Toți cei care îl iubesc pe părintele Arsenie Boca știu că Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus și Prislopul sunt pietrele de temelie ale afirmării sale duhovnicești. Ce nu se cunoaște îndestul este, însă, efectul mântuitor pe care prezența sa l-a avut asupra societății românești din vremea aceea. Istoria începuse să fie amenințată de comunism și oamenii, asemenea unor revărsări mari de ape, veneau la Sâmbăta, să afle nădejde în predicile părintelui, aprinse de focul duhovnicesc al credinței lui. Sâmbăta și Prislopul, locurile măririi și împlinirii părintelui Arsenie Boca, trebuie neapărat cunoscute, pentru a înțelege dreptatea trecerii sale în rândul sfinților.
„Sâmbăta, un imens loc de pelerinaj”
– Părinte Andrei Coroian, începem această a doua parte a interviului nostru, cu momentul în care părintele Arsenie Boca ajunge la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, în 1940. Nu e preot, e doar diacon, iar mânăstirea nu are obște. Cu atât mai uimitor este faptul că în doar un an de zile, Sȃmbăta apare pe harta ortodoxiei ca un stȃlp de lumină. În predicile părintelui Arsenie Boca nu e doar harul lui Dumnezeu, ci și strălucire intelectuală și o cunoaștere tulburătoare a sufletului omenesc.
– La ȋnceput, părintele Arsenie a fost chiar singur în mânăstire, vreme de un an, apoi au mai venit părintele Serafim Popescu și Nicolae Mladin. În acest scurt răstimp, a schimbat totul, din temelii. Nichifor Crainic scria: „Ȋn acest loc, la Mȃnăstirea Brȃncoveanu, vin mii de oameni să se ȋnduhovnicească, iar meritul este al călugărului Arsenie, care cu zelul lui focos a transformat-o ȋntr-un imens loc de pelerinaj”. Și a putut să facă acest lucru, pentru că avea o structură sufletească pregătită din copilărie și adolescență, după care fusese format intelectual la Sibiu și București, de profesori deosebiți, așa cum am discutat în interviul anterior. Eu l-am ascultat pe părintele Crăciun Oprea din Chinchiș, Hunedoara, care a fost și el un martir al temnițelor comuniste, când spunea că, pe timp de vară, la Sâmbăta de Sus nu erau niciodată mai puțin de 600 de persoane. Și părintele venea și le spunea pe nume: tu du-te acasă, tu vii peste o săptămȃnă… Acolo și-au ȋnceput viața duhovnicească ȊPS Antonie Plămădeală, părintele Dometie Manolache, Aspazia Oțel Petrescu, părintele Nicolae Bordașiu și chiar membri ai familiei regale. Eu am notat o mărturie a Principesei Ileana a Romȃniei, care s-a călugărit mai târziu, ȋn America, primind numele de maica Alexandra, și care a scris următoarele rânduri despre părintele Arsenie: „Am citit adesea despre rugăciunea lui Iisus și am auzit-o ȋn biserică, dar ochii mi s-au deschis acum cȃțiva ani, ȋn Romȃnia. Acolo, ȋn micuța mȃnăstire de la Sȃmbăta de Sus, ascunsă ȋn inima codrului ȋntunecat, o bisericuță albă ce se oglindea ȋn lacul montan de cleștar, am ȋntȃlnit un călugăr, pe părintele Arsenie Boca, ce practica rugăciunea inimii. De cȃnd am fost ultima dată la Sȃmbăta pașii m-au purtat departe, dar ȋn acest timp, rugăciunea lui Iisus, învățată de la părintele Arsenie Boca, a stat tainic ȋn inima mea, asemenea unui dar prețios”. După această vizită la Sȃmbăta, părintele a și fost chemat de cȃteva ori la Castelul Peleș să vorbească și să predice ȋn fața regelui și a reginei.
Și, să nu uităm, tot ȋn această perioadă, părintele Arsenie l-a născut pe cel care avea să fie unul dintre cei mai mari duhovnici ai bisericii noastre din toate vremurile, părintele Teofil Părăian, care pe vremea aceea era doar un copil de 12 ani. Venise la Sâmbăta ca să intre ȋn mȃnăstire, iar părintele Arsenie i-a spus: „Nu poți să intri ȋn mȃnăstire, dar pot să ȋți spun cum se mȃntuiesc călugării” – și l-a ȋnvățat, copil de 12 ani fiind, să rostească rugăciunea lui Iisus, pe respirație. Și tot părintele Părăian mărturisește că atunci cȃnd era la liceu, la Timișoara, la nevăzători, și mergea nu știu cȃt pe jos, spunea rugăciunea și, la un moment dat, părea că merge prin aer. Spunea că rostind rugăciunea lui Iisus, a trăit niște stări duhovnicești asemeni marilor părinți ai bisericii.
