Oricine a avut o funcție de conducere în România recentă știe că nu e tocmai ușor să dai afară din serviciu un angajat. Alinierea la Europa a venit cu un set de reguli care să-l apere pe om de eventualele abuzuri ale corporației – și foarte bine că e așa. Sunt, desigur, și clauze care permit desfacerea imediată a contractului de muncă. Dar una dintre situațiile în care e cel mai ușor să dai afară un om din firmă e dacă descoperi că a mințit – fie și prin omisiune! – în CV-ul atașat dosarului de muncă. Poate părea un exces de zel, dar realitatea e că fiecare rând din CV are relevanța lui, atunci când se ia decizia de angajare.
Pe o piață a muncii foarte volatilă, cum a fost cea românească în ultimii ani, angajatorii au citit adesea pe diagonală CV-urile candidaților. Mai degrabă au contat referințe de la cunoștințe comune sau felul în care fiecare s-a prezentat la interviuri. Dar de aici și până la a trece în CV studii pe care nu le-ai urmat sau universități cu totul diferite decât cele pe care le-ai absolvit e distanță mare și se numește, franc, minciună. Iar un comportament de acest gen e ceva ce nu te recomandă nici măcar pentru un post banal la o firmă oarecare, darmite pentru o demnitate publică. Fostul șef de la Apărare, Ionuț Moșteanu (USR), și-a construit o carieră ministerială pe baza unui CV falsificat grosolan. Lunga tradiție a doctoratelor plagiate continuă…
A greși, se zice, e omenește. Dar dacă te știi cu astfel de probleme, de ce alergi după funcții publice cu atât de mare expunere, cum e cea de ministru al Apărării, într-o situație de război la graniță? Doar pentru că se poate, doar pentru că, până nu de mult, un politician care nu-și găsește nici azi diploma de BAC a fost premierul României, doar pentru că plagiatori dovediți sau oameni care n-au trecut în veci pe la școală au ajuns în fruntea statului român? E multă satisfacție zilele acestea într-o anumită zonă a sistemului public din România. USR promisese schimbarea prin promovarea de „oameni noi în politică”. Lumea a înțeles prin asta oameni cu alte metehne decât cei de dinainte. Dar iată că partidul pretins cel mai curat de pe scena politică nu a avut răbdarea să parcurgă CV-urile celor pe care i-a propus pentru cele mai importante funcții. Un motiv numai bun pentru PSD, campionul falsurilor în CV-uri, să jubileze: „Cei noi sunt ca noi!”. Din păcate, astfel de scandaluri nu sunt simple accidente politice. Într-o lume în care copiii sunt tot mai distrași de la carte și tot mai seduși de modelele de succes facil, ideea că CV-ul nu mai face diferența la angajare (câtă vreme poate fi manipulat atât de ușor) lovește tocmai acolo unde deja ne doare mai tare, în sistemul de învățământ. De ce să tragi să intri la cea mai bună universitate dacă e de ajuns să-i treci denumirea în CV, în locul școlii pe care ai absolvit-o, de fapt?!
Ne temem degeaba că ne va lua locul de muncă Inteligența Artificială (AI) câtă vreme suntem în continuare victime ale unor falsuri atât de flagrante ale inteligenței umane! Cu CV-ul său „coafat”, fostul ministru al Apărării i-a luat locul de muncă unui coleg de partid mai bine pregătit sau, măcar, mai onest. Iar asta li se întâmplă, zi de zi, în România reală, unor oameni care ar merita mai mult, dar care, când nu se lovesc frontal de sistemul de pile și relații, dau peste CV-uri zornăitoare, dar false.
