Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Creierul și dușmanii lui – Dr. PETRE ONACA (medic primar neurolog): „Să ne ridicăm spiritul peste suprafața materială a lumii, care a devenit atât de murdară!”

„Creierul este un organ care se îmbolnăvește și moare. Dar e indubitabil că spiritul dăinuie”

– Într-o revistă americană de să­nă­tate se afirma că majorita­tea tai­ne­lor corpului ome­nesc au fost dez­le­gate, cu o singură ex­cep­ție: creierul. Cum se ex­plică misterul lui?

Foto: Shutterstock – 3

– Este iluzoriu să credem că tai­nele corpului omenesc au fost dez­legate în totalitate. Dimpotri­vă, cu cât cercetarea avan­sează, se constată noi ele­mente care altădată au fost ignorate și se fac conexiuni noi, care deschid căi ne­așteptate de diagnostic și de tratament pentru diferite boli. Cât privește aria cere­brală, unde încă există atâ­tea ne­cunoscute, mai sunt de făcut multe studii știin­țifice pentru a avansa în do­meniul medical.

– Marele medic și psihiatru Raymond Moody afirmă în­tr-una din cărțile sale că în creier se află „punctul lui Dumne­zeu” – legă­tura noastră cu Spi­ri­tualitatea și cu Infinitul…

– Doctorul Moody s-a aplecat mai ales asupra cazurilor așa-zis „pier­dute”, în care pacienții in­trau în moarte clinică și apoi, în mod stra­niu, reveneau la viață. Studiile lui s-au axat strict pe acei oameni care au trăit astfel de experiențe. Și eu am întâlnit în practica medicală un astfel de caz. După decesul unui pacient in­ternat, constatat din punct de vedere me­dical, i-am aplicat me­todele tipice de resuscitare, iar bolna­vul și-a re­ve­nit. Mi-a relatat ulterior că, deodată, n-a mai avut nicio durere, că a văzut o lumină albă puternică și că se simțea foarte fericit. M-a întrebat ce s-a întâm­plat cu el și i-am povestit totul. Era, cumva, deranjat de faptul că l-am întors din drum! Am fost oare­cum intrigat de trăi­rile lui din acele momente. Mai mult, era clar că omul își păstrase conștiența – un lucru ex­traor­di­nar, pe care nu-l pu­tem explica fără implicarea divină. Dar să re­venim la întrebarea dvs.: eu nu sunt de acord cu afirmația lui Moody – asta înseam­nă că spiri­tua­li­tatea ar putea fi separată de divi­nitate! Creierul este doar un organ, ca toate celelalte. Are un rol foarte im­portant în organism și este dez­voltat fantastic, ce-i drept, depă­șește în ima­ginație pu­­terea oricărui com­pu­ter, dar totuși rămâ­ne un organ care la un moment dat se îmbol­năvește și moare. Însă spiritul dăinuie – e indubitabil! So­crate avea o para­bolă foarte suges­tivă despre moar­te: „Dacă în moarte nu-i nicio sim­ţire, ci este aşa, ca un somn adânc, când cineva doar­me fără măcar să aibă un vis, atunci moar­tea se înfăţi­şează ca un mi­nunat câştig. Dacă moartea este o călă­torie spre un alt loc și dacă e adevărat ce se spu­ne, că acela este locul de în­tâl­nire al celor care au murit, atunci ce bine s-ar putea închipui, mai mare decât moartea?”. De aceea, eu afirm că legătura invi­zibilă dintre om și divinitate nu poate fi redusă la un punct mate­rial. Dacă în creier ar exista un astfel de „punct”, ar în­semna că s-ar pierde odată cu moar­tea creie­rului, ceea ce nu pot ac­cep­ta. L-am cunoscut per­sonal pe părintele Arsenie Boca – un ade­vărat sfânt printre oa­meni, o fiin­ță extraor­di­nară, foar­te apropiată de divini­tate. Ciudat e faptul că, indiferent de „minu­nile” pe care le-a săvârșit în viață, influența lui asupra oa­me­­nilor s-a ma­nifestat mai ales du­pă ce a trecut în ne­ființă. Așadar, spi­ritua­litatea e undeva dea­supra noas­tră, nu poa­te fi redusă la un punct fizic, fie el și în interiorul aces­tei minu­nate mașinării nu­mite cre­ier! Mai fac o analogie, dar la mare, mare distanță: se poa­te ex­plica telepa­tia? S-au fă­cut nume­roase expe­riențe în care puterile te­lepatice au fost consta­tate, dar nicio­dată explicate știin­țific. La fel se în­tâmplă și cu influența divină, pe care uneori o chemăm noi în aju­tor, prin rugă­ciune, alteori se ma­nifestă exact în momentul potri­vit, pentru a ne feri de vreun rău, fără ca măcar să apucăm să ne gândim că sun­tem puși în fața unei situații dra­matice.

