Enevasta cea mândră a lui Popicu, „șeful” cel mare al folclorului maramureșean și căpetenia Grupului Iza, ceterașii care scutură temeliile lumii când cântă. O știți din concerte, din spectacolele cu „Electra”, regizat de Mihai Măniuțiu, unde alături de sora ei, Voichița Tepei, dau glas tragediei, o știți din articolele publicate în revista noastră… Dar de data aceasta, o veți cunoaște și altfel pe Anuța, pentru că ne-a invitat în gospodăria ei din Hoteni, acum, în preajma pregătirilor pentru sărbătorile iernii, Crăciunul și Anul Nou. Buna rânduială și datinile păstrate despre care ne-a povestit ne-au apropiat de inima sărbătorilor, care acolo, în Nord, țes încă povești fermecate.
Zilele luminate
– Cum începem sărbătorile?
– Cum să le începem, ca tătdeauna, mai întâi curățim casa, gospodăria, spălăm, colbărim, să fie mândru locul și să poată încăpea voia bună și bucuria. După credința noastră, în capul anului care se sfârșește stau 12 zile, cele mai frumoase și pline de bucurie și ne străduim care cum putem să rămână așa. Noi le zicem „Zile luminate”, care încep cu Crăciunul și se încheie în Ianuarie, de Bobotează. E mare binecuvântare venirea pe lume a unui prunc. Câte speranțe se nasc odată cu el! Cu câtă dragoste îl înconjoară toți din familia lui! Apoi gândiți-vă numai ce bucurie cuprinde lumea, câtă-i ea de mare și necuprinsă, când se apropie nașterea Coconului Sfânt. Curățim casa, dar ne curățim și mintea și inimile de păcate, să fie totul curat, ca să încapă bucuria cea mare. Până și postul Crăciunului e unul de bucurie, se trăiește parcă mai ușor, mai lesne, cu mai mare îngăduință decât postul Paștilor, care este unul greu, de pocăință și suferință.
– Maramureșului i-a mers vestea în lume pentru felul în care își mai păstrează tradițiile la marile sărbători. Mulți români și străini ajung la sfârșit de an pe Iza și pe Mara, pentru a se împărtăși de magia colindelor și a datinilor străvechi. Cum întâmpină maramureșenii Crăciunul?
– Înainte cu mai multe zile de Crăciun se taie porcul și se pregătesc bucatele care trebuie afumate: coaste, cârnați, cartaboși, tobă, slănină, șunci… În dimineața de Ajun, femeile încep să pregătească mâncările, să facă pâinea și colacii. Se coace Stolnicul sau Pâinea anului. Aceasta este o pâine mare, rotundă care se coace foarte bine, ca să reziste mai multe zile. Stolnicul este „împistrit” cu o cruce subțire din aluat pusă în mijloc, cu păsăruici, stele, lună, ruji, flori și soare, toate făcute din aluat. Stolnicul copt se pune pe masă în camera de sărbătoare, în care se primesc și colindătorii. Sub fățoaia de sub stolnic se pune puțină otavă sau fân din cel mai bun, ca semn de bogăție, dar și amintire a ieslei în care s-a născut Coconul Sfânt. Masa este legată, înconjurată de un lanț, ca să fie gospodăria apărată și toți ai casei să rămână adunați împreună și nu împrăștiați de vântul necazurilor. Stolnicul stă pe masă până în dimineața de Anul Nou. Nu se atinge nimeni de el. De Anul Nou, gospodina casei îl ia, face mai întâi cu cuțitul semnul crucii peste el, apoi îl taie, mai întâi în patru, apoi în bucăți mai mici. Din acest stolnic mănâncă „pe inima goală”, înainte de orice mâncare, toți ai casei. Un sfert din stolnic este împărțit în această dimineață fiecărui animal din gospodărie, înainte de mâncarea obișnuită. Toți se împărtășesc din pâinea sărbătorii, toată suflarea gospodăriei.
De Ajun se fierb coaste și cârnați pentru noaptea de Crăciun și se prepară brozbuțele, sarmalele. Până la miezul nopții, nu se mânâncă de dulce, ci numai mâncăruri de post, brozbuțele de Ajun sunt umplute cu păsat, în loc de orez, și cu ciuperci, în loc de carne. Chiar dacă unii mai încalcă tot postul, în Ajunul Crăciunului toate se respectă cu tărie și numai după miezul nopții poți mânca ce vrei. În aceste zile luminate dintre ani, femeile nu au voie să țeasă, să coasă, să împletească lâna, lucrul de mână este amânat până după sărbători.
– Cu ce alte bunătăți întâmpinați Crăciunul?
