O pereche de teniși
Locuiesc în municipiul Cluj Napoca și vreau să vă povestesc o întâmplare legată de începutul anului școlar. Nu am copii, din motive de sănătate, și poate de aceea îi iubesc nemărginit. Oriunde întâlnesc copii, îi ajut cu ce pot. Într-o zi, veneam foarte obosită de la o clinică din Cluj, unde era internat soțul meu, dependent de oxigen. Când am ajuns în piața din cartierul nostru, sare în fața mea un băiețel cam de 10 ani, cârlionțat, frumos, dar murdar, desculț. I-am dat 1 leu, dar a fost nemulțumit, i-am mai dat 1 leu, dar a mai întins mâna încă o dată. L-am întrebat ce face cu banii și mi-a răspuns că vrea să își cumpere o pereche de teniși, ca să meargă la școală. Am mers cu el la un magazin aflat în apropiere. A probat pantofii (cu mare greutate din partea vânzătoarei, care i-a tras o pungă de plastic peste piciorușele murdare), am cerut și niște șosete, s-a încălțat, apoi mi-a sărutat mâinile și mi-a spus cu ochii în lacrimi: „Să ai viață frumoasă” și a zburat pe mijlocul străzii, fugind, de parcă cineva ar fi vrut să îi ia tenișii din picioare. I-am spus vânzătoarei că amândouă am încălțat un copil. Mult timp, apoi, m-am gândit la băiețelul acela, mergând la școală, cu tenișii și șosetele albe. Ce bucurie pe el, ce fericire pe mine. Binele îmi fusese răsplătit înzecit!
P.S. În 17 Decembrie voi împlini 81 de ani. Dacă aș avea o putere mare, aș face orice, ca nici un copil din lume să nu fie flămând, să nu doarmă în frig și să meargă la școală. Ce fac bogații lumii? Eu donez din pensie 2 Euro lunar. Vă felicit pentru binele pe care îl faceți oamenilor necăjiți.
ANA PĂCURARIU – Cluj-Napoca
Romanian