Predicatorul secolului
– În lipsa lui Arsenie Boca, să nu fi ajuns părintele Teofil la desăvârșirea misiunii sale duhovnicești?
– Niciodată! Să te ȋndrepte cineva la vârsta de 10 ani, să ȋți dea un sfat atunci cȃnd sunt primele zvȃcniri ale ființei tale ȋn căutările existențiale, este extraordinar! Faptul că i s-au dat aceste îndrumări părintelui Teofil explică cum a ajuns după aceea ce a ajuns. El și spunea, că dintre toți predicatorii secolului XX, părintele Arsenie e vȃrful tuturor. La doar un an după hirotonie, părintele Arsenie creează deja un curent spiritual, fiind considerat cel mai important predicator din Transilvania, cel mai important duhovnic, un curent pe care ȋl asemănau doi giganți ai bisericii, și ȊPS Antonie Plămădeală, și ȊPS Bartolomeu Anania, cu curentul creat de Sfântul Ioan Botezătorul, la Iordan. În ce mă privește pe mine, eu am înțeles pentru prima dată maturitatea duhovnicească la care ajunsese părintele Arsenie în acei ani, când i-am citit autobiografia pe care o scrisese în timpul primei sale arestări la Securitatea din Rȃmnic, pe 17 iulie 1945. Spune acolo niște cuvinte esențiale, vȃrf de evanghelie și vȃrf de filocalie. El a fost apoi de multe ori anchetat, și de fiecare dată, nu ȋi găseau nicio vină. Și patriarhul Iustinian scrie undeva: „Atȃta mă mir de omul ăsta… mereu ȋl cheamă, mereu ȋl anchetează, mereu ȋl eliberează și vine de acolo tot mai luminos”. Aș vrea să vă citez doar cȃteva rȃnduri din autobiografia asta, ca să vedeți ce răspunde ȋn fața autorităților comuniste la această primă anchetă. „I-am ȋnvățat pe oameni să fie curați față de semeni și față de Dumnezeu, să dea cezarului ce e al cezarului, ascultare cetățenească și dajdie, și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu, cuget curat, suflet și trup purificat, curățit de patimi. De această ȋnvățătură, martori ȋmi sunt toți cei care au ascultat povețele pe care le-am dat. Iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni, viața curată, fac cu putință reȋntoarcerea noastră ȋn Ȋmpărăția de obȃrșie. Acesta ȋmi este rostul și misiunea pe pămȃnt, pentru care Dumnezeu m-a ȋnzestrat cu multe daruri, deși sunt nevrednic. Pentru aceasta sunt solicitat din toate părțile să le propovăduiesc oamenilor iubirea de Dumnezeu și sfințirea lor prin această iubire. De alte rosturi și gȃnduri sunt străin”. Este cel mai impresionant cuvȃnt al părintelui! Cȃnd l-am citit acum vreo douăzeci și ceva de ani, mi-a intrat la suflet așa, pentru totdeauna, ca un cuvânt apostolesc.
– În plină strălucire duhovnicească, părintele Arsenie Boca a fost mutat la Mȃnăstirea Prislop, unde ȋntemeiază o obște de maici de unde avea să fie întemnițat și apoi alungat definitiv din monahism. Putem vorbi despre începutul patimilor sale?
