Sunt inși care pretind, din lipsă de informații sau sub efectul unor informații eronate, că sectorul agroalimentar din România nu mai produce nimic și, prin urmare, exporturile sunt la pământ. Ca să ne hrănim, zic ei, suntem obligați să importăm. Este adevărat că aducem din alte țări anumite mărfuri pe care le-am putea produce și noi: carne de porc și de pasăre, lapte și brânză, mere și roșii. De ce nu le mai obținem la noi, astfel încât să nu mai cumpărăm de la alții, este altă poveste, pe care o voi spune cu altă ocazie. Acum scriu despre exporturile de bunătăți românești pe alte meridiane. Și nu sunt puține!
Afinele românești cuceresc Germania
Știam că, de mai mult timp, cultura afinelor s-a dezvoltat la noi considerabil. Am și scris pentru Formula AS un articol intitulat „România fructelor de pădure”, publicat în nr. 1623/2024. Am arătat acolo cum oferta fermelor bine organizate, amenajate de la zero, a luat locul ofertei de afine și zmeură culese din sălbăticia Carpaților. Ce am descoperit recent, cu uimire, este că afinele noastre de cultură au ajuns să concureze puternic producția din Germania și Olanda, chiar acolo, pe piețele țărilor respective, provocând teamă cultivatorilor! Informația am descoperit-o pe site-ul FreshPlaza, care este, în opinia mea, cea mai mare platformă de știri despre fructe și legume din lume. Deci, sursă credibilă. Reporterii site-ului au vizitat două ferme de afine, una din Germania și alta din Olanda, unde au aflat de la proprietari că, în curând, afinele din România, dar și din Polonia și Serbia, vor inunda piețele locale. Cultivatorii din vest trag tare să recolteze afinele din soiuri timpurii (cum este faimosul Duke) și să vândă recolta rapid, până nu sosește marfa amenințătoare din fermele românești. De la noi, volumele sunt mari și prețurile mai mici. Iată, așadar, că există și o astfel de situație, poate de necrezut pentru o bună parte a opiniei publice, obișnuită cu știri despre mărfuri care invadează piața noastră. Da, avem și noi fructe pe care le exportăm și care dau peste cap planurile fermierilor din țările de destinație. Așa este comerțul: complex, cu multe ramificații, derutant. Nu putem reduce piața, așa cum nu putem reduce viața, la niște formule simple, cu iz propagandistic. Când bagi în capul publicului numai idei negative, potrivit cărora nu mai producem nimic, importăm totul, nu faci altceva decât să demoralizezi publicul respectiv. Or, deși cumpărăm, noi mai și vindem, contăm pe piețele internaționale, și asta este o veste excelentă. Iată ce spun și statisticile despre exportul de afine românești. În 2021, cantitatea totală vândută în afara țării a fost de 2.323,1 t, cu o valoare financiară de 14.580.000 dolari. În anul următor, datele au fost superioare: cantitatea 3.866,2 t, valoarea financiară 19.223.000 de dolari. În 2023, cantitatea totală a ajuns la 4.145,8 t și valoarea financiară 22.474.000 dolari, potrivit FAOSTAT. Creștere constantă în ultimii trei ani.
