“Se botează robul lui Dumnezeu Avram, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Preotul Gomboș închină pruncul cu semnul crucii, afundându-l cu blândețe în apa curată din cristelniță. Două raze de lumină, abia strecurate prin fereștile cele mici, se împletesc asupră-i, însemnându-i, tainic, destinul. Sunt două sute de ani de atunci. Pruncul botezat în biserica din Vidra a fost craiul Munților Apuseni, Avram Iancu. În lăcașul încreștinării sale, astăzi părintele Andrei Dobra duce mai departe memoria celui mai iubit dintre moți.
Cea mai veche biserică din Țara Moților
E tânăr părintele Andrei și e-n putere, doar zidurile bisericuței în care slujește îs tot mai bătrâne și mai bolnave. Sunt mai bine de șapte sute de ani de când moții au ridicat biserica asta, să aibă unde să-și plece genunchii în rugăciune, să-și boteze pruncii și să-i plângă pe cei plecați. Era singura biserică din zonă, cale de vreo zece sate, și-n ea veneau moți și de pe valea Arieșului Mic, și de pe cea a Arieșului Mare, dar și de pe toate culmile munților din împrejurimi. Așa povestesc bătrânii și-i musai așa să fi și fost, că moții de pe-aici nu mint. Mărturie stau cele două cimitire ale parohiei, că unul singur, pentru-atâta puhoi de lume, n-a mai fost, de la o vreme, de ajuns.
– Ce are special bisericuța asta, părinte Andrei?
– Istoricii spun că e cea mai veche biserică din Țara Moților, și că ar data încă de prin secolul XIII. Pe unul dintre cele două clopote este inscripționat anul 1596. Se știe că, inițial, au fost trei clopote, dar în primul Război Mondial, unul dintre ele a fost topit și transformat în gloanțe iar cele rămase au fost fierte în lapte, pentru ca sunetul lor să nu fie prea tare și să atragă, în vreme de război, atenția dușmanilor.
Biserica din Ciungi, cum e cunoscut astăzi locul, are ziduri masive, din piatră, cărămidă și babdiță, în timp ce majoritatea celor vechi din zonă sunt de lemn. De-a lungul timpului, a suferit câteva intervenții, care au avut scopul de a o întări și de a o proteja, dar care, din păcate, i-au afectat parțial autenticitatea. În loc să fie păstrată patina acelor vremuri, măcar prin folosirea materialelor de construcție tradiționale, unele modificări exterioare i-au dat un aspect prea modern, mai puțin specific zonei. Și preotul, și oamenii își doresc ca lăcașul care urmează să fie restaurat să-și regăsească pe cât este cu putință înfățișarea sa inițială, pentru a păstra vie legătura dintre prezent și trecut. Dacă a rămas ceva neschimbat, acesta este spiritul bisericii, esența ei. În interior, atmosfera este încă una profundă, încărcată de istorie și sfințenie, e o stare aparte pe care o simți imediat ce intri în ea. Obiectele vechi de cult, icoanele și toate elementele vechi au fost păstrate cu grijă și amintesc de generațiile care s-au rugat în ea, sute de ani.
Sfântul moților cel iubit
– Părinte Dobra, adorația moților pentru crăișorul lor, Avram Iancu, până în ziua de azi, este un fenomen destul de greu de înțeles. Totuși, au trecut 200 de ani. Cum vă explicați această dependență sentimentală, cu adevărat impresionantă? Iubirile vin dar și trec…
– Pentru moți, Avram Iancu nu este doar un personaj istoric, ci un simbol viu, o parte din sufletul lor și din istoria lor personală. Chiar dacă au trecut două sute de ani de la nașterea sa, în locurile sale natale se simte încă duhul lui Avram Iancu, nu doar ca o amintire, ci ca o prezență spirituală care continuă să inspire și generațiile de astăzi. Moții îl cinstesc pe Iancu cu venerație, ca pe un “sfânt” al lor, deși nu este înscris ca atare în calendarul bisericesc. În inimile lor, el rămâne un model de curaj, de demnitate și de dragoste față de neam. Îl respectă nu doar pentru ceea ce a făcut, ci și pentru ceea ce reprezintă – spiritul neîngenuncheat al Munților Apuseni, dragostea necondiționată pentru libertate a oamenilor de aici. Fiecare piatră, fiecare potecă păstrează ecoul pașilor Crăișorului, iar oamenii îl pomenesc cu dragoste și mândrie, așa cum și-ar cinsti un strămoș din propria familie, care îi veghează de sus.
