Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Agricultura – de bine și de rău

Înghețul târziu și ninsorile din prima jumătate a lunii Aprilie au pus la grea încercare fermierii din România. Ei și-au văzut distruse livezile de pomi fructiferi, în special de cireș, prinși în floare de intemperii. Agricultura României este în această primăvară ca un câmp de bătălie, și de succesul celor implicați, depinde ce vom pune pe masă •

Fără cireșe românești

Foto: Getty Images (1)

La o reuniune a fermierilor din cadrul Forumului APPR, organizată la București, în 13 Februarie, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie și Hidrologie, doamna Elena Mateescu, avertiza audiența că „Nu sunt excluse, chiar în lunile de primăvară, perioade de răcire a vremii”. Așa a și fost. În 8 Aprilie, un val de frig și de ninsori a lovit aproape toată țara, chiar în timpul când livezile erau în floare sau mugurii stăteau gata să se deschidă. Specialiștii îi spun „vortex polar”, ca într-un basm științific. Adevărul este că imaginile postate pe rețelele de socializare chiar păreau ca desprinse dintr-o poveste halucinantă: fulgi mari cădeau    peste bogăția de flori albe a cireșilor, iar în alte locuri, vântul puternic îndoia pomii până la pământ sau ridica pe sus solariile legumicultorilor. O suprapunere bizară și distructivă de anotimpuri, un veritabil coșmar! Fermierii au privit neputincioși cum florile pomilor pier sub suflarea rece și tăioasă a vântului. Cele mai afectate zone au fost în județele Suceava, Neamț, Botoșani, Bistrița-Năsăud și Maramureș.    Cel mai rău a încasat-o cultura de cireș. Unii fermieri susțin că nu vor recolta un fruct din livada lor. Oferta de cireșe românești va fi una limitată anul acesta. Caisele și piersicile vor fi și ele mai puține. Situația este neagră în primul rând pentru agricultori. Întreținerea pomilor, deseori pe zeci și sute de hectare, nu este o activitate idilică. Este o afacere, agricultorul se așteaptă să câștige bani din vânzarea fructelor. Or, dacă fructele lipsesc, încasările sunt nule. Gerul colțos, sosit în mijlocul primăverii, poate provoca faliment. Este adevărat că agricultura este practicată pe teren, în aer liber, dar, în același timp, se desfășoară și pe hârtie, unde aritmetica cheltuielilor și a câștigurilor trebuie să dea un rezultat pozitiv. Dacă e negativ, investitorul riscă să ajungă în situația de a închide porțile de la fermă cu un lacăt greu. Noi, clienții finali, nu vom duce lipsă de cireșe: dacă nu vin din livezile românești, vin din afara țării, din Grecia, din Italia sau din Egipt. Comerțul european prezintă acest avantaj major pentru consumatori: golul dintr-o parte este umplut cu surplusul din altă parte. Cum am spus, greul este la fermieri. Cel mai probabil vor primi o mână de ajutor de la Bruxelles. De fiecare dată când un sector agricol a fost în suferință, Comisia Europeană a acordat un sprijin financiar. Mai rămâne de văzut dacă banii vor acoperi pagubele.

