• A jucat o criză apocaliptică în filmul „Taximetriști” și a stârnit cascade de râs în comedia „Klaus și Barroso”. Vara aceasta, protagonista serialului „Vlad” s-a întors însă la un rol mai vechi. A devenit mamă pentru a doua oară •
„Îmi place să le arăt oamenilor că îmi pasă de ei”
– Victoria, mâine e ziua ta, împlinești 36 de ani. E pe plus bilanțul?
– Din toate punctele de vedere. Am un bărbat care mă face fericită, doi copii super sănătoși și o meserie care îmi place la nebunie. Ce să-mi doresc mai mult? Nu-s genul de om care să aștepte lucruri ieșite din comun de la viață, să vâneze fericirea absolută. Prefer să-mi pun la bătaie resursele și să fac să le fie bine tuturor celor din jur. Îmi place să le arăt oamenilor că îmi pasă de ei. Îmi place când bucur pe câte cineva. Să ai grijă de tot ce te înconjoară, mai ales de oameni, e o chestie de igienă personală, până la urmă. E unul din principiile după care mă ghidez în viață. Celălalt e că trebuie să căutăm mereu bucuria. Peste tot. Până la urmă, felul în care trăiești e o chestiune de alegere. Nu alegi tu ce ți se dă de trăit. Dar poți alege să stai mereu cu ochii pe partea luminoasă sau poți alege să te victimizezi și vei trăi mereu ca o victimă.
– De unde ai moștenit optimismul ăsta?
– Nu știu dacă optimism am moștenit de la părinți sau mai degrabă o anume adaptabilitate. Ai mei se distrau foarte mult când eram noi mici. Tata venea uneori acasă și spunea: „Gata, faceți bagajele, plecăm la Praga.” Nu aveam o situație financiară prea bună, dar Timișoara, unde locuiam noi, era mai aproape de Occident. Petreceam câte o zi jumătate în mașină, ne înghesuiam toți patru într-o singură cameră de hotel. Dar plecam, să vedem lumea. Sau făceau petreceri, baluri mascate, invitau prieteni, era mereu o atmosferă vie în familia noastră. Culmea e că, pe cât de imprevizibil și pus pe distracție era tata, pe atât de strict era cu educația noastră. În viziunea lui, de fost militar basarabean, ar fi trebuit să fiu cuminte, să mă mărit devreme, să fac copii și să devin, probabil, farmacistă.
„Primul rol în televiziune a venit când tocmai împlinisem 18 ani și sărbătoream la mare cu prietenii”
– Și, când colo, la 18 ani erai deja actriță, pe micile ecrane. La actorie cum ai ajuns?
– Actoria a venit tot ca un gest de rebeliune împotriva lui. Am crescut într-o familie severă, dar dacă ai mei m-au dat de mică și la balet, și la Liceul de Arte, cum aș mai fi putut să ajung eu la o facultate reală? (râde) Țin minte că în vacanța dintre a IX-a și a X-a, a venit Maia Morgenstern să țină un workshop la Lugoj. Timișoara nu e departe de Lugoj. Câțiva colegi de-ai mei se înțeleseseră să închirieze camere de hotel pentru 3 zile și să participe și ei la atelier. Pentru tata, era ceva de neconceput. Nu mă lăsa nici să dorm, nici să mănânc la alți colegi de clasă, darămite să merg la hotel. Ferm convins că o să mă descurajeze, mi-a zis: „Ori te duci cu trenul în fiecare zi, ori nu te duci deloc”. Și am făcut naveta 3 zile cu trenul și a fost extraordinar. La liceu, fără știrea părinților, m-am înscris direct la clasa de actorie. Iar primul rol în televiziune a venit când tocmai împlinisem 18 ani și sărbătoream la mare cu prietenii. ProTv-ul m-a sunat și m-a chemat la un casting la București chiar a doua zi. M-am dus acolo în șlapi, cu jeanși peste costumul de baie. Încă mai aveam nisip în păr. La finalul zilei, au venit la mine și m-au întrebat dacă sunt dispusă să mă mut în patru zile în București.
– Ce întorsătură!
– Am plecat la Timișoara plângând și am plâns patru zile întruna. Nu eram pregătită să-mi schimb viața așa repede. Și, văzându-mă că mă chinui, taică-miu a venit la mine și mi-a zis: „Și fași tu acolo? N-ai și mânca. N-ai și be. N-ai mamî. N-ai tatî. N-ai nicî. Ti duși?”. Și când l-am auzit, și mai de-al naibii am sărit: „Da, mă duc!”. Și m-am dus. M-au adus ei cu mașina, cu tot bagajul. Peste câteva luni, a venit în București și fostul meu coleg de clasă, Eugen Jebeleanu, și mi-a fost mai simplu, am locuit o vreme împreună. Doar că nu prea apucam să ne vedem. În fiecare zi, la 5 dimineața, venea să mă ia mașina la filmări. De adus, mă aducea la 9 seara. 8 luni de zile n-am prea știut de mine, dar o șansă mai bună să învăț ce înseamnă disciplina de a fi pe platou n-aș fi putut primi.
