Pe vremea „independenței” și a „neamestecului în treburili interne”, în România lui Ceaușescu circula un banc: „Ce înseamnă URSS și ce înseamnă USA?”. Toată lumea știa ce desemnează URSS dar USA însemna „Uniunea Sovietică Ailaltă”. Ceaușescu și specialiștii lui în psihologia maselor voiau să insinueze că nu există nicio deosebire din perspectiva dominației politice între Rusia și America, justificându-și astfel tentativele de a încerca, cu orice preț, o „nealiniere” la cele două puteri aflate în război rece, ce împărțeau lumea. Evident, motivația dictatorului român era legată de asigurarea internă a propriei politici dinastice (de tip nord-coreean), stopând astfel aspirațiile cetățenilor de a trăi într-o lume liberă. Pentru cei mai mulți cetățeni ai „lagărului socialist”, SUA și Occidentul, în genere, reprezentau un ideal și un model de dezvoltare socială, valabil prin valorile sale democratice. „Visul american” era o formulă umanistă, în care se regăseau libertatea individului, egalitatea de șanse, dreptatea socială, susținută de o justiție reală și previzibilă în aplicare etc. „Visul american” era o concretizare a valorilor liberale ale civilizației occidentale, impuse istoric de democrațiile europene, localizate în vestul continentului. Căderea comunismului, finalizată prin destrămarea „centrului” său, URSS-ul, a generalizat credința că modelul democrației liberale va fi aplicat peste tot în lume, că războiul ideologic s-a sfârșit și că democrația, preluată de toate statele planetei, va lichida conflictele etnice, dogmatismul ideologic sau religios. Iluzia a durat foarte puțin. Rusia și-a regăsit apetitul imperial și aspirația de a-și impune dominația („russkii mir”). Occidentul, care a impus o „ordine internațională” fundamentată prin respectul granițelor actuale și protecția minorităților etnice cuprinse în interiorul lor, s-a văzut contestat de noile puteri economice totalitare (cu China în frunte), cărora globalizarea pieței și libera circulație a mărfurilor și ideilor le-a permis o afirmare mondială puternică. Invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat cât de fragilă este ordinea concepută de occident, în contextul eșecului globalizării democrației liberale. Ascensiunea trumpismului în SUA este rezultatul conștientizării acestui eșec de către o parte a societății americane, care și-a propus să își păstreze „măreția” (și bunăstarea economică) renunțând la susținerea „modelului democratic universalist”, în favoarea unor zone de siguranță și de influență, stabilite în acord cu celelalte puteri totalitare care aspiră la dominație geopolitică. Occidentul european, leagăn al democrației occidentale, s-a regăsit, brusc, izolat între noul imperialism totalitar, rusesc și chinez, și imperialismul american, impus prin demolarea brutală a modelului democratic de către regimul Trump. Occidentul european, făuritorul UE, s-a legănat multă vreme pe iluzia solidarității Nord-Atlantice, asigurată de „umbrela americană” (politică și militară), neglijând întărirea propriei apărări și cimentarea uniunii sale, care să depășească „suveranitățile” statale alcătuitoare. Valul de suveranism stimulat de Rusia este rezultatul perceperii puterii pe care UE ar fi dobândit-o printr-o integrare totală a componentelor sale statale. O UE efectiv solidarizată este percepută și ca o amenințare economică de către „echipa trump-istă”, care și-a întețit măsurile protecționiste prin creșterea tarifelor vamale pentru produsele europene.
Lumea s-a cutremurat în urma abandonării de către administrația Trump a nefericitei victime a agresiunii rusești, Ucraina. Motivul rupturii dintre Trump și Zelensky, președintele Ucrainei, a fost unul economic. Se pare că, prin noua administrație Trump, USA a devenit chiar „Uniunea Sovietică Ailaltă”. Trump le-a cerut ucrainenilor să îi pună la dispoziție, ca răsplată pentru „ajutorul american”, toate resursele minerale ale țării lor. În fapt, cererea ține de renunțarea Americii la leadership-ul său mondial și de acceptarea de către SUA a reîmpărțirii lumii în „sfere de influență”. Pentru România, contează în ce parte a acestor sfere se va afla. Ca membră a NATO și a UE, ea are în principiu asigurarea că nu va fi abandonată influenței rusești, trăită de români pe pielea lor de atâtea ori în istorie. România nu poate rezista singură, neutră și suficientă sieși, cum vor „suveraniștii” noștri (în frunte cu „Mesia-Georgescu”). Soluția pentru ea este întărirea legăturilor cu UE și păstrarea parteneriatului cu SUA în ciuda anomaliilor trumpiste. Problema majoră a României este, de fapt, una internă, și anume, cea a alegerii unei clase politice ferme în convingeri și realmente angajată în interesul național al țării.