– Lucrarea atȃt de profund duhovnicească a părintelui Arsenie a mișcat pe toată lumea, dar a și trezit suspiciuni, pentru că, după instalarea dictaturii comuniste, partizanii din Munții Făgăraș au trecut la luptă, iar părintele i-a ajutat cu mâncare și povățuire duhovnicească. Și atunci mitropolitul Bălan a hotărȃt să ȋl ducă la Prislop. Nu ca pedeapsă, ci pentru a-l ocroti. A mers ȋmpreună cu el ȋn mașină. Prislopul era ȋn ruină, ȋn Noiembrie 1949, greco-catolicii părăsiseră mȃnăstirea de un an de zile. Eu cred că mutarea părintelui a fost o pronie dumnezeiască. Cred că dacă ar mai fi stat acolo, la Sâmbăta, îl arestau mai repede și murea ȋn ȋnchisoare, sfȃrșea ȋntr-o mucenicie ca a Sfântului Brȃncoveanu. Dar el tot timpul făcea ascultare, așa că atunci când mitropolitul i-a spus că i-ar fi mai de folos să plece, a plecat. Și a fost bine, pentru că la Prislop era un loc liniștit, izolat, marcat de un mare pustnic, Ioan de la Prislop, un sfȃnt de viță domnească, rudă cu Mircea cel Bătrȃn. Era un loc de liniște, de retragere. Mȃnăstirea a fost aproape 180 de ani greco-catolică, acum era ȋn ruine, practic, un loc pustiu. Faptul că mitropolitul Bălan l-a dus aici și l-a legat cumva de zona asta pustnicească, athonită, care vine pe filiera Sfântului Nicodim, a isihasmului athonit mai vechi, cred că a fost o pronie a lui Dumnezeu, pȃnă la urmă. Părintele a reușit să facă și la Prislop același lucru pe care l-a făcut și la Sâmbăta de Sus. Citeam o mărturie a unui ofițer de securitate, care spunea: prin reputația sa de sfȃnt, părintele Arsenie a reușit ȋn cȃțiva ani să facă din mȃnăstirea Prislop cea mai vizitată mȃnăstire din Ardeal și Banat. Iar un fost consilier de la Arad, fost vicar greco-catolic, spunea: „Părintele Arsenie face misiune ȋn Ardeal cȃt cinci-șase episcopi și toți preoții ortodocși din Ardeal”. Și chiar a și fost trimis, cu mandat de la patriarh, la toate mȃnăstirile greco-catolice – o misiune ȋndeplinită parțial –, să le convingă să treacă la ortodoxie. Erau la Jucu, la Obreja, Turda, Aiud, Oradea – obști de peste 150 de maici, maici greco-catolice. Sigur că a reușit parțial, nu a reușit ȋntru totul să producă această ȋntoarcere, dar a făcut o lucrare deosebită.
La Prislop, au fost și foarte multe ispite. Au fost plătiți subofițeri și ofițeri de securitate, care să ȋl compromită, au fost plătiți oameni care să ȋl compromită, au plătit femei, care să meargă să ȋl compromită, dar nu au reușit nimic. Șeful Securității din Sibiu, Gheorghe Crăciun, s-a adresat subalternilor săi ȋn felul următor: „Vom instrui două-trei femei, pe care le vom trimite la mȃnăstire ȋn scopul de a-l compromite pe Boca Arsenie. Vom trimite la mȃnăstire oameni bine instruiți, deghizați ȋn haine de țărani, intelectuali, sau haine preoțești, ca să se dea drept fugari din regiuni ȋndepărtate. Veți lua contact cu organele de partid ȋn scopul de a semnala influența acestui călugăr ȋn rȃndul țăranilor din diferite comune, opunȃndu-se să se ducă la muncă de combatere a influenței pe care o are acesta ȋn rȃndul oamenilor”. Pentru că nu au reușit compromiterea, încet-ȋncet, inițial au eliminat maici din mânăstire, iar în final, a fost eliminat și părintele Arsenie. Episcopia a fost obligată de Securitate să ȋl dea afară din monahism și să ȋi dea bani să ȋși cumpere haine civile, ca să renunțe la cele monahale pe care nu le va mai putea îmbrăca niciodată.
„Nu toate nașterile sunt ușoare”
– Părinte Andrei Coroian, cum vedeți această canonizare a lui Arsenie Boca, venită așa de târziu, încât unii credincioși nici nu se mai așteptau la ea?
– Ea a venit ca o mare bucurie și cred că a venit exact cȃnd trebuia. De două luni de zile, l-am simțit ȋntr-un mod special pe Sfântul Arsenie, ȋntr-un mod atȃt de fin, de delicat, de smerit, plin de iubire absolută. Canonizarea s-a produs exact ca și nașterea, după multe dureri, în urma unui travaliu. Travaliul nașterii unui sfȃnt poate să fie greu, nu toate nașterile sunt ușoare. Sigur că noi, oamenii, ne-am pierdut răbdarea, pentru că am fost prinși de gȃndirea lumii acesteia, care e bazată aproape total pe rațiune, nu pe ascultare și minune. Minunea e o taină, care ȋnseamnă ascultarea de Dumnezeu. O mie de ani sunt la El ca o zi, iar o zi ca o mie de ani. Ȋn sensul acesta, duhovnicesc, trebuie luate lucrurile. De aceea spun că a venit exact cȃnd a trebuit. Ȋncă se mai lucrează la slujbele părintelui, ca la orice mare sfȃnt, nu e ușor. A fost o variantă propusă de la noi, de la Deva, acum trei-patru ani. Ȋntre timp, s-a mai făcut o variantă de slujbe, la Mitropolia Sibiului, iar acum Patriarhia face o nouă slujbă. Pentru că, ȋntr-adevăr, trebuie multă șlefuială, pȃnă cȃnd iese ce e mai bun. Trebuie să iasă o slujbă, ca apoi să i-o putem cȃnta, să-i putem citi acatistul și paraclisul. Viața părintelui Arsenie este deja lămurită, toate controversele s-au lămurit (așa-zisele controverse, pentru că au fost datorate neștiinței). Securitatea a plătit un poet oficial al partidului, să creeze mitul fals al părintelui Arsenie Boca, prin care să ȋl denigreze și să spună că e teozof, yoghin, spiritist, fachir, ca să ȋl scoată din mediul bisericesc și să nu aibă lumea evlavie la el. Părintele Arsenie a fost singurul deținut politic care a avut 10-12 urmăritori tot timpul după el, pentru că avea un har deosebit. Și prin asta trebuie să-i înțelegem mărirea. Preafericitul Iustinian, cu toată bunăvoința dânsului, pentru că ȋl iubea foarte mult, nu a reușit să ȋl reabiliteze. Patriarhul s-a dus la Domnul ȋn 1977, iar părintele Arsenie a rămas singurul nereabilitat. Este aproape de neȋnțeles cum de nu a reușit să ȋi redea preoția, dreptul de a sluji din nou. A lucrat sub tutela Patriarhiei ca pictor, a pictat la Drăgănescu, s-a pensionat anticipat și a rămas un proscris. Un martir al credinței.
