Sophie Pascal (chioșcăriță în Paris): “Trăiască presa tipărită!”

De câte ori ajung la Paris, îmi place să urc până la chioșcul de ziare din Rue des Abesses, în inima celebrului și pitorescului Montmartre; un chioșc retro, ce seamănă cu un foișor elegant, dintr-o grădină imperială. Amintiri tandre din anii îndepărtatei mele studenții. Îmi iau un ziar și, la fel ca altădată, merg la una dintre cafenelele locului. Cu un espresso și un croissant în față, la o măsuță, citesc și, din când în când, îmi ridic privirea să admir spectacolul străzii și al trecătorilor. De 20 de ani știu acest chioșc de ziare și nu s-au schimbat nici el, nici chioșcărița, Sophie. E plăcut să descoperi o figură familiară, în acest oraș gigantic. În plus, Sophie este mereu zâmbitoare, întotdeauna își face timp să stea de vor­bă cu clienții, să discute noutățile sau să le recomande un titlu. Cea mai ma­re schimbare pe care am descoperit-o zilele aces­tea la Paris este că, dacă înainte toată lumea în metrou sau pe terase citea un ziar sau o revistă, acum toți sunt cu ochii în telefon. Așa că, de această dată, am rugat-o pe chioșcărița ­Sophie să-mi spună cum merge vânzarea presei în Franța și ce părere are despre viitorul presei tipărite și al meseriei de chioșcar.

Francezii se întorc la ziarele tipărite

– Sophie, vă știu la acest chioșc dintotdeauna, iar ca vânzător de ziare, cunoașteți foarte bine situația presei franceze. Ce se întâmplă cu ziarele din Franța, în ultimii ani? Mai citesc francezii ziare tipărite?

– Presa tipărită este în scădere. Și asta nu doar în Franța, ci în lumea întreagă: publicațiile pe hârtie nu prea se mai vând. Suntem cu toții de acord că din cauza internetului și a rețelelor sociale, presa tipărită pierde din interes. Vânzările scad de la un an la altul. Și totuși, în ultimul timp am observat că oamenii reiau plăcerea de a citi presă tipărită. Li se pare mai serioasă decât știrile false și neverificate de pe internet, cunoscutele fake news, s-au săturat de șirul nesfârșit al știrilor despre orori de pe internet, precum și de știrile care la televizor sunt reluate încontinuu, în buclă, până la sațietate. Oamenii vor să afle știri de calitate, verificate și mai ales relevante. Vor informații din presa tipărită, pentru care jurnaliștii au fost plătiți să le redacteze, asta însemnând că sunt verificate. Informarea corectă înseamnă muncă, și ea trebuie plătită. Un jurnalist muncește pentru articolele redactate, și această muncă este plătită și implică o responsabilitate. Or, așa ceva nu se întâmplă cu articolele care apar pe internet, despre care de multe ori nu știm nici de cine sunt scrise și nici cât sunt de profesioniști redactorii lor. În acest sens, mi se pare că, totuși, în ultimul timp, presa își recapătă suflul, oamenii întorcându-se la informația transmisă de profesioniști, verificată. Asta îmi dă speranța că presa tipărită are un viitor și încă ani buni și frumoși înainte.

– Am observat că la chioșcul dvs. aveți clienți în permanență. Ce fel de cumpărători sunt? Există un cititor “tipic” de ziare și reviste?

– Da, mai ales dimineața este aglomerat, pentru că mulți încă au acest tabiet de a răsfoi un ziar la cafea. Dar vestea bună este că văd tot mai mulți tineri care doresc să citească presă, care consideră că internetul formează oameni limitați și închiși, prizonieri ai unor rețele sociale. Și adevărul este că cititul de calitate deschide spiritul. Când deschizi un ziar, călătorești, ai un mijloc de a vedea și un alt punct de vedere, o altă privire asupra unei situații. Ceea ce nu este cazul cu fake news și cu internetul. Așa că trăiască presa tipărită! Sunt multe persoane în vârstă care cumpără presă tipărită, dar sunt și foarte mulți, între 30 și 50 de ani. Tinerii, în general, cumpără presă sportivă, sau presă legată de cultură. Și aici cred că trebuie subliniat un lucru: presă nu înseamnă doar actualitatea politică, ci multe alte lucruri, de la cum să îți mobilezi și să îți decorezi casa, la gătit, sport, călătorii sau spectacole, concerte și cărți.