– La noi în casă e lege ca în seara de Ajun să se fiarbă vin cu scorțișoară și alte mirodenii. Vasul cu vin fiert stă pe marginea șporiului, să fie mereu cald, pregătit pentru toți colindătorii. Cu mirosul acesta, cu această aromă începe sărbătoarea de Crăciun. Se adaugă apoi coaste și cârnați fierte, prăjitură cu mere și scorțișoară multă, colaci și cozonaci cu nuci. Pentru că suntem familie mare, eu pregătesc mereu câte două tepșuri, tăvi, de prăjituri cu mere. În familiile unde sunt fete de măritat, e o fală să fie cât mai multe blide de prăjituri pe masă. Pe marginea șporiului se fierb chitilin, încetișor, toate cele din care se fac răciturile, piftia, aiturile, la care e musai de pus și ai mult, usturoi. Eu cred că sunt bune și alte preparate ce se găsesc prin cofetării, dar eu fac de sărbători numai ceea ce am învățat de la mama și numai din ceea ce avem noi în gospodăria noastră. Nu refuz ceea ce este modern, dar cred că trebuie să ținem cu dinții de ceea ce am moștenit de la bătrâni. Asta este tradiția! Și tot de tradiție ține și prima mâncare de Crăciun, mâncare de dulce, la care participă toată familia, dar numai după miezul nopții: zama de coaste și cârnați, acrită cu moare și ajutată cu groscior.
„Mândră-i sara de Crăciun”
– Se mai colindă ca pe vremuri în Maramureș, mai răsună dealurile de cetele de colindători, „coborând ceriul pe pământ”, cum spune un vechi colind?
– La noi se colindă după vârstă. Mai întâi, de cum se apropie seara, vin la colindat pruncii, coconii. Eu îi primesc întotdeauna cu o coșargă plină de colăcei, puptiți, cocuți, coronițe și păsăruici din aluat, cu ochi din boabe de piper. Îi las pe ei să-și aleagă ce doresc, ca plată pentru colindă și urare. Pruncii mai capătă și bănuți și poame. Colindele lor sunt vesele tare, nu-s numai despre nașterea lui Iisus. Să vă spun câteva: „Colindiță cu codiță/ Hoalbă ochii la poliță/ Că-i videa un cârnăcior/ Un cârnaț și un călbaș/ Ai de mine, mânca-l-aș! Dă-mi cocuțu, de mi-i da/ Că mi-i scurtă gubuța/ Și mă tem c-oi îngheța!/ Dă-mi cocuțu de pe grindă/ Că de nu, rămân în tindă!”. Colindele pruncilor, ale copiilor mai mari, dar și ale tinerilor neînsurați, care le urmează până la miezul nopții și după aceea, se termină întotdeauna cu urări pentru gazdă: „Câți cărbuni în vatră/ Atâția boi în poiată/ Câți pițiguși/ Atâția vițăluși/ Câte paie pe coteț/ Atâtea fete-n ungheț/ Câte aștii la tăietor/ Atâtea fete după cuptor/ Câți cucurijori/ Atâția pețâtori.” Și, de obicei, încheie cu urarea: „Să hii gazdă vesel bun/ C-ai ajuns Sfântu Crăciun/ Și găzdoaia veseloasă/ C-o ajuns zâle frumoasă/ Mândru și-o gătat prin casă/ Pă la uși cu flori de ruji/ La ferești cu flori domnești”. Fetele mari nu prea umblă a colinda, se spune că nu aduce noroc. Doamne feri să-ți intre de sărbători, de Crăciun și de Anul Nou, în casă, prima oară, o fată… Ele stau pe-acasă și-și așteaptă colindătorii. Însurații și bătrânii colindă numai după ce trec tinerii, mai către dimineața de Crăciun. Ei încep întotdeauna colinda la preotul satului și apoi se duc la neamuri, vecini și prieteni.
Coșarga cu tricolor
– Anuță, între amintirile tale există un Crăciun mai deosebit, la care te poți întoarce mereu ca la un izvor de apă vie?
– Aș pomeni în primul rând Crăciunurile din copilărie, acelea care nu se pierd din amintiri nicicând, sărbători sfinte, pregătite cu mare grijă de mama Anuța, care mai trăiește încă, are 94 de ani și o ocrotim toți din familie, cu rândul, înseninându-i clipele. Bineînțeles că o să-i colindăm și urăm și în anul acesta, așa cum ne-a învățat dumneaei. Dar mai am o amintire deosebită, la care țin nespus și mă bucur că pot să v-o povestesc.
În anul 1993 toți cei din Grupul Iza, adică, Ioachim Făt, Voichița Tepei (sora mea), Gheorghe Kohut, Popicu și eu, l-am colindat pe Regele Mihai, acasă la Lausanne. Ne-a primit, împreună cu Regina Ana, cu lacrimi în ochi și cu un zâmbet care parcă-i înflorea chipul. Se vedea că e tare bucuros de colinda noastră. M-a impresionat mult faptul că avea pregătită pentru colindători o coșargă mare plină cu covrigi, mere, nuci, dulciuri de toate felurile. Coșarga era împistrită cu spice de grâu și crengi de brad legate cu un tricolor, semn că țara îi era mereu aproape de suflet, în toate ocaziile și cu atât mai mult în zile mari. Bucuria și emoțiile noastre au fost mici, pe lângă bucuria cu care am fost primiți de Majestatea Sa. Atunci am simțit că sărbătoarea Crăciunului este cu adevărat Sărbătoarea sărbătorilor, regina sărbătorilor din an. Cea mai mare, mai darnică și mai plină de iubire, revărsată pentru toți oamenii, fie ei apropiați sau neștiuți și necunoscuți.
