În anul 1998, în paginile revistei Formula AS apărea articolul „Minunile creștine de la Ionești”, semnat de regretatul nostru coleg, Sorin Preda. Trei ani mai târziu, acel număr al revistei ajungea în mâinile unui tânăr, care s-a hotărît să ia drumul satului din județul Argeș, să-l cunoască pe Ion Marin, țăranul căruia Iisus Hristos și Maica Domnului i se arătaseră în repetate rânduri. O singură privire i-a aruncat băiatului Nenea Ion și i-a spus doar atât: „Tu ai să te faci preot și-ai să-i ajuți pe mulți să afle calea adevărată a credinței!”. A fost ca și când i-ar fi deschis o ușă, dincolo de care se întindea un drum pe care nu se gândise în veci că avea să pășească vreodată. Viața i s-a schimbat atunci, într-o singură clipă. Tânărul acela se numește Petru Ginerică și este astăzi preot în satul Bârseștii de Jos, din județul Teleorman.
„Articolul din Formula AS mi-a schimbat viața”
– Povestea aceasta, cu un articol de ziar care schimbă viața unui adolescent, merită să fie cunoscută pe larg, mai ales că la mijloc se află revista Formula AS…
– Mare parte a copilăriei, eu mi-am petrecut-o la bunicii mei, Năstase și Manda, în comuna Buda, din județul Buzău. O copilărie fabuloasă, plină de jocuri pe uliță, de năzbâtii, dar și de supravegherea bunicilor, care se îngrijeau ca educația mea să fie una bine rânduită. Cu ei de mână mergeam la biserică, la slujbe, iar întâlnirea cu Dumnezeu era întotdeauna o bucurie, nu îmi amintesc s-o fi simțit vreodată ca pe o obligație. Când am citit articolul despre Nenea Ion Marin din revista dumneavoastră, eram în clasa a XII-a, iar studiile economice pe care le urmasem până atunci păreau să-mi îndrepte pașii spre o carieră în acest domeniu. Întâlnirea cu Nenea Ion mi-a schimbat cu totul opțiunile, am simțit un imbold de a studia teologia, de a-mi căuta un duhovnic, de a mă spovedi și împărtăși cu regularitate, de a mă implica în activitățile cu tinerii din cadrul bisericii.
Am urmat stagiul militar din proprie dorință, considerând că și aceasta poate fi o dovadă a faptului că-mi iubesc țara, apoi, cursurile facultății de teologie ortodoxă „Sfânta Muceniță Filofteia” din Pitești. În tot acest timp, trăiam o stare deosebită, de îndrăgostire cu toată ființa de divinitate, de sfintele slujbe și de Biserica Ortodoxă. N-am făcut Teologia cu gândul să devin preot, mi se părea un lucru minunat, dar prea frumos ca să-mi fie mie dat să-l trăiesc. Am fost hirotonit abia în anul 2015, ca preot misionar și duhovnic, de către PreaSfințitul Părinte Galaction, Episcop al Alexandriei și Teleormanului, la Mănăstirea Pantocrator, în ziua de 1 octombrie, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
– Ca preot misionar, fără parohie, nu e greu să slujești în fața altor și altor credincioși?
– Este minunat să îngrijești de Dumnezeul din fiecare om, să îl ajuți să se cunoască pe sine, să-și descopere scânteia divină din el și să îl ajuți să transforme această scânteie într-o flacără puternică, menită să-i lumineze mintea și inima. Și nu cred să conteze cât de mult cunoști un om, căci împreună-rugăciunea în biserică este, prin ea însăși, o cunoaștere și o trăire în divinitate. Fiecare vine cu frumosul lui, și tu, ca preot, trăiești minunea credinței și a iubirii lui Dumnezeu ce se revarsă prin sfintele slujbe asupra celor credincioși. A fi preot fără parohie, a fi duhovnicul unor credincioși din tot alte și alte colțuri ale episcopiei este, cu siguranță, o misiune ziditoare.
