• Ca să poată pune o bucată de pâine pe masă, au luat calea străinătății. Dar oricât de bine le-a mers, nimic nu avea aceeași valoare ca acasă, în România. Și când au pus în balanță câștigul cu „sufletul pe care l-au pierdut pe drum”, cum spun chiar ei, și-au făcut bagajele și s-au întors •

Multora le-am aflat poveștile din emisiunea „Timpul reîntoarcerii”, realizată de Mihaela Popescu, pe postul Trinitas TV. La inițiativa ei, o parte dintre eroii emisiunii s-au întâlnit și „pe viu” în județul Brașov. Și-au început ziua în Cristian, la Sfânta Liturghie, apoi și-au depănat poveștile la Râșnov, până seara târziu. Prognozele meteo anunțau ploaie și vreme neprielnică. A fost o zi însorită, semnul cerului că reîntoarcerea lor se află sub protecție.

Lumea și țara, într-o bisericuță

Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei, poate n-aș fi crezut că într-o biserică mică poate să încapă o țară întreagă. În biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cristian, județul Brașov, localnicii au venit de la primele ore ale dimineții. Apoi, rând pe rând, oaspeții, români întorși acasă după ani de pribegie pe tot globul pământesc. Își țin copiii de mână sau în brațe și sunt, cu toții, îmbrăcați în mândre straie românești. Veniți din Ardeal, Bucovina, Maramureș, Banat, Muntenia și Moldova.

Doar două săptămâni au trecut de la Paști, iar gospodinele din Bucovina au adus un coș uriaș, plin cu ouă roșii, și un platou cu felii aromate de cozonac cu care-i omenesc pe toți, la ieșirea din biserică: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”,”Bine-ați revenit Acasă!”. Se-mbrățișează român cu român, trăiesc bucuria și o împart, frățește, cu ai lor. Și bucuria prinde trup și se-nveșmântă în lumină: soarele îi cuprinde pe toți, român și el, cale de-o zi.

La Râșnov, gazdă a întâlnirii e familia Radu, Octavian și Mădălina. La ferma lor, Lăptăreasa din Tohan, în poiana generoasă, zeci de baloți de paie, acoperiți cu zdremțare, țin loc de scaune, pentru toți cei care vor să afle poveștile de viață ale românilor reîntorși acasă.

Prima care și-a spus povestea a fost chiar autoarea emisiunii, Mihaela Popescu, revenită definitiv în țară, după 17 ani petrecuți în Belgia. „În Belgia, cu un grup de românce reunite în asociația «Agora for life», am organizat evenimente despre și pentru România, încercând să arătăm că se poate trăi foarte frumos și în țara noastră. Cei care sunt astăzi aici au venit din Hunedoara, Alba, Maramureș, Botoșani, Suceava, Mureș, Sibiu, București, Brașov, Vaslui, Neamț. În cele peste o sută de ediții ale emisiunii «Timpul reîntoarcerii», am făcut cunoscute poveștile a tot atâtea familii de români întorși acasă, iar astăzi, aici, este pentru prima oară, la nivel național, când aceștia au ocazia să se întâlnească, să se cunoască și să se împrietenească”, spune Mihaela Popescu.

Fiecare dintre cei prezenți la această întâlnire are, desigur, propria poveste. Aproape toate au fost topite în lacrimi, și nu doar de emoție. Un fel de tristețe, poate, pentru un timp rupt din timpul țării și al propriilor lor vieți. Pentru târziurile ce i-au împiedicat să le fie alături celor dragi, fie în viață, fie în moarte.

Nu-i loc de prea multe cuvinte, lângă niciuna dintre aceste povești. Am să-i las pe participanți să spună ce au de spus. Pot doar să sper, la fel ca ei, că vor fi destui cei care să le urmeze exemplul să se întoarcă acasă, pentru a o lua de la început. La noi acasă, în România.

