• Sub efectul propagandei și, cu siguranță, dintr-un deficit de cunoaștere, mulți conaționali susțin că România nu mai are agricultură! Ei sunt convinși că activitatea aceasta străveche a dispărut, odată cu colectivismul comunist. Iar dacă totuși acceptă că mai lucrează cineva pământul, aceia sunt străinii care ne-au cumpărat țara „bucată cu bucată”. Ei bine, realitatea bate propaganda. Sunt fermieri români care lucrează mii și zeci de mii de hectare! Pe unul din aceștia l-am cunoscut recent, în județul Bacău •

București – Orbeni

România este o țară a contrastelor. Nici nu apucăm bine să părăsim zona de nord a Capitalei (sunt într-un microbuz plin cu jurnaliști), că descoperim imediat tarlale agricole, parte din acestea înverzite de grâul abia răsărit. Cereala aceasta universal răspândită, din care coacem pâinea noastră cea de toate zilele, conferă câmpiei un aer primăvăratic, în plină lună Noiembrie. Totul în jur e mohorât, uscat, brun, numai firele de grâu sunt crude, proaspete, ademenitoare. După ce intrăm pe autostradă, contrastul este absolut: la doi pași depărtare de cartierele noi, rezidențiale, se încăpățânează să supraviețuiască o târlă de oi, ca acum sute de ani: cu acoperiș de stuf și ierburi uscate.

Ne-ar fi luat multe ore să ajungem până la Orbeni, dacă nu ar fi fost deschise circulației mai multe porțiuni din autostrada Moldovei (A7). Pe la prânz, iată-ne la destinație: sediul Grup Șerban Holding. Sună a nume de corporație occidentală. Familia Șerban a reușit să transforme inteligența, curajul și tenacitatea într-o afacere cum nu-ți vine să crezi că există pe meleagurile moldave. Frapează imediat grandoarea construcțiilor aferente fermei. Birourile se află într-o clădire modernă, cu etaj, dar alături se ridică silozurile și halele de producție. Sunt amplasate chiar în marginea șoselei care urcă spre municipiul Bacău, reședință de județ. De aia zic: dacă ai umblat un pic prin țară, este imposibil să nu fi observat aceste obiective. Multe sunt clădite la vedere, la drumul mare, dovezi peremptorii ale progresului înregistrat de agricultura din România, după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

Stația de sortare

Nicolae Șerban, omul numărul unu în conglomeratul de firme, pare mai degrabă un răzeș gospodar, decât patronul unei companii cu o cifră de afaceri de 120 de milioane de euro. Îmi mărturisește că toată povestea a început în 1994. În anii aceia, era un tânăr din Onești, proaspăt absolvent de facultate cu profil economic. Împreună cu soția sa, Irina, s-au avântat în afaceri: „Ne-a ajutat și tata, am început cu o afacere în panificație. După câțiva ani, ne-am apucat și de morărit. După patru ani, am inclus în activitatea noastră și creșterea puilor pentru carne. În 2008, am trecut și la agricultură. În 2020, la legumicultură, cultivăm cartofi și ceapă. Mai avem și o fermă de vaci pentru carne și o fermă de oi pentru carne”. Este, la bază, o afacere de familie, românească, iar dacă vă spun ce suprafață agricolă este lucrată în total, vă ia amețeala. Țineți-vă, așadar, bine: 15.000 de hectare! Unii iau startul cu grâul și ajung să fabrice pâine. Familia Șerban a procedat invers: a început cu brutăria și acum cultivă, printre altele, și grâu. În apropiere, Siretul este zăgăzuit într-un lac a cărui oglindă o vezi din șosea, fiind mărginită spre răsărit de un mal înalt, abrupt și deluros. Lacul, numit Berești, este sursă de apă pentru sistemul de irigații din zonă. Grup Șerban Holding irigă în jur de 2.500 de hectare. Din acestea, câteva sute sunt cultivate cu cartofi și ceapă. Printre niște porumbiști încă neculese, muiate de ploi recente, înaintăm pe un drum năclăit de noroi, către stația de sortare a cartofilor. Sezonul de recoltare este în toi. Camioane imense aduc din câmp tone de tuberculi. Mecanisme și mâini în mișcare. Cocoțate pe o platformă, sub cerul liber, câteva femei scot de pe bandă cartofii stricați. Rămân cartofii curați, săltați de o altă bandă într-un alt camion, sub supravegherea unui tânăr inginer și a doi băieți asiatici. Iau tot noroiul în picioare, ca să ajung aproape de stație, să filmez cu telefonul. Mecanismul uruie fără întrerupere, în timp ce cartofii sunt sortați, încărcați, transportați. Dar până să ajungă în marile orașe, în magazine curate și luminoase și în restaurante cu ștaif, cartofii sunt depozitați și apoi ambalați în saci din fir de rafie. Până să ajungem acolo, facem un ocol pe dealul cu pantă lină, să vedem combina de recoltat în acțiune. O descoperim cum scoate cartofii din pământ. Suntem departe de modul tradițional de recoltare, cu furca și cu mâinile, cu saci plini cărați cu cârca, la capătul rândului. Ca să recolteze producția de pe sute de hectare, fermierii ar fi avut nevoie de toată populația din Sascut, orășelul din vecinătate. Cu două mașini din astea, treaba merge strună, lucrările sunt în grafic. Scoși la lumină în mod mecanizat, cartofii sunt trecuți prin stația de sortare, de la baza dealului, iar de acolo, sunt duși în depozitul situat spre Siret, dincolo de șoseaua națională.