„Nu e de mirare că incidența atacurilor cerebrale e atât de mare. În țara noastră, nu mai vezi un zâmbet pe stradă. Doar oameni posomorâți, apăsați de griji”

– Să coborâm pe Pământ, la suferințele ome­nești… Cum se explică explozia din ultima vre­me a accidentelor vasculare ce­re­bra­le, care, practic, le egalează pe cele de cord?

– Explicații există și țin mai ales de factorii sociali și de me­diul în care trăim. Fac­torul „con­știință” e din ce în ce mai alert, ne macină tot mai mult gândurile și grijile, ceea ce se răsfrânge într-un final asupra cor­pului. Cu părere de rău putem spune că, în momentul de față, so­cietatea ne oferă lucruri prea puțin îmbucu­rătoare. Practic, tot ce se întâmplă în jurul nos­tru ne amărăște, ne sperie și ne ofen­sează – și nu mă refer aici doar la subiec­tele șocante pe care le ve­dem la televizor, ci și la trista realitate din stradă. Ne con­frun­tăm zi de zi cu min­ciuna, cu ne­dreptatea, cu vio­lența, cu tu­peul și cu alte situații reproba­bile, avem tot mai mul­te griji și su­părări, pentru că nu mai putem face față ritmului și cerin­țelor vieții moder­ne. Toate a­cestea ne afectea­ză siste­mul de va­lori, structura ce­re­bra­lă, mintea, mo­dul de gândire și au o influență ne­ga­tivă asupra psihicului nos­tru, mai ales că sun­tem perfect con­știenți de ceea ce se întâmplă de fapt, însă nu avem nicio pu­tere să îndrep­tăm lucru­rile. De­venim negati­viști, in­tro­vertiți, spe­riați, avem ten­dințe de izo­lare, chiar și a­tacuri de panică. Fiindcă nu pu­tem să ne izolăm social sau să ne facem că nu vedem mizeriile din jurul nostru, e normal să reac­ționăm astfel în plan psihic, însă conse­cințele ne­faste se văd cel mai bine la nivel so­matic. Când ne enervăm, pre­siunea sangu­ină creș­te. Stre­sul creș­te și nivelul coleste­rolu­lui, iar astfel ne este afec­tat siste­mul car­diovascular, inclusiv mi­crocir­cula­ția cere­brală, deoarece și vasele capilare din creier au de suferit. Deci nu e de mirare fap­tul că in­cidența acciden­telor ce­rebrale vas­culare e atât de ridi­cată în țara noas­tră! Se poate citi pe chipul românilor ne­mul­­țu­mirea, stresul, supărarea și cele­lalte ele­mente agre­sive cu care se con­frun­tă. Nu mai vezi un zâm­bet pe stra­dă; doar oa­meni poso­morâți, triști, apă­sați de griji. Mai puțin tinerii, care încă zburdă fiindcă nu au dat piept cu greu­tățile vieții…

„Pentru a evita AVC-ul, eu îmi sfătuiesc pacienții să facă mult sport, fiecare după puterea lui”

– În contextul sumbru pe ca­re l-ați expus, se poate pre­veni apariția accidentelor vas­cu­lare cerebrale?

