Minunatele vindecări ale Maicii Domnului

• În fiecare an, pe 1 Octombrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Această sărbătoare încheie ciclul praznicelor Preacuratei început în luna August, mărturisind despre dragostea credincioșilor pentru Fecioara Maria •

Praznicul unei rugăciuni

Acoperământul Maicii Domnului este, deopotrivă, un eveniment și o relicvă sfântă. Vălul care i-a slujit Fecioarei Maria în timpul vieţii drept aco­perământ al capului a fost adus din Palestina de doi patricieni, Can­didos şi Galbios, fraţi de sânge. Îm­păratul Leon I „Tra­cul”  (401-474) a zidit în car­tierul Vlaherne (al vla­hi­lor) din Constantinopol o mare ba­zilică şi a aşezat acolo, spre închi­nare, relicva Sfântului Aco­pe­ră­mânt al Maicii Domnului. Trei veacuri mai târziu, în anul 911, când pe tron dom­nea un alt împărat, Leon al VI-lea „Filosoful”, porțile Constanti­nopo­lu­lui au fost atacate de o mare flotă a ru­șilor kieveni, conduși de Oleg din Novgorod. Bizantinii erau oameni evlavioși, care își puneau toată nă­dejdea în Dumnezeu. Nu o dată, ceta­tea le fusese salvată ca prin minune în urma rugăciunilor fier­binți, aşa că, în noaptea aceea, pe străzile pustii nu întâlneai țipenie de om – poporul, înspăimântat, se mu­tase în biserici pentru o priveghere de toată noaptea. O liniște ca de mormânt s-a lăsat pes­te cetate. La ceasul al patrulea din noap­te, Sfântul Andrei cel Ne­bun după Hristos a vă­zut-o cu ochii ini­mii pe Fecioara Maria cum a intrat aievea în măreața bazilică din cartie­rul Vlaherne. Nu era sin­gu­ră, ci înso­țită de sfinți, în fruntea cărora se aflau Ioan Bote­ză­torul și Ioan Evan­ghe­listul. Preasfânta a îna­intat în tă­cere, apoi a îngenuncheat și, plân­gând de mila creștinilor, și-a dat jos vălul de pe cap și l-a întins în văz­duh, aco­pe­rind cu el toată ce­tatea Constan­ti­no­polului. Apoi s-a rugat fierbinte Fiului ei. În zori, armia creș­tină a învins flota rusească.

Istoria aceasta ne învaţă multe despre puterea rugăciunii Mai­cii Dom­nului, o putere care stă rezemată de dragostea ei pentru Iisus și a lui Iisus pentru maica lui. Părintele Teo­fil Pă­ră­ian obișnuia să spună: „O mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Maica Domnului nu L-a purtat numai în pân­tece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat şi în inima ei, şi de inima ei nu S-a despărţit niciodată Fiul său, Dom­nul Hristos.” De aici şi puterea pe care ea o are în cer. Şi dacă relicva Sfântului Acoperământ al Maicii Dom­nului s-a pierdut în negura vea­cu­rilor, ne-a rămas, ca un văl ocro­ti­tor, rugăciunea Fecioarei Maria pen­tru toţi păcătoşii. Acest văl du­hov­nicesc îi acoperă pe toţi cei care se roagă cu credinţă şi dragoste Mai­cii Domnului. În biserică există obiceiul ca atunci când trecem prin­tr-o cum­pănă în viaţă, să ne rugăm timp de patruzeci de zile cu Pa­ra­clisul sau cu Acatistul Aco­pe­ră­mân­tului Prea­cu­ratei. Această rân­duială, care poate fi şi însoţită de post, a făcut şi face mari minuni.

Icoana Pantanassa biruie moartea

Era noapte şi linişte în casa pre­otesei Andrula Papahristodulou, din Nicosia, Cipru. Nimeni şi nimic nu ar fi putut prevesti nenorocirea care avea să se abată asupra ei. Din senin, preoteasa a scos un gea­măt în somn, apoi a des­chis ochii larg şi a în­lemnit. În jurul ei s-au strâns toţi cei dragi. Au crezut că murise, dar apoi, An­drula a dat semne de viaţă – intrase în comă, aşa că a fost dusă repede la spital. Au urmat zilele de chin prin care trece orice suflet aflat la cum­păna dintre lumi. Încet, cu greu, şi-a revenit în simţiri. I-au fost făcute analize şi o investigaţie tomografică. Verdictul a căzut peste familie ca o condamnare la moarte – Andrula avea cancer, o tumoră ce­rebrală care apăsa pe creier şi cerea o intervenţie chirurgicală urgentă. Preoteasa avea însă un reazem de care ştia toată fa­milia – dragostea ei pentru Maica Domnului. Nu se des­părţea nicio cli­pă de o icoană a Prea­curatei făcă­toare de minuni, o copie a vestitei Pantanassa de la Mâ­năs­tirea Vato­pedu din Muntele Athos, renumită ca tămăduitoare de cancer. Cu multă nă­dejde, Andrula a mers în­tâi la biserică, la Sfântul Maslu, apoi s-a internat în spital pentru a fi operată, luând cu ea şi icoana iubită. Lucrurile au mers însă prost. Opera­ţia nu a reuşit pe deplin, pentru că o parte a tumorii era prea adânc îm­plân­­tată în creier ca să fie extirpată. Doc­torii au fost siliţi să în­chidă operația şi, pentru că se apropia marele praznic al Naş­te­rii Domnului, i-au îngăduit să mear­gă acasă. Resturile tumorii îi făceau Andrulei viaţa un chin – nu putea să meargă pentru că ameţea imediat, vorbea foarte greu şi nu su­porta nici cel mai mic zgomot. În toată negura, avea însă o lumină – iubirea Maicii Domnului şi icoana Pantanassa. Se ruga mereu, plină de nădejde că, acolo unde medicii nu reuşiseră, putea reuşi Preacurata. Iar răspunsul nu a întârziat să vină.

