
Democrația românească este imatură (s-a văzut cu prilejul parodiei primului tur al alegerilor prezidențiale). Numai că, în cei 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, noi, cetățenii, ne-am mai maturizat: am văzut multe, de la încercările de amorsare a unor conflicte interetnice la Târgu Mureș, la sângeroasele mineriade și, ceva mai încoace, la tentativele de acaparare a statului „noaptea ca hoții”, culminând cu reprimarea violentă a manifestărilor din Piața Victoriei, din august 2018, flagrant contrastante cu statutul de membră UE a României. Așa stând lucrurile, indiferent de ce parte a baricadei te-a prins decizia Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a turului 1 al alegerilor prezindențiale, simți nevoia să înțelegi cât mai bine ce s-a întâmplat. Timpul a devoalat destule fumigene aruncate în spațiul public, în spatele cărora oamenii momentului și-au pus la punct scenariile menite ca lumea să creadă orice i se servește dinspre instituțiile statului.
În ciuda perchezițiilor și audierilor care au loc în aceste zile, în ciuda desecretizării unor documente aflate pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și a motivării CCR, sentimentul general în rândul opiniei publice rămâne unul de stupefacție. Date care să evidențieze imixtiuni în procesul electoral există, indiscutabil, dar lumea vrea să știe concret cine, cu sprijinul cui (din afară și din țară) și mai ales cum a acționat în așa fel încât să stârnească temerea partenerilor noștri occidentali și să transforme România într-o breșă de securitate, pe de o parte, și să ducă, pe plan intern, la o decizie fără precedent a Curții Constituționale. Dacă suntem, cum ni se spune, în plin război hibrid, purtat pe rețele sociale controlate de actori străini, atunci trebuie să știm cu nume și prenume, cu subiect și predicat, cine ne-a atacat zilele trecute și care era scopul final al acelui plan. La fel, dacă ajungem la constatarea Curții, că alegerile au fost iremediabil viciate, trebuie să aflăm cine din rândul instituțiilor de forță ale României nu și-a făcut treaba cum se cuvine. Asta se traduce prin demisii la cel mai înalt nivel, și nimeni de la vârful statului nu pare, în acest moment, dispus să-și asume răspunderea…
La televiziuni, cei care analizează situația momentului sunt exact aceiași care n-au văzut lucrurile întâmplându-se! Nimeni n-a făcut un pas în spate, dimpotrivă, patronul haosului generalizat, președintele Klaus Iohannis, a mai primit un bonus de 3 luni la Palatul Cotroceni! Cu toată interferența străină în alegeri, rezultatele obținute de PSD și PNL, respectiv de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, extrem de modeste, demonstrează că lumea vrea altceva de la clasa politică. Spune asta inclusiv poziția fragilă a Elenei Lasconi în cursa pentru turul 2, în ciuda susținerii generale a societății civile, a mediului de afaceri și a partidelor pro-occidentale. Sunt câteva zile până când vom avea un nou guvern și câteva săptămâni până se refac jocurile pentru prezidențiale. Dacă vom vedea aceleași fețe care s-au făcut de râs la recentele alegeri, prin prestația îndoielnică în fața alegătorilor și prin rezultatele slabe de la urne, înseamnă că lumea politică nu a înțeles nimic din tensiunea socială care frământă România zilele acestea. Sunt 3 luni până la reluarea alegerilor, iar ca să rămânem pe drumul european e nevoie, simultan, de explicații clare despre ce s-a întâmplat în iarna aceasta și de oameni noi, credibili, care să garanteze că așa ceva nu se va mai întâmpla. În caz contrar, nici nu va mai fi nevoie să-și bage nimeni coada, ca să ne dea afară din lumea liberă.