Palatul Cotroceni, vineri, 25 Aprilie, puțin înainte de ora 17. Dincolo de poarta intrării principale o grămadă de copii își fac fotografii cu soldații de gardă, perechi de tineri se plimbă de mână ca-n parc, în vreme de grupuri de oameni se îndreaptă spre Biserica Palatului. Ai zice că e un loc de recreere al Bucureștiului locația președinției. Un aer de normalitate, care se simte și dincolo de zona deschisă pentru publicul larg de către președintele interimar, Ilie Bolojan, precum și în interviul acordat revistei „Formula AS”. Un interviu întins pe durata a mai bine de o oră, după care și-a făcut timp și pentru o plimbare „off the record”, prin Palatul și grădinile Cotroceniului, transformată în paradis pământesc, prin munca extraordinară a celor 13 grădinari ai Administrației Prezidențiale. Ici-colo, vase mari, ornamentale, din lut sunt darul făcut președintelui de consătenii din Vadu Crișului. Cuvântul care îmi vine în minte este „normalitate”. O normalitate care i-a lipsit foarte mult României în ultimii ani…

„Nepregătit, neplanificat, am ajuns președinte”

– Domnule președinte, s-a tot discutat, în ultimii ani, despre venirea dumneavoastră la București pe o funcție importantă, dar n-ați lăsat niciodată impresia că vă doriți cu orice preț fotoliul de la Palatul Victoria sau de la Cotroceni. Ce v-a determinat să lăsați proiectele dezvoltate la Bihor și să veniți în Capitală? Și cum v-a găsit momentul în care ați fost pus în situația de a vă asuma funcția de președinte interimar?

– Am luat decizia să candidez la Senat, din două motive. Pe de o parte, echipa de la Bihor acumulase deja o experiență suficient de mare pentru ca proiectele pe care le-am început să poată fi continuate și fără prezența mea. Când realizezi ceva, asta nu se datorează unei singure persoane, ci unei echipe, iar echipa de acolo are suficientă experiență să ducă mai departe ce am început. Pe de altă parte, sunt niște proiecte mari, care țin de Județul Bihor, mult întârziate în ultima vreme – Autostrada Transilvania, drumul expres Oradea – Arad, ce asigură conectivitatea pe relația Polonia – România – Serbia – Grecia, inclusiv spre Portul Constanța – care aveau nevoie de o mai bună susținere de la nivel central. Am luat decizia să candidez la Senat ca să sprijin proiectele județului din Parlament, alături de colegii de la PNL, dar și de la alte partide. Când ai proiecte importante, nu le tratezi în cheie politică, colaborezi cu toți cei care pot ajuta. Așa am ajuns să candidez la Senat.

După turul I de la prezidențiale, au fost câteva mutații care au făcut să ajung președinte interimar al PNL. A fost atunci o săptămână de foc, am încercat să recuperăm electoral, să rămânem un partid relevant. Cred că dreapta conservatoare mai are multe de spus în politica românească, iar valorile pe care le susținem sunt bune pentru a dezvolta țara. Apoi, au început negocierile pentru formarea coaliției. Nu aveam multe opțiuni: niciun partid nu avea mai mult de 25% în Parlament, iar în politică, nu faci alianțe cu cine ți-ar plăcea, ci cu cine hotărăște electoratul. În urma negocierilor, fiecare partid a primit un număr de portofolii și, pentru că PNL nu obținuse Transporturile sau Dezvoltarea, ministere unde aș fi putut să continuu experiența de la nivel municipal și județean, partidul a hotărât să ne asumăm răspunderea la Senat. Am primit sprijin pentru a ocupa funcția de președinte al Senatului. Am condus Senatul o lună și jumătate, până la demisia neașteptată a președintelui Klaus Iohannis. Fiind o situație de criză, am acceptat să asigur, în aceste trei luni foarte complicate, reprezentarea țării noastre în negocierile externe și menținerea unui echilibru în interior, din care să rezulte stabilitate socială și bugetară, aspecte foarte importante. Așa s-a întâmplat: nepregătit, neplanificat, am ajuns președinte.

