• Mai rar loc atât de potrivit pentru organizarea unui târg agricol, cum este marginea satului Ighiu din județul Alba. Suntem pe un șes neted, în mijlocul unei mici depresiuni: la apus, dealuri înalte și versanții Apusenilor, la răsărit, podișul transilvan. De jur împrejur sunt așezări, porumbiști, plantații de viță-de-vie nobilă, livezi de pomi fructiferi, stâne de vaci și de oi. Peste o sută de producători de toate felurile s-au reunit în 20-21 Septembrie, la Apulum Agraria 2025, pentru a oferi clienților o sumedenie de bunătăți și unelte. Ies încă lucruri faine din mâinile meșterilor noștri! •

O stare de spirit

Un târg agricol este mai mult decât un joc al cererii și ofertei, în care unii vând și alții cumpără, mai mult decât un areal pur comercial. Un târg agricol este, în același timp, o celebrare a agriculturii, a muncii în ferme și gospodării și a gusturilor bune. Evenimentul este și o stare de spirit, care vine din epoci îndepărtate. Nu numai pentru cumpărături se întâlneau românii de odinioară la nedei, pe vârful munților, mergând pe jos o zi – două. Se osteneau și pentru bucuria revederii, a cunoașterii reciproce, a socializării, cum spunem azi. Totodată, târgurile ofereau (o fac și în prezent), sentimentul că participanții aparțin aceleiași lumi, dincolo de gardul sau de zidul gospodăriei. Aș zice că târgurile, nu cetățile, stau la baza formării comunităților mari, care reunesc zeci-sute de localități. Au fost întemeiate ținuturi, țări, blocuri geo-politice, dar întâlnirile acestea au rămas neschimbate de mii de ani. Oamenii sunt alții, mărfurile sunt altele, dar evenimentul în sine este în esență același și poartă nume din acestea străvechi: târg, bâlci, nedeie. Cel mai folosit este însă cuvântul târg. Se mai întâmplă, din nefericire, ca organizarea acestor evenimente să fie suspendată temporar, cum a fost din cauza pandemiei Covid-19 sau a unor boli la animale. Irlandezii, de pildă, au deschis platforme on line pentru a-și vinde vacile. Un articol de presă a relevat însă că fermierii din Irlanda sufereau din cauză că nu se mai întâlneau într-un spațiu real. La fel au simțit și agricultorii noștri, până când, în sfârșit, târgurile au fost redeschise.

Bucătarul-șef

Reflecțiile acestea îmi trec prin minte, în timp ce stau într-o margine a târgului, cu platformă betonată, și privesc vizitatorii cum se opresc la standuri și povestesc cu comercianții. Asociația Crescătorilor de Animale din județul Alba și Asociația „Țara Vinului” sunt organizatorii evenimentului, cu sprijinul autorităților locale și județene. De câteva zile, membrii asociațiilor au lucrat aici ca să instaleze boxele pentru oile de rasă, atracția vizuală a târgului, completată de cea gustativă: brânzeturi, miere, legume, cărnuri pe grătar, dulciuri de casă, must de struguri din viile Ighiului. Acum, boxele sunt populate cu oi din rasa Țurcană, cu toate cele patru varietăți: brează, bucălaie, oacheșă și bălă. Văd și câteva vaci din rasa Bălțată Românească, niște capre și doi cai. Stăpânii oilor stau lângă țarcuri și intră în vorbă cu vizitatorii, cei mai mulți fiind și ei crescători de animale din împrejurimi. Vin, evaluează lânoasele din priviri, întind mâna și le cheamă, le ating. Unii sunt convinși și bat palma pentru o tranzacție. E, în toată țara, o piață a oilor destul de vivace, doar suntem pe locul al doilea în Uniunea Europeană ca număr de ovine (peste 10.000.000 de capete), după Spania. Boxele sunt amplasate pe două rânduri, cu o alee la mijloc. Oile sunt aduse în remorci, direct de la ferme. O mică plimbare în afara pășunii. Sunt alesele stăpânului, să-l reprezinte în ochii breslei. Prin aceste animale, oierul își arată public priceperea în zootehnie. Sunt fala lui. La capătul celor două șiruri de boxe, au fost ridicate două corturi, cu mese întinse, pentru invitați. Între corturi, sub cerul liber, fierb cazanele cu mâncăruri. Un bărbat cu pălărie și tricou negre scufundă o lopețică de lemn cu coadă lungă în fiertură și amestecă până produce un vârtej aburind, parcă ar fi un vrăjitor. Îmi spune că el e Ioan Romulus Miclea, bucătar de meserie, căruia cunoscuții îi zic Roman. Aici pregătește un ceaun cu afumătură cu fasole, dar mai are vreo câteva cazane pe foc. Sună ispititor „ceaun cu afumătură cu fasole”, poate vin și eu mai târziu să cer o porție. Fac un filmuleț cu telefonul și-l postez instant pe Youtube, să afle și urmăritorii mei despre Roman, bucătarul șef din târgul de la Ighiu.

