GEMOTERAPIE
Iată o temă care traversează timpurile: de la elixirele magice ale alchimiștilor aflați în căutarea „pietrei filozofale”, și până în zilele noastre, când avem o abordare multidisciplinară, cu recomandarea unui control al stilului de viață, esențială fiind prevenția.
Adoptarea timpurie a unui stil de viață sănătos este cea care va avea un impact semnificativ asupra menținerii unui aspect tânăr și sănătos pe termen lung. Iar gemoterapia, ca bioterapie cu celule stem vegetale, poate fi un minunat ajutor pentru regenerare celulară, ducând la refacerea structurală și funcțională a țesuturilor și organelor, contribuind, astfel, la starea de sănătate. Putem să acționăm preventiv, iar pentru asta trebuie să ne cunoaștem organismul și este important mai ales să o facem din timp, pentru că odată cu înaintarea în vârstă, probabilitatea ca anumite boli să se instaleze este mult mai mare.
Astfel:
* Cura cu Extract din muguri de Smochin este extrem de eficientă pentru cei care au o sensibilitate la nivelul stomacului, reglând nivelul secreției gastrice, atât în caz de tendință la hipersecreție gastrică, cât și la hiposecreție.
* Cura cu Extract din mlădițe de Rozmarin și Extract din muguri de Alun va îmbunătăți funcționalitatea ficatului și a veziculei biliare, precum și elasticitatea țesuturilor.
* Cura cu Extractele din mlădițe de Merișor și muguri de Nuc va susține flora intestinală și un tranzit intestinal normal.
* Cura gemoterapică pentru prevenirea infecțiilor urinare și a formării calculilor renali (cristale de urați sau oxalați) va conține extracte din Mlădițe de Merișor, mlădițe de Iarbă neagră și muguri de Frasin.
* Cura cu Extract din mlădițe de Păducel este importantă pentru întreținerea sănătății inimii și o tensiune arterială în limite normale.
Iată în continuare și câteva aspecte esențiale ca profilaxie antiaging, valabile pentru toată lumea și care trebuie avute în vedere mai ales după vârsta de 50 de ani.
Ești atât de tânăr, precum sunt arterele tale…
Repetată adesea, afirmația aceasta are o strânsă legătură cu vârsta noastră biologică, nu cu cea cronologică. Arterele transportă prin sânge oxigenul și substanțele nutritive către celule, de aici rolul lor esențial în buna funcționare a întregului organism. Pentru a menține elasticitatea și flexibilitatea arterelor, esențial este stilul de viață – alimentația, care să includă multe legume și fructe, precum și mișcarea. Cu cât facem mai puțini pași zilnic, cu atât scade mobilitatea arterelor. Prevenția aceasta va reduce probabilitatea formării plăcilor de aterom, cele care duc la reducerea fluxului sanguin, astfel încât nu va putea fi furnizată cantitatea adecvată de sânge către organe și țesuturi și, mai grav, apare pericolul formării de trombi, ce pot bloca circulația sângelui sau se pot rupe și declanșa un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.
Ne putem ajuta în programul nostru privind întreținerea sistemului circulator arterial, cu Extractul din mlădițe de Măslin, care are acțiune vasodilatatoare, hipocolesterolemiantă, antiinflamatoare și antioxidantă. Este recomandat pentru cure preventive (dar și curative, în arterioscleroză, inclusiv în cea de la nivel cerebral). Se poate asocia cu Extractul din muguri de Arin negru, care îi potențează efectul antiinflamator la nivel vascular, iar în cazul vârstnicilor, și cu Extractul din semințe de Viță de vie, un redutabil antioxidant și vasodilatator al vaselor de sânge (artere, vene și capilare).
Sănătatea oaselor – un alt marker al vârstei
La finalul primilor 20 de ani de viață se atinge o masă osoasă maximă și un timp aceasta se menţine în platou, apoi, odată cu vârsta, se produce treptat pierderea de masă osoasă. De aceea, se consideră că probabilitatea de apariţie a osteoporozei în cursul vieţii este strâns legată de calitatea ţesutului osos format înainte de vârsta de 30 ani.
