Tot căutând primari gospodari, demni de a vă aduce la cunoștință realizările lor și de a pune pe o hartă de interviuri, câte o altă bucățică de țară, s-a întâmplat să ajung, nu o dată, în locuri încremenite, parcă, într-un timp al nepăsării, al lui „Nu se poate face nimic!”. Cu atât mai mare mi-e bucuria să descopăr câte un primar care și-a spus la timp „Ba se poate!”.

Este ceea ce se întâmplă și în comuna Bolotești, din județul Vrancea. Deși avusese un loc de muncă stabil, Fănică Popa s-a săturat să vadă mocirla în care erau nevoiți să trăiască – la propriu! – localnicii. A candidat, a câștigat și, din 2016, este primar al comunei.

În primul rând, drumurile

– Ce anume v-a făcut să faceți pasul spre administrația publică locală? Nu sunt foarte multe cazurile în care cineva să renunțe la un loc de muncă bun pentru a se arunca în hățișul de probleme pe care-l implică funcția de primar!

– Tatăl meu a fost o vreme primar, înainte de 1990. Așa am văzut, încă de copil, cum ar trebui să fie gospodărită o comună, dar care e și prețul uman pe care trebuie să-l plătești, când alegi să faci asta. În 2016, am știut exact ce fac când am decis să candidez, nu mai puteam sta deoparte. Fostul primar strânsese deja vreo 20 de ani în funcție, dar în comună nu se schimbase nimic. Drumurile erau pietruite sau de pământ, doar vreo 900 de metri fuseseră asfaltați. Noroc că Bolotești e amplasat pe drumul național ce leagă Târgu Secuiesc de Brașov, astfel că măcar strada principală e asfaltată. Acum, am reușit să asfaltăm aproximativ 90 la sută din drumurile comunei.

– Care a fost prioritatea zero, să-i spun așa, dacă în comună, oricum, nu fusese făcut nimic?

– Interesul meu a fost să modernizez drumurile, în primul rând. Fără asfalt, nu se poate vorbi despre dezvoltare. Astfel, prima investiție majoră a fost asfaltarea a zece kilometri de drum, prin PNDL, în 2018-2019. Celelalte realizări au venit cum s-a putut, după cum am reușit să obținem finanțări. Am reabilitat și modernizat Căminul Cultural din Bolotești, cu fonduri europene, prin AFIR. Proiectul, în valoare de 1,6 milioane lei, a inclus și amenajarea parcului din fața căminului, modernizarea aleilor, montarea de bănci, corpuri de iluminat, dar și amenajarea de spații verzi. Instituția poartă numele omului politic Vasile Țiroiu, care, cel puțin pentru mine, este un exemplu demn de urmat. Și-a slujit satul natal până la capăt. El a fost cel care a ridicat biserica dărâmată în timpul Primului Război Mondial, a construit școala și dispensarul din Bolotești, a pavat trotuarele drumului central, a decolmatat Canalul Sturza, foarte important și azi pentru irigarea grădinilor satului, ba a deținut, în timp, atât funcția de prefect, cât și alte importante funcții de stat, în perioada interbelică.

Revenind la investiții: în colaborare cu Consiliul Județean Vrancea, am achiziționat utilaje pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă, proiect în valoare de 21 milioane de lei. Avem o sală de sport cu 102 locuri, pe care o vom recepționa în cursul acestui an, am modernizat, la standarde europene, piața din Găgești și avem iluminat public în toată comuna. Avem, de asemenea, în studiu construirea unui ­dispensar.

„Copiii nu se mai joacă împreună, și asta e trist”

– Tineret mai aveți în sat? Mai sunt elevi la școală, sau și Bolotești e o comună îmbătrânită?

