Nu fiecare om răspunde la fel la între­barea ce anume reprezintă pentru el zgomotul și ce anume un sunet plăcut. Sigur că toată lumea percepe, probabil, freza den­tistului sau bormașina drept gălăgioase. În schimb, un solo de chitară electrică poate fi, pen­tru iubitorii de rock, o desfătare auditivă, în timp ce alții își astupă urechile. Chiar și muzica clasică este pentru unii chintesența ar­mo­niei sunetelor, în vreme ce, pentru alții, e ceva greu de suportat. Ure­chile noastre nu se iau însă după gust. Ele pro­cesează orice surse so­nore pe care le în­re­gis­trează în sem­nale elec­trice și trimit aceste in­formații mai departe, că­tre creier, care cre­ează din ele sunetele. În ultima vreme, el este însă exce­dat. Mediul în care trăim devine tot mai zgomotos.    La ni­vel mon­dial, circa 430 de milioane de adulți su­­feră de slăbirea se­ve­ră a au­zului, afirmă Or­ganizația Mondială a Să­­nă­tății (OMS), iar celulele sen­zo­riale de­terio­ra­te din canalul auditiv nu se mai pot re­genera. Totuși, există mijloace care ne per­mit să auzim bine până la adânci bătrâ­neți.   

Zgomotele din urechi

În fiecare an, circa un sfert de milion de oa­meni ajung să se confrunte cu un fenomen ne­plăcut: un zgomot în urechi, pe care îl percep de obicei ca pe un fluierat, un clinchet sau un fâșâit. Medicii numesc aceste zgomote nedorite acufene sau tinitus. Acest ultim cuvânt provine din lati­nescul „tinnire”, care înseamnă „a suna” sau „a zor­năi”. Tinitusul poate apărea și dintr-o cauză medicală, de pildă, o tumoră benignă aflată în apropierea urechii medii. Și contracțiile mus­culaturii din zona vălului palatin pot conduce la apariția acufenelor. Însă în peste 90 la sută din cazuri, este vorba despre un tinitus subiectiv, pe care îl aude doar persoana afectată. Acesta apare adesea în urma unor leziuni cauzate de agre­siunea fonică (gălăgie) și se asociază, de regulă, cu pierderea auzului.

Inamicul principal: stresul

Cercetările încă nu au elucidat pe deplin ce anume generează acest țiuit supărător. Oamenii de știință presupun că sunetele deranjante își au originea în creier și iau naștere, de pildă, prin­tr-o hiperexcitabilitate a circuitelor audi­tive din trunchiul cerebral. Ce se știe cu cer­titu­dine este că stresul poate intensifica un tinitus sau îl poate chiar declanșa. Agitația persis­tentă deter­mină creșterea producției hormo­nu­lui de stres cortizol, care poate pertur­ba circulația sângelui din ure­chea internă și poate dete­riora celu­lele nervoase. Unele studii sugerează că până și alcoolul poate crește riscul acufenelor, din cauza efectului său vasodi­latator. Cine constată că îi apare un zgomot de­ran­jant în urechi ar trebui, îna­inte de toate, să nu-i acorde prea multă aten­ție, în următoarele 24 de ore. Rata de vin­decare spontană în cazul ti­ni­tusului este de circa 60 până la 80 la sută! Dacă acufenele nu au dispărut după două până la trei zile, e cazul să ne adresăm unui me­dic. În ase­me­nea situații, trata­mentul se face de obicei cu cor­ti­zon, care are efect antiinfla­mator, îmbunătă­țește circulația și reduce edemele. În cazul unor pacienți, s-a dovedit eficientă și auri­culoterapia, cunoscută și drept acupunctură auri­culară. Apli­carea acelor fine asupra anu­mitor puncte ale urechii stimu­lează sis­te­mul nervos central și declan­șează procese de vinde­care. În ca­zul tinitusului acut, ajută și spor­tul, deoarece reduce stresul și îm­bunătățește circula­ția. Dar dacă zgomotul din u­rechi nu amu­țește nici după trei luni, ti­nitusul devine cronic și nu mai dispare. „Un tinitus cronic poa­te trece însă într-un stadiu de vin­decare rela­tivă, dacă per­soanele afectate reușesc să ignore țiuitul”, spun medicii. Asta se poate face mai ales printr-un trai ordonat. Pe lângă mișcare făcută cu regula­ri­tate și o alimen­tație echilibrată, este foar­te im­por­tantă igiena somnului. Ar tre­bui să ne stabilim o oră fixă de cul­care și să o și respectăm. Sunt recomandate, de asemenea, metode de relaxare precum yo­ga, tai-chi sau relaxarea mus­culară pro­gresivă (nu­mită și metoda Jacob­son).

