Români care au reușit

• Chiar dacă au trecut 35 de ani de la nefericitele mineriade care au pus o pată neagră pe abia născuta democrație românească, breasla minerilor și, implicit, Valea Jiului, încă mai sunt privite cu scepticism, iar veștile bune venite din acest colț de țară sunt puse la îndoială. Dar ele există. Omul chiar sfințește locul, dacă știe și dacă vrea să dea ceva ­înapoi comunității în mijlocul căreia trăiește. Hotelul Belle ­Epoque din Petroșani este o asemenea izbândă, o poveste veche de o sută de ani, care nu și-a pierdut nici azi farmecul •

Puțină istorie

Clădirea hotelului e fostul Cazino Muncitoresc din Petroșani, după cum spune inscripția păstrată deasupra intrării. La vremea când a fost construit, între anii 1923-1925, cazinoul avea în dotare o sală de spectacole cu cinci sute de locuri, o bibliotecă cu 1.400 de volume, un restaurant și o sufragerie. Fabulos pentru un oraș mineresc. O proiecție cinematografică și un bal cu sute de invitați au fost cele două evenimente care au marcat, la începutul lunii Noiembrie 1925, inaugurarea clădirii. Societatea Minieră Petroşani a investit în construcția cazinoului și a băii publice din imediata apropiere (clădire care nu mai există) peste 28 de milioane de lei, o sumă impresionantă pentru acea vreme.

În 1938, în acest cazino funcționa cel mai performant cinematograf de provincie, dotat cu un aparat de proiecție pentru film sonor cum exista, la acea vreme, doar încă unul, la București. Mari personalități artistice ale vremii au urcat, în timp, pe scena acestui cazino, dacă ar fi să-i amintim doar pe Constantin Nottara, Constantin Tănase și George Enescu! Presa vremii consemnează chiar și o conferință a istoricului și filosofului Nicolae Iorga.

Cazinoul Muncitoresc a fost desființat după cel de-al Doilea Război Mondial, în clădire funcționând, din 1948 până în 1981, Teatrul Poporului, filiala Valea Jiului, care devine, un an mai târziu, Teatrul de Stat „Valea Jiului”. Surpriza este că prețuirea culturii și bunul gust, în toate formele sale, s-au păstrat până azi.

Un pian, o pianină și Enescu

“Încă din anii ‘80, în clădirea asta a fost sediul unei firme care se ocupa de hrana minerilor. Am avut aproximativ 200 de angajați în toată Valea Jiului, și aveam contracte cu Compania Națională a Huilei. Când această companie a intrat în insolvență, ne-a tras și pe noi în aceeași direcție”, povestește Sorin Avramescu, administratorul hotelului-restaurant Belle Epoque din Petroșani. N-a stat să-și plângă de milă, ci a cumpărat, cu împrumut de la bancă, clădirea și, în urmă cu 13 ani, a deschis aici un restaurant. “Exact pentru această destinație am și luat clădirea, dar mi-am dat repede seama că doar din această activitate nu am fi reușit să supraviețuim. De aceea, am decis să ne extindem și cu spații de cazare”.

Hotelul Belle Epoque a fost gândit încă de la început să aibă condiții conforme clasificării de patru stele, deși are doar trei. “Ni s-a părut că sună prea pretențios un hotel de patru stele și, deși comisia de specialitate ni le-a acordat, am decis să rămânem doar la trei. E mai bine să lași loc și unei surprize plăcute: cei care vin se bucură de dotări și de tot confortul unei clasificări superioare celei la care s-ar aștepta”, precizează Adela, soția și partenera de afaceri a lui Sorin Avramescu. Ea se ocupă și de tot ce înseamnă organizarea unor evenimente de anvergură, nunți, botezuri, petreceri dintre cele mai diverse. Amănuntele de design interior, de la culori, texturi și obiecte de decor, atent plasate, și până la aranjamentele florale și decorațiunile specifice fiecărui eveniment, totul e gândit de Adela. Niciun obiect nu e amplasat la voia întâmplării, nicio rază de lumină nu intră sau nu cade decât exact acolo unde trebuie. În holul de la recepție este amplasat un pian, pe care tronează un portret al lui George Enescu. “Nu e întâmplător, pentru că aici, în Noiembrie 1929, a concertat însuși marele nostru muzician. Nu putem vorbi de istoria acestui loc, de vremurile frumoase cărora le-a fost martor – Belle Epoque, după cum i-am ales și numele – fără aceste amănunte, care îi conferă și stilul, și eleganța, și patina fără de egal de atunci”, spune Adela Avramescu.