Văzătorul lui Dumnezeu
– Chiar și în prezent este contestat chiar de oameni ai bisericii.
– Toată viața lui lăuntrică este asemănătoare cu a Sfântului Nectarie de la Eghina. Părintele Arsenie a fost, la fel ca și Sfântul Nectarie, unul din văzătorii de Dumnezeu. La 29 de ani, când era deja matur duhovnicește, L-a văzut pe Hristos ȋn gara de la Chișinău, cu o ȋndurerare de neimaginat – basarabenii erau nevoiți, săracii, să ȋși părăsească țara și casa, să vină aici, din cauza tăvălugului sovietic. El atunci s-a făgăduit ȋn fața lui Hristos să ia și el cȃt poate din suferința Mântuitorului, să participe și el la suferința lui Iisus pentru mȃntuirea lumii. Apoi părintele a avut, ca și Sfântul Nectarie, harul acesta, de a face minuni, de aceea și vin la el un milion de pelerini pe săptămȃnă. Și cred că harul se revarsă din mormântul lui, la fel ca la Sfântul Nectarie, datorită suferinței pe nedrept. Suferința pe nedrept e calea adevărată a lui Hristos, pentru că Mântuitorul însuși a suferit pe nedrept. Eu am citit o biografie a Sfântului Nectarie din ultimii ani, ȋn care era aproape de neȋnțeles cum Mitropolitul Atenei ȋl persecuta. Era ȋn ultimul an de viață, și tot timpul ȋi găseau ceva! Și în mijlocul suferinței ȋl umiliseră și răs-umiliseră, ȋn toate felurile posibile, nu mȃncase din pricina asta de 10 zile, postea și se ruga, i s-a arătat Sfântul Nicolae și i-a spus: „Mai rabdă puțin, că o să treacă toate și eu o să te ȋnalț sus de tot, și o să fii cum am fost eu ȋn vremurile mele, o să fii un nou Sfânt Nicolae al lumii”. Și așa a fost – cel mai mare sfȃnt al ortodoxiei secolului XX. Cam așa a fost și cu părintele Arsenie. Marginalizarea, prigonirea lui nelăsȃndu-l să izvorască în timpul vieții tot harul pe care-l avea, tot tezaurul de ȋnvățătură, de lumină, de putere, de bunătate, de iubire, de bucurie, de blȃndețe, de smerenie, de răbdare, de sfințenie s-a acumulat în inima lui ca un Vezuviu, care, în cele din urmă, după moartea lui, a erupt. Să ȋl suspenzi, să ȋl ții ȋn nelucrare pe nedrept, să ȋl oprești de la slujirea altarului, vă dați seama că e ca un vulcan pe care ȋl ții sub presiune? Vă dați seama cȃt har s-a adunat acolo, ȋn suferința aceasta a părintelui? De aceea și face minuni, cât nu fac toți sfinții ȋmpreună! Vă dați seama, să meargă la mormântul lui un milion de pelerini pe săptămȃnă? Sigur că, acum, pȃnă când vom ajunge să ne și folosim de harul părintelui va dura, e o chestiune de timp, de lucrare, de ȋnțelepciune duhovnicească. Dar a ȋnceput! Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin canonizarea sa, a început. De acum să cȃntăm, să-L lăudăm pe Dumnezeu cu mare bucurie și să-L slăvim cu lumină lină și cu doxologie, pentru trecerea între sfinți a părintelui nostru Arsenie!
Romanian