• Cum făceau țăranii noștri “casă de piatră” •
Povești din CIOCANU, Piatra Craiului
De cele mai multe ori, prima dragoste nu e și ultima, tot astfel cum multe căsătorii la prima dragoste se destramă. În lumea satelor, cu mulți ani în urmă, nu era așa. Chiar și atunci când fata mare de măritat era obligată de părinți să ia de bărbat un fecior pe care nu îl iubea, căsătoria nu se destrăma. Cu timpul, nevasta începea să țină la bărbatul ei, se țesea o legătură între ei, uneori mai trainică decât legătura din dragoste. Asta era pe timpuri, acum, lucrurile s-au schimbat și la sate, tinerii au mai multe relații, până să se decidă să încropească o familie.
IANCU PANTEA, 89 de ani
“De când am pierdut-o pe Lenuța, nu mai am ce face cu viața”
Lui Iancu lui Pantea i-au plăcut femeile. Și femeile l-au plăcut pe Iancu. Asta o știu din anii studenției, când mergeam împreună la coasă “cu ziua”, cum se spune. Era în timpul comunismului. Coseam fânețele țăranilor avuți, care nu aveau mână de lucru. Începeam ziua de coasă la 6.00 dimineața și puneam coasa-n cui pe la nouă seara. Era muncă grea, dar primeam 150 de lei pe zi, două mese bogate și țuică de prune. Cu banii câștigați la cosit mă întrețineam la facultate, părinții erau destul de strâmtorați, pentru că au crescut doi băieți și cinci fete.
Au trecut anii ca spuza din soba cu lemne și iată că, ajuns în satul copilăriei mele, am mers zilele astea pe la ’nea Iancu, să văd ce mai face. Mi-era dor de tovarășul de cosit de odinioară. L-am găsit trist. Când am dat mâna cu el, l-a tăiat plânsul. Am scos din rucsac un clondir de țuică de Boteni, am turnat în pahare, iar după un timp, ’nea Iancu s-a mai înviorat și ne-am dat la vorbă.
“Când v-ați îndrăgostit prima oară, ’nea Iancule?”, l-am întrebat. “Nu mai țin minte, că m-am îndrăgostit de mai multe ori, dragă Gogu, mi-au plăcut femeile, și femeile m-au plăcut pe mine. Într-un an, când am răvășit la stâna din Funduri, am venit acasă și a trecut pe la mine, la un pahar cu țuică, Iancu lui Florea, și mi-a zis: «Mă, tu o cunoști pe Ileana lui Oncioiu? E fată bună, are și avere, știi că eu sunt văr de-al doilea cu ea. Eram la hora de Sfânta Maria Mare, m-a luat deoparte și mi-a zis: «Mie mi-e drag de Iancu lui Florea, vorbește tu cu el, să ne vedem la răvășit, când îmi iau vacile acasă». Așa am cunoscut-o pe Ileana, drăguța de ea, ne-am logodit și după două luni am făcut și nunta. Am avut viață bună cu ea, da’ acuma s-a prăpădit și am rămas singur pe lume. Mai bine mă duceam eu întâi, la 89 de ani ai mei, că am trăit destul, și singurătatea la bătrânețe e grea, Gogule”. Încălzit de țuică, n-am putut să nu i-o zic p’aia dreaptă:
“Știe toată lumea din sat, bătrânii care au mai rămas, că v-au fost dragi femeile, că pe unele le-ați mai drăgostit și după ce v-ați însurat. Nu vă certați cu tanti Ileana din pricina asta?”. “Se mai supăra ea pe mine, se retrăgea în iatac și săptămâni întregi nu mă mai lăsa să mă apropii de ea, da’ pentru mine casa a fost casă, mi-am văzut de nevastă, de copii, de gospodărie, nu s-a pus niciodată problema să plec și să-i las de izbeliște. Lenuța, drăguța, m-a iubit și a trecut peste toate prostiile pe care le-am făcut în tinerețe. Am făcut avere cu ea și pot să-ți spun că nu mi-a lipsit nimica până când a murit. A fost o femeie înțelegătoare și vrednică. Nu-mi pare rău că am luat-o pe ea și nu pe una din drăguțele cu care am umblat înainte să o cunosc. Uite, acuma nici nu s-a uscat bine pământul pe mormânt și am rămas al nimănui, nu mai am ce face cu viața. Eu, care am fost om puternic și aprig la viața mea, noaptea, înainte s-adorm, îmi vine să urlu și îmi curg lacrămile de-mi udă perna. Așa a fost viața mea, dragă Gogule”.
ILIE A LUI ȚEPOSU, 92 de ani
Cum căutau rușii fetele de măritat ca să le pângărească
Când au intrat rușii în țară, după al Doilea Război Mondial, a fost prăpăd. Intrau în casele oamenilor cu pușca kalașnikov pe umăr, le luau găinile din curte, slana și cârnații din pod, dar cel mai groaznic lucru era că le pângăreau nevestele și fetele de măritat. Așa se face că femeile se refugiau în păduri, își făceau acolo adăposturi și trăiau ca pustnicii, departe de casă și de cei dragi. Iarna era cumplit, bărbații le duceau sărici și pieptare, tăiau porcul, și jumătate din slana și cârnații afumați, din tobă și caltaboși, din mușchiul țigănesc, din piftie luau drumul pădurilor unde erau ascunse femeile.