Lupta cu schimbările climatice

Pregătite pentru export

Am participat recent la un eveniment agricol organizat în câmp deschis, în localitatea Amaru, din județul Buzău. Terenuri agricole cât vezi cu ochii, cultivate cu cereale, cu rapiță și cu floarea soarelui. O firmă din România (RG Agro) importă din Argentina o semănătoare cu ajutorul căreia poate fi practicată agricultura fără plug sau, pe englezește, „No till”, și a făcut o demonstrație practică pentru o sută de fermieri. Semănătoarea este o mașină complexă, fabricată într-o mare uzină numită „Agrometal”. Au fost prezenți la demonstrație atât Excelența sa, domnul Carlos Alejandro Poffo, ambasadorul Argentinei la București, cât și președintele Consiliului de Administrație al companiei, doamna Rosana Negrini. Lume bună, așadar, marți, 29 Aprilie, în praful ridicat de vânt în marginea satului buzoian. Toți am fost cu privirile concentrate pe mașina care-i scutește pe fermieri să are. Semințele sunt depuse în sol, într-o mică rigolă săpată de discuri. Nu mai e nevoie ca înainte de semănat, să treacă plugul și să întoarcă brazda, așa cum știm că se face de mii de ani. Dincolo de aspectele strict tehnice, descoperim o    bătălie pe care fermierii din toată lumea o poartă de la o vreme încoace: bătălia cu seceta și cu degradarea solului. Pentru asta, experții, proiectanții și fabricanții scot pe piață aceste mașinării complicate. Scopul este să ajute pământul să se refacă, să redevină viu, după ce a fost lucrat intensiv o perioadă îndelungată, și să păstreze apa vitală pentru plante. Aceste deziderate, dacă sunt atinse, conduc la câștig financiar. Recoltele sunt mai mari. În Argentina, sunt semănate fără arătură, 33.000.000 de hectare. Noua tehnologie este utilizată pe scară largă și în Uniunea Europeană. În România, fermierii o adoptă progresiv, dar nu fără reticențe. Cei tineri sunt mai deschiși, dar sunt ținuți pe loc de nevoile financiare. O astfel de semănătoare ajunge la aproape 300.000 de euro. Nicio sumă nu este însă prea mare, sub imperativul luptei cu schimbările climatice.

Pe muchie de cuțit

Semănăptoarea minune (Foto: RG AGRO – 1)

Și în sectorul zootehnic, lucrurile evoluează în această primăvară pe muchie de cuțit. Pesta Micilor Rumegătoare, o boală virală care afectează oile și caprele, a fost depistată la începutul lunii Martie, într-o fermă din județul Bihor, după ce în Noiembrie, anul trecut, autoritățile sanitare veterinare au anunțat că a fost stins ultimul focar din cele 67 înregistrate la nivel național. Reamintesc că în Iulie 2024, a fost depistat primul focar, pentru prima oară pe teritoriul României, și consecințele au fost dramatice: peste 200.000 de oi ucise pentru a preveni răspândirea bolii! La începutul primăverii, iată că boala a scos din nou capul! Comisia Europeană a interzis până în luna Septembrie circulația ovinelor și caprinelor vii din țara noastră către alte state membre. Avem permisiunea însă să vindem animale abatorizate. Pe de altă parte, exporturile pe piețele terțe merg strună. Țările arabe (Iordania, Arabia Saudită, Algeria) „înghit” turme întregi de oi din România. Prețurile sunt mai mici decât au fost anul trecut (până la confirmarea bolii). Dacă în prima jumătate a anului trecut, prețurile în viu ajunseseră la vârfuri de 23-24 lei/kg, acum prețurile au coborât la 17-18 lei/kg și chiar mai jos, 13-15 lei/kg. Oierii noștri nu mai câștigă așa cum o făceau înainte, însă, din fericire pentru ei, comerțul pe piețele din afara Uniunii Europene funcționează. Vând ei mai prost, dar măcar vând, nu stau cu animalele în fermă, așa cum s-a întâmplat în cea de-a doua jumătate a anului trecut. La această situație comercială favorabilă contribuie și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) care a deschis căi de comunicare cu instituțiile similare din țările arabe. Pe de altă parte, ANSVSA și crescătorii de vaci sunt în alertă maximă, după ce la începutul lunii Martie, au fost depistate în Ungaria mai multe focare de febră aftoasă, o boală virală, de asemenea foarte gravă. Aceste maladii necesită uciderea animalelor dintr-o fermă dacă a fost confirmată prezența virusului. Am stat de vorbă la Buzău cu un mare fermier, care crește mii de vaci pentru lapte, și mi-a spus că de două luni, nu a mai intrat în fermă, acolo nu ajung decât strict muncitorii săi. Teama de această nouă plagă, prezentă în Ungaria și Slovacia, este imensă. Guvernul a alocat recent 50.000.000 de lei pentru cumpărarea de vaccinuri și teste, ca să evite un dezastru în zootehnie. Oricum, efectivul de vaci pentru lapte este în scădere, la nivel național. Agricultura este așadar pusă la încercare în această primăvară de fenomene meteo extreme, de boli la animale, de prețuri mici pe piață. Mulți fermieri fac eforturi să reziste, dar sunt și fermieri care merg la câștig. De munca lor depinde ca rafturile magazinelor să fie pline cu alimente.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.