– Nu regretați venirea la București? V-ați trezit în mijlocul acestei furtuni politice interne și internaționale?

– E adevărat, am parte de un mandat foarte intens, în 3 luni s-au întâmplat lucruri cât în unele mandate întregi, de cinci ani. Dar țara noastră merita acest efort, e o chestiune de onoare și de demnitate pentru mine. Nu în ultimul rând, e și o chestiune de experiență personală. O astfel de funcție te pune în situații foarte diferite, ești nevoit să gestionezi probleme de o mare complexitate. Fiecare zi este o experiență nouă, care îmbogățește ceea ce am acumulat în anii trecuți.

„Nu cu ceartă și nu cu pumnul în masă se rezolvă problemele, ci prin colaborare”

– Există ceva din experiența dumneavoastră anterioară care v-a pregătit pentru exercitarea funcției pe care o aveți în prezent?

– În primul rând, simt că m-a ajutat foarte mult experiența de a colabora cu cei din jur. Ca primar sau președinte de Consiliu Județean, nu poți să faci lucrurile de unul singur. Faci parteneriate cu un ministru care nu te agreează, de la alt partid, faci parteneriate cu trei-patru primării, pentru că o șosea de centură traversează mai multe unități administrative, trebuie să-i pui pe toți la masă și, iarăși, sunt primari cu interese diferite, care te-au mai și înjurat în campanie, iar tu trebuie să obții două treimi din voturi, ca să faci anumite exproprieri. Cine a făcut ceva în administrație știe că nu cu ceartă și nu cu pumnul în masă se rezolvă problemele, ci prin colaborare, prin înțelegere: doar în felul acesta poți ajunge să realizezi ceva. Altfel, s-ar putea să dai impresia că tu vrei să faci ceva, dar nu poți, că lupți cu adversarii politici, că ăia sunt răi și tu ești bun. Dintr-o astfel de abordare, cu siguranță, perdanți vor fi cetățenii, pentru că nu vor vedea realizat proiectul respectiv – un drum, un pasaj, un pod, o șosea de centură. La o scară mult mai mare, situația asta se referă și la funcția de președinte. Situația derivă din Constituție: cei care au gândit-o, în anii ’90, n-au dorit să concentreze puterea în mâinile unui singur om. Era foarte aproape amintirea tovarășului Nicolae Ceaușescu, așa că noi avem o republică semi-prezidențială, nici pe model american, unde președintele are putere foarte mare, nici pe model german, unde cancelarul are putere foarte mare. Noi avem două centre de putere: unul la Președinție, cu toate instituțiile pe care le are în coordonare, celălalt în Parlament și la Guvern, care e oglinda majorității parlamentare. Fiecare are niște competențe, și aceste competențe, dacă sunt aliniate, dacă sunt complementare, dacă trag în aceeași direcție, atunci duc la ceva bun pentru țară; dacă se bat cap în cap, nu se văd niciun fel de rezultate. Colaborarea este o chestiune foarte importantă și e vital ca președintele României să colaboreze cu majoritatea parlamentară. Când au colaborat, s-a mișcat ceva, când au fost conflicte – și au fost ani lungi de conflicte – nu s-a făcut mare lucru. Problema noastră acum e că avem cel mai mare deficit din Europa – nici Polonia nu stă bine, are sub 7%, Franța cam pe acolo, dar noi suntem la 9%. Din această vară și până în vara lui 2027, avem doi ani fără alegeri: dacă nu scăpăm de aceste credite mari pe care le luăm, de dobânzile pe care le plătim, niște bolovani în spatele acestei țări, vom rata o perioadă foarte importantă, pentru că, în anii electorali sau preelectorali, niciun partid politic – și nu doar în România – nu are apetență pentru reforme. Un slogan electoral nu ține loc de proiecte, nu rezolvă inflația sau scăderea puterii de cumpărare. Oamenii trebuie să înțeleagă că dacă președintele și guvernul nu colaborează în următorii ani, lucrurile vor arăta rău.

