• Țara noastră nu mai este chiar una „eminamente agrară”, așa cum zicea un personaj din schițele lui Caragiale, dar sectorul agricol românesc rămâne unul puternic. Ocupăm locul șapte în Uniunea Europeană ca valoare a producției agricole (aproape 20 de miliarde de euro, anual). În același timp, suntem pe primele locuri la exportul de cereale, de ovine și bovine vii. Anul acesta, am depășit câteva recorduri proprii. E un motiv de satisfacție când auzi astfel de vești. Nu toți sunt însă entuziasmați. Au dreptate? •

Cifrele vorbesc!

În premieră, exporturile de carne de pasăre românească pe piețele din afara Uniunii Europene au depășit anul acesta nivelul de o sută de milioane de euro! De la începutul anului și până la finalul lunii Octombrie, România a vândut carne de pui în valoare de 101.522.886 euro. Precizez: suma provine numai din livrări către țări non-europene. Vânzările către țările europene urcă valoarea financiară totală la peste 200 de milioane de euro. Cel mai bun client non-european al cărnii de pasăre românească este Marea Britanie, care a plătit peste 87 de milioane de euro. Marfa ajunge însă în numeroase țări din Asia și Africa. Trebuie să menționez că România nu este cel mai mare producător avicol și exportator de carne de pasăre din Uniunea Europeană. În frunte sunt țări ca Polonia, Germania, Fran­ța, Spania. Noi am crescut însă vânzările într-un mod convingător, în ultimii zece ani, ajungând la nivelul record din prezent. Un vârf a fost atins anul acesta și la exportul de ovine vii, pe piețele din afara blocului comunitar. Valoarea financiară a ajuns la 210.053.041 euro, în același interval, Ianuarie – Octombrie. Clientul nostru numărul unu este Iordania, care a achitat 103.625.906 euro! Reamintesc că în creșterea ovinelor suntem realmente o forță: locul doi în Uniunea Europeană (după Spania) și locul întâi la export, pe piețele terțe. Musulmanii așteaptă cu sufletul la gură vapoarele pline cu oi din Carpați. De asemenea, vânzările de bovine vii pe piețele din afara Uniunii Europene au atins, anul acesta, o valoare financiară fără precedent: 151.618.145 de euro. Cel mai bun client este Israel, care a achitat, în cele zece luni acoperite de statistici, suma totală de 86.563.892 euro. La comerțul cu cereale (grâu comun, grâu dur, orz și porumb) suntem în competiție cu Franța. Am început anul comercial (Iulie 2025 – Iunie 2026), pe primul loc la exportul de grâu, dar pe parcurs, Franța ne-a surclasat. Suntem acum pe locul II, cu 2.582.476 de tone, valoare financiară de peste 520 de milioane de euro. Francezii au căpătat un avans de numai câteva zeci de mii de tone. Suntem însă pe primul loc la livrările de grâu dur, orz și porumb. Cel mai bun cumpărător al grâului românesc este Arabia Saudită, cu peste 140 de milioane de euro.