– Din punct de vedere medi­cal, se recoman­dă multe măsuri de pre­ven­ție. În primul rând, se impune „un mod de viață cât mai echi­librat”, după cum scrie la ma­­nual. Dar după tot ce am dis­cutat, credeți că mai poate adopta cineva un astfel de mod de viață? Mă îndo­iesc! Așadar, ar trebui măcar să se evite cei mai nocivi factori de risc ai accidentelor vasculare cerebrale: fu­ma­tul, con­su­mul de băuturi al­coolice și de gră­simi a­ni­male în ex­ces, care în­groa­șă pereții vaselor de sân­ge și le slă­besc elas­tici­tatea. Eu îmi sfătuiesc pa­cien­ții să facă mult sport – fiecare în a­cord cu vârsta, deoarece miș­carea ajută atât la diminuarea depozi­telor de coles­terol din va­sele sangui­ne, cât și la re­ducerea hiperten­siunii arte­riale. Totodată, e im­portant ca oame­nii să-și ofere zilnic măcar o oră de relaxare sau de distrac­ție, pentru a se elibera de stres și de gândurile care nu le dau pace, pentru a se deconecta de la ritmul acesta nebun în care trăim. Lec­tura ne e de mare folos, pentru că prac­tic ne obligă mintea să-și creeze propriile sce­na­rii, să pro­iecteze în imagini cu­vintele auto­rului și să ne lăr­gească orizontul cu­noaș­­terii. La fel de important e și orarul de odihnă. Ne-am obiș­­nuit ca în zilele libere din weekend să fa­cem tot ceea ce n-am apucat în timpul săp­tămânii, iar lunea să ne întoarcem la muncă epui­­zați, ceea ce nu-i nor­mal. Organismul are și el nevoie de odih­nă, nu-i o mașinărie din oțel. Și pro­gramul de somn trebuie res­­­pec­tat în aceeași măsură, pen­tru a-i da posibilitatea cre­ierului să-și refacă neuronii și celulele ner­voase, altfel ne pierdem pute­rea de concentrare și nu mai pu­tem lua decizii în timp util. Țin minte că odată, cu ani în urmă, am avut 15 gărzi la spital, în­tr-o singură lună. Așa a fost situa­ția, o zi mun­ceam, una nu. M-am dat peste cap, practic nu mai aveam deloc putere de concentrare și uitam ce am de făcut. Deci, să nu ne supraesti­măm! Un alt exem­plu e cel al unui șofer care lucra pe Salvare – domnul Rață. El făcea 30 de gărzi pe lună, în fie­care noapte, din motive materiale – voia să-și renoveze apartamen­tul sau cam așa ceva. Din cauza epui­zării, omul și-a dat duhul! Deci, nu ne jucăm cu odihna! Une­­le persoane care au o activi­tate intensă dorm doar 4-5 ore pe noapte și se simt perfect, altele, după 7-8 ore de somn tot se simt obosite. Depinde de structura in­terioară a fiecăruia, de nivelul indi­vidual de adaptare. Desigur, în pre­venție, trebuie să ținem cont și de bo­lile asociate. Dia­betul, spre exem­plu, influențează sănătatea vaselor de sânge și tre­buie tratat corespunzător.

„Dacă ținem la sănătatea noastră mentală, e obligatoriu să ne detașăm de ceea ce se întâmplă în jur. Singura soluție este să ne căutăm refugiul în spiritualitate”

– Domnule doctor, incidența cres­cută a bolilor nervoase, în ge­ne­­ral, poate fi o con­secință a seco­lului ne­bun în care trăim?

– Fără tăgadă! Ideea de „secol nebun” este bine fundamentată de tot ce se întâmplă în momen­tul de față, peste tot în lume. Pă­rerea mea e că toată această ava­lanșă de în­tâm­­­plări negative, in­formații con­tra­­dic­to­rii, dezin­­for­mare și ma­­ni­pula­re ne zăpă­ceș­te, ne face să nu mai avem în­credere în pro­pria ju­decată, în pro­priul sistem de va­lori, con­so­li­dat prin studiu și edu­cație. E greu să ne detașăm de ceea ce se întâmplă în jur, dar e singura op­țiune va­labilă, dacă ținem la să­nă­tatea noas­tră men­tală. Aten­ția ne este abătută de foarte multe su­biecte; de aceea ne-am obiș­nuit să pri­vim lu­crurile super­ficial, de dea­su­pra, să expunem totul orizon­tal, pen­tru a ne face o idee de ansamblu. Însă uităm un as­pect extrem de im­portant: dez­vol­tarea noastră, ca indivizi, are doar o singură di­recție – în sus, pe ver­ticală! Din punctul meu de ve­de­re, singura soluție este să ne cău­tăm refugiul în spiritualitate. Iar aici nu mă refer neapărat la reli­gie, deoa­rece chiar și spiritua­lita­tea care ni se oferă în prezent are, din pă­cate, un iz din ce în ce mai comercial, care alungă oa­me­nii din bi­serică, în loc să-i apropie. Impor­tant e că putem să ne dez­voltăm spiritual și prin lec­turi bune, prin cultură, în toate for­mele ei, prin discuții cu oa­meni elevați, de la care avem ce să în­vățăm, astfel încât să ne înălțăm spiritul peste supra­fața aceasta materială a lumii, care a devenit atât de mur­dară. Cât des­pre cre­dință, eu în­drăz­­nesc să afirm că Dumnezeu e în noi, nu tre­buie „cumpărat” prin inter­me­diari. Ci­zelarea valorilor spiritua­le, mo­­rale, culturale și reli­gioase ne înles­nește comuni­carea cu Dum­­nezeu, prin ru­gă­ciune. Iar cine ajunge să cu­noas­că pacea sufle­tească se află pe cea mai înaltă treap­tă a evoluției spiri­tuale. A­cesta ar trebui să ne fie tuturor țelul.

„Ne putem recâștiga li­niștea, dacă ne ferim de ele­men­­tele care ne perturbă”

– În presa de popularizare ști­in­țifică se spune constant că stresul este inamicul numă­rul unu al se­co­lului în care trăim. Pier­derea liniștii despre care vorbiți duce la boli?

