Doamnă Veronica, faceți următoarea rețetă: cumpărați de la Plafar coajă de stejar și faceți un ceai concentrat, din 3-4 linguri de coajă, la 3 litri de apă. Fierbeți-le până rămâne jumătate. Din acest ceai, puneți seara tampoane ori faceți baie de șezut. Rana se va cicatriza. După tratament, mergeți din nou la control și veți vedea că rana a dispărut definitiv. Ceaiul se reîncălzește și se întrebuințează de mai multe ori. Faceți acest tratament cu multă încredere că nu veți mai avea niciodată probleme. Tratamentul este bun și pentru hemoroizi care sângerează sau pentru fisuri anale.
P.S. Am 80 de ani și multă experiență de viață. Cu respect,
CORNELIA – Iași
„Nu pot scăpa de infecția urinară cu E.coli” (Răspuns pentru CORINA – Tecuci)
Aproximativ 90% din infecțiile urinare sunt cauzate de bacteria Escherichia Coli (E.coli), care, în mod obișnuit, trăiește în colon. Specialiștii au remarcat faptul că aceste microorganisme au devenit din ce în ce mai rezistente la tratamentul cu antibiotice din prima linie. Mătușa mea, care se luptă de mai mulți ani cu diverse probleme ale aparatului urinar și care a avut și E.coli, a reușit să scape de această bacterie cu ajutorul unui tratament naturist recomandat de un medic. La baza lui se află D-manoza, un preparat obținut din Vaccinium Macrocarpon (afinul american), una din cele mai eficiente substanțe împotriva bacteriei E-coli. Moleculele de manoză acționează ca niște receptori, „invitând” E.coli să se lege de ele și să părăsească prin urină țesuturile epiteliale ale tractului urinar. Apoi, bacteria este eliminată din organism prin urină. Astfel, D-manoza ajută la eliminarea bacteriilor răspunzătoare de infecția urinară fără a omorî nici măcar o singură bacterie – fie ea dăunătoare sau benefică organismului – deci nu distruge nici milioane de bacterii „prietenoase” din tractul gastro-intestinal așa cum se întâmplă în cazul tratamentului cu antibiotice. Apelați la tratamentul cu antibiotic numai dacă nu aveți altă variantă sau luați tratament alopat în paralel cu cel naturist, care sprijină organismul în lupta cu boala. Vă doresc vindecare rapidă.
AURA – București
„Fiul meu face des amigdalită cu febră mare” (Răspuns pentru VIOLETA– Iași)
Față de pericolul major reprezentat de eventualele infecții repetate și puternice cu streptococul beta hemolitic (lezarea ireversibilă a inimii) vă recomand să-i faceți urgent copilului, la un laborator, analizarea exudatului faringian, pentru a determina cu precizie dacă este vorba de acest microb sau de altul, și care este antibioticul față de care acesta manifestă o sensibilitate maximă, permițându-se astfel cel mai eficient tratament cu antibiotic.
Va trebui să vă interesați care este cel mai bun medic specialist ORL din zona în care locuiți și căruia urmează să vă adresați cu rezultatul analizelor de mai sus. De obicei, medicii ORL nu recomandă operație de amigdale, acestea avându-și rolul lor în apărarea organismului, ele fiind primele întâlnite de microbi și localizând astfel o infecție și blocând extinderea pulmonară. Sunt însă situații în care datorită conformației lor anatomice (care poate fi determinată numai de un medic ORL bun) se impune, totuși, operația de amigdale, acestea fiind un focar permanent de infecție.
Vă doresc mult succes!
VALERIA – Suceava