• Umerii ne dor aproape la fel de des ca spatele: opt din zece persoane se plâng cel puțin ocazional de dureri în această zonă. Iată câteva informații importante despre cele mai frecvente probleme care apar •
Cele mai frecvente probleme la nivelul umerilor
Umăr dislocat
În România se înregistrează anual mii de cazuri în care capul humerusului iese complet din cavitatea rotunjită a scapulei, de exemplu în urma unui accident. În nouă din zece cazuri, umărul poate fi repoziționat, fără o intervenție chirurgicală. Dacă în urma traumei sunt afectate labrumul articular, tendoanele și ligamentele, trebuie efectuată o operație – tehnica folosită fiind de obicei artroscopia. După o luxație, umărul tinde să iasă din nou din articulație. Capsula articulară și ligamentele sunt pre-întinse de la primul accident, astfel că luxația se poate produce din nou. După ce ne-am dislocat umărul, este important să ne întărim musculatura cu ajutorul fizioterapiei.
Micro-rupturi ale tendoanelor
Problemele sunt declanșate de statul jos prelungit, dar și de sporturile și muncile care solicită umărul (cum se întâmplă în cazul anumitor locuri de muncă din comerț, ori în cazul unor sporturi ca handbalul, voleiul, tenisul, golful, înotul, antrenamentul cu greutăți și călăria). Inflamația dureroasă produce inițial micro-rupturi la nivelul tendoanelor, până când acestea se rup în cele din urmă complet. Coafa rotatorilor este un grup de mușchi ale căror tendoane acoperă articulația umărului ca o șapcă. Exercițiile țintite și tehnicile chirurgicale moderne creează în articulație un spațiu suplimentar.
Tendinita calcificantă a umărului
Pe tendoanele umărului apar depuneri de calciu, probabil din cauza faptului că circulația sângelui în mușchi e deficitară. Tendoanele devenite tot mai rigide stimulează procesele inflamatorii. Tipice sunt simptomele severe, care apar când ne mișcăm brațele, în special deasupra capului. Dar umerii pot să ne doară și noaptea, în repaus. Femeile și persoanele care fumează sunt mai expuse riscului. Majoritatea celor afectați au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani. Împotriva simptomelor acute ajută analgezicele, precum și mișcarea. Intervenția chirurgicală reprezintă ultima opțiune.
Umărul înghețat
Capsula articulară a umărului se micșorează probabil din cauza inflamațiilor. Umărul se rigidizează. Capsulita retractilă se declanșează adesea în cazul bolilor hormonale, cum ar fi diabetul de tip 1 și afecțiunile tiroidiene, sau în timpul menopauzei. Ea decurge etapizat: în stadiul inflamator, se află în prim plan durerile, caracteristice fiind cele resimțite pe parcursul nopții. În timpul stadiului de rigidizare, umărul își pierde din ce în ce mai mult din mobilitate. În a treia fază, rigiditatea dispare adesea spontan, ceea ce se numește stadiul de „dezghețare”, capsula redevine moale, iar articulația poate fi mișcată mai ușor. Răbdarea și fizioterapia aplicată corespunzător, constând în exerciții de întindere, sunt de obicei suficiente pentru a ține problema sub control, spun specialiștii. Antrenamentul constant ajută la recâștigarea deplină a flexibilității. Fără terapie, acest proces poate dura până la doi ani.
Ruptura de coafă rotatorie
Pe măsură ce îmbătrânim, coafa rotatorilor, adică placa formată din patru tendoane care înconjoară articulația umărului, se deteriorează. În urma unei căzături pe umăr sau când brațul este răsucit brusc, se pot rupe unul sau mai multe tendoane. Adesea, tendonul este deja uzat. Leziunea nu se vindecă de la sine. Mecanica umărului este adesea atât de grav afectată, încât e necesară operația. Persoanelor vârstnice li se pune adesea o proteză inversată: implantul care ține locul capului humeral e atașat de omoplat, iar pe humerus este fixată o glenă artificială. Această inversare a biomecanicii asigură o mobilitate mai mare.
Sfaturi și exerciții
• Durerile de umăr ne afectează într-un mod extrem de neplăcut. Dar de ce mijloace dispunem pentru a le combate? •
Căldură și frig
Căldura reduce tensiunea musculară. Verificați ce funcționează pentru dvs.: o baie caldă, o sticlă cu apă fierbinte sau o pernă încălzită, umplută cu sâmburi de cireșe. Frigul ameliorează durerile provocate de inflamație. Compresele reci se fixează cel mai bine cu bandă adezivă. Atenție: pentru a evita degerăturile, nu așezați niciodată compresa direct pe piele.
Relaxare
Îngăduiți-vă să luați pauze pe tot parcursul zilei, pentru a vă limpezi mintea. Desprindeți-vă ochii de ecranul calculatorului și lăsați-vă în mod conștient privirea să rătăcească câteva minute, în depărtare. Încercați micro-meditații, precum respirația 4-7-8: inspirați timp de patru secunde, țineți-vă respirația timp de șapte secunde și expirați timp de opt secunde.
Faceți exerciții de stretching
Stresul și postura incorectă fac ca umerii să se adune în față și tendoanele să se scurteze. Aceste exerciții simple ne pot ajuta:
a) Rotirea umerilor
Stați drepți, cu picioarele depărtate la lățimea umerilor. Rotiți umerii în cercuri mari. Încercați să verificați dacă vă este mai ușor să mișcați ambii umeri în același timp sau alternativ. Repetați exercițiul de zece ori, apoi rotiți umerii în cealaltă direcție.
b) Poziția ață în ac
Așezați-vă în patru labe. Treceți brațul drept pe sub brațul stâng, întoarceți capul spre stânga, aplecați-vă și atingeți podeaua cu umărul drept și cu capul. Întindeți cât de mult puteți brațul în lateral. Rămâneți în această poziție timp de 30 de secunde, apoi repetați pe cealaltă parte.
c) Exercițiu de elongație pentru umăr
Întindeți brațul drept în față. Îndoiți brațul drept, prindeți-vă cotul cu mâna stângă și trageți-l spre corp. Mențineți această poziție timp de 30 de secunde și repetați apoi exercițiul folosind brațul stâng.
d) Rotire alternativă
Întindeți brațele lateral. Rotiți-le, ținându-le drepte, spre stânga și dreapta. Când brațul drept se rotește înspre în sus, cel stâng se rotește înspre în jos. Este un exercițiu de gimnastică chinezească, extrem de eficient. Faceți-l zilnic, de câte 15-20 de ori.