Pe unul din bulevardele exclusiv pietonale ale Alba Iuliei, cu magazine înghesuite unul într-altul, o vitrină îți atrage atenția prin eleganță și simplitate. Indiferent de anotimp, obiectele expuse aici sunt mereu în alb și negru, singura pată de culoare fiind tricolorul românesc, sub formă de brâu sau cocarde. E magazinul de prezentare al firmei „Tradiții textile”, specializată pe crearea de costume populare românești autentice. Cea care administrează afacerea este Petruța Pop, preoteasă, etnolog și jurnalist.
Jurnalist, etnolog, antreprenor
Petruța Pop a făcut parte, timp de 20 de ani, din prima echipă a postului de radio „Reîntregirea”, al Arhiepiscopiei Alba-Iuliei, dar a activat și în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” al județului Alba. Aici, datorită numeroaselor finanțări de la AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional), s-a aplecat asupra poveștii portului tradițional din acest județ, cu toate subzonele sale etnografice. Aceasta a fost și tema lucrării de doctorat a Petruței Pop, în care a abordat câteva aspecte inedite asupra portului popular transilvănean. „Am descoperit că influența portului din Săliștea Sibiului a schimbat morfologia portului tradițional. De aceea, și în Alba există atât de mult alb și negru în costumul popular, deși n-a fost întotdeauna așa, nu asta e tradiția zonei. Influența asta vine de pe când unirea tuturor românilor era doar un deziderat, iar guvernul și academicienii s-au gândit la un simbol pentru comunitatea transilvăneană, proaspăt ieșită de sub ocupația austro-ungară. Așa s-a ajuns la costumele populare după modelul celui din Săliștea Sibiului, model distribuit prin intermediul Asociației ASTRA, al bisericilor și prin școli. În termeni actuali, am putea numi demersul drept «proiect de țară», un produs politic, legat de unificarea Ardealului cu România”.
– Cum a ajuns o jurnalistă, etnolog cu doctorat, la o afacere cu costume populare?
– Sunt singurul etnograf din județul Alba care are doctorat exact pe problematica de evoluție a portului tradițional. Am avut această povară dulce, binecuvântată de Dumnezeu, care, iată, mi-a adus în timp și o afacere. Soțul meu e preot și a primit în 2010 o parohie, micuță, săracă, în satul Dumitra, în apropiere de Alba Iulia. Știam că nu vom prea avea din ce să trăim, n-ai cum să trăiești, ca familie de preot, din câștigul din parohie. În plus, amândoi am considerat că preoția trebuie să fie o misiune, făcută din dragoste de oameni, din dorința de a-i ajuta să vadă împărăția cerului și să aducem împreună slavă lui Dumnezeu. Această afacere a fost rezultatul rugăciunilor noastre. Cineva a renunțat la ea, n-a mai vrut să se ocupe, că nu o stăpânea. În 2015 a apărut șansa unei finanțări europene. Noi am preluat-o, fără să știm în ce ne băgăm. Afacerea avea deja zece angajați, în mediul rural, în comuna Ciugud, la școala veche din Hăpria. Am angajat croitoresele din sat, am încercat chiar să ne facem noi pânza, dar o femeie nu putea să bată la război mai mult de două-trei palme de pânză pe zi, și era insuficient. Lucrând manual, nu ai cum să faci față mărfurilor indiene și chinezești.
Dumnezeu, în planul lui, le-a organizat pe toate. Ani de zile m-am tot dus la târgul de Crăciun de la București, unde înghețam câte o lună de zile la vânzare și făceam bani ca să plătim angajații și dările la stat. Dar totul a făcut parte din dezvoltare. Am trecut și printr-o perioadă de blocare a fondurilor, șase luni în care n-am mai primit bani pe proiect, și atunci, am luat bani împrumut de la familie. Ne-a ajutat Dumnezeu și am trecut prin toate, iar acum suntem nu doar pe harta locală de profil, ci vindem, online, în întreaga lume.
„Statul român nu ne-a fost niciodată partener”
– Dumnezeu v-a împlinit rugăciunea cu această afacere. E greu de administrat?
– Eu n-am știut niciodată că am calități antreprenoriale. Dar, de câte ori a fost greu, am pus genunchiul jos și ne-am rugat, iar Dumnezeu ne-a scos la liman. Statul român nu ne-a fost niciodată partener, din contră, când au fost neajunsuri financiare, a fost primul care ne-a lovit și mai tare.