Al doilea element care m-a ajutat odată ajuns la Cotroceni a fost cititul. E bine ca atunci când ajungi pe o funcție, să fii pregătit pentru asta. Asta înseamnă să studiezi, să te deplasezi, să vezi ce fac alții, să-ți faci contacte: ani de zile de experiență, pe care eu nu am avut-o. Dar datorită pasiunii pentru istorie, economie, geopolitică, stăpânesc noțiunile de bază și n-am căzut din lac în puț. Dar asta e o situație care e bine să fie evitată. Nu poți să iei decizii corecte fără o bază istorică puternică, fără să înțelegi geopolitica sau economia. Nu e bine să improvizăm, mai ales în vremurile acestea.

– Când ați simțit presiunea uriașă a funcției în care ați fost numit?

– A fost o presiune puternică din prima zi. Tocmai când am preluat funcția, în următoarea zi, au început discuțiile dintre Statele Unite ale Americii și Rusia, a început o abordare diferită a războiului din Ucraina, și tot ce s-a întâmplat de atunci înainte a fost o presiune. În plan intern, veneam după anularea alegerilor, scena publică era foarte polarizată, după acumularea u­nor nemulțumiri majore față de lumea politică, după scăderea încrederii în aproape toate instituțiile. Și în plan intern, și în plan extern, au fost foarte multe provocări. Am încercat să țin linia țării noastre, în așa fel încât punctele cardinale să fie foarte clare: direcția noastră e Vestul, iar asta înseamnă Europa și Statele Unite, deci lumea democratică. Am înțeles că dacă Ucraina nu este susținută, orice fel de avans al Rusiei înspre Republica Moldova, înspre zona Mării Negre înseamnă un pericol potențial în anii următori și pentru România. Am înțeles că, în plan intern, trebuie să menținem o stabilitate politică, fără de care ajungem la un nivel de încredere foarte scăzut pe piețele externe, să nu ne mai dea nimeni împrumuturi, când noi luăm împrumuturi mari în fiecare săptămână. A trebuit să mă ocup de aceste probleme foarte complicate și a fost, într-adevăr, zi de zi o presiune mare și o răspundere mare. Mă rog întotdeauna să-mi dea Dumnezeu înțelepciune ca, dacă nu pot să fac bine – căci unele lucruri nu depind de mine – măcar să nu iau decizii proaste pentru România. Sigur, nu am angajat chestiuni care țin de un președinte legitim. Un președinte interimar nu are legitimitatea unui președinte cu o perspectivă de 5 ani în față și câteva milioane de voturi în spate. Nu am numit ambasadori, ca să-mi asigur o clientelă politică, nu am propus un judecător la Curtea Constituțională, deși pot să fac acest lucru, pe ultima sută de metri a mandatului. Nu am dus România în alte zone decât cele predictibile. Și dacă a trebuit să fac anumite lucruri, am încercat să le fac în așa fel încât să nu pierdem anumite oportunități. Trebuie, de exemplu, să creștem cheltuielile de apărare. Nu avem altă posibilitate: mulți ani am crezut că pacea țării noastre și securitatea sunt servicii gratuite. S-a dovedit că nu sunt gratuite. Și atunci, dacă tot trebuie să creștem cheltuielile pe apărare, iar UE ne-a pus la dispoziție o sumă importantă, sub forma unui împrumut foarte avantajos, am zis: „Hai să ne pregătim, nu mai pierdem nicio zi!”. Orice ban pe care îl accesăm în formula asta înseamnă că, pe de o parte, suntem mai puternici militar, înseamnă că respectăm cerința SUA, iar dacă cea mai mare parte din aceste dotări le achiziționăm prin firme care produc în România înseamnă că am făcut și un bine industriei naționale. Asta se traduce prin locuri de muncă, tehnologie nouă și un viitor pentru anumite comunități. Dacă Cugirul s-a dezvoltat în acești ani, e și pentru că avem acolo o componentă militară importantă, de la care, la un moment dat, a derivat și cea auto. Anumite lucruri, care erau presante, le-am făcut. Aici nu mai era o problemă de legitimitate, trebuia să acționez! Când reprezinți țara, trebuie să-ți asumi anumite decizii. Vine un „summit” la Paris sau la Londra, iar acolo trebuie să ai o poziție. Dacă ești incolor, insipid, inodor, nu știu oamenii cum să te ia. Am încercat să avem o predictibilitate cu aceste direcții pe care le-am urmărit.