Iaurt „made in Romania”
Cu peste zece ani în urmă, România vindea pe piețele din afara Uniunii Europene o cantitate infimă de iaurt: 271,7 tone, în 2014. Exporturile au crescut însă permanent, ajungând, anul trecut, la aproape 5.500 de tone. Cred că aceste cifre arată în mod convingător progresul comercial. Practic, vânzările au crescut de 20 de ori! Dincolo de aceste statistici, să ne imaginăm investiții, planuri de afaceri, muncă, organizare, efort pentru calitate. Iaurtul românesc, încet-încet, pe măsură ce industria s-a dezvoltat, a ajuns la tot mai mulți consumatori din afara țării și a Uniunii Europene. Gândiți-vă că în magazine din orașe mai mult sau mai puțin îndepărtate, consumatorii aceia caută la raft recipiente cu iaurt „made in Romania”. E un mic motiv de mândrie. Este adevărat că principalele destinații din afara Uniunii Europene sunt Marea Britanie, unde comunitatea de români este puternică, și Republica Moldova, țara-soră de peste Prut, dar, cu siguranță, nu toți cei care aleg iaurtul nostru sunt români de baștină sau plecați de acasă. În Republica Moldova trăiesc și ruși și ucraineni, despre Marea Britanie, să nu mai zic, e o țară plină de emigranți. Poate iaurtul românesc este apreciat acolo și de venetici din Asia. Dar să vedeți cât vindem pe piața Uniunii Europene! În Germania, de pildă, au ajuns, în 2023, nu mai puțin de 17.131 tone de iaurt. Este impresionant! Când clientul neamț zice „Gut” la iaurtul nostru, e o victorie. Mai vindem și în Polonia, peste 2.000 t în 2023, o țară care își are propria producție de lactate. Chiar și Ungaria, o țară cu un sector puternic al vacilor pentru lapte, cumpără iaurt românesc. Sigur, nu suntem în topul mondial și nici european al exporturilor, dar suntem prezenți pe piață cu iaurtul nostru, care e acolo, la raft, consumatorii pot întinde mâna să apuce recipientul și să-l pună în cărucior. Produsul e cât se poate de real, e gustos și hrănitor. Vânzările de brânză însumează peste 20.000 de tone, numai pe piața europeană. Cei mai buni cumpărători sunt grecii, 6.019 t, în 2024. Italia a cumpărat 4.937 t. Cum, Italia, țara brânzeturilor, a pus ochii pe brânza din România? Da, cum vă spuneam: suntem prezenți pe piețele agroalimentare europene și extracomunitare. Vreo 4.208 t de brânză trec Dunărea, la bulgari. Peste 3.800 t ajung în țări din afara Uniunii Europene, cum sunt Marea Britanie și Republica Moldova. Așadar, aproape 25.000 t de brânză pleacă în fiecare an din țară pe diverse piețe. Unii îmi vor răspunde: „Bine, dar și importăm cantități mari, de alea de ce nu zici nimic?”. Păi, am precizat deja, nu acesta este subiectul acestui articol. Eu nu mi-am propus să fac o analiză completă a schimburilor comerciale cu alimente ale României. Nu țin un curs de economie. Eu fac altceva aici: mă iau la trântă cu opinia eronată potrivit căreia „nu mai producem nimic, nu mai vindem nimic, numai importăm”. Uite că datele statistice o infirmă magistral: producem și vindem. Și nu numai materii prime agricole, ci chiar produse finite, cum sunt iaurtul și brânza.
Premianți în Europa
Cu siguranță, dacă aș cerceta bazele de date pentru fiecare produs în parte (conserve din carne, gemuri și dulcețuri, produse de panificație, etc.) aș găsi destule argumente ca să susțin că bunătățile din România ajung pe multe piețe, chiar la distanțe mari, de mii de kilometri. Este adevărat că și importăm (valoarea financiară a anumitor mărfuri aduse din afară este mai mare decât valoarea financiară a mărfurilor respective expediate în afară, ceea ce se numește „deficit comercial”), dar nu putem nega fluxurile comerciale direcționate către exterior. Nu putem anula așa, dintr-o vorbă aruncată în vânt, exporturile de alimente românești, ca și cum industria noastră ar fi fantomatică. Datele statistice sunt relevante. Exemplele pot continua. Anul trecut, România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană, la exportul de grâu comun, orz și porumb, pe piețele terțe (din afara blocului comunitar). Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la vânzările de ovine vii pe aceleași piețe. Comerțul cu bovine a crescut vertiginos. Cel mai bun client este Israel. Unii zic: „Dar de ce nu procesăm în țară aceste materii prime, ca să exportăm produse finite?”. E simplu să invoci „mai binele” sau chiar „perfecțiunea”, dar nu este deloc simplu să le atingi. Procesarea necesită investiții, personal calificat, cote de piață. Dacă te arunci așa, cum capul înainte sau, mai rău, interesat, mai ales când este vorba de ajutoare de stat, adică de bani alocați de la bugetul național unor antreprenori, perspectiva eșecului este destul de apropiată. Produsele finite trebuie obținute în funcție de cererea de pe piață: vor clienții din afară iaurt românesc mai mult, industria poate investi ca să satisfacă această cerere. Nu mai merge cu marfa pe stoc, ca în comunism. Piața decide producția, nu invers. Să reținem ce este mai important: bunătățile din România ajung la export!