„E o senzație de maximă libertate să faci comedie”
– Te-am văzut în serialul „Vlad”, te-am regăsit în lungmetrajul „Taximetriști”, iar cu rolul din „Klaus și Barroso”, pelicula regizată de Bogdan Theodor Olteanu, ți-ai explorat și latura comică…
– E prima oară când am ocazia să fac comedie în film. Improvizație și comedie am mai făcut doar în teatru. În facultate, profesorii îmi tot spuneau că nu sunt bună pe comedie, sunt bună pe dramă. Iar eu, ca fraiera, i-am crezut. O prostie! Mai târziu, am descoperit că pot fi foarte bună pe comedie, că e o zonă pe care o stăpânesc cu ușurință, care îmi face chiar foarte mare plăcere. Rolul din „Klaus și Barroso” e și foarte bine scris. E o senzație de maximă libertate să faci comedie, să te prostești, să vezi până unde poți duce un personaj.
– În ce filme sau spectacole te mai vedem la toamnă?
– Am mai lucrat la un film, ale cărui filmări au fost, culmea, foarte distractive, în ciuda faptului că e o dramă de familie. E semnat de Maria Popistașu și Alex Baciu și e încă în montaj. Apoi, scriu în timpul liber la un scenariu, un film despre mame, inspirat de fapte reale din familia mea. Am scris deja cam trei sferturi. Dacă l-am lăsat un pic deoparte, e pentru că am devenit mamă de fată și am zis că e bine să văd și cum se simte asta, înainte să-l termin. Mi-aș dori să iasă foarte frumos acest film, să transmită privitorului acea bucurie, că e parte dintr-o mare familie.
– Nu te tentează să faci și trecerea spre regie?
– Ba da. Încă mă gândesc dacă vreau să regizez eu filmul ăsta sau nu, fiindcă e extrem de personal tot ce am pus în el. Mi-ar fi destul de greu să-l las pe mâna altui regizor, ar trebui să fie cineva cu care mă înțeleg la un nivel mai profund și cu care am o comunicare mai specială. În rest, mi-am văzut de micul meu cuib de acasă, n-am mai avut timp de alte proiecte. Fetița noastră, Maria, s-a născut pe 17 iunie, e încă foarte, foarte mică, așa că toată atenția s-a învârtit în jurul ei.
– Vacanță ai în plan? Cum faci față acestei veri caniculare?
– Maria s-a născut în plină caniculă, așa că am stat mai mult ascunși între patru pereți. Mai greu a fost pentru Carol, băiatul meu, fiindcă intrase deja în vacanță și s-a plictisit un pic. Acum, însă, ne-am intrat într-un ritm. Întâi o să plece Carol cu tatăl lui în vacanță. Apoi o să plec eu cu amândoi copiii în Timișoara, la ai mei. Iar la final, o să plecăm toți patru în vacanță.
– I-ai menționat pe toți în interviul ăsta, mai puțin pe Adrian, cel cu care îți împarți viața de trei ani de zile. Ce te-a făcut să simți că poți să mai pornești o dată la drum în căsnicie?
– Noi ne-am întâlnit într-un moment în care nu eram prea bine emoțional, după divorțul meu. Îmi făcusem cont pe o aplicație de întâlniri, fiindcă mă tot băteau la cap prietenele mele. Îmi spuneau să mai ies și eu cu cineva la o întâlnire, să mai cunosc oameni, să nu mai stau așa închisă. Pe atunci jucam încă în serialul „Vlad”. Nu puteam să mă expun pe aplicație cu numele meu real și nici să-mi pun o fotografie cu fața. Dar m-am conectat cu Adi, am început să vorbim, ne-am înțeles bine și s-a pus problema să ieșim la o cafea. Așa că a trebuit să-i spun cine sunt. Și ce să vezi? Mă știa din film, mă văzuse într-un interviu la TV. Lucrează în publicitate, e destul de obișnuit cu lumea show-biz-ului. Mi-a zis atunci: „Stai liniștită, înțeleg de ce a trebuit să te ascunzi, tot ce vorbim noi aici rămâne. Măcar eu să te fac să te simți protejată.” Eu de două lucruri am nevoie într-o relație, indiferent că e de prietenie, de familie sau de iubire, ca să nu bâjbâi: de certitudine și de siguranță. Iar Adi mi le-a oferit din prima pe amândouă. Am fost foarte sinceri și fără măști de la bun început și ne-a ieșit. Mai avem și noi momentele noastre dificile. Dar baza relației noastre e ceva la care am visat dintotdeauna. Cu el simt că fac parte dintr-un întreg.
Romanian