E limpede pentru toată lumea, acum, după ce crizei sanitare și celei economice ce i-a urmat li s-a alăturat criza politică generată de recentele alegeri parlamentare și prezidențiale, că avem de-a face cu o foarte serioasă problemă de încredere în societatea românească. Să îndreptăm arătătorul unii împotriva altora nu servește la nimic, întâi, deoarece clivajul apare pe atât de multe paliere încât nu suntem doar două tabere (plus eternii indeciși), ci mult mai multe, apoi – pentru că, dacă vrem să găsim o soluție pentru conviețuirea și prosperitatea viitoare, trebuie numaidecât să facem ceva cu această neîncredere din lumea noastră. Iar acest „să facem” nu e doar un verb pus acolo să lege o frază, poate fi chiar soluția problemei societății românești. E ca într-o criză de cuplu: cuvintele frumoase țin de cald cât țin, dar de la un moment încolo, doar faptele pot salva situația.
E mult zgomot în societatea românească, amplificat, mai nou, de cutia de tinichea a rețelelor sociale. Cine urlă mai tare, cine este mai virulent, cine se expune mai fățiș are cel mai mare trafic pe Internetul românesc. În clasamentele de audiență de final de an ale celor mai mari platforme de muzică internaționale, artiști precum Inna, Smiley, Theo Rose sau Andra nu mai prind de ani buni Top10, decât ca mare excepție, într-un șir nesfârșit de manele, cu mesaje mai mult sau mai puțin civilizate. Publicul era demult pe rețelele sociale, era doar o problemă de timp ca el să fie captat politic, într-o anumită direcție (legal sau ilegal, încă așteptăm verdictul autorităților în domeniu). Dar problema e limpede: nevoile și așteptările multor segmente de populație au fost prea mult ignorate, rețelele sociale au accentuat ruptura dintre ele, iar acum descoperim cu surprindere că „ceilalți” au alte gusturi sau alte păreri decât noi.
Avem o problemă de încredere, iar politicienii cei mai vocali se vor grăbi, a câta oară în ultimii 35 de ani, să ne vorbească vorbe, când e nevoie mai mult ca oricând de fapte. „Arată, nu spune!”, sună o regulă de aur în industriile creative. Fapte, date, realități: asta e ceea ce trebuie să cerem noi, toți, de la cei cu care vorbim – de la politicieni și colegii de muncă, la vecinii sfătoși sau la rudele pe care le vizităm de sărbători. Și, evident, asta trebuie să oferim, după știința fiecăruia, la rândul nostru. Îți promite un partid schimbarea? Caută faptele: s-a schimbat cineva la vârf, e dispus să renunțe la miniștrii vechi sau îți oferă doar vorbe spuse ritos? Se preface un candidat persoană de încredere, om simplu, obișnuit? Caută faptele: cum se îmbracă, în ce anturaj se învârte, ce excese își permite? Îți vorbește cineva despre credință? Caută faptele: smerenia, ajutarea semenilor, cumpătarea, și nu crucile mari făcute în fața cameramanilor. La fel și în dialogul pe care trebuie să îl cultivăm, când vom scăpa de radicalismul ultimelor zile: pentru fiecare temă serioasă de dezbatere există cifre relevante într-un colț de Internet. Există cifre și pentru cei care încă idealizează dezvoltarea României în comunism, există cifre și pentru cine vrea să vadă cât de mult exportă România în ultimii ani, pentru cât câștigăm „real”, mai mult decât la Revoluție, pentru câți români au plecat din țară, de prea-binele de la începutul anilor 2000. Există multă gargară, dar există și multe fapte în România de azi. Direcția lui 2025 va fi dată și de ce vom alege să credem: vorbe găunoase sau fapte demonstrabile.
