Vasile Borș (primar (PSD) al comunei Maieru, jud. Bistrița-Năsăud): „A venit vremea să ne întoarcem acasă”

PRIMARII NOȘTRI

Maieru este cea mai mare comună din județul Bistrița-Năsăud. Deși e formată din doar două sate, Maieru și Anieș, comuna se întinde pe o suprafață de 149 kilometri pătrați și are o populație de aproape 8000 de locuitori. Înainte de 1990, Maieru a deținut, timp de 22 de ani, recordul național de natalitate, adică aproape nu exista familie cu mai puțin de zece copii. Celor care-i întrebau „De ce?”, măierenii le răspundeau: „Ca să fim mulți sara, la cină, și ca să ni se-nveșnicească neamul!”. Acum, natalitatea comunei nu se mai ridică la același nivel, dar mai sunt destule familii care au cel puțin zece copii.

Licențiat în Teologie, Vasile Borș stă în fruntea comunei încă din 2004. Un singur mandat a lipsit, cel din 2012-2016, când a candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

„La drum, cu Dumnezeu”

– Domnule primar, sunteți licențiat în Teo­lo­gie. Cum de vorbesc cu dumneavoastră în calitate de primar și nu de preot?

– Când am terminat facultatea, planul era să rămân diacon la Cluj, al IPS Bartolomeu Anania. În co­muna Maieru, de unde sunt și unde locuiesc, nu exista absolut nimic, abia se începea introducerea rețelelor de apă. La grădiniță erau 17 grupe de co­pii, care-și desfășurau activitatea fie în clădiri dărăpă­nate, fie în spații improvizate prin locuințe. Clădirea primăriei, dispensarele, căminele cultu­rale, totul era praf. Am vrut să văd, ca Apostolul To­ma: oare chiar nu se poate face nimic, sau nu se vrea?Așa că am luat decizia să candidez, să văd dacă se poate dezvolta comuna. Am avut întotdeauna încredere în Dumnezeu, cu El am pornit la drum.

– Ați regretat vreodată această alegere?

– Au fost și momente în care am regretat. În 2020, am avut un moment de răscruce, pentru că aș fi avut ocazia să fiu preot chiar acasă, în comuna Maieru. Dumnezeu a făcut să ajung la o mănăstire din județul Suceava și am discutat cu părintele stareț, avea 93 de ani. L-am întrebat ce să fac, era o luptă pe care o duceam cu mine însămi. Părintele mi-a spus: „Rămâi acolo unde crezi că poți să faci cel mai mult bine pentru oameni!”. Așa am decis să rămân în continuare primar și așa am putut să ajut și biserica, și comunitatea.

Cu colinda la bătrâni

– Cu ce anume vă lăudați, la începutul celui de-al cincilea mandat?

– Mi-ar trebui o zi întreagă doar să vă enumăr investițiile făcute în comuna noastră! Încă de la înce­put, am venit cu altă mentalitate, am achitat datoriile, apoi am început să scriu proiecte, să atrag fonduri. În primele două mandate, am reabilitat școlile și căminele culturale, am construit grădinițe, dispensare în ambele sate. Până în 2012, aveam deja finalizate rețelele de apă – 40 km și canal – 35 km, asfaltate cele 114 străzi (acum sunt 140, pentru că s-au înmulțit construcțiile în comuna noas­tră); mai puțin de zece la sută sunt încă neasfaltate, dar e vorba de câteva străduțe mici. Am asfaltat drumurile forestiere, pentru că trebuia simplificat accesul spre Parcul Național Munții Rodnei, și am înființat Cen­­trul Rezidențial pentru Vârst­nici „Sfin­ții Zaharia și Eli­sabe­ta”. În 2020, Centrul Regional pen­tru Finanțarea Investițiilor Rurale Nord-Vest a clasat comuna Maieru pe primul loc la atragerea de fonduri și buna gestionare a lor.

În proiect, avem reabilitarea Muzeului Memo­ri­al „Liviu Rebreanu”, originar din comuna noastră. Și pentru că avem peste 1400 de elevi în comună, de la grădiniță la liceu, avem depus la CNI un proiect de construire a unui centru SPA, cu bazine de înot, cu tot ce e necesar practicării diferitelor sporturi (să nu uităm că tot măiereancă de-a noastră a fost și regretata atletă Mariana Cion­can). De asemenea, vom încheia un parteneriat cu policlinica privată din comună, pentru ca toți elevii să beneficieze de consultații stomatologice și intervenții minore în mod gratuit. Costurile vor fi suportate de primărie și se ridică la aproximativ 15000 lei lunar.

– De ce era nevoie de un centru pentru persoa­ne vârstnice în comună?

– Centrul rezidențial pentru vârstnici nu e des­ti­nat doar celor din Maieru, avem aici bătrâni veniți din întreg județul. Deși sunt multe persoane în vârstă în comună, la început au fost reticente. La noi există o regulă: copiii care rămân în casă trebuie să aibă grijă de părinți și bunici, doar cei singuri, care nu au pe nimeni, s-au dus la acest centru. Se simt foarte bine acolo, au condiții excelente, sunt îngrijiți, unora le e mai bine ca acasă. Chiar de 1 Decembrie am fost la ei, toți au fost îmbrăcați în costume populare, pre­o­ții au făcut Maslu, i-am colindat, au plâns de bucurie.

