Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

RODICA CULCER despre… „Cazul Epstein a tăiat, deja, capete”

– Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a publicat noi pagini din investigațiile privindu-l pe finanțistul Jeffrey Epstein, infractorul sexual decedat în închisoare în 2019, care implică personalități de prim rang din politica actuală, inclusiv pe președintele Donald Trump și pe fostul președinte Bill Clinton. E solidă prezumția că în spatele rețelei Epstein s-ar afla serviciile secrete ruse? Cât de zguduită e scena politică europeană, în urma noilor dezvăluiri?

Există mii de pagini de corespondență a lui Epstein cu personaje politice din Rusia și cu oficiali europeni, solicitați să intermedieze între el și Vladimir Putin. Epstein a avut o relație solidă cu vice-ministrul dezvoltării economice din Rusia, Serghei Beliakov, absolvent al academiei FSB (KGB), cu ajutorul căruia ar fi recrutat tinere prostituate din Rusia, folosite apoi pentru compromiterea și șantajarea unor importanți oameni de afaceri și oameni politici americani. Altă categorie de tinere rusoaice au fost infiltrate în companii de importanță strategică pentru Rusia. Totodată, există dovezi solide că Epstein intermedia operațiuni economice și financiare dubioase, prin care spăla banii mafiei ruse și ai conducătorilor Rusiei, inclusiv ai lui Vladimir Putin, ajutându-i astfel să ocolească sancțiunile aplicate. În același context, două mari bănci – JPMorgan și Deutsche Bank – au fost deja amendate și sunt acum investigate, pentru că au spălat banii oligarhilor ruși. Rezumând, majoritatea elitelor politice, economice și universitare din SUA s-au lăsat folosite și mituite de infractorul sexual afiliat FSB. Deocamdată, aceste elite nu au plătit pentru relațiile cu Epstein, în schimb, în Europa au căzut deja capete: ministrul de externe al Slovaciei a demisionat imediat, iar în Marea Britanie, fratele Regelui Charles III, Andrew, compromis mai demult, în urma unor acte sexuale cu minore furnizate de Epstein, a fost exclus din familia regală. Și fostul ministru și ambasador în SUA, Peter Mandelson, un important și capabil politician laburist, este investigat de poliție și a demisionat din partid. Dezvăluirile sunt însă abia la început și nu se cunosc încă dimensiunile traficului cu minore – inclusiv din România. Deocamdată, guvernele nu se clatină, dar grozăvia scandalului Epstein abia începe să fie percepută de societățile europene și nu putem ști care vor fi consecințele.

– Într-un moment în care acordul semnat cu patru țări din America de Sud (Mercosur) a agitat serios spiritele în Europa, UE și India au anunțat zilele trecute finalizarea „mamei tuturor acordurilor” comerciale. Care sunt temerile invocate de adversarii europeni ai acestor contracte și care sunt oportunitățile pe care ele le pot deschide firmelor de pe continentul nostru?

Tot plângând de mila uneia sau alteia dintre categoriile de producători – din agricultură sau industrie – uităm de avantajele pe care astfel de acorduri le pot aduce economiei în ansamblu și, mai ales, consumatorilor, care vor avea acces la produse cu prețuri mult mai accesibile. Numai libera concurență poate reduce prețurile, dar agricultorii europeni se tem de ea, pentru că ei nu pot fi la fel de competitivi ca omologii lor sud-americani sau indieni, care nu sunt obligați să respecte restricțiile și standardele costisitoare impuse de Comisia Europeană. „Green Deal”-ul doamnei von der Leyen aproape că a distrus agricultura europeană și a mărit exponențial povara birocratică de pe umerii producătorilor industriali din UE. Iar consumatorul european plătește aceste costuri în magazine. Pentru a-i liniști pe agricultori, Comisia a acordat fermierilor europeni compensații materiale pentru eventualele daune cauzate de concurența sud-americană și au exclus de la liberalizare carnea de vită și de pui, orezul și zahărul din India. Totodată, a promis că produsele specifice europene vor fi protejate de imitațiile ieftine din India și că drepturile de proprietate intelectuală vor fi armonizate. Dar dincolo de temerile agricultorilor, industria europeană abia așteaptă să pătrundă atât pe piața sud-americană, cât și pe cea indiană. Producătorii de mașini, de echipamente industriale și de produse chimice și farmaceutice, inclusiv din România, nu au decât de câștigat de pe urma accesului fără taxe vamale pe o piață de 780 de milioane de consumatori sud americani, și la piața comună de două miliarde de oameni, generată de acordul de liber schimb cu India. Șantajată de instabilul președinte al SUA, Donald Trump, care i-a impus deja tarife vamale mai mari și o amenință periodic cu alte tarife și taxe, UE are nevoie să se extindă pe alte piețe mari ale lumii, pentru a supraviețui și a se dezvolta. Iar industria românească nu are decât de profitat de pe urma acestor acorduri de liber schimb.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.