• După o lungă perioadă de instabilitate politică, România va avea, de zilele viitoare, un guvern care promite să pună ordine în finanțele publice și să pregătească bazele dezvoltării țării în anii ce vin. Așteptăm cu interes ca promisiunile să devină fapte demne de remarcat, în pagina de „Vești bune despre România”, la fel ca știrile care urmează •
Catrinel Menghia, premiu pentru regie la Cannes!
Cunoscută publicului din România ca topmodel și actriță, Catrinel Menghia își construiește un nume important și în lumea regiei de film, după ce tocmai a câștigat Premiul Internațional Starlight la Festivalul de la Cannes. Pelicula „Girasoli”, regizată de ea (e cunoscută în Italia drept Catrinel Meron), are girul, în calitate de coproducător, al binecunoscutului Cristian Mungiu. „Girasoli” e povestea a două tinere, Lucia și Anna, ambele prizoniere, fiecare în felul ei, în spitalul psihiatric „S. Therese of Lisieux”, în anii ’60.
Premiul Internațional Starlight, decernat pentru prima oară la Cannes, recompensează „excelența noului cinema italian”. Până acum, acest premiu a fost acordat în cadrul unui alt festival prestigios de film, cel de la Veneția. În vârstă de 39 de ani, Catrinel Menghia este stabilită de mai mulți ani în Italia. După ce a urmat cursuri de actorie, Catrinel și-a făcut debutul în film în 2011, cu scurtmetrajul „La promessa” și lungmetrajul „Tutti i rumori del mare”.
Pod nou, de peste 600 de metri, peste Someș

Constructorul Strabag România și beneficiarul lucrării, Primăria Satu Mare, au inaugurat zilele trecute noul pod hobanat peste râul Someș. Proiectul de construcție, în valoare de aproximativ 200 de milioane de lei, a început în 2020 și are o perioadă de garanție de 15 ani. În lungime de 644 de metri, podul este „unul dintre cele mai complexe și ambițioase proiecte de infrastructură din România”, potrivit constructorului. Are un design în formă de harpă, susținut de doi piloni de 73 de metri înălțime și 56 de cabluri de oțel de înaltă rezistență. Ansamblul suspendat care susține podul cântărește 227 de tone și este proiectat să suporte o sarcină de peste 12.000 de tone. Structura include patru benzi de circulație, două trotuare pentru pietoni și o pistă dedicată bicicletelor, facilitând conectivitatea între cartierele din nordul și sudul orașului.
Încă un avans pe autostrada Pitești – Sibiu
Începând din această lună, șoferii pot circula integral pe cei 140 de kilometri de autostradă dintre București și Curtea de Argeș, după deschiderea circulației pe ultimul tronson, de 15 km. Secțiunea 5 de pe A1 (Pitești – Curtea de Argeș) a fost construită prin fonduri europene și e parte integrantă a autostrăzii Sibiu – Pitești. În momentul de față, se circulă parțial pe Secțiunea 5, între nodurile rutiere Bascov și Băiculești (15,78 km) și pe Secțiunea 1 (Sibiu – Boița), în lungime de 13,17 km. În lucru mai sunt alte 3 secțiuni ale autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), parte a coridorului 4 Pan-european: Secțiunea 4 (Curtea de Argeș – Tigveni, posibilă finalizare în 2026), Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni, posibilă finalizare în 2028) și Secțiunea 2 (Boița – Cornetu, posibilă finalizare în 2028). Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor în guvernul interimar, susține că „această autostradă, construită prin fonduri europene, este prima care va traversa Munții Carpați și va asigura pe teritoriul României conexiunea pe axa Est-Vest, Constanța – Nădlac”.
300 milioane euro pentru salvarea Combinatului de la Oțelu Roșu
Cunoscutul om de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de drumuri din România, a început lucrările de reabilitare la primele hale de la UMB Steel Oțelu Roșu. La finele anului trecut, o firmă controlată de familia sa a achiziționat activele combinatului siderurgic din Caraș-Severin, în urma unei licitații la care a fost ofertant unic. Grupul UMB intenționează să investească la Oțelu Roșu peste 300 milioane euro și va crea, în prima fază, circa 600 locuri de muncă. Activitatea siderurgică are o vechime de peste două secole în orașul Oțelu Roșu, fiind atestată documentar încă din 1796, în vremea Imperiului Habsburgic.
Premieră în canotaj: prima medalie românească la simplu masculin

Mihai Chiruță a adus României prima medalie din istorie în proba de simplu masculin, la o competiție internațională majoră! La recentele Campionate Europene de Canotaj de la Plovdiv, Mihai a reușit să urce pe podium și să obțină medalia de bronz, un rezultat istoric pentru canotajul românesc. România a încheiat Europenele cu un total de șapte medalii (trei de aur, două de argint, două de bronz) și cu două recorduri europene. Aceste rezultate plasează România pe locul doi în clasamentul pe medalii, la egalitate cu Olanda, după Marea Britanie.
Anca Visdei, „Prix Goncourt” pentru biografia lui Cioran

Scriitoarea româncă de limbă franceză Anca Visdei a primit, recent, prestigiosul Prix Goncourt de la Biographie, pe anul 2025, pentru cartea „Cioran ou le gai désespoir” („Cioran sau disperarea voioasă”). Publicată la Éditions de l’Archipel, lucrarea Ancăi Visdei este considerată a fi singura biografie completă a lui Cioran, scrisă până acum. Anca Visdei este autoare de romane („L’Exil d’Alexandra”), are piese de teatru jucate în întreaga lume și biografii precum cele ale lui Jean Anouilh, Orson Welles și Alberto Giacometti. Născută la Bucureşti, Anca Visdei s-a stabilit, ca refugiată politic, în 1973, în Elveţia și, pe lângă activitatea scriitoricească, s-a remrcat în critica de teatru și cinema.