Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Flav Eco Pellet – peleți din lână

Români care au reușit

Sunt ani buni de când ciobanii și fermierii, crescători de oi se tot plâng că nu mai au ce face cu lâna oilor, fiind nevoiți să o ardă, pentru că nimănui nu pare să-i mai fie de folos. Inspirat de experiența și experimentele unor producători din străinătate, un tânăr din Sebiș, județul Arad, Flavius Șandru, a decis să producă peleți din lână de oaie. O face cu succes, iar Flav Eco Pellet e deja un brand recunoscut și tot mai căutat.

„O idee incredibilă”

Flavius Șandru

Inițial, Flavius Șandru a avut o fabrică de peleți de lemn. O începuse în 2018, prin programul Start-Up Nation. A fost prima sa experiență antreprenorială, o idee care părea promițătoare la acel moment. Cu timpul, însă, a ajuns să realizeze că domeniul era tot mai instabil. „Cererea pe piața energiei era volatilă, concurența foarte mare, iar marjele de profit tot mai mici. Mă loveam de tot mai multe dificultăți, iar afacerea nu mai era sustenabilă”, spune Flavius. Atunci s-a întâmplat să descopere un studiu realizat de o universitate din SUA, despre peleții din lână de oaie, folosiți ca îngrășământ organic. „Mi s-a părut incredibil că o resursă aruncată sau arsă în România poate deveni o soluție ecologică, valoroasă pentru agricultură. Ideea mi-a dat speranță. A fost o revelație și, în același timp, o direcție care avea sens, viitor și utilitate reală. Nu mai era vorba doar de producție, ci de a crea ceva cu impact pozitiv pentru agricultură și mediu. Așa am decis să mă reprofilez”.

Au fost mari costurile reprofilării? Afacerea merge…

Da, reprofilarea a presupus investiții importante în utilaje și procese adaptate prelucrării lânii. Până acum, am susținut totul din resurse proprii, fără fonduri europene. În viitor, iau în calcul atragerea de fonduri pentru extindere și automatizare, ca să pot produce mai mult și să ajung la mai mulți clienți.

O asociere n-ar fi o soluție mai utilă?

A apărut, la un moment dat, un posibil colaborator, din păcate, ulterior s-a dovedit că intenția lui reală era doar să scape de un stoc mare de lână, nu să susțină o colaborare reală, pe termen lung. Chiar dacă a fost o dezamăgire, acea experiență m-a motivat și mai tare să merg înainte. Am început testele, am făcut analize de laborator, am obținut certificarea lânii ca îngrășământ organic și așa a apărut ideea de a produce peleți din lână de oaie – o soluție naturală, eficientă și cu adevărat folositoare pentru sol și plante.

Cum ați aflat că lâna poate fi un bun îngrășământ?

În Germania, Austria, Elveția, Franța și Olanda, fermele bio folosesc de ani de zile lână, ca sursă de azot, într-o formă naturală. M-am documentat temeinic, am făcut teste locale, am dus produsul la laborator și am obținut rezultate excelente.

Dar pentru mine nu a fost suficient să citesc acele studii sau să văd rezultatele analizelor. Am simțit nevoia să am o garanție reală, vizibilă, că produsul funcționează. Așa că am rugat câțiva prieteni să adauge peleți din lână de oaie în culturile lor, în paralel cu zone fără fertilizare sau fertilizate cu alte tipuri de îngrășământ. Am urmărit atent evoluția fiecărui lot și diferențele au fost clare: plantele tratate cu peleți au crescut mai viguroase, au avut frunze mai verzi și au rezistat mai bine la secetă. Pentru roșiile cultivate în solar, de exemplu, s-a raportat o creștere a producției de aproximativ 20-35 la sută, în funcție de substrat.