Biserica înconjurată de flori
Cât timp a slujit ca preot misionar, părintele Petru Ginerică a avut câteva sute de credincioși, cam cât o parohie mărișoară. Semn că-și va fi îndeplinit cu succes misiunea încredințată, a primit în grijă parohia Bârseștii de Jos, din județul Teleorman. O parohie mică și foarte săracă, într-o comună din, poate, cel mai sărac județ din țară. Aici a săvârșit prima Sfântă Liturghie, în prima zi a anului 2022. Într-o bisericuță mică, în care veneau la slujbe doar câte o mână-două de credincioși în vârstă. Acum, biserica din Bârseștii de Jos e cunoscută drept Biserica Copiilor.
– E aproape o minune, în ziua de azi, să rupi niște copii din fața jocurilor de pe calculator și să-i aduni la biserică. Cum de ați reușit?
– Bârseștii de Jos este un sat aflat între Roșiori de Vede și Turnu Măgurele, la distanță de 30-40 km de cel mai apropiat oraș, cu multe familii defavorizate, cu mulți copilași. La 150 de case, există 110 copii, cărora li se adaugă tinerii, părinții acestora, apoi bunicii. Întrucât eu am cunoscut credința încă din copilărie, la început mi-a fost greu să înțeleg cum e să fii tânăr, să fii adolescent și, în descoperirea vieții tale, să nu te întâlnești cu Dumnezeu, să nu cunoști frumusețea ortodoxiei. Mi-am dat seama că în vremurile pe care le trăim, pentru apropierea de Dumnezeu și de biserică este nevoie de un impuls, de o întâmplare, de o atracție. Am căutat să le ofer acest impuls copiilor și adolescenților din sat, organizând ateliere educaționale, înființând un cor, să vin în întâmpinarea lor cu orice le-ar putea stârni interesul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit și, în doar câteva luni, bisericuța a renăscut. Dacă la început părea să fie părăsită în pustiul câmpiei, cu ajutorul și implicarea copiilor și a tinerilor, acum e înconjurată de ronduri de flori, curtea e acoperită de iarbă, a devenit un loc prietenos. Aproape toți cei peste o sută de copii din parohie vin la biserică, mai mult de 30 dintre ei știu pe de rost cântările Liturghiei și ale Vecerniei, fiind nelipsiți de la sfintele slujbe. Biserica a devenit, pentru ei, o a doua casă, de aceea îi și spunem Biserica Copiilor. Și dacă vin copiii la biserică, au început să vină și părinții lor, iar biserica nu mai e goală, cum am găsit-o la venirea mea aici. Biserica din Bârseștii de Jos este azi o biserică vie. N-aș fi reușit toate astea, fără sprijinul Părintelui Episcop Galaction, al Alexandriei și Teleormanului, al părintelui-consilier Cătălin Păunescu și al părintelui protoiereu Cristian Ioana. Le spun numele și le aduc o mulțumire adâncă, pentru că încrederea și îndrumarea dumnealor au fost și sunt esențiale în tot ceea ce am reușit să fac pentru comunitatea și pentru biserica din Bârseștii de Jos.
„Copiii de la sat au nevoie de încredere și prețuire”
– De ce au nevoie acești copii, din comunități defavorizate, ca să-și găsească un drum firesc în viață, să beneficieze, în timp, de aceleași șanse ca și copiii de la oraș?
– În primul rând, copiii de la sate au un mare avantaj, acela că se bucură de o copilărie mai sănătoasă, cu jocuri pe uliță, cu prieteni care se strigă dimineața la geam, cu un aer mai curat, cu o sănătate emoțională mai puternică. Faptul că trăiesc în condiții dificile naște în ei o motivație mai mare de a reuși în viață. Copiii de la sate știu să prețuiască mai mult când primesc ceva, știu să se bucure mai mult pentru orice, tocmai pentru că viața de zi cu zi le e marcată de foarte multe lipsuri, comparativ cu copiii de la oraș sau din alte zone, mai bogate, mai bine amplasate economic sau geografic.
