Că e vorba despre Oscaruri sau Globurile de Aur (ca să ne limităm doar la marile trofee oferite în patria „entertainmentului”, Statele Unite ale Americii), câștigarea marelui trofeu nu-ți oferă mai mult de 2-3 „minute de glorie” pe scena cea mare, în fața celor mai buni oameni din branșă și, mai ales, în fața lumii întregi care urmărește transmisia TV. Din zecile astea de secunde care trec cât ai clipi, jumătate din timp e de bun simț să îl aloci colegilor cu care ai colaborat la producția care ți-a adus marele premiu: producători, regizor, scenarist, actorii care ți-au pus în valoarea rolul prin prestația lor. Moda e, mai nou, să transmiți și un mesaj social, pe o temă a zilei sau pe o problemă pe care o ridică filmul în care ai jucat. În final, câteva secunde sunt pentru cei apropiați, pentru cei cărora le dedici trofeul. Două cadre pentru fotografii acreditați, și gata, urmează un alt premiu, un alt câștigător…
Apariția, zilele trecute, pe scena „Globurilor de Aur”, a actorului Sebastian Stan – primul român câștigător al unui Glob de Aur, pentru rolul principal din filmul „A different Man”! – a urmat întocmai acest scenariu. Actorul născut la Constanța, în 1982, și plecat din România la vârsta de 8 ani, a vorbit, într-un discurs emoționant, despre nevoia de acceptare a persoanelor cu diferite dizabilități – Sebastian, care joacă în „A different Man” tocmai rolul unei persoane desfigurate dramatic, a mulțumit echipei sale, iubitei, după care le-a dedicat premiul mamei sale, care a ajuns în SUA în căutarea unei vieți mai bune, și tatălui vitreg, american, care i-a acceptat și i-a protejat pe amândoi. „Golden Globes, I love you!”, putea fi finalul perfect al apariției sale îndelung aplaudate pe scena prestigioaselor premii pentru film. Dar Sebastian nu s-a oprit aici și și-a continuat discursul în limba maternă: „România, te iubesc!”.
Rostirea numelui României de către o vedetă de la Hollywood, aflată în culmea gloriei, la 35 de ani de când a părăsit țara, i-a făcut pe mulți să ridice din sprânceană. Deși are dublă cetățenie, păstrându-și-o și pe cea română, Sebastian nu-i datorează României anii cei mai importanți ai devenirii sale profesionale. Putea să taie, fără probleme, la „montaj” ultima replică și nimeni nu i-ar fi putut reproșa ceva. Numai că adevăratul drag de țară e tocmai cel pe care îl exprimă, din America visurilor mamei sale, Sebastian Stan: nu te întreba ce putea face țara ta pentru tine, ci ce poți face tu, prin faptele tale, pentru țara ta! Prin prestațiile sale memorabile și prin discursul său manifest despre copilăria sa din România, Sebastian a făcut să se vorbească despre țara noastră în mediile cele mai înalte ale industriei de film. Succesul lui – și strigătul lui de iubire pentru România – e încă un succes în lungul șir al unei diaspore pe care politica prost făcută în țară a tot îngroșat-o în ultimele trei decenii. Succesul american al lui Sebastian Stan ne oferă, zilele acestea, contrastul perfect pentru a vedea mai limpede incompetența „actorilor” care umplu seară de seară ecranele televiziunilor de știri de la noi și care ne sufocă, până la saturație, cu „dragul lor” de România, în timp ce-i sluțesc chipul, mai ceva ca-n cazul personajului din „A different Man”. Dacă am auzi „România, te iubesc!” din gura politicienilor noștri, nu numai la ocazii festive, ci și la realizări, cum e cea a lui Sebastian Stan, abia atunci România ar fi țara din care o mamă cu un copil mărișor, de 8 ani, n-ar mai fi nevoită să plece, ca să-și poată auzi, într-o zi, numele, pe o mare scenă a lumii…