Deficitul de lichide favorizează o scădere bruscă a auzului

Dacă ne simțim, dintr-o dată, ca și când am avea un bușon de vată în ureche, ne con­fruntăm, de regulă, cu o hipoacuzie neuro­sen­zorială brusc instalată. Senzația de în­fun­dare apare aproape întotdeauna doar la o singură ureche. Însă nici în acest caz, cer­cetătorii nu au reușit încă să deslușească în întregime cauzele. Totuși, fenomenul nu este întâmplător numit și „infarct auricu­lar”. Căci aproape întotdeauna se constată tulburări de circulație a sângelui, la nivelul urechii interne. Se pare că, în acest fel, se perturbă transmiterea semnalelor care per­mit transformarea undelor sonore în impul­suri nervoase. Studiile au dovedit că și infecțiile pot declanșa o scădere bruscă a auzului. În faza acută, experții ne recomandă să bem neîntârziat un litru de apă. Există cazuri în care oamenii nu beau nimic în timpul unei dru­meții la munte, uitând să se hidrateze cores­pun­zător.    Aportul suficient de lichide îmbu­nă­tățește circulația sângelui în urechea internă. Dacă pier­derea bruscă a auzului persistă, medicii pot administra cortizon, fie sub formă de compri­mate, fie sub formă de injecție. În ultimul caz, substanța activă este injectată cu un ac fin, prin timpan, direct în ure­chea medie. Procedura durea­ză doar câteva secunde. Pentru ca te­rapia să aibă un efect bun, se re­comandă ca pacienții să stea apoi în­tinși circa 20 de minute, pe par­tea care nu a fost afectată. Deoarece cortizonul poate solicita și tractul gastrointestinal sau poate perturba valo­rile glicemiei, medicii trebuie să aibă grijă să ad­ministreze doza corectă. În paralel, oamenii de știință lucrează la crearea unor medi­camente noi. Cer­cetătorii din Viena testează în prezent o substanță numită AC102. Aceasta ar trebui să sti­muleze conexiunile neuronale din ure­chea internă și să protejeze celulele senzoriale ciliate. E posibil ca AC102 să poată chiar vindeca pe deplin ti­nitusul, în anumite condiții.

Caruselul amețelilor

Dacă pacienții se confruntă cu amețeli, acestea pot ascunde la rândul lor o    hipoacuzie neuro­senzorială brusc instalată. Din păcate însă, vertijul e un simptom care poate fi provocat de o serie întreagă de alte boli. Printre acestea se numără hipotensiunea, tulburările de ritm cardiac, stările de anxietate sau migrena. Ideal ar fi însă ca, atunci când apar senzații de amețeală, medicii să ia întotdeauna în considerare și urechea, deoarece organul echilibrului, așa-numitul sistem vesti­bu­lar, este o parte a urechii interne. Dacă ne con­fruntăm brusc și concomitent cu surditatea și cu senzația de amețeală, medicii vorbesc despre o insuficiență cohleo-vestibulară acută. Și în cazul unei otite medii severe, bacteriile se pot răspândi ca un incendiu, afectând inclusiv organul echili­brului.

Dacă senzația de amețeală apare constant în timpul acelorași mișcări ale capului, de pildă atunci când privim în sus sau când ne întoarcem în pat, se prea poate să fie vorba de un vertij po­zițional. Stu­diile arată că mai ales fe­meile aflate la menopauză și în postmenopauză suferă de astfel de probleme. „În tratarea acestui tip de vertij s-a dovedit eficientă o metodă pe care pa­cienții o percep întotdeauna ca fiind cam barbară: manevra de repoziționare și eliberare”, explică specialiștii. Sub îndrumare medicală, pacienții adoptă, pe rând, diverse poziții, stând așezați sau stând întinși, mutându-și capul în diverse feluri. În felul acesta, amețeala dispare.

Gălăgia vatămă auzul și favorizează demența

De multe ori se întâmplă, însă, ca urechile noas­tre să nu ne dea atât de brusc alarma, prin senzații de amețeală sau pierderea bruscă a auzului. Pierderea auzului nu este percepută de persoana afectată, ci de apropiații acesteia. De exemplu, atunci când soția își întreabă partenerul de ce dă mereu mai tare volumul tele­vizorului. Ori când ne dăm seama că, în timpul unei plim­bări în natură, unul dintre noi percepe ciri­pitul încântător al păsărilor, iar celălalt, nu. Astfel de situa­ții pot indica o slăbire a auzului.

Capacitatea auditivă sca­de în mod natural, încă de la vârsta de 50 de ani. Celulele ciliate se atrofiază treptat, iar trans­miterea semnalului este perturbată. Există însă câțiva factori care agravează proble­mele de auz și care sunt cauzați de om. Trăim într-o socie­tate zgomotoasă. Aceasta se potrivește cu teza OMS, conform căreia, numărul per­soanelor cu pier­dere de auz ar putea ajunge, până în 2050, la 2,5 miliarde! În plus, tot mai multe studii demons­trea­ză că hipoacuzia crește riscul de demență.