Despre toate astea îmi povestește Ilie al lui Țeposu, în vârstă de 92 de ani. A cunoscut-o pe Ecaterina în pădurea din Spărturi, unde stătea ascunsă, cu mai multe femei. Se ducea acolo de două ori pe săptămână să le ducă merinde. La început n-a luat-o în seamă, dar într-o zi, Ecaterina l-a luat deoparte și și-a lipit obrazul de pieptul lui învelit în cojocul din lână țurcană. Și atunci lui Ilie a început să-i bată inima, să-i sară din piept. Și-a pus palma bătucită de muncă pe creștetul Ecaterinei și i-a simțit tremurul trupului fraged. I-a văzut ochii albaștri ca cerul nopților de septembrie, părul ca abanosul, împletit într-o coadă până la brâu, a luat-o în brațe și i-a simțit sânii tresărind sub laibărul care o ferea de frig. După vreo jumătate de an, era vară, și rușii plecaseră din sat. Ilie și Ecaterina “s-au luat”, așa se spune între țărani, și au făcut nuntă mare, de sâmbătă până luni noaptea, la care au venit și gospodari din satele vecine. A fost prima nuntă după ce rușii au plecat din satul acela de sub poalele Munților Piatra Craiului, satul Ciocanu, despre care am mai scris de atâtea și atâtea ori.
“Măi, ’nea Ilie, l-am întrebat, cum de îți aduci aminte de toate astea, la 92 de ani împliniți?”. “Gogule, taică, dacă nu le-aș fi avut în minte dintotdeauna, cine știe pe ce cărări aș fi luat-o. Că bărbatul cu vlagă în el se mai uită în stânga și-n dreapta, îi mai fug ochii după câte-o boreasă mai tânără. Da’ n-am dat pe de lături pentru că am simțit mereu în sângele meu cum s-a lipit atunci Caterina în pădurea din Spărturi de pieptul meu și cum tremura ca varga. De dragoste tremura, Gogule, taică”.
TANTI SOFIA, 91 de ani
“Dragostea ca dragostea, da’ înțelegerea ține casa”
Pe tanti Sofia am întâlnit-o într-o dimineață de Septembrie, pe prispa casei, cârpea niște ciorapi din lână pentru un nepot care venea des pe la ea de la Brașov, hălăduia sâmbăta și duminica pe dealurile satului, iar vremea începuse deja să se răcească. La vârsta ei, tanti Sofia vedea să coasă fără ochelari. Mi-o amintesc din copilărie, când mi-a croșetat un pulover din lână țigae, “pe gât”, cum se spune, ca să nu mai am nevoie de fular.
Am intrat în vorbă cu ea și i-am spus că vreau să scriu la ziar amintiri despre cum s-au îndrăgostit prima oară bătrânii satului. Mi-a povestit mult, dar nu a vrut să se lase fotografiată. “Poza la bătrânețe aduce năpastă”, mi-a zis.
“La câți ani v-ați măritat, tanti Sofia?” “La 17, domnu’ Gogu, acuma merg pe 91. Am făcut cinci copii, am unșpe nepoți, sunt bine toți, ce să zic? Pe Nae al lui Istrate l-am cunoscut când era cu oile pe Ardeal. Nu l-aș fi luat eu, da’ l-am luat, că ce să fac, m-a înjurat tăticu’, numai că nu m-a bătut. Eu aveam un băiat la Bran cu care mă aveam bine, da’ n-a vrut tăticu’ să mă dea, că nu avea avere. Așa a fost soarta. M-a iubit mult Nae, m-a iubit și a avut grijă de mine. Nu pot să spun că nu am trăit bine cu el, am trăit bine, cine știe, poate că cu băiatul din Bran care mi-a fost drag nu aș fi trăit așa bine. Vezi matale, domnu’ Gogu, dragostea e bună la început, numai că cu timpul, cu greutățile, nu ține de cald. Dragostea ca dragostea, da’ înțelegerea ține casa. Te socotești amândoi, treci peste necazuri amândoi, te plănuiești cum să faci o viață bună copiilor, astea țin casa.
Când Nae venea de la stână, găsea totdeauna o mâncăruță caldă pe sobă, mânca și el o tocăniță, o fasole, o varză cu carne de cârlan, nu numai brânză și jintiță, ce mânca la stână.
“Ați avut o viață bună, tanti Sofia?”, o întreb. “Bună, da’ grea, domnu Gogu. Am tras de ea de la-nceput, da’ m-a ajutat Dumnezeu să am credință în el. Acuma lumea s-a schimbat, oamenii au bani, își fac vile cu câte zece camere, nu știu la ce le trebuie, trăiesc bine, nu ca noi, care căram lemnele uscate din pădure cu croznia, în iernile lungi, când se termina fânul, dădeam la vite coajă de fag opărită, căram apă cu cobilița de la singura fântână din sat. Acuma au venit bogătanii ăștia și satul e aproape tot al lor. Se uită de sus la tine, parcă ar pretinde să le plătești și ca să îți dea bună ziua”.
GEORGE ARUN
Romanian