil! Din păcate, de multe ori, autoritățile publice se poziționează de partea dezvoltatorilor, a poluatorilor, și nu a interesului public. Sau sunt ele însele inițiatoare ale unor proiecte nocive. Este cazul unor cetățeni din județul Suceava, care au încercat să prevină construcția unei gropi de gunoi în vârf de munte, iar acum sunt datori cu cheltuieli de judecată, Consiliului Județean. Aceste procese, prin care autorități publice sau investitori se întorc împotriva ONG-urilor sau cetățenilor solicitând sume foarte mari sub formă de cheltuieli de judecată sau daune materiale sunt cunoscute ca “procese strategice împotriva participării publice” (SLAPP). Cele mai cunoscute astfel de procese au fost cele împotriva unor jurnaliști hărțuiți în instanță. Acum, frecvente sunt procesele în care sunt hărțuiți activiști de mediu, fie că sunt reprezentanți ai unor ONG-uri sau cetățeni. La nivel de soluții, există o proaspătă Directivă Europeană care propune unele măsuri care să protejeze cetățenii în astfel de situații. Ea trebuie adoptată cât mai repede și în România..
– Avem politicieni implicați în situații tragice, ce au șocat întreaga țară: Colectiv, azilele groazei din Voluntari, explozia de la Crevedia. Într-o democrație reală, ei s-ar retrage din viața politică, însă la noi, candidează cu fruntea sus la primării, se erijează în salvatori ai orașelor, chiar ai capitalei. Ne putem întreba dacă românii chiar își doresc un stat democratic…
– E uimitor cât de mic a fost impactul unor scandaluri majore asupra imaginii unor politicieni. Din păcate, partidele promovează în continuare politicieni fără integritate. Oamenii uită repede, mai ales în contextul în care corupția, abuzul s-au normalizat. Acest tip de normalizare ne face mult rău pentru că, pentru cei mai mulți, onestitatea nu mai e un criteriu atunci când oamenii trebuie să aleagă sau să evalueze un politician. Neavând o ofertă reală, cetățenii sunt atrași ușor de populisme sau de realizări superficiale. Nu e drept, totuși, să punem totul pe seama cetățenilor. Faptul că politicieni corupți sau care s-au făcut vinovați de abuzuri sunt în continuare apreciați este o lipsă de moralitate pentru partide și instituții.
“Încercările de aservire a presei sunt extrem de nocive”
– Cum afectează democrația fenomenul de cumpărare, din bani publici, oferiți de coaliția de guvernământ, a presei centrale?
– În primul rând, se cuvine să nu generalizăm. Vorbim în raportul nostru despre amploarea fenomenului, despre cumpărarea presei și despre diverse forme de a închide gura jurnaliștilor. Totuși, nu e drept să punem toată presa în aceeași oală. Există în continure instituții de presă care servesc interesul public și jurnaliști care își fac meseria cu onestitate. Merită apreciate și eforturile presei “alternative”, care, cu resurse financiare limitate și un public relativ mic, reușește să aducă în prim plan teme care nu ajung în presa “mare”. Altfel, desigur că încercările de aservire a presei sunt extrem de nocive, la fel de nocive cum sunt și încercările de a reduce accesul la informații de interes public. Ca urmare, subiecte importante, inclusiv ce țin de deteriorarea democrației, rămân departe de ochiul public. În lipsa dezvăluirilor presei, nu numai că oamenii sunt lipsiți de informație relevantă, dar scade și puterea de reacție a activiștilor și a organizațiilor. Dacă nu știi ce se întâmplă, nu reacționezi. Libertatea presei este o condiție pentru o democrație sănătoasă, iar cumpărarea presei face ca editorialul să nu mai servească interesul public, ci pe cel al clientului.
– Putem numi România un stat democratic, în condițiile în care corupția atinge cote uriașe, instituțiile statului sunt legate de rețele infracționale, iar dezvăluirea unor mari acte de corupție nu aduce un impact major?
– Lipsa de acțiune conduce la normalizarea corupției. Dacă genul acesta de fapte nu sunt pedepsite, ele intră în normă. Apoi, rămân prejudicii: niște comunități au de suferit pentru că dispar resursele publice care ar fi putut să le servească. Întotdeauna, ca urmare a unei fapte de corupție, cineva e nedreptățit. În cele din urmă, vorbim despre calitatea statului de drept. Corupția presupune încălcarea unor norme, iar inacțiunea în această situație înseamnă că mecanismele care apără statul de drept nu mai funcționează. Chiar dacă raportul nostru nu se uită neapărat la corupție, noi spunem că 2023 a fost un an în care democrația a mai murit puțin. Este un declin lent al principiilor și mecanismelor democratice, care a ajuns să treacă aproape neobservat, tot într-un proces de normalizare. E foarte periculos, pentru că scade vigilența, inclusiv pe cea a societății civile.