“Faptul că în România dispar chioșcurile de presă este o tragedie”

– Cum este viața chioșcarilor din Franța? În România, dispar chioșcurile pe capete. Există orașe unde nu mai există ziare deloc.

– Asta este o tragedie! Eu sunt reprezentanta chioșcarilor din Paris și chiar ieri am avut o întâlnire cu reprezentanți ai Primăriei Parisului, pentru negocieri, și am discutat despre faptul că existența chioșcurilor și a chioșcarilor înseamnă existența libertății de exprimare. Faptul că în România chioșcurile dispar cu totul este foarte grav! Trebuie să luptați pentru asta! Pentru chioșcarii de aici eu sunt foarte activă pe rețelele sociale și denunț autoritățile care încearcă să ne limiteze sau să ne pună bețe în roate. Cultura este pentru toată lumea, dar nu toți oamenii reușesc să ajungă într-un muzeu, o găsesc, însă, într-un chioșc de ziare. Treceți pe stradă, vedeți un chioșc și vă opriți să cumpărați un ziar sau o revistă. Acesta este comerțul de proximitate. Și asta trebuie apărat, această accesibilitate a omului la cultură și informare, chiar pe strada lui. Dacă chioșcurile dispar, cultura accesibilă dispare, accesul ușor la lectură dispare. Ieșiți de la metrou, aveți un chioșc, mergeți pe stradă, aveți un chioșc, ieșiți la plimbare, aveți un chioșc – așa ar trebui să fie lucrurile ca oamenii să citească.

Un chioșcar este un liant social

– Ce satisfacții vă aduce această meserie, aparent banală? Ce v-a făcut pe dumneavoastră să vă păstrați aceas­tă meserie, în toți acești ani? Doar eu vă cunosc de douăzeci…

– Chioșcarii dau viață unui loc. Vă spun din experiența mea că un chioșcar nu este doar cel ce vinde ziare, este un liant social, este un prieten. Sunt oameni din cartier cărora le lipsesc câțiva bănuți să cumpere ceva, se împrumută la chioșcar, ca să nu mai meargă până acasă. Au nevoie de mărunt, schimbă banii la chioșc, povestim împreună, schimbăm păreri. După părerea mea, un chioșcar face un cartier sau o stradă mai vii. Trebuie apărată această meserie! Am ajuns în vremuri în care nimeni nu mai vorbește cu nimeni în mod direct, toți sunt pe rețele sociale, cu nasul în telefoane sau tablete, or așa ceva ne înstrăinează, ne îndepărtează unii de alții. Suntem parcă pe planete diferite. Ieri a venit o doamnă să își cumpere ziarul și am întrebat-o “Ça va?”. Și ea mi-a răspuns “Oui, ça va”. Și am întrebat-o ce mai face și cum o duce. Și la final, știți ce mi-a spus? Mi-a spus că este atât de singură, încât dacă nu vorbește cu mine, nu are cu cine să vorbească. Este o doamnă de aici, din cartier, care vine zilnic să își cumpere ziare și reviste… Când am auzit asta mi-au dat lacrimile. Cum să îți trăiești bătrânețea fără să vorbești cu nimeni toată ziua? Vă dați seama ce tragedie? Și nu este singura… iar eu îi primesc la chioșcul meu, povestim împreună, râdem împreună, facem schimb de rețete de gătit, vorbim tot felul de lucruri, știu când sunt bolnavi sau nu… Iar eu sunt mereu aici, ei mă găsesc aici mereu. Toate astea înseamnă un chioșc și un chioșcar – o viață și o energie.

– Ce fel de presă se vinde cel mai bine la chioșcul dumneavoastră?

– La chioșcul meu, cotidienele merg foarte bine și, în general, tot ceea ce este legat de dezbateri actuale în Franța. Dar și publicațiile sportive sunt foarte căutate. De asemenea, este o anumită clientelă, care vrea să citească publicații mai serioase, mai filosofice sau literare. La săptămânale, merge foarte bine Paris Match, care acum a avut o campanie foarte intensă de promovare, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existență, dar se vând bine și VSD, Nouvel Observateur sau Courrier International. Pe partea de reviste, este bine că s-au diversificat foarte mult, există foarte multe nișe, în așa fel încât un cititor poate găsi exact ce îl interesează.