„Măierenii sunt bolnavi de hărnicie”

– Cu ce se ocupă măierenii? Zona nu e priel­ni­că agriculturii, dar animale mai cresc?

– Zona noastră nu a fost colectivizată, viața e aspră aici, dar atâta timp cât magazinele sunt pline de toate cele, oamenii renunță, încet, încet, la ocupațiile care presupun efort. Comuna are 2600 de hectare de pășuni, sunt câțiva crescători de oi și capre, în total au vreo 6000 de capete. Față de 17-18000 de capete, înainte de 1990, vă dați seama cum stau lucrurile!

Cu toate acestea, la Maieru, puterea de cumpărare e chiar mai mare decât la Bistrița, terenurile se vând scump, pentru că oamenii de aici sunt foarte harnici. Sunt 276 de firme la nivelul comunei, cu activități în domeniul construcțiilor, infrastructurii, prelucrarea lemnului. Fiecare localnic încearcă să-și găsească un loc de muncă cât mai bine plătit, măierenii sunt bolnavi de hărnicie. Vă spun doar că peste 20 la sută din construcțiile cu care se mândrește municipiul Cluj sunt făcute de măierenii mei! Să-i vedeți în fiecare luni dimineața, la ora patru, cum pleacă spre Cluj și se întorc vineri sau sâmbătă, cu bani frumoși!

Sunt și tineri care pleacă la muncă în străinătate, sezonier, pentru câteva luni, apoi vin și investesc aici, își construiesc case, semn că au de gând să se întoarcă. Natalitatea nu mai e la fel de ridicată ca pe vremuri, acum avem la grădiniță, de exemplu, doar 14 grupe, în pri­mul meu mandat erau 17. M-aș bu­cu­ra să vină și alți investitori în comună, să creeze mai multe locuri de muncă, pentru ca să se întoarcă toți cei plecați. Cred că a venit vremea să ne întoarcem acasă!

„Să nu mai stăm ca ghiocelul în fața celor de la Bruxelles, ci să negociem pentru România”

– Sunteți primarul unei comune mari. Ce părere aveți, totuși, despre mult disputata idee de comasare a comunelor mici?

– Cu riscul să se supere colegii primari de comune mici, eu sunt de acord, măcar la 5000 de locuitori să fie pragul minim. S-ar ajunge să fie reduse la jumătate unitățile administrativ-teritoriale, căci, să nu uităm, sunt vreo 400 de comune înființate după 1990, care au mai puțin de o mie de locuitori. Asta înseamnă un buget imens, cu primari, viceprimari, consilieri locali, funcționari publici, bani care, până la urmă, sunt ai țării. Poate rămâne în fiecare fostă comună câte o persoană care să țină legătura cu centrul. La fel, în cazul marii regionalizări. De ce, pentru anumite contracte și proiecte, trebuie să batem toți drumul până la București? De ce nu avem un centru în fiecare regiune, ca să fim mai aproape de UAT și de cetățeni?

Eu aștept de mult să ne ridicăm fruntea din pământ, să nu mai stăm ca ghiocelul în fața celor de la Bruxelles, ci să negociem pentru România. Aici e marea problemă, pe care am semnalat-o mereu: în genunchi ar trebui să stăm doar înaintea bunului Dumnezeu! Cu oamenii trebuie să stăm față în față, că nu-s nici mai buni, nici mai deștepți decât noi.

„Pentru-o nucă și-un covrig”

– Cum așteaptă Crăciunul măierenii dumneavoastră, domnule primar?

– La capitolul ăsta, sunt un pic dezamăgit, nu doar de Maieru, ci de întreaga Românie! Prea ne-am dedat la obiceiuri de import, nu se mai simte euforia Crăciunului ca altădată. Bogăția, banii, te fac să te depărtezi de propriile rădăcini, chiar de Dumnezeu. Se caută luxul, mesele pline, dar oamenii s-au îndepărtat unii de alții, nu ne mai bucurăm de nimic, pentru că nu mai trudim pentru nimic. Mi-e dor și mi-aș dori ca legăturile dintre oameni să fie cele din vre­mea când am fost copil. Se simțea vântul de Crăciun, ce ne umplea sufletele. „Pentru-o nucă și-un covrig/ Mi-o-nghețat nasu de frig!”, colindam atunci și ne bucuram de lucruri simple, de orice am fi primit. Răsunau casele de colinde, oamenii petreceau frumos. Noroc cu copiii, că vin și colindă și de Crăciun, și de Anul Nou, și de Bobotează, că la noi țin sărbătorile până la Sfântul Ioan.

– Se schimbă anul, e vreme de bilanț și de pus dorințe. Ce și-ar dori primarul Vasile Borș pentru anul care stă să-nceapă?

– Cred că fiecare român ar trebui să pună umărul să facă ceva, puțin, cât poate fie­care, pentru binele ge­ne­ral, pentru societate, abia apoi să cerem. Prima dată trebuie să mă schimb eu, ca persoană, în felul de a fi, de a mă comporta cu semenii, nu să tot așteptăm pomeni, ci să punem mâna să muncim. Dacă românii nu s-ar zbate atât după funcții, după măriri, după ranguri, după bani, țara ar arăta altfel.