„Să arăți că n-ai nimic de ascuns”

– Care au fost primele dvs. intenții când ați fost numit președinte interimar?     

– M-am gândit că dacă pot face ceva în această perioadă scurtă, de 3 luni de zile, e să încerc să schimb percepția care s-a format față de această instituție. Geopolitic, nu poți să faci lucruri într-o lună – două, pentru că sunt și aspecte care nu depind de tine. Dar să asigur transparența chel­tuielilor, să deschid instituția către oameni, asta nu costă nimic. Când ați intrat în curtea Palatului Cotroceni, ați văzut cele 13 hectare de grădină: 13 hectare de grădină în mijlocul Bucureștiului, la care bucureștenii nu aveau acces! Să arăți că n-ai nimic de ascuns, că această instituție e în serviciul oamenilor, că cei care vor să vadă ce s-a făcut aici pot să aibă acces, ține de minimul respect față de cetățeni. Să le arăt respect, să le arăt transparență, să le arăt moderație în cheltuieli și un comportament cât mai normal posibil – cu toate constrângerile pe care le ai în această funcție – asta am încercat să fac. Când cetățenii își dau seama că nu instituțiile sunt problema, ci, de multe ori, oamenii care le conduc, atunci încep să-și recapete încrederea în instituții – și asta ține de sănătatea democrației, de autoritatea unui stat și de capacitatea de reacție în situațiile dificile în care putem ajunge. Partea de comunicare e și ea importantă: să vorbești cu oamenii, să-i asculți, să te duci prin țară să-i vezi. Dacă au fost evenimente, am încercat să particip la ele. Încerc să ajung în fiecare parte de țară ca să se vadă că pentru noi, cei care conducem, orice colț al țării este la fel de important.

– Ca președinte, ați avut acces în aceste luni la informații la prima mână: v-ați văzut cu factori de decizie, ați deschis Palatul Cotroceni către public, ați vorbit cu societatea civilă, v-ați întâlnit cu mari personalități. Care e starea națiunii? Cum se vede România, azi, de la Palatul Cotroceni?

– Trebuie să recunoaștem că ultimii 20 de ani, de când suntem europeni – nu doar geografic, ci și ca apartenență la UE, au însemnat un progres mare pentru țara noastră. Lucrările de infrastructură, creșterea nivelului de salarizare, schimbarea la față a multor comunități – toate sunt o realitate. În același timp, această creștere economică nu s-a reflectat în viața tuturor. Din punctul ăsta de vedere, avem azi mai multe Românii. Este România din jurul centrelor urbane, principala beneficiară a apartenenței la UE – aici au venit firmele și au creat locuri de muncă, în jurul universităților s-a dezvoltat mult, aici conectivitatea globală e mult mai bună, sunt mai multe servicii publice de mai bună calitate. România aceasta a fost un câștigător net în ultimele decenii. Dar, pe măsură ce te îndepărtezi de un mare oraș, vedem cealaltă parte de Românie, România în care locurile de muncă sunt mai puține și mai prost plătite, pentru că există doar o singură făbricuță, care plătește cât poate, pentru că nu are concurență, unde depopularea e accentuată, unde n-ai servicii de calitate. De aici a pornit migrația către Occident: avem câteva milioane de români în diaspora, iar cei mai mulți au plecat nu de prea mult bine; s-au dus să caute o viață mai bună pentru că, acolo unde trăiau, șansele erau mult mai mici. Această Românie e nemulțumită: n-a avut șansele și nici beneficiile pe care le-au avut cei din urban. Există, apoi, o Românie nemulțumită, pentru că, deși îi merge bine, are termeni de comparație: „Vrem o țară ca afară!”. Această Românie vrea mai multă dreptate socială, vrea ca accesul în serviciul public să se facă pe merit, nu pe pile și relații, vrea ca statul să nu mai întrețină sinecuri. E o Românie care câștigă bine, dar lucrează din greu, și e frustrată că un judecător se pensionează la 49 de ani. Avem, apoi, România marilor orașe și a vestului țării, România conectată la autostrăzi, și avem o Românie izolată…