Anul 2024 a fost an omagial Avram Iancu, în care am organizat slujbe de pomenire speciale, dar și câteva evenimente în care a fost implicată comunitatea de moți din Vidra. Istoricii au decis ca ziua de naștere a Crăișorului să fie celebrată pe data de 9 Iunie, “la vremea când se coc cireșele”, cum spune cronicarul. Data exactă a nașterii sale nu este cunoscută, nu pentru că arhivele bisericii ar fi fost pierdute, ci pentru că părinții Crăișorului nu au dorit ca al doilea fiu al lor să ajungă să lupte în armata imperiului. Legile vremii prevedeau ca din fiecare familie, câte un băiat să fie înrolat, or, Avrămuț n-ar fi avut cum să se sustragă acestei legi, dacă data nașterii sale ar fi fost consemnată exact în registrele bisericești.
Anul acesta, în 9 Iunie, la inițiativa unui grup de tineri de la Asociația “Drumul Iancului 1824”, am ținut un parastas pentru Avram Iancu, la care au fost prezenți și foarte mulți săteni. A fost o bucurie să văd biserica plină, mai ales că erau cu toții îmbrăcați în costume populare. Mai apoi, în vară, în curtea bisericii a fost amplasată o troiță, tot în cinstea Crăișorului, ridicată prin implicarea altor tineri, de la Asociația Neamunit, din București. În luna Septembrie, când s-au împlinit 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu, participanții la evenimentul “Drumul Iancului” au asistat mai întâi la o rugăciune făcută în biserica noastră, așa cum, de altfel, o fac de cinci ani încoace.
Nici una din aceste activități nu a avut nimic formal, nimic protocolar, ci au fost momente prin care am dorit să îi aducem un omagiu “trăit” lui Avram Iancu, să cinstim moștenirea pe care ne-a lăsat-o și să îl păstrăm în sufletele noastre ca pe un sfânt al moților, un model de demnitate și curaj.
Altarul lui Dumnezeu
Părintele Andrei Dobra e și el moț, din Lăzești, sat despărțit de Vidra de o singură culme de deal. Încă de copil a simțit că locurile acestea au ceva special, că Dumnezeu îi e un fel de vecin. Unul discret, pe care nu-l prea vezi, dar care știi, simți, că e întotdeauna acolo, dacă dai de vreun necaz și nu-i cine să te-ajute să răzbești.
“Am simțit mereu o legătură specială cu Dumnezeu, prin peisajul care mă înconjura – liniștea pădurilor, pâraiele care șerpuiau printre dealuri și cerul senin, toate păreau să poarte o taină sfântă. Toate astea au alcătuit, cumva, primul “altar” în care l-am simțit pe Dumnezeu. Părinții și bunicii mei, prin povestirile lor, prin traiul lor simplu, prin felul lor de a se raporta la fiecare lucru din viață cu un respect aproape sacru, mi-au transmis că Dumnezeu nu este doar în biserică, ci și în faptele noastre de zi cu zi. Bunica mea, în special, era cea care îmi vorbea despre sfinți și îmi povestea cum credința i-a fost sprijin în viață.
Un alt moment important a fost întâlnirea cu preotul din sat, Ciprian Dobra, un om cu o voce caldă și o lumină în priviri, care parcă îți ajungeau direct în suflet. Predicile sale, cuvintele simple dar puternice și răbdarea cu care răspundea întrebărilor mele de copil mi-au deschis ochii asupra vieții spirituale și mi-au arătat că a fi aproape de Dumnezeu înseamnă și a fi aproape de oameni, a le fi de ajutor.