Chiar dacă avem studii superioare (eu, inclusiv doctoratul) și eu, și soțul meu, am urmat cursuri de croitorie, avem diplome de croitor la comandă, iar această calificare pot spune chiar că „bate” doctoratul. Nu ne e jenă cu munca asta de om simplu, Dumnezeu a făcut să ne câștigăm pâinea cea de toate zilele din sudoarea mâinilor noastre. Chiar dacă mai cârteam când ne era greu, privind în urmă, totul a avut o logică în planul lui Dumnezeu, așa cum are pentru toată lumea. Trebuie doar să te așezi liniștit și să o accepți. Dacă au fost greutăți, au fost din vina noastră, decizii pe care noi le-am luat greșit, din neștiință, lipsa experienței sau din grabă. N-am fost hapsâni după bani, am lucrat foarte mult gratis, dar totdeauna ziceam: „Doamne, dacă muncim în zadar, fără cap, măcar contabilizează la viitorul fiicelor noastre!”.
– Cât de mare e echipa „Tradiții textile”?
– Suntem eu și soțul meu, plus alte două doamne, dar ar mai fi nevoie de una. Magazinul nostru din Alba Iulia este micuț, nu producem cantități mari, multe dintre produse le lucrăm la comandă, pentru ansambluri, primării și instituții sau alte organizații care desfășoară activități în domeniu.
– Sunt scumpe iile?
– Da, sunt! Pentru că trebuie să învățăm să facem diferența între o cămașă cumpărată din magazin și o ie care are o încărcătură spirituală, în primul rând. Creațiile noastre sunt, de fapt, modele vechi, reconstituite, cusăturile și coloristica lor spun o poveste. Noi, la Dumitra, completăm povestea, în sensul că nu se poate ie fără Liturghie sau nu se poate Liturghie fără ie. La noi, la biserică, așa este la marile sărbători, toată lumea vine îmbrăcată în costum popular sau măcar în ie. Mi se pare absolut firesc.
Ia Reginei Maria
– Care e povestea „iei regale”, cea mai scumpă din magazinul vostru on-line?
– Ia regală are o poveste extraordinară. Când făceam cercetarea pentru doctorat, am aflat într-o casă veche, de la 1841, o ie cusută cu însemnul coroanei regale. Am aflat că e numită ie regală și a fost făcută pentru Regina Maria, în 1919, când a vizitat Săliștea Sibiului. Regina Maria cunoștea portul săliștenesc, ea primind un costum întreg de la o fiică a satului, Maria Sore Peligrad, participantă la concursul de frumusețe organizat în 1906, în parcul Filaret din București.
Ia pe care am găsit-o eu este acum în proprietatea unei moștenitoare a doamnei care i-a cusut Reginei Maria ia. Ea făcuse două cu același model, una mai mare și una mai mică, ca să vadă care i se potrivește Reginei, astfel că una i-a rămas doamnei respective. Am fotografiat-o, am reconstituit-o și am promovat-o în 2022, când s-au împlinit 100 de ani de la încoronare. O facem doar la comandă și am lucrat-o inclusiv pentru Alina Maria, soția prințului Nicolae de România. Pe cât este de scumpă, pe atât este de solicitată.
– Câți dintre clienții care vă trec pragul înțeleg cu adevărat semnificația costumului popular românesc autentic?
– Poate o să vi se pară ciudat ce spun, dar, deși avem clienți, e dureros dezinteresul românilor pentru tradiția adevărată. Mulți se laudă că poartă costumul popular, dar asta ar însemna să-l respecți întocmai cum respectă un preot veșmintele preoțești, cu exact acea cuvioșenie cu care eu îl văd, duminică de duminică, pe soțul meu, preot, cum le sărută, în altar, înainte de a se înveșmânta în ele. Afacerea asta nu e altceva decât o prelungire a crezului meu, acela că trebuie să avem grijă de tot ce avem românesc. Nu degeaba strămoșii noștri au murit în bătălii, în războaie, iar soțiile lor, mamele, bunicile, străbunicile, au rămas acasă, cu pruncii, au țesut și au cusut, iar munca asta le era rugăciune. Dacă nu avem recunoștință și atenție față de aceste lucruri mici, noi, ca neam, ne pierdem. La haosul național pe care-l traversăm acum, am ajuns și pentru că nu ne respectăm pe noi înșine, începând cu lucrurile mici. Până nu ajungem să avem un respect față de rădăcinile noastre românești, cu tot ce înseamnă ele, România noastră nu va fi bine. Asta mă doare, aici simt eu greul real.