Din punct de vedere material, copiii de la sat au mare nevoie de o infrastructură mai bună, atât școlară, cât și a dezvoltării rurale. Emoțional și moral, ar fi de folos o mai bună colaborare între biserică, școală și primărie, pentru că acești copii au nevoie de activități extrașcolare și vocaționale, care să le dezvolte aptitudinile native. Apoi, au nevoie de susținere financiară, de programe pentru dezvoltarea și integrarea lor în societate. Au nevoie să beneficieze de excursii, care să le lărgească orizontul și să le îmbogățească cunoștințele generale despre propria țară. Copiii din aceste zone defavorizate, foarte sărace, au nevoie de mai multă atenție și prețuire din partea comunității lărgite, nu doar a celei locale. Ar fi bine dacă bursele de merit, spre exemplu, ar fi mai numeroase, acordate tuturor copiilor care au media peste 9, sau dacă s-ar încerca motivarea și sprijinul financiar pentru elevii buni, care doresc să urmeze cursuri universitare.
„Să îi ajutăm să viseze”
– Ca preot al satului, ați izbutit să desțeleniți, măcar în parte, pământul indiferenței.
– Cu dragostea de a le fi alături cu tot ce pot, am reușit numeroase acțiuni sociale, atât pentru copii, cât și pentru întreaga comunitate. Spre exemplu, anul acesta am reușit să oferim gratuit ochelari de vedere pentru 70 de bătrâni și 13 copii, am donat zece calculatoare noi pentru înființarea unei clase de informatică în școala din comuna Beciu, de care aparține satul Bârseștii de Jos, am organizat excursii în țară gratuit, pentru copiii care vin la biserică. Urmează o tabără de vară, apoi pregătim ghiozdane și rechizite pe care le vom dărui tuturor copiilor din sat la începutul anului școlar. De când sunt preot aici, copiii satului au primit cadouri de Crăciun și de Sfintele Paști, dar și rechizite școlare, și au beneficiat de activități educaționale în fiecare weekend. Toate aceste activități le-am reușit cu ajutorul creștinilor cu inimă mare din întreaga țară, dar și al fiilor mei duhovnicești din perioada de misionariat. Așa se face că biserica din Bârseștii de Jos a devenit a doua casă pentru credincioși, dar mai ales pentru copii, care simt că sunt preotul lor și că le ofer dragostea mea preoțească și tot ajutorul, după putință.
– Preoția dvs. depășește cu mult altarul bisericii, sunteți, practic, un militant, un om care luptă pentru binele celor printre care trăiește. De unde credeți că ar trebui pornit binele?
– Cele mai multe probleme apar de la lipsa locurilor de muncă în zonă, de posibilitatea ca bărbații să poată să lucreze în satul lor sau aproape de casă, iar copiii să se poată dezvolta profesional și în orașele mai mici. Copiii au mare nevoie de mai multă incluziune socială, de mai multă atenție, trebuie să îi ajutăm să viseze și să le dăm aripi să poată zbura spre visele lor, pentru că sunt extraordinar de talentați și au suflete foarte frumoase. E nedrept și păcat să se risipească.
„Să reluăm apostolatul primelor secole creștine”
– Mai vin oamenii la biserică, părinte Petru? Mai face parte credința din universul moral al țăranilor de la câmpie?