Totodată, din cercetările mele recente am observat că în țările arabe există un interes tot mai mare pentru îngrășămintele organice, mai ales cele care ajută la reținerea apei în sol. Având în vedere clima aridă și solurile nisipoase, peleții din lână de oaie se pliază perfect pe nevoile din acele regiuni, oferind nutrienți pe termen lung și îmbunătățind structura solului fără chimicale. Aceste probe de laborator confirmă eficiența produsului, iar certificarea pentru utilizare în agricultura ecologică oferă fermierilor încrederea că aleg o soluție sigură și sustenabilă.

Hrană ecologică pentru pământ

Din ce surse provine lâna? E pe gratis sau costă bani?

Lot comparativ, cu și fără peleți de oaie

În mare parte, cumpăr lâna de la ciobani din zona de vest a țării. Însă sunt și crescători care mi-o oferă gratuit sau la un preț foarte mic, doar ca să scape de ea, altfel ar fi nevoiți să o ardă. Așa reușesc să valorific o resursă care altfel ar fi irosită. E un parteneriat câștigător pen­tru toți.

Care sunt avantajele folosirii lânii, ca îngrășământ?

Folosirea peleților din lână de oaie ca îngrășământ asigură o eliberare lentă de nutrienți, pe parcursul a șase luni, astfel că plantele primesc treptat necesarul de azot. În același timp, se îmbunătățește structura solului, care devine mai afânat și mai fertil, iar faptul că ajută la reținerea apei face peleții să fie o soluție perfectă pentru perioadele secetoase. Descompunerea lentă a lânii activează viața microbiană din sol, hrănindu-l în profunzime și, în plus, e un îngrășământ sută la sută natural, certificat ca utilizabil în culturile ecologice. Toate acestea au fost constatate prin analize de laborator amănunțite.

Faptul că lâna se umflă și reține apa nu ar putea fi un ajutor și în cazul celor care, să zicem, pleacă în concediu, și nu are cine să le ude florile și grădina?

Ba da! Peleții din lână se umflă în sol și rețin apa ca un burete natural. Asta ajută plantele să își păstreze umezeala și să reziste câteva zile fără udare. E o soluție excelentă pentru flori, legume sau plante ornamentale, mai ales în perioada concediilor.

Greu cu birocrația

Cine cumpără peleți de lână?

Pachete cu peleți de lână

În prezent, îi vând pe eMAG și direct către clienți, fie grădinari pasionați, fie fermieri. Am început colaborări și discuții cu magazine specializate, precum Agroland, și am în vedere extinderea rețelei de distribuție și în alte lanțuri de magazine din țară și din afara ei. Iar unde e speranță, există și bucurie. Cea mai mare bucurie e când primesc mesaje de la clienți care văd cu ochii lor cât de sănătos și viguros le cresc plantele după aplicarea peleților din lână de oaie. Asta îmi confirmă că munca mea are un impact real și pozitiv. Tristețea vine din lipsa sprijinului concret pentru antreprenorii care încearcă să aducă soluții noi și ecologice pe piață. Birocrația, lipsa de deschidere și lipsa finanțărilor accesibile fac lucrurile mai dificile. Dar merg mai departe, cu convingerea că direcția este corectă și necesară.

Și cum arată viitorul afacerii?

Visez ca peleții din lână de oaie să ajungă nu doar în grădinile și fermele din România, ci și în afara țării. Vreau să pun bazele unei rețele solide de distribuție, înspre cei care practică agricultură ecologică și, poate, chiar să dezvolt o linie de produse complementare. Recent, am primit invitația de a participa la Târgul Internațional Agra Middle East 2025, care va avea loc în luna Octombrie a acestui an, în Dubai, un pas important spre deschiderea pieței externe. Cred cu tărie că viitorul agriculturii este verde, sustenabil și bazat pe soluții naturale. Iar eu vreau să contribui la această schimbare cu un produs autentic, testat, certificat și născut dintr-o resursă locală prea mult timp ignorată: lâna de oaie.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.