• Cât vezi cu ochii – alb, galben, portocaliu, vișiniu – flori colorate în toate nuanțele. Nu e opera de dimensiuni impresionante a unui pictor, ci o grădină cu iriși din Miercurea Sibiului. E pasiunea și munca Marinelei Porumb și a fiului ei, Tudor. Cei doi cultivă de drag florile, nu au făcut din asta o afacere, bucuria atâtor culori și-a miresmei discrete care te-nvăluie, odată ajuns între straturile grădinii e accesibilă oricui; poarta casei și-a grădinii cu iriși vă este deschisă. Ca și inima gazdelor •
Povestea irișilor a început în urmă cu vreo opt ani, cu câteva fotografii pe care doamna Marinela le-a văzut pe internet. Și-a dorit și-n grădina ei acele flori cu aripi de fluturi, așa că s-a documentat și a cumpărat, pentru început, câțiva rizomi. Când a văzut că le priește pământul și clima, a început să cumpere tot mai mulți, cu nume și culori neobișnuite, de la cultivatori din Franța, Polonia, Belgia, Bulgaria, Ucraina, Ungaria și Olanda. Acum, în grădina casei, de o mie de metri pătrați, stau aliniați, peste două mii de iriși, din 750 de varietăți. „Sunt mulți cultivatori de iriși în lume, în SUA sunt familii care se ocupă cu asta și de cinci generații, oameni pasionați, care încearcă permanent să creeze soiuri noi. E o loterie, pentru că niciodată nu știi dacă va ieși sau nu ceea ce ți-ai dorit. Trebuie să ai răbdare și să aștepți până apare prima floare”, îmi explică Tudor Porumb.
– Sunt greu de cultivat irișii?
– Dacă ai avea doar câteva tufe, ar fi ușor, pentru că sunt plante rezistente, nu le trebuie foarte multă apă. Singura problemă cu care avem noi de luptat e cea a buruienilor. Nu le putem stârpi cu niciun fel de substanță, pentru că am afecta florile. Le îndepărtăm manual, de vreo șapte-opt ori pe an, și ne ia câteva zile până reușim să curățăm toate straturile. Dar merită. Majoritatea irișilor au, de obicei, între trei și șase flori.
Doar bucurie!
– Tocmai au plecat din grădina dvs. cu iriși un grup de vizitatori, încântați de ce au văzut. Percepeți o taxă pentru cei care doresc să vină și să vă admire grădina?
– Nu, nu există nicio taxă. Deocamdată, ne e suficient să împărtășim bucuria noastră cu alții. Nu ne-am propus să facem o afacere din pasiunea noastră, de aceea nu comercializăm nici rizomi, nici flori tăiate. Deocamdată, vrem să înmulțim cât mai mult irișii, apoi poate vom și comercializa.
– E costisitoare pasiunea asta a dumneavoastră? Am înțeles că aveți și o colecție de bujori…
– Tot ce vedeți aici a fost cumpărat. Prețurile diferă, în funcție de vechimea soiului și, cu cât e mai nou, cu atât e mai scump. Noi am dat cel mai mult 25 de euro pe un rizom, dar pot ajunge și la o sută de euro sau chiar mai mult. Și cu bujorii lucrurile stau aproximativ la fel.
– Cât timp durează de când înflorește primul iris și până când le trece sezonul?
– Între primii care înfloresc și ultimii e cam o lună și o săptămână, iar de la prima până la ultima floare, cea cu care se încheie sezonul lor, trec aproximativ două luni. Cei mai mulți sunt înfloriți acum, în Iunie, și priveliștea e spectaculoasă.
Bunica din grădina cu tuberoze
Marinela Porumb e o doamnă cu multiple talente: pictează, scrie, cultivă iriși, crini și bujori. „De pictat, pictez din adolescență. După absolvirea Institutului de Arte Plastice, timp de 14 ani, am fost profesoară de desen în Sebeș. Am avut și un atelier de porţelan decorativ, un magazin de cadouri, am lucrat pe partea de creație la o fabrică de şerveţele, am conceput grădini și zone verzi. Ca să pot administra cât mai bine firma de grădinărit, am studiat tot ce s-a putut despre plante ornamentale și flori. Cam așa am și ajuns să cultiv iriși, care sunt, cel puțin deocamdată, o cultură de nișă în România”.
De ce a ales tocmai irișii? „Mi s-a părut interesant că, în atâtea nuanțe de violet, de galben, portocaliu și alb, combinate între ele în cele mai neașteptate moduri, încă nu a reușit nimeni să creeze un iris de culoare roșie. Colecția de bujori vine să compenseze cumva lipsa asta, pentru că ei au foarte multe nuanțe de roșu, pe lângă alb și, mai rar, galben. Ce nu pot reprezenta prin culoare, redau prin cuvânt”, spune Marinela Porumb. „Cuvintele pot reda, pot crea profunzimi la care imaginile nu au acces. De când eram copil mi-am dorit să devin pictoriţă şi scriitoare, îmi plăcea să-mi fac singură poveşti”. Prima carte pe care a scris-o a fost una de povești, în care a adunat întâmplări din propria grădină. I-au urmat patru romane, încă o carte pentru copii, dar și o carte de rețete, cu o poveste impresionantă. „În pivnița casei pe care o cumpărasem când am locuit în Sebeș, am găsit un caiet cu scoarțe de piele maro, atât de uzat, încât abia se mai vedea pe ele modelul ștanțat. Pe foile îngălbenite de vreme se deslușeau, totuși, scrise caligrafic și elegant, rețetele bunătăților pe care Hermina, proprietara casei, le gătea la sfârșitul secolului 19. Întrucât pe caiet era scris numele său – Hermina Leonhard, căsătorită Krasser –, am scotocit puțin arhivele și am aflat că fusese fiica unuia dintre primarii orașului Sebeș, Albert Leonhard. Cea mai veche rețetă e datată 1888, dar există și o «Prăjitură a bunicii», ceea ce înseamnă că e și mai veche de atât. Am dat caietul la tradus și așa s-a născut cartea «Rețetele Herminei»”.
– Dar patima florilor cum a început?
– Cred că am moștenit de la bunica dragostea pentru flori. Am o fotografie veche, cu ea în mijlocul unor straturi de tuberoze și crizanteme de vară, în grădina ei din Orăștie. Pare mândră și fericită.
Dar irișii nu sunt singurii locatari ai grădinii doamnei Mihaela Porumb. Mai puțin numeroși, dar tot de colecție sunt și crinii. Tare m-am bucurat să văd că, printre atâtea flori de „soi”, și-au găsit locul câțiva crini dintr-aceia vechi, tradiționali, nelipsiți odinioară din grădini. Încă nu sunt înfloriți, dar ce tihnă să știu că există! Ei sunt florile din grădina inimii mele. Crini albi!