“Cu puțin efort, am putea depăși Sinaia”

– Nu v-a fost teamă că în zona Văii Jiului, așa de stigmatizată în urma mineriadei, nu veți reuși să atrageți clienți de nivelul pe care vi-l doreați?

– Nu, pentru că noi considerăm că turismul este o alternativă excelentă la mineritul din zonă, care e pe sfârșite. Nici nu încep bine ninsorile, că e plină Valea Jiului de turiști, atrași de stațiunea Straja, dar și de zona Munților Parâng. Dacă ar fi și Parângul amenajat turistic cum e Straja, Petroșaniul ar depăși Sinaia, la numărul de turiști.

– Succesul unei afaceri depinde majoritar de cei implicați în ea. Într-o zonă ca aceasta, dedicată exclusiv mineritului, a fost greu să găsiți oameni cu care să alcătuiți echipa?

– La vremea respectivă găseai oameni chiar pregătiți pentru domeniul alimentației publice. Dacă pleca cineva, găseai oricând alți trei așteptând la ușă. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat: dacă pleacă cineva, trebuie să lucrezi tu în locul lui, că nu mai găsești pe nimeni. Ca patron, trebuie să ai grijă cum te porți cu angajații, ca să menții și standardul de calitate, dar să-i și păstrezi. E descurajator faptul că e tot mai greu să găsești oameni serioși. Le tot spun angajaților mei: dacă tot stai opt ore la lucru, măcar fă ceva să-ți placă, ceva de folos, să nu treacă ziua de lucru degeaba. Nu pot să înțeleg cum tinerii din ziua de azi merg afară și muncesc, mult mai mult și mai greu ca aici și pe bani mai puțini, sunt și priviți ca niște viituri, iar aici le e rușine să facă aceleași munci. Cred că avem o genă defectă, noi, românii. Nu ținem cu noi, ci cu străinul care, de multe ori, ne disprețuiește.

– Cu atâtea probleme economice, financiare și administrative ale momentului, mai aveți loc și pentru bucurii?

– Cea mai mare bucurie e când un om pleacă mulțumit de la noi. Dezamăgire ar fi că muncim zi-lumină și, la sfârșitul lunii, nu prea mai rămâi cu nimic. A fost o perioadă când scăzuseră taxele foarte mult în domeniul hotelier, și atunci ne-am ridicat un pic afacerea. Apoi am luat-o la vale și e din rău în mai rău. Dar nu doar fiscalitatea e de vină, ci și faptul că s-a permis și se permite această expansiune a jocurilor de noroc. Eu văd aici, în zonă: au fost vremuri când, chiar dacă trăiau dintr-un singur salariu, familiile de mineri își permiteau să iasă, măcar o dată pe săptămână, la restaurant. Acum, banii aceia se strică la păcănele, o afacere iluzorie, care prinde tare bine în zonele sărăcite, cum e și Valea Jiului.

– În aceste condiții, mai încap planuri de viitor?

– Intenționăm să construim în curtea hotelului un complex wellness, cu spa și tot ce trebuie, ca să întregim oferta pe care le-o facem turiștilor: cazare, masă, relaxare. Dacă s-ar investi mai mult în turism și autoritățile ar fi ceva mai interesate de ridicarea zonei, ar fi extraordinar. Suntem înconjurați de munți, se pot face drumeții, avem locuri deosebit de frumoase, Transalpina e aproape. Nu trebuie decât o promovare mai intensă, mai agresivă, în sensul bun al cuvântului, ca turiștii să afle de toate atracțiile zonei și să-și dorească să ajungă aici.