Acestea sunt date statistice oficiale, publicate de Comisia Europeană. Pe mine mă bucură astfel de informații. Când le descopăr, le fac imediat cunoscute publicului larg. Mă aștept ca și alții să găsească un motiv de satisfacție când citesc că România se situează în primele locuri, în anumite clasamente comerciale. E o performanță pozitivă să contezi pe piețele internaționale. Destul ne amărâm cu atâtea eșecuri publice. Uite, avem temei să ne lăudăm și noi cu ceva. Și nu e puțin lucru să oferim hrană de bună calitate în zeci de țări. Să știm că Israelul, o țară ai cărei locuitori sunt mai exigenți decât mulți alții când e vorba de calitatea alimentelor, cumpără bovine vii din fermele noastre. Asta înseamnă că apreciază gustul cărnii de vită românească și au încredere în modul în care animalele sunt crescute. La asta contribuie din plin și regulile sanitare veterinare europene, care sunt foarte stricte în ce privește administrarea medicamentelor și compoziția furajelor. Israelienii au inspectat fermele noastre de creștere a bovinelor. Dacă au decis să cumpere aceste animale de la noi, sigur marfa e de calitate. Cumpărătorul final, client al magazinelor și restaurantelor din Tel Aviv sau Haifa, o alege cu încredere. La fel și în cazul ovinelor vii, ajunse în țări asiatice sau nord-africane. Să nu mai vorbim de grâul românesc, așteptat cu interes de clienții din Arabia Saudită sau din Egipt. Fluxurile acestea comerciale internaționale contribuie la dezvoltarea agriculturii din România. O parte din câștiguri revin fermierilor. Bucuria mea nu este împărtășită însă de prea mulți conaționali. Ei intervin pe rețelele de socializare, când au sub ochi astfel de date, ca să își exprime nemulțumirea. „Nu, nu e bine că exportăm materii prime agricole, trebuie să vindem produse finite”, zic oponenții, lipsiți de capacitatea de a se bucura simplu de un succes românesc. În principiu, ei au dreptate că ar fi mai bine să vindem produse finite, decât materii prime. Asta este însă o proiecție ideală. Și nu întotdeauna dezirabilă. A obține o conservă de carne, de pildă, sau un mezel, este o activitate industrială care necesită resurse diferite față de cele agricole, în ferme. Ai nevoie de echipamente moderne, de oameni specializați în industria alimentară, de respectarea unor norme mai stricte decât în grajd sau pe pășune. Apoi, trebuie să convingi clienții să îți cumpere aceste produse finite, ca să nu-ți rămână pe stoc, în depozit. Piața este foarte complicată, dură, cu legi proprii, scrise și nescrise. Concurența este acerbă, lupta pentru cotele de piață este fără milă. Să vinzi conserve și salam pe piețele internaționale este mult mai dificil decât să vinzi animale vii. Mulți din cei care comentează pe internet nu par să cunoască așa bine sectorul agro-alimentar. Ei emit tot soiul de opinii, fără să fie implicați în industrie. E foarte ușor să scrii pe net: „Suntem proști că vindem oi vii și nu vindem carcase”. Antreprenorii știu cel mai bine ce decizii să ia. Trebuie să subliniez: avem și o industrie de procesare destul de dezvoltată. Carnea de pui este expediată după abatorizare și ambalare, nu trimitem pui vii! Industria de panificație reunește 200 de unități. Fabricile de ulei produc mai mult decât în timpul comunismului. O altă teză foarte răspândită: „vindem grâul românesc și importăm aluat congelat”. Am mai explicat, chiar aici, în paginile Formulei AS, cum stau lucrurile cu exporturile de grâu și importurile de aluat congelat: în afară, vindem excedentul de recoltă de grâu, iar cantitățile de aluat congelat din import sunt infime. Mai mult, avem o fabrică la Câmpia Turzii care produce aluat congelat și o parte o exportă! Alții susțin că banii încasați din fluxurile comerciale se duc în conturile companiilor care operează aceste vânzări. Să o spun foarte clar: fără acești traderi internaționali, exporturile românești ar fi foarte joase. Or, activitatea acestor companii a lansat comerțul României cu bunuri alimentare, mai ales după anul 2000. Cum spuneam, o parte din câștiguri ajung la fermieri. Că e loc de mai bine, de prețuri mai ridicate, sunt de acord. Pentru asta este nevoie însă și de o bună organizare a fermierilor, ca să aibă putere de negociere.

Cu telemeaua la Beijing

Ies din zona statisticii agro-comerciale, pentru a vă semnala câteva succese internaționale ale unor fermieri și bucătari români. Florin Dragomir, crescător de ovine din județul Sibiu, a fost premiat în China, pentru „Telemeaua de Sibiu”, produs înregistrat cu Indicație Geografică Protejată, la nivel european. Telemeaua aceasta, obținută în numai câteva ferme autorizate din județ, a fost desemnată de gazde, la Beijing, în top zece al celor mai reprezentative produse IGP din Uniunea Europeană și China. Apicultorul Cosmin Herța, tot sibian, înregistrat în agricultura ecologică, este primul român care a ajuns în finala competiției EU Organic Awards, organizată la Bruxelles. Un alt român, Alex Petricean, este primul chef din România nominalizat la „The Best Chef Awards”, una dintre cele mai prestigioase gale gastronomice internaționale. Așadar, să fim corecți și optimiști.