– Dacă trag linie, în cei nouă ani de mandat, cele mai multe investiții le-am făcut în școli. Am reabilitat două grădinițe și am construit una nouă, cu program prelungit, prin CNI, pentru că avem solicitări să înscriem și copii din alte comune. În satul Găgești, unde avem cea mai numeroasă populație, am construit o școală nouă, cu două etaje, pe care vrem deja să o extindem cu spații pentru laboratoare. Celeilalte școli din comună, de la Ivăncești, ceva mai veche, va trebui să-i mai adăugăm un etaj, pentru că avem 400 de elevi și a devenit deja neîncăpătoare. Pentru toți acești copii, asigurăm transportul cu autobuzul, deși distanțele nu sunt foarte mari. Frumos ar fi, la vârsta lor, să meargă pe jos spre școală, ca să se împrietenească unii cu alții, așa cum o făceam noi. Din păcate, copiii din ziua de azi nu mai prea știu să se joace și să vorbească unii cu alții, iar asta e trist.

– Investitori aveți pe raza comunei?

–    Avem o fabrică de prelucrare a lemnului; au pădurea lor, dar nu taie, ci cumpără lemn din altă parte. Au contracte cu SUA, cu China, nu se aruncă nimic din lemn, au tot felul de produse.

– Cu ce se mai ocupă oamenii din Bolotești? Mai fac agricultură?

– Conform ultimul recensământ, avem 5203 persoane, în șase sate: Bolotești, Găgești, Ivăncești, Pietroasa, Putna și Vităneștii de sub Măgură. Cei mai mulți fac naveta la oraș, la fabricile de confecții și la abatoare. Sigur, se ocupă mulți și cu agricultura, de bază sunt culturile de viță-de-vie, avem teren arabil foarte mult. Sunt și fermieri, unul chiar are în arendă câteva mii de hectare, dar mai sunt și oameni care-și lucrează singuri pământul.

„Greu de crezut că s-ar putea desființa comuna Bolotești!”

– Pentru că sunteți și vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, nu pot să nu vă întreb: ce părere aveți despre reorganizarea administrativ-teritorială?

– În cazul concret al comunei Bolotești, nu prea văd cum ar putea fi făcută o astfel de comasare, pentru că suntem învecinați cu comune mari: Vidra – 7000 de locuitori, Sisești – 6000, Jariștea – peste 4000, Odobești – peste 7000 de locuitori,    plus că și distanțele sunt destul de mari între noi. Greu de crezut că s-ar putea desființa comuna Bolotești! La fiecare compartiment am câte o singură persoană, ce să desființezi? La Asistență Socială sunt două persoane, dar e insuficient, la ce probleme avem de gestionat. Au îmbătrânit satele, pe noi ne sună de la spital, să luăm acasă pe câte un bătrân. Au copii, dar nu vor să știe de ei, așteaptă să-i îngrijească sau să-i înmormânteze primăria. Iar dacă anulează doar câte un post de primar și viceprimar, ce mare economie se face? Buba e în aparatul central, dar nu știu cine-și va asuma să scuture puțin organigramele de acolo. E complicat, e delicat și de durată, noi sigur nu apucăm să vedem ideea asta pusă în practică.

– Ne aflăm în plin sezon al vacanțelor. Cu ce ne-ați ispiti să facem un popas în comuna dumneavoastră?

– Dacă vă referiți la obiceiuri și tradiții, îmi pare rău să vă dezamăgesc, pentru că nu avem decât ceea ce se face la nivelul școlii. Dascălii se ocupă, participă cu elevii la concursuri, dar nu e neapărat ceva care să vină din tradiție. Îmi pare tare rău, mai ales când mă uit, cu admirație, la alte comune, care au tot felul de ansambluri cu care se mândresc.

Nici la turism, la modul organizat, să spun așa, nu suntem bogați. Avem, în partea nord-estică a comunei, Lunca Putnei, unde sunt condiții prielnice pentru odihnă și agrement. Măgura Odobești (996 metri) oferă o panoramă splendidă asupra Țării Vrancei. Acolo, la Cota 1001, e locul în care, se pare, s-a fotografiat, la 6 august 1917, cu drapelul german în mână, Kaizerul Wilhelm al II-lea, dar și locul în care, în 1919, Regina Maria a luat ceaiul, într-un pavilion special amenajat.

Tot pe teritoriul comunei noastre se află mănăstirile Secături, Tazlău și Tarnița. La Mănăstirea Tarnița, cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1702, vin foarte mulți pelerini la sărbătoarea din 15 August, credința e încă foarte puternică în România.