Sunt mai multe Românii și, per ansamblu, că ne place, că nu ne place, avem un grad de încredere socială destul de scăzut. Asta vine, în principal, din prestația lumii politice, pentru că noi, de foarte multe ori, i-am dezamăgit pe cetățeni, le-am promis lucruri pe care nu le-am onorat, am dat termene pe care nu le-am respectat. Ciclic, în România, alegerile se câștigă pe vot împotrivă. Nu numai în România se întâmplă asta, dar noi avem mereu această problemă. Cu toate că România s-a dezvoltat, e clar că putea să se dezvolte și mai mult, iar asta ține în principal de calitatea guvernării. Dacă ai o guvernare competentă, nu doar că faci o treabă bună, o guvernare bună influențează și contextul în care oamenii iau decizii. Dacă generezi un context bun, credeți-mă, românul reacționează la fel ca cel mai bun cetățean occidental. Dacă e pus într-un context prost, vă dați seama că se comportă prost. Dacă un concurs este corect, ce va face tânărul român? Va sta cu burta pe carte, ca să ia concursul! Dacă vede că a intrat un om nepregătit pe un post, atunci nu va căuta să mai învețe, va căuta să știe pe cineva din instituția aceea, care să-l ajute, și astfel potențăm comportamente negative. Noi nu am reușit să rezolvăm problema asta decât în foarte puține locuri.

Ca țară, avem un potențial mare, care nu este exploatat. O îmbunătățire a calității guvernării ar elibera niște energii pe care astăzi nici nu le bănuim. Prin simplificare, prin debirocratizare, prin respectul față de cetățean și prin punerea lui într-un context bun am putea face minuni. Să știți că în Oradea, până am ajuns să-și tundă lumea gazonul din fața casei o dată pe lună, a trebuit să trimitem multe amenzi. Dar, înainte de asta, ce am făcut? Am asfaltat strada respectivă, am rezolvat problemele – de apă, canal etc. – ca să am autoritatea să-i spun omului: „Te rog frumos să-ți îngrijești șanțul, că-i al tău!”. Întâi am oferit ceva, apoi am pus presiune, și acum nu mai trebuie să amendăm pe nimeni, toți sunt mândri de cum arată strada lor. La început, când ne-am ocupat de parcările din Oradea, 85% din venituri veneau din amenzi. Acum, 80% din venituri vin din plata voluntară. Oamenii își schimbă comportamentele. Dacă în București poți să parchezi pe trotuar fără să pățești nimic, de ce te-ai duce la o parcare subterană să mai și plătești? Aici trebuie să mai lucrăm și, desigur, la performanța în guvernare.

„Luăm cam 1 miliard de euro credit în fiecare săptămână! Anul trecut, am plătit 8 miliarde de euro dobânzi, anul acesta s-ar putea să plătim 10 miliarde de euro”

– Ce vă dă încredere și ce vă îngrijorează cu privire la România?