– Nu neapărat stresul este ade­vă­rata cauză a pierderii liniș­tii in­terioa­re. De regulă, stresul e con­s­tructiv – ne mobilizează, ne în­deamnă la acțiune, ne dă ener­gie, ne crește pute­rea de con­centrare. Asta pe termen scurt! Dacă trăim continuu în stres psihic, riscăm să ne crească uzura la nivel celu­lar și chiar să dezvoltăm pre­matur afec­țiuni asociate vârstelor înaintate, cum ar fi diabetul, can­cerul sau de­mența senilă. Ceea ce numim „li­niș­te interioară” este de fapt starea noastră de bine, de pace, de bucurie – acest sâmbure din ce în ce mai mic cu care ne hră­nim sufletul. Dar e destul de greu să ne mai păstrăm bucuria, când vedem dezastrul din jurul nostru. Ne putem recâștiga li­niștea, dacă ne ferim de ele­men­­tele care ne perturbă. De exem­plu, te­levi­zorul. Dacă de dragul ratin­gu­lui, pe scenă trebuie să fie numai dezmăț și minciuni, nu mai pornim televi­zorul. Citim o carte, ascultăm un con­cert sim­fonic bun sau mu­zica preferată. Dacă la locul de mun­că sau în familie a­vem situații conflictuale, mai bine lă­săm de la noi și scăpăm de starea de ten­siune. Dacă avem diverse neajunsuri, nu trebuie să ne gândim că al­ții o duc mai bine, ci să fim conștienți că sunt oameni care au o viață mult mai grea de­cât noi. Chiar putem să le întin­dem aces­tora o mâ­nă de ajutor, atât cât ne per­mitem. Fap­­tele bune aduc satis­facție, bucu­rie și în­tot­deauna se în­torc înapoi. „Dă­­ruiește și vei dobândi!” Sunt multe ast­fel de „tehnici” prin care pu­tem să ne deta­șăm de pre­­siu­nea psihică la ca­re suntem su­puși zilnic. Im­por­tant e ca fie­care om să-și gă­seas­că pro­prii­le refugii, să se îndrepte numai către acele lu­cruri care-i fac plă­ce­re, care-i a­duc satis­facție și bucurie, pen­tru că me­dica­men­tele nu sunt de ma­re folos în ast­fel de situații.

„Dacă menții spiritul integru, poți supraviețui mult și bine”

– Dvs. ce faceți pentru a vă păstra liniștea? Cum arată o zi din viața dvs.?

– Să nu credeți că am o viață extraordinară. La fel ca toți cei­lalți oameni, și eu mă grăbesc să ajung la cabinet la timp, fără să mă enervez în trafic sau să trec pe roșu, să rămân fără per­mis de conducere, mă învârt pe trei străzi în jur, în căutarea unui loc de parcare, fug să nu mă aștepte pacienții și constat că n-am în­târziat mai mult de 15-20 de mi­nute… Situa­țiile acestea fac parte din viața cotidiană, nu le putem evita! Am însă un mare defect și-l recunosc: n-am frână! Nu-mi imaginez viața fără mun­că! Vreau să fiu util, să aduc alinare bolnavilor. Pentru mine, acti­vi­tatea este esențială; n-aș pu­tea să stau acasă. Mănânc cumpătat, câte puțin din toate, atunci când pot să-mi iau o pauză între con­sultații. Pu­țină lume mai poate să res­pecte un pro­gram de mese fixe, așa cum ar fi normal pen­tru o di­ges­tie sănătoasă. Nu mă feresc nici de carne, nici de gră­simi, pentru că și ele au un rol im­por­tant în bio­chi­mia organis­mu­lui. Vedeți, așa­­dar, că nu sunt chiar un bun exemplu pentru cititorii dvs.! În schimb, nu beau și n-am fumat nicio­dată. Când am timp, fac mișcare – merg pe jos, mă plimb prin parc, dar nu chiar nu­mărul de kilometri reco­mandați per­soanelor de vârsta mea. În rest – citesc, merg la spec­ta­cole de tea­tru, la concerte de mu­zică cla­sică, la ex­po­ziții de pic­tură, pen­tru dez­vol­ta­rea spiri­tua­lă des­pre care vor­beam mai de­vreme. Da­că îți păs­­trezi acti­vi­ta­tea intelec­tua­lă și-ți men­ții spiritul in­tegru, poți su­praviețui mult și bine! No­roc că nu sunt bolnav și încă pot să fac toate aceste lucruri care îmi aduc sa­tisfacții și bu­curie.

(Text preluat din Asul Verde)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.