– Atacul declanșat de Statele Unite ale Americii și Israel asupra Iranului a dezlegat un nou focar de amenințare în lume. Există șanse pentru un acord de pace, într-o perioadă scurtă de timp? Care sunt scenariile cu care lucrează Uniunea Europeană, privind efectele pe care acest conflict le-ar putea avea pentru partea noastră de lume?
– Potrivit președintelui Trump, nici nu ar fi nevoie de un acord de pace pentru ca războiul să se încheie, ci doar ca Iranul „să fie trimis în epoca de piatră” și să nu mai poată fabrica bombe nucleare, mulți ani de acum înainte. Nu este exclus ca această condiție să fie îndeplinită, printr-o operațiune militară țintită a SUA, care a suplimentat recent forțele navale și contingentele de pușcași marini din zonă. Războiul s-ar putea încheia în 2-3 săptămâni, spun americanii, dar nu se știe ce va lăsa în urmă, de vreme ce Trump nu este preocupat de un acord de pace. Nici nu putem fi siguri că anunțul privind iminenta încetare a ostilităților nu a avut alt scop decât calmarea burselor și a pieței petrolului, după ce prețul benzinei a explodat în SUA. Trump se contrazice de la o zi la alta. Deocamdată se conturează vag perspectiva unei retrageri americane, care va lăsa în urmă un munte de probleme nerezolvate și un Iran capabil să țină în șah restul lumii, prin controlul asupra tranzitului resurselor energetice prin Strâmtoarea Hormuz. Provocate de Trump să redeschidă ele strâmtoarea, statele NATO și UE vor folosi, probabil, arma lor de top, adică diplomația, care este și singura cu șanse de reușită, de vreme ce orice navă de escortă a convoaielor petroliere poate fi atacată de dronele și rachetele iraniene. O știe și Trump, de aceea lasă problema pe seama altora. Între timp, la Bruxelles se pregătesc, prudent, strategii pentru a face față crizei combustibililor și consecințelor sale economice. Soluțiile vizează nu doar restrângerea consumului de energie, ci și extinderea surselor alternative, inclusiv energia nucleară. În paralel, vor fi încurajate inițiativele de reconversie industrială, după modelul Volkswagen, care se lansează în producția de armament. La repararea relațiilor cu SUA, care amenință că îi va pedepsi pe europeni, pentru că nu i s-au alăturat în acest război/aventură, se vor gândi ulterior.
2. Preşedintele croat Zoran Milanovic a anulat summit-ul anual al Balcanilor de Vest, în contextul în care omologul său sârb, Aleksandar Vucic, acuză recurent Albania, Croaţia şi Kosovo că ar fi format o „alianţă militară” și că aşteaptă un conflict mondial, pentru a declanşa un atac asupra ţării sale. Sunt poziționările lui Vucic simple șicanări politice sau tensiunea din Balcani este în creștere în ultima perioadă?
– Dacă există o sursă de tensiune în Balcani, ea se află la Belgrad. Președintele Vucic și-a făcut un obicei din promovarea imaginii Serbiei ca țară amenințată de vecini, Croația fiind ținta lui predilectă. „Alianța militară” de care acuză obsesiv Croația, Albania și Kosovo este, de fapt, un acord în domeniul securităţii şi apărării, semnat în Martie 2025. Vucic nu spune însă că Serbia a cumpărat rachete de croazieră din China și că premierul croat a avertizat NATO asupra acestei achiziții. Vucic a acuzat Croația că ar fi intervenit în alegerile locale din Serbia. A făcut la fel și în 2024, când a acuzat Croația că ar fi în spatele protestelor anti-guvernamentale declanșate după moartea a 16 persoane la Novi Sad. Totodată, a proclamat Croația drept „țară ce nu trebuie vizitată decât dacă este strict necesar”. Evident, Zagrebul neagă toate acuzațiile. Pentru a fi interpretate corect, provocările lui Vucic trebuie privite în context internațional: procesul de la Brdo Brijuni a fost inițiat în 2013 de Croația și Slovenia, membre UE, pentru a facilita cooperarea dintre statele Balcanilor de vest în vederea integrării lor simultane în UE. Serbia însă întârzie reformele cerute de UE și refuză să se distanțeze de Rusia. În decembrie 2025, Vucic a refuzat să participe la un summit UE-Balcanii de Vest, acuzând UE că nu recunoaște eforturile Serbiei. Pare evident, din păcate, că, alimentând artificial tensiunile cu Croația, Vucic caută de fapt pretexte pentru a justifica politica sa de îndepărtare de UE și de apropiere de Rusia. Aflată în conflict cu toți vecinii din Balcani, aspiranți la integrarea în UE, Serbia riscă să transforme regiunea într-un nou „butoi cu pulbere al Europei”, care poate exploda oricând, la ordinul lui Putin.