Într-una din zilele în care se ruga întinsă în pat, având icoana făcătoare de minuni deasupra capului, în ca­me­ră s-a răspândit o mireasmă inex­plicabilă. Era în parfumul acela, care semăna cu cel răspândit de sfintele moaşte, o adiere a bogăţiei de flori din grădina Edenului. Andrula a ştiut atunci că vindecarea îi este aproape, pentru că miresmele duhovniceşti care se răspândesc în chip minunat sunt, de fapt, un semn al prezenţei nevăzute a sfinţilor în lumea noas­tră. Maica Domnului era cu ea! Minunea s-a repetat şi în zilele următoare, iar mireasma minunată a fost simţită şi de ceilalţi membri ai familiei. Încet, trupul bolnavei se întrema, aşa că a mers la spital pentru investigaţii noi. „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?”, a întrebat medicul uimit, cu filmul tomografiei în mână. „Nu”, i-a răspuns Andrula. „Ciudat, dar pe tomografie nu se mai vede nimic! Tumora a dispărut cu desăvâr­şire!”. Atunci maica preoteasă i-a istorisit doctorului semnele pe care le primise din Cer. Coincidenţă sau nu, medicul avea o fetiţă care fusese bolnavă de leucemie la numai pa­tru ani şi care se vin­decase miraculos tot prin ru­găciunile Maicii Domnului.

Scaunul cu rotile

Miracolul acesta s-a întâmplat în anul 2007, în Peloponez, la poalele Mun­telui Parnonas, într-o mânăstire celebră, care adăposteşte o icoană fă­că­toare de minuni a Preacuratei – Mâ­năstirea Maicii Domnului din Malevi.

Într-o dimineaţă, măicuţele care roboteau prin curte au văzut intrând pe porţile lavrei, într-un scaun cu ro­tile, un băiat de doar 15 ani. Andros suferea de mic de cancer, iar viaţa îi fusese până atunci un iad. Trecuse prin douăzeci şi trei de operaţii, fără ca medicii să îi poată lecui boala. Pe lângă această nenorocire, era şi orfan de tată. Mama sa, care ajunsese în pra­gul disperării, a fost sfătuită de doctorii din Atena să încerce încă o operaţie – a douăzeci şi patra. Cu o ultimă nădejde, s-a rugat Maicii Dom­­nului şi a avut un vis în care Fecioara Maria i-a apărut şi i-a spus: „Nu te neliniști. Sunt Maica Dom­nului. Vino acasă la mine, în Malevi, și Andros se va face bine”. Biata fe­meie nici măcar nu ştia unde se află mânăs­ti­rea. Era prima dată când auzea de ea! Au ajuns cu greu la ea, întrebând în­tre apropiaţi. Oamenii din sat, împre­ună cu taximetristul care îi adusese pe Andros şi pe mama sa l-au ajutat pe copil să se ridice din scaunul pe rotile şi să intre în bise­rică. Când a ajuns în faţa icoanei fă­cătoare de mi­nuni, s-a întâmplat miracolul – bă­ia­tul s-a închinat şi a simţit imediat că o putere neobişnuită îi stră­bate trupul. În adâncul inimii, un glas i-a spus blând: „Ri­dică-te şi mergi!”. Tulburat, le-a strigat celor care îl ţi­neau: „Pot să merg! Lă­sa­ţi-mă să merg singur!”. A fă­cut câţi­va paşi, apoi, spre ui­mirea tutu­ror, a alergat până la uşă. Maica Agnia îşi amin­teşte până astăzi cli­pele ace­lea de foc: „Sunt de patru­zeci de ani în mânăstire, și mărtu­risesc că în acel moment, am simțit prezența Maicii Domnului atât de intens, încât m-am cutremurat. An­dros a plecat pe picioare, și ne-a lă­sat aici scaunul său cu rotile pentru că, așa cum ne-a zis, nu mai avea nevoie de el”.

Rugăciunea Acoperământului Maicii Domnului

„O, Preacurată Maică a Dom­nu­lui, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotpu­ter­nică apă­ră­toa­re și tărie a noastră, primește această cân­tare de laudă și de mul­țumire de la noi, ne­vrednicii robii tăi. Auzi-ne pe noi, cei ce ne ru­găm ție; ocrotește-ne pe noi cu atot­puternicul tău Acoperământ și cere de la Dum­nezeu, Fiul tău, să dea păs­torilor noștri sfințenie, ca să prive­gheze și să ocârmuiască su­fle­tele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelep­ciu­ne și putere; jude­cătorilor, dreptate și necăutare la față; învăță­torilor, minte și sme­rită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascul­ta­re; asu­priților, răbdare; asu­prito­rilor, frică de Dumnezeu; celor mâh­niți, răbdare și bucurie duhov­niceas­că; neînfrânaților, înfrânare; și no­uă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blân­deții, duhul curăției și al drep­tății.

Așa, Doamnă Preasfântă, mi­los­ti­vește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei ră­tă­ciți povățuiește-i pe calea cea bu­nă, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul pă­catului și ne lumi­nea­ză ochii inimii noas­tre spre cău­tarea mântu­i­rii. Mi­lostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea ju­decată, să te rogi pen­­tru noi către Fiul tău și Dumnezeul nos­­tru. Că tu, Doam­nă, ești slava celor cerești și nă­dej­dea pământenilor. Tu ești, după Dumne­zeu, nădejdea și apă­ră­toarea noas­tră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci, ne ru­găm ție, Atot­puternică ajutătoare a noastră, și ție ne predăm pe noi în­șine, unul pe altul și toată viața noas­tră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.