Este important ca, în special după vârsta de 50 de ani, să ne monitorizăm starea sănătății, prin analize anuale de control, care să includă și verificarea masei osoase, prin osteodensitometrie – testul DEXA.
* Extractul din muguri de Brad este gemoterapicul care favorizează fixarea calciului în oase şi dinți, fiind principala recomandare pentru întreținerea sănătății acestora, încă din copilărie. La adulți, efectul remineralizant al Extractului din muguri de Brad este completat cu cel al Extractului din mlădițe de Sequoia, care este și antiastenic, antioxidant, antisclerozant – un veritabil gemoterapic anti-îmbătrânire. În cura de întărire a oaselor, ca prevenție, dar și ca recomandare în osteopenie sau în osteoporoză, nu poate lipsi Extractul din mlădițe de Merișor, care are și un efect de îmbunătățire a absorbției calciului la nivel intestinal.
Pentru întreținerea sănătății oaselor, puteți urma o cură anuală de două luni cu cele trei extracte gemoterapice, administrate câte o dată pe zi fiecare: Sequoia dimineața, Bradul la prânz și Merișorul seara.
Dacă au apărut deteriorări ale masei osoase, de tipul osteopeniei sau osteoporozei, cura ar trebui prelungită la trei luni, și repetată după o pauză de tot trei luni, timp în care se poate urma cura cu gemoterapicele din mlădițe de Mur, muguri de Jneapăn și muguri de Viță de vie.
Creierul – menținerea sănătății minții
La vârsta a treia este vitală menținerea unei bune funcționalități a proceselor cognitive. Pentru aceasta, sunt importante curele profilactice începute după vârsta de 50 de ani, care să asigure neuroprotecția. Acestea se pot realiza cu Extract din muguri de Coacăz negru, a cărui acțiune neuroprotectoare a fost de curând documentată într-un studiu experimental, publicat în 2023. S-a dovedit că gemoterapicul poate preveni creșterea dimensiunilor celulelor microgliale din hipocampus, regiune a creierului importantă pentru memorie și învățare. De asemenea, a redus nivelurile de TNF-α , un marker inflamator, sugerând un potențial rol protector împotriva inflamației neurogene. La acest studiu a participat și departamentul de cercetare al PlantExtrakt, alături de alți cercetători din țară și din străinătate, iar Extractul din muguri de Coacăz negru a fost inclus în formula complexă Polygemma Neuroprotect, alături de câteva extracte fitoterapice, printre care și Extractul din mlădițe de Iarbă neagră, a cărui acțiune antiscleroasă, de reducere a proceselor degenerative datorate inflamației cronice tisulare, își produce efectele și la nivel cerebral. Sunt efecte documentate de curând, pentru cele două extracte gemoterapice, care lărgesc aria lor de recomandare. Polygemma Neuroprotect se administrează în cure de trei luni, cu prelungire până la șase luni, la nevoie.
Pielea – oglinda sănătății
Pentru femei, în special, preocuparea pentru menținerea unei înfățișări tinere, este strâns legată de aspectul pielii. Privită ca organ de detoxifiere, pielea este numită „al treilea rinichi”, de aceea putem spune că este și o oglindă a sănătății organismului. Putem apela la Extractul din sevă de Mesteacăn, ca detoxifiant general, cu efecte și la nivel cutanat. Asociat cu Extractul din muguri de Castan comestibil și cu Extractul din muguri de Fag, poate fi cura destinată persoanelor care vor să prevină sau să reducă celulita – în formele ei, adipoasă sau edematoasă.
Stresul cronic ne îmbătrânește
Nimic nu duce la îmbătrânire mai mult decât stresul cronic, deoarece este afectată buna funcționare a organismului la multiple niveluri. Să ținem cont de asta și să încercăm să trecem de perioadele stresante fără să ne acapareze viața. Complexul gemoterapic Polygemma Stres ne poate fi de ajutor.
Farm. CARMEN PONORAN