Ați auzit vreodată de cultura Vădastra? Eu recunosc cu modestie că deși auzisem, nu știam ce înseamnă. Dar de Ionel Cococi ați auzit? Spre rușinea mea, nici de el nu auzisem. Întâmplarea a făcut ca o vizită chiar în satul Vădastra să mă lumineze. Am mers acolo, deoarece auzisem despre un meșter olar foarte priceput, care făcea ceramică tradițională. Primul lucru pe    care l-am aflat de la Ionel Cococi a fost o lămurire istorică: cultura Vădastra este mai veche decât Cucuteniul cu vreo 2000-2500 de ani și a existat în această parte sudică a Olteniei, întinzându-se în sus, până dincolo de Slatina și în jos, până în Bulgaria. Așadar, o cultură veche de vreo 7000-7500 de ani! Și ceea ce a ajuns de la ea până în zilele noastre, după atâtea mii de ani, este o ceramică absolut fabuloasă, de o măiestrie și de o frumusețe impresionante. Printr-un șir de întâmplări, lui Ionel Cococi i-a fost menit să fie primul care dă viață unei ceramici ce a existat cu mai bine de șapte mii de ani în urmă. S-a apucat să studieze cioburile și vasele culturii Vădastra și a început să le reproducă. A învățat tehnica de construire a vaselor dintr-un șnur de lut, căci pe vremea aceea oamenii creau opere de artă fără să aibă nici măcar roata olarului, a învățat să le decoreze improvizându-și singur uneltele, a reușit chiar să facă și un cuptor în care poate să înnegrească lutul ars, așa cum se făcea în neolitic. După 25 de ani de practică, pare un călător în timp, un om venit în prezent, dintr-un trecut milenar. În mirosul lutului reavăn din atelierul său, am stat de vorbă cu Ionel Cococi „preț de o farfurie”: adică exact timpul cât a decorat precis, în stilul culturii Vădastra, o farfurie nouă, făcând incizii cu mâna liberă, direct în lutul moale.

Oale din șnur de lut

– Domnule Ionel Cococi, cum ați descoperit cultura Vădastra? Cum e să fii cel ce readuce la viață o ceramică dispărută acum mii de ani?

– A fost o întâmplare. Aici, în sat la noi, la locul numit Cetate, s-a descoperit pentru prima oară ceramica ce a dat numele culturii Vădastra. Eu, de mic am fost fascinat de cioburile găsite și mă uitam la ele, dar nu știam ce înseamnă. Nu m-am gândit atunci niciodată că eu voi fi primul, după 7500 de ani, care o să fac din nou ceramică locală, să readuc la viață o cultură atât de veche și de valoroasă. Apoi, au venit aici domni de la București – antropologi, arheologi… și după ce au plecat, am zis să încerc eu să refac un vas din acela, de care căutau ei și se minunau. Și am luat lut de la marginea satului și m-am apucat și am făcut un prim vas. Am făcut cum am auzit eu la ei că se lucra în acele timpuri – fără roata olarului, cu un șnur lung de lut pe care îl băteau și apoi îl șlefuiau. Nu mi s-a părut greu. Și am continuat. Am acum 25 de ani de activitate… mâna se duce aproape singură. Ia uitați aici: colți de lup simpli sau dubli, sau în zig-zag.

Cioburile din straturile de castraveți

– De unde ați învățat toate aceste modele milenare, pe care le incizați pe vase?

– Pe de o parte, am fost la muzeu să văd ce au expus acolo și mi-am notat toate desenele de pe vase, apoi m-am ajutat și de fotografii, dar aș zice că cel mai important lucru a fost grădina mea. O să mergem să vă arăt: am de toate în grădină – roșii, castraveți, ceapă… dar cel mai important este că în fiecare an pământul scoate la suprafață comori – cioburi vechi de mii de ani. Pur și simplu, ies din pământ! Și eu le iau și le studiez. Dar mă și minunez, de câtă dibăcie și tehnică puteau să aibă acei oameni din neolitic, pe care noi îi considerăm „înapoiați”. Făceau niște vase de o frumusețe extraordinară, și unele aveau inciziile pe lut negru, umplute cu caolin, adică lut alb, care a rezistat până în zilele noastre! În plus, aș zice că cel mai mare avantaj al meu când m-am apucat de olărit a fost… că nu am știut nimic. Un profesor mi-a spus că este o adevărată matematică în aceste desene, niște proporții perfecte și ar putea să fie chiar și o scriere. Din păcate, nici eu și nici cercetătorii nu suntem la nivelul de a înțelege aceste semne misterioase… așa că, deocamdată mă mulțumesc să le imit și în felul ăsta să le dau mai departe.