Energii curate

Halele de depozitare și ambalare au forma unor hangare pentru avioane. Sunt construite cu ajutorul fondurilor europene. Investiții de milioane de euro. Fără banii de la Bruxelles, afacerea s-ar fi dezvoltat mult mai lent și, cu siguranță, nu ar fi ajuns la anvergura din prezent. Totodată, trebuie să menționez că din cele 15.000 de hectare, mare parte sunt luate în arendă, pe mai mulți ani. Echipa managerială de la Grup Șerban Holding folosește acest mix uriaș de resurse, pentru a obține plus-valoare. Este aici un mod de organizare superior, la care un simplu proprietar de teren agricol nu ar fi avut acces. Nu ar fi reușit să construiască acest sistem agro-industrial, care funcționează ca un ceas elvețian. Și toți au de câștigat. Grupul este listat la bursă. Mai mult, se află în avangarda agriculturii românești, prin faptul că și-a asumat reducerea amprentei de carbon a întregii activități agricole. Sunt măsurate emisiile de gaze cu efect de seră și captările acestor gaze în sol, prin diferite metode, cum ar fi, de pildă, renunțarea la arătura clasică. Pământul nu mai este răsturnat în brazde, ci lucrat în sistem „no till” (fără arătură), cu ajutorul unor mașini speciale, care îl taie liniar, pentru însămânțare. Energia necesară pentru halele uriașe provine din surse alternative: sute de panouri fotovoltaice îmbracă acoperișul arcuit al construcțiilor. Per total, grupul a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 3.000 de tone, într-un singur an. Industrie agro-alimentară cu energii curate. Vă întrebați, probabil, unde sunt vânduți cartofii și ceapa din depozite? Recent, compania a încheiat un contract de livrare cu retailerul german Lidl. Unii zic că hypermarketurile nu cumpără fructe și legume de la fermierii români. Asta este o altă minciună.

Directorul de vânzări fructe și legume, Otto Keul, venit cu noi de la București, declară că 75% din oferta Lidl este din producție internă. Au câteva sute de furnizori români. Așadar, cartofii și ceapa din aceste depozite din județul Bacău ajung pe raftul hypermarket-ului. Lanțul de aprovizionare este real, nu e o ficțiune de PR. Mai mult, excedentul de producție ajunge și în afara țării. Keul mă asigură că în vara asta au exportat pe platformele lor din Ungaria și Polonia, zmeură, afine și pepeni, din fermele românești. Unii zic, depreciativ, că agricultura României e „la pământ”. Nu-și dau seama că expresia, în context, este una clar pozitivă. Grav ar fi să fie „în aer”.