– Am încredere în capacitatea românilor, care, dacă sunt puși într-un context bun, sunt performanți, sunt creativi, sunt oameni harnici. Asta este speranța mea, resursa umană pe care o avem, oamenii noștri. Dar românii trebuie puși în valoare. Tot timpul am fost adeptul faptului de a le spune oamenilor adevărul; chiar dacă nu place, chiar dacă supără, pe termen lung, creează autoritate, oamenii știu cu cine vorbesc. Ce mă îngrijorează sunt deficitele mari pe care le are țara noastră. Luăm cam 1 miliard de euro credit în fiecare săptămână! Anul trecut am plătit 8 miliarde de euro dobânzi, anul acesta s-ar putea să plătim 10 miliarde de euro. La un moment dat, exact ca într-o familie care consumă mai mult decât câștigă din salarii, banca, vecinii sau prietenii nu te mai împrumută și intri în colaps. Gândiți-vă ce se întâmplă dacă, pe fondul noului război al tarifelor, pe fondul impredictibilității internaționale, vine o recesiune economică! Riscul e să ne întoarcem în 2008-2010, să fim retrogradați la o cotă de încredere în care să nu mai primim împrumuturi, și vă puteți imagina cum ar fi să nu putem să plătim pensii și salarii. Sper să nu ajungem într-o astfel de situație, dar trebuie să le spunem foarte deschis oamenilor că dacă nu vom reduce cheltuielile statului, dacă nu vom lucra mai chivernisit, e doar o problemă de timp până va trebui să creștem taxe și impozite, cu efecte impredictibile. E o îngrijorare reală: orice om care cunoaște economie se gândește serios la asta. Trebuie să avem un stat care risipește mai puțin banii, care generează mai multă dezvoltare, care premiază munca și sancționează nemunca.

„E foarte important pe cine votăm”

– Ne pregătim pentru alegerile prezidențiale. Ce sfaturi i-ați da unui român obișnuit, pentru perioada care urmează?

– Mi-e greu să dau sfaturi generale. Dar, că tot avem alegerile, trebuie să spun că președintele, dacă nu poate să facă bine, sigur poate să facă mult rău, inclusiv în interior. E foarte important pe cine votăm. Cred că românii ar trebui să se uite la cei care candidează, să înțeleagă ce competențe și ce posibilități de acțiune are un președinte, ca să nu fie amăgiți de tot felul de promisiuni. Eu totdeauna am respectat opțiunea oamenilor: oamenii votează divers și trebuie să le respectăm opțiunea, fiecare are motivațiile și simpatiile lui. Cei care nu sunt foarte convinși de un candidat sau altul trebuie să analizeze situația și să dea un vot util, să dea un vot rațional.

Apoi, le-aș spune românilor că statul nu te face om. Să nu aștepte totul de la stat! Statul are niște limite, iar țara asta nu se va dezvolta doar prin stat. Cum spuneam înainte: statul, guvernul, primăria creează un context. Mi-aș dori să avem o țară în care omul harnic să fie premiat, și nu cel care „se orientează”. Muncește, fii serios, fii punctual, pune-ți valoarea în slujba celor din jur! Când vom fi tot mai mulți cei care credem asta, va fi o schimbare importantă în țara noastră…

– Ca politician, aveți încredere că lucrurile se pot schimba în bine? Experiența de la Cotroceni v-a făcut mai încrezător în capacitatea de schimbare?

– Am văzut că se pot face multe lucruri bune pe spații mici și cred că se pot face multe lucruri și pe spații mari. Dacă n-aș fi un optimist moderat, n-aș crede asta. Dar nu e suficient doar să sperăm, trebuie să vedem ce facem fiecare acolo unde suntem, cum suntem noi acel factor de schimbare. Când veți ieși de aici, o să vă conduc să vedeți cum arată grădinile de la Cotroceni. Dacă ele arată cum arată, înseamnă că cei 13 colegi care lucrează aici în fiecare zi și care fac naveta de la 70-80 de kilometri, dinspre Giurgiu, dinspre Bolintin, își fac bine treaba. Ei sunt schimbarea! Am văzut cât de frumos arată grădinile și am vrut neapărat să-i cunosc pe acești colegi. Era o chestiune de respect pentru ei. România se schimbă, dar se schimbă cu jurnalistul care își face datoria, cu omul din fabrică care are o productivitate bună, cu asistentul care îl respectă pe vârstnicul din căminul de bătrâni. Fiecare dintre noi poate să schimbe România. Dacă s-a putut la scară mai mică – și în multe comunități din România lucrurile s-au schimbat în bine – trebuie văzut ce s-a făcut acolo mai bine și să extrapolăm.

„Am fost o țară pe care te-ai putut baza”

– Pe ce și pe cine se bazează România în contextul actual? Care sunt atuurile noastre?