„Izvorul meu de apă vie”

Ovidiu și Carmen Harja sunt din Cisnădioara, județul Sibiu. Au trăit 18 ani în Canada, după alți trei petrecuți în Germania. „România este izvorul meu de apă vie. Am suspinat zi de zi după momentul întoarcerii, am știut că aici ne este locul, după tot zbuciumul, stresul și alergatul prin lume. Voi, cei reîntorși, sunteți dovada că mai sunt mulți români care simt și trăiesc românește. Fac chemare tuturor celor pe care-i știm, prieteni și cunoștințe, care tânjesc după revenirea acasă: sunteți bineveniți, vă așteptăm cu toții, nu sunteți singuri! Îi sfătuim pe toți să se întoarcă, să fie parte din schimbarea pe care toți o așteptăm, chiar dacă știm că e mai greu să te întorci decât să pleci”.

„Să-ți amintești mereu care a fost visul cu care ai plecat la drum”

Marius și Andreea Pop din județul Neamț, au adunat, împreună, 14 ani trăiți în Spania și Germania. Andreea a avut doar puțin peste 17 ani când a plecat. „Cu toate că am avut propria firmă, simțeam că suntem în derivă. După ce am experimentat traiul în mai multe țări, am ajuns să spunem că acasă e mai bine. Pentru că ne simțim legați de rădăcini, de locurile de unde am plecat, am creat pensiunea «Casa Bicăjeanului», lângă Cheile Bicazului. Când am venit, ne-am simțit descurajați de negativisme, or, noi suntem oameni curajoși și avem o experiență dobândită în străinătate, suntem aici ca să ne ajutăm, să ne încurajăm, să acționăm și să nu ne lăsăm împiedicați de frici. Trebuie să-ți amintești mereu care a fost visul cu care ai plecat la drum și să fii deschis să vezi că, pentru Dumnezeu, opțiunile sunt nelimitate”.

„Bucuria recunoașterii după port”

Maria Dumitru a dus-o bine în Israel și Italia, unde a stat, în total, 15 ani. Îndrăgostită de cămașa țărănească, a decis să revină în țară. Acum locuiește la Roșia Montană. „A trebuit să plec departe de țară pentru a înțelege tezaurul și moștenirea noastră culturală: costumul popular. M-am întors de zece ani, am străbătut satele, am cusut cămăși tradiționale, cu care am participat la concursuri și expoziții colective, în țară și străinătate. Cea mai frumoasă răsplată pentru munca mea a fost bucuria românilor cu care mă întâlneam pe stradă, în drum spre biserică, bucuria recunoașterii după port, într-o lume în care am fi trecut unii pe lângă alții fără să ne cunoaștem”.

„Voiam liniște. Acum o avem”

Silvia și Dani Olari au locuit aproape 18 ani în Belgia. Au deschis acolo primul magazin cu produse românești, apoi pe al doilea și pe al treilea. „O binecuvântată zi de Crăciun ne-a determinat să lăsăm totul și să revenim acasă. În Ajunul Crăciunului, stătuserăm la magazin până la șapte seara, ca toți românii să-și cumpere ce aveau nevoie. În ziua de Crăciun, noi am mâncat cozonac cu lapte, că atâta aveam. Dar aveam bani! Ne-am dat seama că nu asta e ceea ce ne dorim de la viață. Voiam liniște. Acum avem liniște, avem un parc recreativ pentru copii lângă Deva, ne jucăm toată ziua cu ei, facem șezători, ducem tradiția mai departe, suntem cu adevărat liniștiți”.

Mariana Iulia Filimon, din Tălmăcel, județul Sibiu. În 2022, a fost declarată „Femeia anului în diaspora”, după ce a coagulat comunitatea românească din Germania, în cei 12 ani trăiți acolo. „Am făcut lucruri frumoase acolo, pentru că nu poți trăi într-o țară străină decât dacă faci ceva ca să-ți umpli sufletul”. (O poveste asupra căreia am să revin, pe larg.)