În acest context, protecția auditivă a de­venit în ultimii ani o măsură luată în serios. În anumite meserii care presupun folosirea unor utilaje zgomotoase, cum se întâmplă în cazul construcțiilor rutiere, purtarea protecției auditive este prevăzută prin lege. În birourile mai mari, se în­cearcă reducerea nivelului de zgomot prin utili­zarea unor pereți despărțitori. În plus, de câțiva ani a apărut în Occident obiceiul ca, la concertele foarte zgomotoase de muzică rock sau la eveni­mente techno, să li se ofere participanților dopuri de urechi. Aparatele de aer condiționat care bâ­zâie, imprimantele zumzăitoare din birou, siste­me­le de ventilație, la care se adaugă gălăgia pro­dusă de șantiere, mașini, trenuri sau avioane, sunt zgomote perturbatoare ce se pot acumula, îm­povă­rându-ne auzul. La toate acestea se adaugă și sunetele din lumea digitală. „În trecut nu se obișnuia așa des ca oamenii să asculte constant muzică sau podcasturi la căști, în timp ce fac jogging sau când merg cu metroul, un fenomen care are cu siguranță de-a face și cu faptul că acestea au devenit ușor de accesat datorită smart­phone-urilor”, explică specialiștii. La rân­dul lor, clipurile disponibile pe    rețelele so­ciale, precum TikTok sau Instagram, sunt adesea însoțite de muzică dată foarte tare. Deși telefoa­nele moderne ne avertizează când volumul este prea ridicat, iar căștile au o funcție de anulare a zgomotului de fond, se pare că gradul de con­știentizare nu este încă atât de ridicat pe cât s-ar crede. Conform OMS, aproximativ un miliard de tineri din întreaga lume riscă să-și slăbească auzul doar pentru că ascultă muzică la un volum prea ridicat. Specialiștii le recomandă tuturor persoanelor de peste 50 de ani să facă un test auditiv anual la medicul ORL sau la un audiolog. Însă, indiferent de vârstă, dacă o persoană are impresia că i s-a deteriorat auzul sau dacă rudele ori colegii de muncă fac anumite observații în acest sens, este util să se adreseze unui specialist pentru a vedea în ce stare se află aparatul nostru auditiv.

Problemele auditive ar trebui luate în serios

Dacă ne confruntăm, într-ade­văr, cu o deteriorare a auzului, aparatele auditive pot fi o bine­cuvântare. Din păcate, aproa­pe o treime dintre persoanele diagnosticate cu hipoacuzie con­tinuă să renunțe la astfel de ajutoare tehnice, în ciuda recomandării medi­cului. Iar asta, în condițiile în care, în ultimii ani, tehnologia s-a îmbunătățit foarte mult. Aparatele au fost reduse la dimensiunea unei baterii de ceas și se pun astăzi, de regulă, în ureche, astfel încât nu se mai văd aproape deloc. Însă un astfel de aparat auditiv nu numai că ne face urechile mai vigilente, ci le poate ofe­ri, de asemenea, oamenilor o calitate mai bună a vieții, făcându-i să le crească din nou încre­de­rea în sine. Acest lucru a fost demonstrat de un stu­diu recent al Universității din California de Sud, cu aproape 6.000 de participanți. Prin utili­zarea aparatelor auditive, acestora le-a fost    mai ușor să ia parte la conversații și întâlniri sociale, fără a se simți excluși. Această încredere sporită poa­te ajuta utilizatorii să inter-relaționeze mai lesne cu familia, prietenii și colegii. Iar asta duce, din câte se pare, la un sentiment mai puter­nic de apartenență. Tocmai această implicare socială este și una dintre cele mai plauzibile explicații pentru care un auz bun ne poate pro­teja chiar și împotriva demenței. În acest spirit,    me­rită din plin să dăm ascultare propriilor noas­tre urechi!

Ce le place urechilor să „mănânce”

• Ce ajunge în farfurie influențează și să­nătatea organului auditiv. Alimentele care conțin potasiu (cartofi, banane, roșii) reglează lichidele din țesuturi și sânge, ceea ce poate preveni pierderea auzului. Zincul (din carne, le­guminoase) întărește sistemul imunitar și poate ajuta la prevenirea infecțiilor care afec­tează urechile. Acizii grași Omega-3 (din peș­te, nuci și semințe) și magneziul (cereale inte­grale, legume cu frunze verzi) pot îmbu­nătăți elasticitatea vaselor de sânge, sprijinind microcirculația în urechea internă.

• Plantele medicinale pot contribui, de asemenea, la sănătatea urechii. Se crede, de exem­plu, că un extract special din frunze de Ginkgo, administrat timp de aproximativ 14 zile, poate ameliora tinitusul, prin stimularea fluxului sanguin în cele mai mici vase din urechea internă și, implicit, prin îm­bu­nătățirea oxigenării și co­nectivității celulelor nervoase (de exemplu, în Bilobil intens 120 mg).

• Deoarece stre­sul poa­te ac­centua dimi­nu­a­rea auzului, ne putem folosi de anu­mite plante cu pro­prietăți calmante, printre care se nu­mără roinița, valeriana sau passiflora. Despre aceasta din ur­mă se pre­su­pune că stimulează aminoaci­dul GABA, care ajută la re­ve­nirea stării de calm în pe­rioadele de stres.