Zeița fecundității și efectul ei

– De la prima vedere, ceramica de Vădastra exercită, la fel ca și numele ei, o magie aparte. Există vreo întâmplare mai specială, legată de obiectele pe care le reproduceți?

– Da, există o întâmplare curioasă. Am văzut, nu mai știu în ce fotografie, o zeiță, o statuetă a fertilității. Mi-a plăcut așa de mult, era așa de ciudată, încât am copiat-o. Eu am considerat că simbolizează o femeie însărcinată, misterul nașterii și al perpetuării vieții. Acum… nu că spun eu, dar vă zic ce s-a întâmplat. Am făcut o replică a zeiței și unei doamne i-a plăcut și a cumpărat-o. După un timp, m-a sunat să îmi spună că a rămas însărcinată. Avea 46 de ani. Eu nu prea cred în lucrurile astea, am zis că e o întâmplare. Am mai făcut o replică, am vândut-o și tot așa, după câteva luni m-a sunat doamna aceea că este însărcinată. Și treaba asta s-a repetat de multe ori…    Cum se poate așa ceva, eu nu știu să vă explic, vă spun doar ce s-a întâmplat, uitați aici mesajele de la oameni. Că are o anumită energie, că transmite în mod inconștient un mesaj… nu am explicație, ci doar constatarea că asta s-a întâmplat. Totul a început din 2006. La început am zis că e doar o coincidență, am râs. Numai că, după aceea, numărul celor care m-au sunat s-a înmulțit foarte mult. Nu știu ce forță sau ce elemente de pe această statuetă au legătură cu fecunditatea, nu am explicații. Cert este că oamenii care și-au luat acasă Zeița de lut au devenit părinți. Mai multe nu știu să vă spun.

– Ați discutat cu arheologii sau cu istoricii, ce reprezintă toate aceste simboluri incizate pe vasele de Vădastra?

– Da, am discutat și ne dăm toți cu părerea. Unele simboluri sunt ușor de recunoscut, pentru că s-au transmis mai departe prin modelele de pe iile noastre – spirală, rozeta soarelui sau zvastică, colții de lup, suișul și coborâșul vieții, ba chiar coloana infinită a lui Brâncuși, mă rog, inspirate tot din cultura țărănească… Dar ceea ce iarăși mi se pare ciudat este că simbolurile de pe ceramica de Vădastra sunt universale, în sensul că ele se găsesc și în alte culturi ale lumii descoperite… pe alte continente. Stau și mă gândesc: cum a fost posibil ca în urmă cu 7000 și ceva de ani, oamenii să aibă aceleași simboluri, cum comunicau între ei? Cum de erau la fel în America Latină, în Africa și în Europa? E vorba de o sorginte inițială comună?

– Ce provocări majore există în munca dvs. de olar?

– Cel mai greu nu este lucrul în sine – am învățat să îmi fac lutul, îl țin peste iarnă să înghețe, ca să fie mai de calitate, am învățat să construiesc cu el vasele și știu să fac modelele cu mâna liberă, am învățat să ard cuptorul… Cel mai greu este să vezi că în străinătate, la târguri, oamenii ăia te privesc și nu le vine a crede că mai există așa ceva – vase vechi de mii de ani, de pe teritoriul României, iar acasă, românii nici nu știu ce comoară au. Și nu e vina oamenilor obișnuiți, e vina celor ce nu promovează educația și cultura, a celor ce nu fac din cultură temelia vieții noastre. Mă uit și eu, ca orice om, la televizor și mă îngrozesc când văd că până și trecutul a devenit ideologie. Or, datoria noastră e alta: este vorba să înțelegem ce știau oamenii ăia acu șapte milenii și noi nu mai știm, de la conectarea cu universul, la sensul simplu al vieții, e vorba să reînvățăm de la ei simplitatea și frumosul. Și asta putem face privind, pur și simplu, un vas de Vădastra. E așa de ușor, doar să avem inima deschisă!