„Dacă-mi ascultam inima, mă întorceam după doi ani”

Mihaela Robu și Andreea Gavriliuc sunt două surori din Cacica, județul Suceava. Au fost plecate 23 de ani în Italia, respectiv 15 ani în Austria. S-au întors și au înființat o plantație de lavandă, un punct gastronomic local și o unitate de cazare. „Dacă-mi ascultam inima, mă întorceam după doi ani, nu după 23”, spune Mihaela. „Cred că fiecare știe că străinătatea e frumoasă, dar e cu durere în suflet. În străinătate, căutam să stăm împreună cu alții, care vorbeau limba noastră. Străinătatea te face să dobândești acest «împreună» și să faci lucruri împreună. Copiii mei au venit într-o vacanță în România și nu au mai vrut să plece. Mă bucur că au ales ei asta și că am adus acasă experiența mea, de 23 ani, ca bucătar în Italia. România înseamnă să-ți regăsești sufletul”.   

„O rădăcină neudată se usucă”

Andra Trușcă e medic stomatolog, iar Cristian Medelean, prietenul ei, lucrează în domeniul securității cibernetice, locuiesc în București, după ce au stat în Canada 16 ani. „N-am plecat ca să rămânem, dar ne-au trebuit 16 ani ca să ne întoarcem, pentru că e greu de ieșit din mecanismele occidentale. La noi se spune că «nu moare cine moare, ci moare cine pleacă». Morții sunt pomeniți, amintiți, dar de cei care pleacă nu mai știe nimeni nimic. În plus, Nicolae Iorga spunea că «Odată cu mine mor, încă o dată, toți morții mei». Aceste cuvinte sunt o sinteză a ce gândeam noi și ne-au motivat să ne întoarcem acasă. Cred că viitorul României sunt copiii, ei sunt drumul nostru spre veșnicie. Am văzut zeci, sute de copii care rămân în străinătate, care nu mai au nici o legătură cu România, și am suferit pentru asta. Toți spun că au rădăcini românești, dar nimic altceva. Or, o rădăcină neudată se usucă. Avem nevoie și de trunchi, și de crengi, și de frunze, flori, și fructe, ca să mergem mai departe, printre popoarele acestei lumi”.

„În România, totul este mai aproape de Dumnezeu”

Familia Elena și Dragoș Siminoc sunt din Hârtop, județul Suceava. Au trei băieți și o fetiță. Decizia întoarcerii le-a parafat-o, cumva, nepoata de soră a Elenei. Stând în grădina casei din Hârtop, pe înserat, micuța i-a cerut bunicii să-i aducă o sacoșă, să adune stele, să le ducă la ei, în Belgia, că ei n-au stele acolo, și nici cer albastru nu prea văd… „Cerul albastru e un motiv în plus să prețuim România. Când venim și mergem la mănăstiri, copiii spun că aici își găsesc liniștea. Ne-am întors acum cinci ani, în pandemie, iar după ce emisiunea cu noi a fost difuzată ­on-line, s-au întors acasă surori și frați, mulți cunoscuți și prieteni, cu familii numeroase. Suntem datori față de România, în fața lui Dumnezeu. Atâta timp cât ne-am născut români, ar trebui să ne gândim cu tot dragul să ne întoarcem aici și să păstrăm ceea ce Dumnezeu nu a lăsat în multe alte țări. Avem tot ce ne trebuie, munte, mare, câmpii, dealuri, credință. În România, totul este mai aproape de Dumnezeu, așa am simțit noi și, da, aici se poate trăi mai bine decât afară. Îi îndemnăm pe toți cei plecați: să nu se gândească la lucrurile materiale, căci pacea și liniștea sufletească contează mai mult ca orice în lumea asta. Ar fi bine să ne unim și să luptăm pentru România, că avem pentru ce lupta”.

„Noi avem grijă de bătrânii altora, în timp ce pe ai noștri i-am lăsat de izbeliște”

Ion Vatră, din Vrancea, a venit însoțit de tatăl său, în vârstă de 87 de ani. „Am trăit 27 de ani în Italia, dar nu e nimic pentru suflet în străinătate. Suntem șase copii, toți plecați, iar părinții ne-au rămas singuri acasă. Noi avem grijă de bătrânii altora, în timp ce pe ai noștri i-am lăsat de izbeliște”. Sunt șapte ani de când Ion Vatră s-a întors acasă. Cultivă lavandă și trandafiri de dulceață și se simte bucuros când e apreciat de ai lui pentru ceea ce face. Familia i-a rămas, încă, în Italia.