Plăcinte pe lespede

De la corturi, fac un viraj la dreapta și mă avânt pe platforma betonată, unde sunt înșirate, cât vezi cu ochii, standurile cu bunătăți. Îmi atrage atenția o rulotă inscripționată cu mesajul: „Plăcinte pe lespede de Mesentea”. Mă apropii și stau un pic de vorbă cu proprietara, Cristina Băeșean. Cunoaște gustul plăcintelor pe lespede, din copilăria petrecută în satul Mogoș, din Munții Apuseni. Stabilită în satul Mesentea, situat mai la șes, în apropierea Ighiului, Cristina încearcă să facă o afacere profitabilă cu aceste plăcinte, preparate fără ulei. Pune la mijloc brânză, foi de ceapă, mărar, cartofi, lobode. Plăcintele pe lespede de Mesentea au cucerit piața locală și au devenit un reper gastronomic în județul Alba. De luni până vineri, femeia este prezentă în centrul comunei Galda de Jos și oferă trecătorilor plăcinte calde și savuroase. Am zis că sunt preparate fără ulei, fiind­că odinioară, în munți, uleiul comestibil era marfă rară. Uleiul comestibil este, mai degrabă, un produs al câmpiei, unde sunt lanuri întinse de floarea soarelui. O dovedește și mica afacere a familiei Haiduc, din comuna Lunca Mureșului, județul Alba. Ei cultivă 40 de hectare cu floarea soarelui și prepară ulei pe care-l ambalează în sticle frumos etichetate și îl vând pe la târguri. Marioara Haiduc este prezentă la Ighiu cu un stand bine aranjat, cu zeci de sticle de ulei de casă, obținut inclusiv din cânepă și nucă. În România, sunt alocate sume uriașe din fonduri europene și naționale, pentru procesarea materiilor prime agricole. Avem și un program numit Investalim, de peste 600 de milioane de euro, derulat în acest scop, cu rezultate încă așteptate, beneficiari fiind firme de categorie grea. Între timp, mici producători locali urmează același drum, cu puteri proprii, fără o mână întinsă de la nivel instituțional central.

Familia Haiduc este un exemplu de antreprenoriat rural, care transformă în produs finit de calitate materiile prime agricole, cum sunt semințele de floarea soarelui. Trec și pe la „Stâna Domnilor de la Jina”, unde Dinu Gagea a încins grătarul cu pastramă și a pus de mămăligă într-un ceaun mare, în timp ce tinerii (fiul și nora) vând brânzeturi și mezeluri clienților pofticioși. Dinu e un bun povestitor. Aflu că a mers în transhumanță de la zece ani. Peste drum, îl găsesc la datorie pe Koncz Csaba, meșter de boia, din Lunca Mureșului: „Toată povestea începe de la sămânță. Trebuie un soi de ardei bun pentru a fi uscat și măcinat, ca să obțin boiaua”. Ardeii atârnă la stand, întinși pe sfoară, parcă sunt dinții unui animal feroce. Soția lui Csaba pune boia cu o cupă mică, într-o pungă deschisă pe un cântar. Fiecare gram conține multă muncă și răbdare. La standul Asociației „Țara Vinului” ­curge mustul din teasc. Asociația este condusă de Ovidiu Negrea, un tânăr viticultor și antreprenor preocupat să promoveze vinurile și gastronomia locală prin agroturism. Ovidiu cultivă un soi de struguri autohton, numit Iordovan sau Iordană și îl vinifică în sec. A mai convins și alți podgoreni să încerce extinderea soiului, pentru a crește oferta pe piața vinurilor. Văd, la pas, și alte tarabe: una e plină vârf cu ardei gogoșar și kapia, recoltați din câmp, la Crăciunelu de Jos. Trec și pe lângă grătare cu mici și fleici de porc, garnisite cu legume, dar nu mă opresc. Vreau o porție din ceaunul cu afumătură cu fasole, gătit de Roman. Un târg agricol, oricum l-am defini, trebuie simțit și pe limbă. Nu ai fost pe aici, dacă nu ai gustat o mâncare gătită, un bulz sau o plăcintă pe lespede!