Acestea au fost primele trepte pe care le-am urcat, pas cu pas, către preoție. Încă de pe-atunci, nu am simțit biserica un spațiu oarecare, mărginit de ziduri, ci mai degrabă unul de liniște interioară și de întâlnire cu Dumnezeu. Dorința de a merge pe calea preoției a crescut treptat, hrănită de toate aceste influențe, care au modelat copilul care am fost. Poate nu întâmplător, drumurile ne-au dus în tinda bisericii, pentru că și fratele meu e preot, iar sora mea e preoteasă. Se spune că rugăciunile bunicilor și părinților întăresc drumurile copiilor și, în cazul nostru, cred că exact așa a fost”, spune părintele Andrei.
– Mai au moții acea credință simplă, nestrămutată, în Dumnezeu sau i-a atins și pe ei duhul vremurilor moderne?
– Pentru moți, credința în Dumnezeu a fost dintotdeauna o parte firească a vieții lor, la fel de prezentă ca munții care-i înconjoară. Dumnezeu nu era perceput doar ca o forță îndepărtată, ci mai degrabă ca un vecin apropiat, un prieten nevăzut, care le cunoștea nevoile, îi asculta și le era aproape în vremuri de încercare. În vremuri de restriște, când toate resursele materiale păreau să se împuțineze, credința lor era singurul sprijin neclintit.
Astăzi, lumea modernă și-a făcut simțită prezența și aici, aducând cu sine atât avantajele progresului, cât și o serie de provocări. Desigur, unele aspecte ale vieții s-au schimbat – tehnologia și informația au pătruns și în satele izolate, iar tentațiile vremurilor moderne îi ating și pe cei de aici. Cu toate acestea, moții rămân în esență oameni de o credință simplă și profundă. Credința lor nu e doar o tradiție, ci o nevoie spirituală pe care o simt adânc în suflet, o ancoră într-o lume care se schimbă rapid. Chiar dacă ritmul vieții moderne îi atinge și pe ei, observ că la evenimentele importante, la sărbători și în momentele de cumpănă, moții se întorc tot spre Dumnezeu, așa cum au făcut-o și strămoșii lor. Moții păstrează o legătură aparte cu biserica și tradițiile lor religioase, căci acolo încă regăsesc acel spațiu de liniște care îi ajută să-și păstreze echilibrul, indiferent de schimbările din jur.
“Mă doare sufletul că oameni sunt tot mai puțini”
– De cât timp sunteți preot la Vidra? E prima dumneavoastră parohie?
– Sunt preot în parohia Vidra de aproximativ șapte ani. Vidra este locul unde am făcut primii pași în slujirea preoțească și unde am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat păstorul unei comunități. Fiecare început e marcat de emoție și responsabilitate, dar aici am simțit un sprijin extraordinar din partea oamenilor care m-au primit cu brațele deschise și cu inimile calde. Comunitatea din Vidra m-a ajutat să cresc ca preot și să descopăr ce înseamnă să fii alături de oameni în momentele lor importante – fie ele de bucurie sau de încercare. În tot acest timp, mi-am dorit să le fiu sprijin spiritual, așa cum și ei mi-au fost mie, o inspirație și o adevărată familie extinsă. Am în grijă 83 de familii, adică 177 de credincioși.
“A-l sluji pe Dumnezeu nu e despre câți oameni vin la biserică”
– Cât e de greu să fii preot de țară, cu enoriași tot mai puțini și fără posibilitatea unui alt loc de muncă, așa cum au mulți dintre confrații dumneavoastră, din sate mai apropiate de câte un oraș. Cum vă descurcați?
– A fi preot la țară e o misiune care vine cu multe provocări. În satele mici, unde populația îmbătrânește și tinerii pleacă spre orașe, este evident că enoriașii devin tot mai puțini. Este dureros să văd biserica tot mai goală, de la an la an, și să simt cum, uneori, ritmul vieții moderne îi îndepărtează pe oameni de cele sfinte. În același timp, însă, tocmai această realitate mă face să simt și mai puternic datoria de a fi prezent, de a păstra vie credința enoriașilor mei, atâția câți mai sunt.