„Ne-am pierdut sufletul pe drum”

Cristina Mitocariu, din Suceava, a trăit în Belgia 14 ani. „Cel mai mult ne-a fost dor de acasă. De fiecare dată când plecam, o parte din sufletul nostru rămânea în țară, cealaltă venea cu noi, în speranța că ne vom întoarce într-o zi. Soțul nu era decis, știa că aici nivelul financiar nu era la fel ca în Belgia. Dar cum lucrează Dumnezeu nu lucrează nimeni! Am avut un incendiu, acum un an, am avut o pagubă enormă. Atunci, soțul a decis că e mai bine să vină acasă, și-a dat seama că într-o clipă poți să pierzi tot ce ai adunat în ani de zile. Ca posibilități materiale, străinătatea ne-a oferit ce nu ne-a oferit România, dar ne-a luat sufletul, ni l-am pierdut pe drum. Cred că Dumnezeu ne-a adus acasă și ne-a arătat valoarea credinței pe care o purtăm în suflet, înrădăcinată de părinți, bunici, strămoși. Am avut credința că putem face și acasă lucruri bune. Eu am plecat în lume la 20 de ani, am învățat acolo ce înseamnă responsabilitatea, că un cuvânt dat e un cuvânt dat, mai mult decât o semnătură, iar organizarea vieții te duce mult mai departe decât poți visa”.

„Am vrut să venim acasă, să fim aproape de părinți”

Familia Luminița și Cătălin Salitra au locuit, timp de 13 ani, în Londra. Au propria firmă în Marea Britanie, de consultanță și design în domeniul construcțiilor metalice și de contabilitate, încă activă. Sunt patru ani de când s-au întors în satul Moara, județul Suceava, unde cresc animale și cultivă pământul. „Poate trebuia să venim acasă cu cinci ani mai devreme, pentru că sufletul e mai important decât banii. Am vrut să venim acasă, să fim aproape de părinți, să locuim în casa pe care ne-o construisem până am fost plecați. Bucuria n-a fost întreagă, pentru că tații noștri s-au stins, la scurt timp, unul după altul. Avem o moară de furaje și mălai, moștenită de la părinți. Producem și comercializăm legume în câmp și producem furaje din cereale integrale, pentru animalele de curte. Avem o țară frumoasă și depinde de noi să o transformăm în locul din care nimeni nu ar mai vrea să plece, de aceea i-aș îndemna pe indeciși să pună în balanță ce ar pierde dacă nu se întorc și ce câștigă fiind plecați”.

„Dumnezeu ne-a dat un loc pe care-l numim acasă”

Anca Alesutan și Adrian Katona au colindat prin mai multe țări, au fost în Germania, SUA, ba chiar Japonia. Sunt din Sălaj, dar, reîntorși, s-au stabilit în Apuseni, în comuna Horea. „Am plecat ca să studiez, să văd din ce sunt făcut”, spune Adrian, de profesie cercetător. „Dar Dumnezeu a vrut să realizez că m-am îndepărtat foarte mult de valorile care ne aduc pace și liniște în suflet și ne fac să fim oameni cu adevărat. Acum, tot Dumnezeu ne-a dat un loc pe care-l numim acasă. Oriunde plecăm din acel loc, când ne întoarcem, simțim că acolo e acasă. Am relocat o gospodărie tradițională moțească, așa că vă așteptăm la «Șura cu tradiții», în Apuseni”, spune Adrian.

Se lasă înserarea peste întâlnirea românilor reîntorși acasă. În jurul focului de tabără, se prind cu toții într-o horă a unirii. A re-unirii, român cu român. Sub pas au pământul Țării, deasupra, un cer întreg, cu toate stelele la locul lor.

Foto: Mircea Ionuțaș și Nicu Hoandră