– Credința este în sângele nostru și în ADN-ul nostru românesc. Suntem un popor încreștinat de Sfântul Apostol Andrei, ni s-a spus și simțim că România e grădina Maicii Domnului, oamenii au respect față de biserica și de credința lor. Cu toate acestea, cred că este necesară o mai mare nevoință din partea noastră, a preoților, să nu cedăm manipulărilor care îndepărtează oamenii de ceea ce este sfânt și tradițional. Să ieșim în întâmpinarea creștinilor, a tinerilor, a copiilor, să le acordăm mai multă atenție, să propovăduim Evanghelia în biserică, dar și în afara ei, să reluăm apostolatul primelor secole creștine, de a fi prezenți pe ulițe, în casele oamenilor, în spitale, pe patul de suferință al acestora. Creștinul de astăzi este dezorientat, bombardat cu informații nepotrivite din toate direcțiile, de aceea are nevoie de mâna întinsă în ajutor din partea preotului, ca să nu se piardă pe căile rătăcitoare ale veacului de acum. De exemplu, eu merg cu crucea și cu icoana, să sfințesc casele credincioșilor, nu doar înainte de Bobotează, ci în fiecare din posturile mari de peste an: în Postul Mare, în Postul Adormirii Maicii Domnului și în Postul Crăciunului. E un obicei care se practică în mai multe zone din țară, pentru a-i pregăti pe credincioși să primească sărbătoarea într-o mai bună curățenie duhovnicească. Merg de fiecare dată, însoțit de copiii bisericii, care cântă troparul rânduit pentru binecuvântarea caselor.
„Cât timp suntem în viață, Dumnezeu este cu mâna întinsă către noi”
– Suntem în primele zile ale postului Adormirii Maicii Domnului. Cât preț mai pune lumea satului, azi, pe rânduielile duhovnicești, care păstrau, odinioară, verticalitatea neștirbită a întregii comunități?
– Este necesar că oamenii să nu cedeze provocărilor acestui veac, să se lepede de vorbirea de rău și de alte păcate care strică dragostea în lume, să se păzească de tot ce îi îndepărtează de semeni, de neam, de biserică, să revină la iertare, la omenie, la sfintele slujbe, la spovedanie și împărtășanie. Să revină la iubirea lui Hristos! Dacă trăim copilăria, adolescența și tinerețea împreună cu Hristos, sufletul nu se va deforma, greutățile anilor nu vor păta caracterul curat cu care am plecat în viață. Fiecare biruință va face să devenim mai înțelepți, iar fiecare povară ne va căli, asemeni aurului trecut prin foc. Atunci când suntem următori ai lui Hristos, vom reuși să găsim un folos în toate și să le primim spre mântuire.
Nu se poate să fii lumină, să fii iubire, bucurie sau bunătate departe de Dumnezeu, iar asta nu se trăiește în izolare, fiecare în sufletul lui, ci în armonie, adică în biserică. Dumnezeu este armonie, o ființă întreită în persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar Hristos nu a trăit credința de unul singur, ci mereu între oameni, alături de apostoli. Dacă ar fi fost să fie suficientă credința din sufletul fiecăruia, le-ar fi spus tuturor să meargă pe calea lor, dar nu s-a întâmplat așa. Hristos a așezat oamenii împreună la masă, i-a învățat să se roage împreună, i-a învățat ca, la vreme de boală sau greutăți, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru cel în nevoie. Toate au putere când sunt în armonie cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu cei dragi ai noștri, frații noștri întru Hristos. Iar cea mai puternică armonie este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, locul și momentul în care toată grija cea lumească o lepădăm și îl primim, în cămara sufletului nostru, pe Hristos, Lumina lumii.
Le doresc tuturor cititorilor dumneavoastră un post binecuvântat, cu folos duhovnicesc, și-i îndemn ca, la orice provocare vor trebui să facă față, să nu renunțe niciodată la bunătate! Doar cu Dumnezeu de mână și în biserică putem reuși să fim oameni buni. Tot cel ce va lupta va birui, rătăcirea este doar a acelora care aleg să nu facă nimic pentru sufletul lor. Cât timp suntem în viață, Dumnezeu este cu mâna întinsă către noi. Să ne punem viețile în mâna aceasta divină și să ne bucurăm de fiecare zi, dând slavă Sfintei Treimi și Maicii Domnului! Amin.
Romanian