Pentru un preot tânăr, lipsa unei surse suplimentare de venit poate fi o dificultate, mai ales în sate izolate. Uneori este greu, dar am învățat, alături de doamna preoteasă și cele trei fetițe ale noastre, să trăim simplu și să apreciem lucrurile care contează cu adevărat. Dumnezeu nu ne lasă niciodată fără ajutor. Și apoi, suntem obișnuiți, pentru că n-am fost învățați să trăim în nu știu ce lux. Am avut mereu strictul necesar, iar aici, la Vidra, avem liniștea, care face, uneori, mai mult decât orice. Nu simt o greutate în a fi preot la țară, doar că mă doare sufletul că oameni sunt tot mai puțini, de la un an la altul, și biserica e tot mai goală.
Dacă am învățat ceva aici, aceea e că a fi preot e o vocație. A-l sluji pe Dumnezeu nu e despre câți oameni vin la biserică sau despre câte resurse avem, ci despre prezența și dedicarea noastră, ca preoți, față de cei care ne-au fost încredințați spre păstorire. În ceea ce mă privește, preoția e un dar de la Dumnezeu, o chemare tainică. Aceasta mă leagă profund de oameni și de locul în care am fost trimis să slujesc. Cred că slujirea la țară vine cu satisfacția simplă că pot fi aproape de oameni, că-i pot ajuta în momentele importante din viața lor, fie și doar cu o vorbă bună, și de a fi martor la viața comunității, cu toate bucuriile și greutățile ei. În plus, pentru mine, a fi preot în biserica în care a fost încreștinat Avram Iancu, chiar dacă nu este întotdeauna ușor, rămâne o binecuvântare și un dar.
“Tradițiile de Crăciun sunt la fel de vii”
– Suntem în postul Crăciunului. Cum se pregătesc moții de sărbătoarea Nașterii Domnului? Mai merg cu colinda? Vin la biserică mai mulți decât în duminicile și sărbătorile de peste an?
– Aici, la noi, în Țara Moților, pregătirile pentru sărbătoarea Nașterii Domnului sunt ele însele un șir de sărbători mai mici, cu un caracter special. Orice timp ce precede o mare sărbătoare este respectat ca un timp de curățire și reînnoire sufletească. Deși vremurile s-au schimbat, tradițiile de Crăciun, moștenite din bătrâni, sunt la fel de vii aici. În fiecare casă, oamenii postesc, se roagă și își îndreaptă gândurile spre familie și credință, pregătind masa de sărbătoare cu simplitate, modestie și cu mult drag.
Obiceiul colindatului este la fel de prețuit ca odinioară. Colindătorii – tineri și bătrâni – străbat satele, vestind Nașterea Mântuitorului, prin colinde care au răsunat în casele moților de sute de ani. Colindele locului sunt încărcate de o simplitate și o bucurie aparte, iar colindatul rămâne o legătură vie între oameni și Dumnezeu, dar și între generații. E un prilej de mare bucurie, când ușile caselor se deschid și inimile se umplu de bucurie.
În ziua de Crăciun, biserica este plină, sărbătoarea aceasta, a familiei și a bucuriei, fiind împărtășită ca atare. Mulți moți plecați din zonă se întorc acum acasă, în familiile rămase aici, dar se adună laolaltă și la biserică, în familia cea mare, a comunității, a întregului sat. Vin împreună bunici, părinți, nepoți, iar biserica răsună de glasurile tuturor, reunite în colinde și în rugăciuni. Se creează astfel un moment special, de unitate și de recunoștință, iar oamenii vin nu doar pentru a împlini o tradiție, ci pentru a primi în inimile lor lumina sărbătorii, pe care o vor păstra neschimbată, indiferent pe unde-i vor purta pașii ulterior, peste an.
Crăciunul moților nu este doar un eveniment în calendar, ci o nouă șansă de reînnoire a speranței și a legăturii cu Dumnezeu. Le doresc moților mei, dar și tuturor românilor, să le fie sărbătorile cu pace și liniște, în țară, în familie și-n sufletele fiecăruia! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Pentru donații: PAROHIA ORTODOXĂ VIDRA MEDIE, jud. Alba
Cont bancar: RO80 RNCB 0008 0962 9475 0001
Cu precizarea: Donație pentru reabilitarea Bisericii din Ciungi
Romanian