– Dacă suntem conștienți de ceea ce s-a întâmplat în acești ani, nu putem să nu recunoaștem că apartenența la Uniunea Europeană și la NATO au fost cele două oportunități foarte importante pe care ne-am dezvoltat. Aderarea la UE, în afară de finanțările care ne-au venit, a însemnat acces la piețe foarte mari, a însemnat transfer de tehnologie, a însemnat liberă circulație. Cred că a lucra la consolidarea Europei, din care suntem parte, este o direcție importantă și este una din bazele noastre economice.

Altă direcție este pe partea de securitate. Dacă în ultimii 70-75 de ani, Europa a fost o zonă fără războaie, în afară de cele din Balcani sau actualul război din Ucraina, ca urmare a agresiunii Rusiei, asta s-a datorat Alianței Nord-Atlantice (NATO), în care centrul de greutate l-au reprezentat Statele Unite ale Americii, care au capacitatea de a menține acest tip de structuri și de a da replici militare, dacă e cazul. Această componentă de siguranță colectivă a fost vitală și trebuie să o întărim. E o discuție legată de solicitarea SUA, ca țările europene, pe bună dreptate, să-și crească contribuțiile pentru apărare. Dacă Statele Unite au 3,5% din PIB și o țară din Europa are doar 1%, va fi o discuție: „Noi vă plătim apărarea, iar voi diferența de bani o duceți în social, în prosperitate”. Aici vor fi niște reașezări și asumarea apărării într-o pondere mai mare de către țările din Europa. România e într-o poziție geostrategică foarte importantă, pe flancul de Est al NATO, la malul Mării Negre. Suntem o țară stabilă, am fost un partener serios, cu toate criticile că puteam să reprezentăm mai bine România în lume, e clar că am fost o țară pe care te-ai putut baza, alături de Polonia am fost cei doi pivoți importanți pe acest flanc. Asta nu se poate nega și trebuie să menținem această direcție.

„Aș vrea să fiu o piesă mică într-un Lego al modernizării României”

– Domnule Bolojan, ați capitalizat multă simpatie prin prestanța de la Cotroceni și multă lume e curioasă ce vă propuneți să faceți cu această încredere. Ce vă doriți pe viitor?

– Eu am avut 20 de ani în administrație în linia întâi. Dacă prima dată câștigi alegerile pe un vot împotrivă – și așa am câștigat și eu – când câștigi a doua oară, a treia oară, înseamnă că faci ceva pozitiv și-mi place să cred că am schimbat fața comunității din Oradea și Bihor. Mi-am câștigat o anumită încredere, pentru că în campanii n-am promis lucruri pe care nu le puteam face. Dacă am promis ceva, am căutat să-mi respect cuvântul, să-i respect pe oameni și să lucrez de dimineață până seara, în serviciul comunității. La nivel de țară, este altceva, e nevoie de ani de zile de muncă. Aș spune că mie, acum, mi-a crescut mai degrabă notorietatea. Mulți îmi spun: „Uite câte s-au schimbat!”. Ce s-a schimbat? Că am fost mai transparent, că am deschis porțile Cotroceniului? Asta e normalitate, asta nu-i performanță! Problema la noi este că, uneori, normalitatea e percepută drept performanță, ceea ce nu-i suficient. Mai e mult până la performanță. Sigur, încrederea pe care un număr mare de cetățeni o au în tine e importantă, pentru că ea se transferă în voturi, deci în capacitatea de a face lucruri concrete. Important nu e ce faci cu o anumită imagine, ci ce faci ca persoană, când ai ajuns pe o anumită funcție. Nu contează ce funcție: de la grădinarul de la Cotroceni și până la președintele țării, rezultatul care se obține e unul de echipă. Nu există schimbări mari, făcute de o baghetă magică: schimbările sunt incrementale, se fac bucată cu bucată și se adună ca într-un Lego. Aș vrea să fiu o piesă mică într-un Lego al modernizării României. Aș vrea să știu că, da, am pus și eu acolo o cărămidă. Și dacă se va întâmpla asta, și țara noastră va fi bine, și noi, fiecare, vom fi mai bine.